Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Social

Risipă de alimente. Cât cumpărăm și cât aruncăm

Publicat

pe

Jumătate din consumatorii români risipesc lunar aproape 25% din totalul produselor alimentare, iar produsele proaspete (din carne, legume/fructe, ouă, brânzeturi/lactate, gătite etc.) sunt cele care par a fi cel mai puţin risipite. Specialiștii atrag atenția asupra costurilor sociale și de mediu pe care le are risipa alimentară, dar și asupra faptului că un consum de alimente mai bine gestionat poate ajuta alte categorii de persoane.

„ Aproximativ 60% din consumatorii români cheltuie circa 30% din venitul lunar pentru asigurarea hranei. Dacă privim din punct de vedere financiar, având în vedere că cele mai mari pierderi de alimente au loc la nivelul gospodăriilor (consumatorilor din mediul urban), în România pierderile la nivelul sectorului de consumatori sunt de 2-3 ori mai mari comparativ cu alte state europene, unde procentul cheltuit lunar din venitul mediu este mult mai mic (ex.: Franţa – 14%, Elveţia – 10%)”, potrivit Asociaţiei pentru Protecţia Consumatorilor – InfoCons.

Statisticile UE arată că România ocupă locul 9 în topul celor mai risipitoare țări din Europa, cu  2,55%, adică 2,2 milioane de tone de alimente pierdute în fiecare an, adică peste 6.000 de tone pe zi. Mai mari producători de deșeuri alimentare decât noi sunt cetățenii din Marea Britanie, Olanda, Germania, Franța, Polonia sau Belgia.

„Ne permitem să aruncăm mâncare mai mult decât alții. O arată studiile, care spun că un român alocă aproape jumătate din salariu pe alimente și că 6.000 de tone dintre acestea ajung în fiecare zi la tomberon. Totul înseamnă mâncare! Preferăm să nu ieșim în oraș, la un film, sau să nu ne înnoim garderoba, doar ca să avem frigiderul plin. Cumpărăm din toate, dar cum nu le putem mânca, alimentele ajung să se altereze, să iasă din garanție și ajung direct la coșul de gunoi. E tipic românesc am putea spune, având în vedere că cifrele arată că, deși suntem săraci, 40% din veniturile realizate le direcționăm pe mâncare”, a atras atenția recent europarlamentarul român Daniel Buda, care, în plus, a solicitat Comisiei Europene să comunice dacă se are în vedere instituirea unui program unitar la nivelul tuturor statelor membre prin care să se combată fenomenul de risipă alimentară.

Conform statisticilor UE, fiecare român aruncă zilnic câte o porție de mâncare. Risipa alimentară se ridică, în România, la 6.000 de tone pe zi, iar anual aproximativ 110 kg de mâncare pe cap de locuitor se transformă în deșeuri.

În Uniunea Europeană sunt irosite, anual, aproximativ 88 milioane de tone de alimente (în jur de 20% din totalul alimentelor produse). Conform unui studiu realizat în anul 2013, cei mai mari generatori de deşeuri alimentare, exprimate în kilograme pe cap de locuitor, sunt Ţările de Jos (541 kg), Belgia (345 kg), Cipru (327 kg) şi Estonia (265 kg), iar la polul opus cele mai mici sunt Slovenia (72 kg), Malta şi România (ambele 76 kg), urmate de Grecia (80 kg) şi Republica Cehă (81 kg).

Pentru a aduce în atenţia consumatorilor români problema risipei alimentare, InfoCons, împreună cu alte organizaţii din Lituania, Bulgaria, Letonia, Estonia, Croaţia şi Bangladesh, implementează proiectul co-finanţat de Uniunea Europeană „Global learning approach on food waste în non-formal education” (Abordarea globală privind risipa alimentară prin educaţie non-formală), care vizează creşterea gradului de educare şi informare a consumatorilor cu privire la consecințele risipei alimentare.

La sfârşitul proiectului, mai mult de 2 milioane de cetăţeni europeni vor aplica aptitudinile dobândite în cadrul acestui proiect, înţelegând că un comportament de consum mai bine gestionat poate deschide posibilităţi de ajutorare pentru alte categorii de persoane.

Totodată, se fac eforturi și pentru responsabilizarea agen­ților economici. Astfel, de la 1 februarie 2019 va intra în vigoare legea privind diminuarea risipei alimentare care prevede măsuri cum ar fi vânzarea cu preţ redus a produselor aflate aproape de expirarea datei-limită de consum.

Social

„Cea mai frumoasă poveste din junglă” – 300 de elevi din Timișoara, față în față cu Alexandru Stermin

Publicat

pe

Asociația „Inițiativă în Educație”, în parteneriat cu Editura Humanitas Junior și cu sprijinul Consiliului Județean Timiș, a organizat în data de 20 martie 2026, la sediul Consiliului Județean Timiș, activitatea educațională „Cea mai frumoasă poveste din junglă. De vorbă cu scriitorul Alexandru Stermin”.

Evenimentul, dedicat elevilor din învățământul primar, a reunit peste 300 de copii, oferindu-le oportunitatea de a intra în dialog direct cu autorul și de a descoperi, dintr-o perspectivă autentică, fascinația pentru natură, explorare și cunoaștere.

Invitatul special, Alexandru Stermin, este biolog, explorator și autor cunoscut pentru modul său captivant de a aduce mai aproape de cititori lumea animalelor și a ecosistemelor îndepărtate. Prin cărțile sale, el reușește să îmbine aventura cu informația științifică, transformând lectura într-o experiență de descoperire și reflecție asupra relației dintre om și natură.

Un punct central al întâlnirii l-a reprezentat prezentarea noii sale cărți, „Cea mai frumoasă poveste din junglă”, apărută în 2025 la Editura Humanitas Junior. Volumul, ilustrat de Oana Gîrneț, spune o poveste plină de aventuri și învățăminte despre oameni trăitori în armonie cu natura și despre curajul a patru copii care pornesc într-o călătorie plină de peripeții pentru a-și salva comunitatea. Pe parcursul narațiunii, cititorii sunt invitați să reflecteze asupra legăturii dintre om și mediu, învățând cât de importantă este grija pentru natură. Cartea este potrivită pentru copiii de peste 8 ani și combină elemente de ficțiune ilustrată cu teme educative despre biodiversitate și responsabilitate față de natură.

„Ne bucurăm că volumul ,,Cea mai frumoasă poveste din junglă” a ajuns și la juniorii timișoreni. Întâlnirea cu autorul a fost mai mult decât un simplu dialog, a fost o invitație la descoperire, la visare și la o conexiune mai profundă cu frumusețea mediului înconjurător. Credem că astfel de experiențe aprind în copii nu doar dragostea pentru lectură, ci și respectul sincer pentru natură.

De asemenea, colaborarea cu Asociația Inițiativă în educație reprezintă un exemplu de bune practici și implicare în educația tinerelor generații.” Otilia Solomon, PR Coordonator Humanitas Junior

Întâlnirea a reprezentat o premieră pentru elevii participanți, care au avut ocazia să asculte o prezentare susținută de autor, să descopere povești din expedițiile sale și să adreseze întrebări, într-un dialog deschis și interactiv. Activitatea a creat un cadru autentic de învățare, în care lectura s-a îmbinat cu experiența directă și cu explorarea lumii dincolo de paginile cărților.

Evenimentul a avut ca scop stimularea interesului pentru lectură și dezvoltarea curiozității față de diversitatea culturală și științifică, prin întâlnirea directă cu un autor contemporan.

„Dialogul direct cu Alexandru Stermin a fost o oportunitate valoroasă de a conecta lectura cu realitatea, cu știința și cu dorința de a descoperi. Ne-am dorit să oferim copiilor nu doar o întâlnire cu un scriitor, ci o experiență care să le deschidă curiozitatea față de lume. Entuziasmul copiilor ne arată că astfel de întâlniri au un impact real și pot transforma lectura într-o aventură personală. Suntem recunoscători și de sprijinul oferit de Gaz Vest, reușind să le oferim copiilor din mediul rural această carte cadou” Andrada Mazilu, coordonator proiecte Asociația inEDU

Asociația Inițiativă în Educație contribuie la îmbunătățirea mediului educațional și cultural din județul Timiș prin crearea de contexte de învățare pentru elevi, profesori și părinți.

Citeste mai mult

Social

Fundația de Abilitare Speranța – 34 de ani de intervenție în sprijinul copiilor, familiilor și adulților cu dizabilități

Publicat

pe

De 34 de ani, Fundația de Abilitare Speranța construiește, pas cu pas, servicii și relații în jurul copiilor, familiilor și persoanelor vulnerabile, într-un sistem care încă învață ce înseamnă, cu adevărat, incluziunea socială.

Pornită din inițiativa unui grup de părinți ai copiilor cu dizabilități, care nu aveau acces la servicii specializate, fundația a crescut într-o organizație care astăzi oferă intervenții integrate și contribuie activ la dezvoltarea serviciilor comunitare.

VOCEA DIN INTERIOR

„Vorbim despre incluziune socială de 34 de ani și, totuși, în practică, încă suntem la început. Avem legislație, avem resurse, avem viziune. Dar incluziunea nu se face doar din ceea ce este scris, ci din felul în care alegem să vedem omul. Prea des, sistemul social este redus la dosare de caz și numere de înregistrare. Noi credem că el trebuie să însemne prezență, relație, intervenție reală și rezultate care se văd în viața oamenilor. Incluziunea înseamnă să fii lângă om și să-l auzi. Înseamnă să construiești voce acolo unde ea încă nu se poate face auzită – pentru copii, pentru părinți, pentru persoanele cu dizabilități.

Copiii cu dizabilități muncesc enorm, zi de zi, în terapie, pentru a fi acceptați. Dar o comunitate sănătoasă nu așteaptă ca ei să devină „ca ceilalți”, ci creează spațiu pentru ca fiecare copil să fie acceptat așa cum este și susținut să crească.

Iar părinții nu ar trebui să fie nevoiți să lupte singuri. În fiecare zi aleg să meargă mai departe, cu o forță care vine din iubire. Rolul nostru, ca societate, este să fim acolo – cu empatie, cu sprijin real, cu responsabilitate.”  — Anca Menina Danci, Director executiv, Fundația de Abilitare Speranța

SPRIJIN PENTRU COPII ȘI FAMILII

Astăzi, Fundația de Abilitare „Speranța” sprijină 150 de familii cu copii aflați în risc de separare, familii care se confruntă cu situații complexe: dizabilitate, sărăcie, marginalizare, lipsa accesului la servicii sau măsuri de protecție specială. Intervenția nu este punctuală, ci construită în jurul întregii familii. Echipele oferă sprijin psihologic, psihoterapeutic, psihopedagogic, kinetoterapie, consiliere parentală, juridică și socială, dar și însoțire reală în parcursul fiecărei familii.

„La Fundația Speranța nu am găsit doar terapie in acesti 10 ani. Am găsit oameni care ne-au învățat, ca familie, cum să ne adaptăm, cum să avem răbdare și cum să construim, pas cu pas, un echilibru al nostru. Poate cel mai important este că schimbarea nu s-a oprit la noi. Am învățat cum să ne facem înțeleși, cum să cerem sprijin și cum să fim parte din comunitate.

Nu am mai încercat să ne potrivim unui sistem. Am învățat să ne construim viața în jurul copilului meu, așa cum are el nevoie.”- mama unui copil cu dizabilitati

Prin proiectul „Acasă în comunitate” (cod 326908), fundația dezvoltă un model care leagă prevenirea separării de reintegrarea copiilor aflați în sistemul de protecție specială. În același timp, proiectul introduce o etapă esențială: sprijinul acordat familiei în perioada de tranzit, înainte de întoarcerea copilului acasă.

SPRIJIN PENTRU ADULȚI CU DIZABILITĂȚI – PROGRAMUL UNLOC

Fundația dezvoltă, din 2019, și programul UnLoc, dedicat adulților cu dizabilități, cu focus pe viață independentă și incluziune în comunitate. Început ca o inițiativă de dezinstituționalizare – adică sprijin în tranziția de la viața segregată, în centre rezidențiale mari la cea în comunitate, în apartamente obișnuite și cu sprijin centrat pe persoană – pentru șase adulți cu dizabilități, de-a lungul timpului a oferit servicii sociale unui număr de peste 80 de persoane. În prezent, 50 de adulți cu diferite dizabilități (intelectuale, psiho-sociale, fizice, senzoriale, boli cronice și degenerative) sunt sprijiniți constant, cu peste peste 20.000 de ore / an de consiliere socială, psihologică, vocațională, kinetoterapie și acompaniament. Acestea au scopul de a preveni (re)instituționalizarea lor, și sunto ferite pe lângă sprijin în ce privește locuirea în comunitate, accesul la servicii medicale, investigații și tratamente, mediere și plasare pe piața muncii, educație și formare, campanii de conștientizare.

Parteneriatele strategice cu companii, autorități locale și județene, instituții de învățământ, întreprinderi sociale, alte ONG-uri, fac posibil impactul pe care echipa fundației îl are în viața celor cu dizabilități. Impact relatat chiar de ei: ”Mi se pare un serviciu foarte bun, mai ales că suntem mai vizibili în societatea asta în care trăim. Cel mai important este că facem un lucru minunat: faptul că ieșim în societate”; ”Echipa este prietenoasă, merită să vină cât mai mulți oameni aici, ei deschiși la nevoile noastre”.

După 34 de ani, fundația continuă să construiască în jurul aceleiași idei: locul copilului este în familie, iar locul adultului cu dizabilități este în comunitate.

Incluziunea nu este un rezultat final, ci un proces care se construiește zilnic –împreună.

Citeste mai mult

Social

Primăvara 2026 aduce noi oportunități de carieră: Școala Eurotraining lansează Campania de Primăvară cu reducere de 250 lei la cursurile de calificare

Publicat

pe

Într-o economie aflată într-o continuă transformare, adaptarea și actualizarea competențelor profesionale au devenit esențiale pentru menținerea competitivității pe piața muncii. Digitalizarea accelerată, noile reglementări și cerințele tot mai specifice ale angajatorilor determină tot mai mulți adulți să investească în formare profesională și recalificare.

În acest context, Școala Eurotraining, furnizor acreditat de formare profesională, lansează Campania de Primăvară, desfășurată în perioada 2 – 6 martie 2026, prin care oferă o reducere de 250 lei la înscrierea la cursurile de calificare. Campania este valabilă în centrele din Timișoara, Arad, Satu Mare și Oradea.

Formare profesională acreditată pentru o piață a muncii în schimbare

Experiența profesională este valoroasă, însă o calificare sau o specializare recunoscută oficial oferă un avantaj competitiv clar: validarea competențelor, acces la oportunități mai bine plătite și siguranță profesională pe termen lung.

Portofoliul Centrul de Formare Profesională Eurotraining include cursuri de calificare în domenii tehnice, administrative și din sectorul HoReCa, dar și programe dedicate persoanelor cu studii superioare finalizate. Printre cele mai solicitate cursuri se numără: Manager proiect – ideal pentru profesioniștii implicați în proiecte cu finanțare europeană; Manager resurse umane – esențial în contextul noilor reglementări din domeniul muncii; Specialist în managementul deșeurilor – o specializare tot mai relevantă în contextul dezvoltării durabile și al responsabilității față de mediu.

„De multe ori întâlnim persoane care spun: «Am experiență, mă descurc, de ce mi-ar mai trebui un curs?» Realitatea este că piața muncii se schimbă rapid, iar o calificare recunoscută oferă siguranță și deschide uși noi. Vedem cursanți care, după ani într-un domeniu, aleg să își valideze competențele sau să își schimbe direcția profesională. Curajul de a face acest pas face diferența”, declară Stelian Cirț, managerul Școlii Eurotraining.

Cursuri practice, orientate spre angajabilitate

Toate cursurile sunt acreditate și pun accent pe aplicabilitatea practică, pregătind participanții pentru cerințele reale ale angajatorilor și pentru provocările actuale din mediul profesional. Programele sunt concepute pentru a facilita atât perfecționarea profesională, cât și reconversia în domenii cu cerere ridicată pe piața muncii.

Mesajul campaniei – „Un nou sezon. Un nou pas înainte” – subliniază faptul că dezvoltarea profesională nu ține de vârstă, ci de dorința de evoluție și adaptare continuă.

Despre Școala Eurotraining

Școala EUROTRAINING este un furnizor de formare profesională autorizată, cu centre în vestul țării (Timișoara, Arad, Satu Mare și Oradea), orientat spre dezvoltarea competențelor necesare adaptării la cerințele actuale ale pieței muncii. Printr-o abordare practică și responsabilă, activitatea sa susține creșterea gradului de ocupare și dezvoltarea profesională a adulților, în concordanță cu standardele naționale de calificare. Cursurile se finalizează cu obținerea unor certificate (diplome) acreditate de Ministerul Muncii și Protecției Sociale și de Ministerul Educației și Cercetării, având valabilitate permanentă și recunoaștere în Uniunea Europeană.

Informații și înscrieri

Detalii despre cursuri și condițiile de înscriere sunt disponibile pe:

http://www.scoalaeurotraining.ro

officetm@scoalademeserii.ro

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite