Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Social

Prețul gazului aproape se dublează. Vom face eforturi serioase pentru a plăti facturile la iarnă

Publicat

pe

Un studiu al Federației Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie (ACUE) pentru anul 2017 atrage atenţia asupra faptului că preţul gazului metan s-ar putea dubla către finalul acestui an. Aceasta pentru că, spune ACUE,  liberalizarea preţului la gaz se face prea brusc anul acesta.

Studiul  consideră că piaţa de gaze nu e pregătită pentru liberalizarea completă, prevăzută pentru data de 1 aprilie 2017, şi cere o amânare a acestui termen, estimând în caz contrar creşteri dramatice de preţuri.

Astfel, preţul gazului va creşte de la 60 de lei Mwh, cât este acum, la 80 de lei, de la 1 aprilie, apoi 100 de lei pe Mwh în trimestrul 3 al anului şi 104 lei la finalul anului.

ACUE consideră că pentru a avea o piaţă cu adevărat liberă a gazului metan – proces în cadrul căruia o etapă esenţială o constituie stabilirea preţului gazului natural din producţia internă prin mecanisme de piaţă, şi nu prin decizie administrativă -, trebuie să existe un aces nediscriminatoriu al participanţilor la comerţul cu acest produs energetic.

 

„Dereglementarea graduală a achiziţiei gazelor naturale nu constituie o barieră pentru stimularea competiţiei, dat fiind că şi la acest moment orice client, inclusiv cei casnici, îşi poate schimba furnizorul de gaze naturale. Acest lucru nu se întâmplă în prezent într-o manieră semnificativă tocmai datorită faptului că piaţa gazelor naturale din România nu dispune de mecanisme care să genereze o lichiditate adecvată şi, astfel, să creeze clienţilor condiţiile pentru ca aceştia să dispună de mai multe opţiuni în ceea ce priveşte alegerea furnizorului”.

Cu alte cuvinte, piaţa gazelor naturale nu este suficient de dezvoltată la noi, respectiv nu există o concurenţă suficient de puternică care să creeze preţurile cele mai favorabile consumatorului.

 

Sursa: libertatea.ro

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Social

ÎNSCRIERI la Timotion 11, cea mai mare campanie de strângere de fonduri cu tematică sportivă din vestul României

Publicat

pe

Organizații, grupuri de inițiativă şi unități de învățământ public din judeţele Timiş, Arad, Caraş-Severin şi Hunedoara sunt invitate să depună proiecte până în data de 18 decembrie 2024, pentru a fi parte din cea mai amplă campanie filantropică cu o componentă sportivă din vestul ţării.

În această primă etapă, echipele își înscriu proiectele, iar anul acesta nu există un număr fix de proiecte care vor intra în cursă – lista proiectelor finaliste va fi stabilită de către membrii juriului, în funcție de calitatea aplicațiilor. Proiectele selectate pentru campania de strângere de fonduri vor fi anunțate pe data de 13 ianuarie.

Modalitatea de desfășurare a programului Timotion 2025 este simplă:

Proiectele selectate sunt prezentate pe platforma de donaţii www.timotion.ro.

În februarie se deschid campaniile de strângere de fonduri: fiecare alergător/biciclist, donează taxa de participare la cursă unuia din proiectele alese, de asemenea, poate mobiliza comunitatea sa de prieteni și susținători să doneze pentru unul sau mai multe proiecte. Se pot înregistra şi donaţii directe, care nu presupun implicarea în evenimentul sportiv.

Suport și Recunoaștere: Echipele de proiect beneficiază de suport și resurse pentru desfășurarea strângerii de fonduri, pentru că binele este un sport de echipă.

Evenimentul sportiv principal: În ziua de 11 mai 2025, comunitatea participă la evenimentul de alergare şi pedalare din Timişoara, întâlnind organizațiile și contribuind la atingerea obiectivului financiar al proiectelor.

„Timotion este o mişcare a comunității, care anul acesta vrea să facă bine la nivel regional. Ne dorim să mobilizăm şi diaspora internă să (re)descopere sentimentul implicării. De-a lungul timpului, comunitatea a oferit suport în strângerea de fonduri pentru iniţiative care sprijină copii cu afecțiuni cognitive și motorii, tineri defavorizați, vârstnici, persoane cu afecțiuni oncologice și alte boli grave, mame vulnerabile, protejarea mediului și a animalelor, dar și proiecte culturale sau educaţionale.

Încurajăm proiectele care își propun să rezolve o nevoie reală din comunitate și cu potențial de mobilizare a susținătorilor, indiferent de domeniu, activități sau categoria de beneficiari.” a declarat Daniela Chesaru, directoarea Fundației Comunitare Timişoara.

„Timotion deschide un nou deceniu de km de bine, după ce în ultimele 10 ediţii a adunat peste 30.000 de participanţi la curse, peste 1.200 voluntari, donaţii de peste 3.363.000 lei strânse pentru 155 de proiecte comunitare. Timotion urmărește să inspire comunitatea să adopte un stil de viață sănătos, în care mişcarea fizică este o opțiune, în acelaşi timp cu implicarea civică.” a declarat Alex Lorinţi, preşedintele Asociaţiei Alergotura.

De asemenea, în perioada 4 noiembrie – 6 decembrie, echipa Fundaţiei Comunitare Timişoara va oferi consiliere în redactarea proiectelor tuturor celor interesaţi de această oportunitate de susţinere.

Mai multe informații despre criteriile de selecție, ghidul aplicantului, formularul de aplicare şi sesiunile de consultări se găsesc la www.timotion.ro.

Fundaţia Comunitară Timişoara şi Asociaţia Alergotura sunt organizatorii campaniei şi evenimentului Timotion, care are loc la Timişoara anual, începând cu 2015.

Citeste mai mult

Social

Conferința „Modern Family Challenges” la Timișoara. PROGRAMUL evenimentului

Publicat

pe

În luna octombrie continuăm seria de conferințe educative „Modern Family Challenges” cu o ediție în Timișoara.

Sâmbătă, pe 5 octombrie, între orele 10:00 și 14:00, părinții din Timișoara sunt invitați să participe la o sesiune plină de informații utile și experiențe interactive, menite să sprijine educația și dezvoltarea noilor generații de părinți.

Intrarea este liberă, iar participanții vor avea ocazia să descopere sfaturi valoroase și să ia parte la experiențe interactive oferite de partenerii noștri.

Înscrierea se face pe platforma www.moderndads.ro, secțiunea Evenimente.

Conferința va debuta cu un moment introductiv dedicat provocărilor moderne ale familiei, urmat de o serie de prezentări și momente care vor aborda teme esențiale pentru părinții moderni: sănătatea fizică și emoțională a copilului, importanța jocului în dezvoltarea lui, educația financiară a copilului și bugetul familiei și multe altele.

Gabriela Maalouf, psiholog specializat în tehnici de inteligență emoțională și parenting, va discuta în cadrul prezentării „Cum să înțeleg emoțiile copilului meu?” despre modalități prin care părinții pot dezvolta o relație mai puternică și mai deschisă cu copiii lor, bazată pe înțelegerea profundă a emoțiilor și nevoilor celor mici, despre cum pot gestiona relația copiilor cu tehnologia și tantrumurile specifice vârstei. De asemenea, stilul de parenting specific părinților și relația de cuplu odată cu nașterea copilului, sunt elemente esențiale, care pot influența dinamica familiei.

PROGRAM EVENIMENT:

Cum să înteleg emoțiile copilului meu. Gestionarea în familie a tantrumurilor, crizelor de furie și accesul la ecrane, Gabriela Maalouf, Psiholog

Prevenția și trusa de prim ajutor în sezonul rece, Daniela Haidu, Dr Farmacist & Partener Young Living

Cea mai importantă conversație e și despre bani!  Roxana Nicoleta Baciu – Coordonator Zonal Comunicare, Profesor Scoala de Bani.

Family Talks: Joaca – formă de relaxare și de învățare pentru copil

Conferința este organizată în colaborare cu parteneri de încredere precum BCR & Școala de Bani, Young Living, Cappy și Mommy HAI.

Te așteptăm să ni te alături și să contribui, alături de noi, la creșterea unei generații de copii echilibrați și bine pregătiți pentru viitor!

Detalii suplimentare și înscriere pe: www.moderndads.ro/modern-family-timisoara/

Despre „Modern Family Challenges”

„Modern Family Challenges” este un proiect dezvoltat de agenția Creative Energy Corner și este dedicat susținerii părinților în provocările zilnice ale educației și dezvoltării copiilor, prin conferințe, workshop-uri și sesiuni de informare organizate în diferite orașe din România: București, Brașov, Iași, Cluj -Napoca.

Contact media & organizator: sofia.frunza@energycorner.ro

Citeste mai mult

Social

„Building Connections” – dialog educațional între capitale culturale

Publicat

pe

În perioada 11 – 13 septembrie 2024, în cadrul proiectului cultural DiverCity a avut loc, la Timișoara, expoziția de fotografie „Building Connections”, a artistei Bianca Bîrsan. Inițiativa realizată prin intermediul Asociației Sfera Timișoarei a facilitat un dialog între capitalele culturale Bad Ischl – Austria (2024) și Timișoara (2023), explorând viitorul prin modelări arhitecturale și conturarea unei viziuni mai creative, invitând publicul să depășească limitele prezentului și să-și imagineze noi perspective.

„În calitate de artiști, avem responsabilitatea de a oferi pasionaților de cultură experiențe care să le provoace creativitatea și să-i încurajeze să participe activ la dialogurile multiculturale. Arta nu este doar despre tehnică fotografică și echipamente, ci despre capacitatea noastră, a tuturor de a transforma și inspira mai departe generațiile viitoare. Îmi doresc ca expoziția „Building Connections” să ajungă și în Bad Ischl, capitală culturală europeană în 2024, pentru a extinde dialogul intercultural și a continua să împărtășim viziuni artistice care să răspândească idei inovatoare și să ne unească în diversitate”, a declarat Bianca Bîrsan.

Fotografiile au fost realizate și post-procesate cu un telefon mobil, evidențiind cum tehnologia, accesibilă tuturor, poate dezvolta latura creativă și poate schimba modul în care percepem lumea

În cele trei zile, aproximativ 200 de persoane au vizitat expoziția. De asemenea, au fost organizate activități de pentru copii în cadrul cărora au participat peste 80 de elevi din clasele primare de la unitățile de învățământ din Timișoara. Elevii au beneficiat de activități de mediere culturală, tururi ghidate și au avut oportunitatea de a participa într-un dialog cu artista Bianca Bîrsan.

Tinerii au fost încurajați să descopere arta fotografică prin activități interactive, reinterpretând clădirile viitorului și explorând istoria bogată a celor două orașe.

Proiectul își propune să promoveze multiculturalitatea, toleranța și conviețuirea în armonie prin crearea de conexiuni și oportunități de exprimare artistică, interacțiune internațională și parteneriate sustenabile care contribuie pe termen lung la dezvoltarea multiculturală a județului Timiș. DiverCity, orașul diversității, surprinde dimensiunea istorică particulară orașului Timișoara și pune în lumină moștenirea culturală caracterizată de diversitatea etnică specific regiunii Banatului. Proiectul reflectă importanța educației pentru diversitate și dezvoltă competențele interculturale în comunitate.

Proiectul DiverCity urmărește trei direcții europene principale: diversitatea artistică, diversitatea etnică și diversitatea demografică.

Prin intermediul acestor activități, proiectul își propune să contribuie la completarea și amplificarea rezultatului Programului cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” prin crearea de contexte interdisciplinare și colaborative cu conținut cultural și educațional pentru activarea, dezvoltarea și implicarea comunității locale, valorificarea patrimoniului cultural local și european și întărirea relațiilor culturale europene.

Cofinanțatori: Cofinanțatori: Primăria Comunei Biled, Uniunea Bulgară din Banat-România și Uniunea Sârbilor din România.

Parteneri: In-tuition.ro, Fundația „Cotărița cu mirazuri” din Serbia, Asociația „Inițiativă în Educație”, Asociația „De-a arhitectura”, Institutul Intercultural Timișoara, Librăria Cărturești Timișoara, Asociația Culturală Pusta, Asociația „Casa Buna Mica” , Asociația „Colț de Banat”, Asociația „Piticii Monei”, Asociația Action for People, Asociația Lapsus, Centrul de Proiecte Timișoara

Instituții de învățământ partenere: Liceul Tehnologic „Petre Mitroi” Biled, Liceul Teoretic Babel, Colegiul Național Bănățean, Şcoala Gimnazială „Maria Brindea” din Pesac, Școala Gimnazială Giarmata, Școala Gimnazială Cenad, Școala Gimnazială Fibiș.

Parteneri media: Radio Timișoara, Știrile Transilvaniei.

Proiectul DiverCity face parte din Programul cultural național Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023 și este finanțat prin programul Timișoara.Next, derulat de Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.

Mai multe detalii puteţi găsi pe site-ul https://www.sferatm.org/  și pe pagina de Facebook a asociației https://www.facebook.com/sferatimisoarei.asociatia 

Persoană de contact:

Responsabil comunicare: Elena Ilie

Telefon: 0731184841

Email: comunicare.sfera@gmail.com

Despre Sfera Timișoarei:

Asociația Sfera Timișoarei își propune să dezvolte spiritul civic al cetățenilor de toate vârstele prin implicarea lor în cadrul programelor și evenimentelor sociale, culturale și educaționale. De asemenea, Asociația Sfera Timișoarei urmărește conștientizarea și participarea activă a cetățenilor în viața comunității prin voluntariat, schimb de experiență la nivel național și internațional.

Mirela Olariu, Președinte Asociația Sfera Timișoarei și Oana Grimacovschi, coordonator proiect.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite