Ne găsiți și pe:

Actualitate

Sprijinul pentru apicultori, aprobat de guvern! Când se depun cererile pentru stupine!

Publicat

pe

Programul Național Apicol prin care stuparii primesc sprijin pentru îmbunătățirea producției și comercializării produselor apicole va fi continuat în perioada 2017-2019. Printr-o Hotărâre adoptată vineri, Guvernul a alocat acestui program, pentru cei trei ani de derulare, suma de 97,626 milioane lei din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

 

Fondurile pentru apicultori vor fi distribuite astfel:

 

    pentru anul 2017 va fi alocată suma de 32,542 milioane lei;

    pentru anul 2018 va fi alocată suma de 32,542 milioane lei;

    pentru anul 2019 va fi alocată suma de 32,542 milioane lei.

 

Din valoarea totală a sprijinului financiar, 50% reprezintă sprijin UE, 50% din bugetul național. Scopul de bază al Programului este îmbunătățirea producției și comercializării produselor apicole prin sprijinirea apicultorilor pentru achiziționarea de medicamente pentru tratarea varoozei şi nosemozei, de colectoare de polen, colectoare de propolis, uscător de polen sau încălzitor miere, de mătci, şi/sau familii de albine, de cutii în vederea reformării cutiilor uzate în urma deplasării acestora în pastoral, precum şi acordarea de sprijin financiar cooperativelor agricole pentru achiziţionarea de: maturator, centrifugă, topitor de ceară cu abur din inox.

 

Actul normativ adoptat facilitează accesul beneficiarilor la această formă de sprijin și extinde programul astfel încât să poată fi decontate mai multe activități. Astfel, s-a avut în vedere ca apicultorii, membri ai cooperativelor agricole, să poată utiliza în comun utilaje apicole, achiziționate prin intermediul acestora în cadrul acțiunii ”asistență tehnică pentru apicultori și organizațiile de apicultori”, având în vedere atât rolul acestor forme asociative de a procesa și valorifica în comun producția de miere de albine a membrilor, cât și prețul ridicat al utilajelor.

 

De asemenea, se reglementează modul de atribuire a codului unic de identificare APIA, modul de finanțare, instituțiile publice responsabile, evitarea dublei finanțări, detalierea acțiunilor aprobate în Program, care cuprinde, pentru fiecare acțiune, beneficiarii și solicitanții, condiții de eligibilitate, cheltuieli eligibile, documente justificative.

 

Începând din anul 2008, apicultorii beneficiază de sprijin financiar prin măsurile cuprinse în Programul Național Apicol, elaborat de fiecare stat membru pentru o perioadă de 3 ani și care se aprobă prin Decizie a Comisiei Europene.

 

Programul Național Apicol este elaborat împreună cu reprezentanții formelor asociative în conformitate cu prevederile Regulamentelor europene, iar alocarea financiară se face 50% de la bugetul UE și 50% de la bugetul României.

 

În perioada 2008 – 2016, Programul Național Apicol a avut aproximativ 50.000 de solicitări finanțate, depuse de apicultori, persoane fizice, persoane fizice autorizate sau juridice, organizaţi în asociaţii de crescători de albine, uniuni apicole, cooperative sau grupuri de producători, constituite conform legislaţiei în vigoare.

 

Atenție! Termenul de depunere a cererilor de finanțare pentru programul apicol este 1-15 august, iar documentația se depune la APIA.

 

Sursa: agrointel.ro

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Din țară

Restricții de circulație pe Autostrada A1 Deva – Nădlac

Publicat

pe

Pentru realizarea unor reparații la partea carosabilă înainte de recepția finală a obiectivului „Proiectare și execuție autostrada Lugoj – Deva, Lot 3”, este necesară închiderea traficului rutier pe autostrada A1, între nodurile rutiere Dobra și Holdea (A1, km 401+510 – km 412+300) și devierea circulației pe următoarea rută, pentru relația Deva – Nădlac și retur:

A1 Deva –> A1 km 401+510 (nod rutier Dobra) –> DN 68A km 64+536 (nod rutier Holdea) –> DN 68A (Coșevița, Coșava, Margina) –> DN 68A km 38+750 (nod rutier Margina) –> A1 km 425+910 –> Nădlac.

Restricția este valabilă în perioada 17 – 19 iunie 2026.

Semnalizarea temporară și restricțiile vor fi menținute atât pe timpul zilei, cât și pe timpul nopții, în perioada menționată.

Citeste mai mult

Din țară

Când puteți merge cu biciclete și ambarcațiuni între Timișoara și Zrenjanin

Publicat

pe

Punctul temporar de trecere a frontierei de pe Canalul Bega, între Timișoara și Zrenjanin, va fi redeschis și în această vară pentru pietoni și bicicliști, iar într-unul dintre intervalele stabilite și pentru ambarcațiuni, în urma demersurilor inițiate de Consiliul Județean Timiș și cu aprobarea Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Române.

În perioada iunie–august 2026, traversarea frontierei va fi posibilă în mai multe intervale, oferind acces la traseul transfrontalier de pe Canalul Bega.

Weekend-urile în care trecerea frontierei va fi posibilă sunt următoarele:

13–14 iunie pietonal (biciclete);

26–28 iunie pietonal (biciclete);

3–5 iulie pietonal (biciclete);

24–26 iulie pietonal (biciclete) și naval/portuar pentru ambarcațiuni;

5–9 august pietonal (biciclete);

28–30 august pietonal (biciclete).

În toate aceste intervale, traversarea frontierei se va face între orele 08:00 și 20:00, pe baza unui document de identitate valabil și cu respectarea reglementărilor în vigoare. În perioada 24–26 iulie, traversarea va fi posibilă inclusiv pe apă.

Traseul dintre Timișoara și Zrenjanin, amenajat pe digul canalului Bega, oferă una dintre cele mai lungi piste de biciclete din România, cu o lungime totală de aproximativ 70 de kilometri, dintre care 37 de kilometri pe teritoriul României, oferind astfel bicicliștilor posibilitatea unei experiențe complete de cicloturism transfrontalier.

Inițiativa Consiliului Județean Timiș continuă să susțină dezvoltarea turismului activ, mobilitatea sustenabilă și cooperarea transfrontalieră dintre comunitățile de pe cele două maluri ale canalului Bega.

Cei interesați să petreacă sfârșitul de săptămână la Zrenjanin pot găsi informații despre cazare și gastronomie pe www.visitzrenjanin.com .

Citeste mai mult

Locale

Primele autobuze electrice scurte intră în circulație, la Timișoara

Publicat

pe

De luni, primele autobuze electrice scurte intră în circulație pe liniile E4, E4B și 46.

Toate cele 30 de vehicule au ajuns deja la Timișoara și trec prin etapele de verificare și recepție.

Autobuzele au o lungime de 10 metri, o capacitate de minimum 65 de pasageri și 20 de locuri pe scaune. Sunt confortabile, nepoluante și accesibile pentru persoanele cu mobilitate redusă, părinții cu cărucioare și vârstnici.

Primăria Timișoara va continuă înnoirea flotei de transport public astfel încât se dorește ca transportul public să devină prima opțiune pentru cât mai mulți timișoreni.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite