Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Actualitate

Stai la subsol în Timișoara? Cum să eviți inundația când plouă torențial

Publicat

pe

În ultimele 48 de ore s-au înregistrat la dispeceratul Aquatim mai mult de 20 de sesizări privind refularea apei în subsoluri. Numărul acestora crește la fiecare ploaie torențială, atunci când prin sistemul de canalizare trec volume foarte mari de apă într-un timp scurt. Dacă se depășește capacitatea de preluare a reţelei, sistemul intră sub presiune şi apa poate refula în subsoluri.

Intervențiile echipelor Aquatim pentru evacuarea apei din subsoluri rezolvă, de multe ori, doar momentan problema. La prima ploaie mai puternică situația se poate repeta. Cauzele acestei probleme pot fi însă rezolvate de deținătorii subsolurilor, acestea fiind fie de natură constructivă, fie ținând de folosirea improprie a canalizării. Multe subsoluri din Timișoara au fost reamenajate ca locuinţe, birouri sau spaţii comerciale, fiind inițial spații tehnice sau de depozitare. Dacă, la reamenajare, nu au fost respectate normele legale, și instalaţiile interioare au fost conectate la rețeaua publică de canalizare neautorizat, fără un proiect tehnic corespunzător, a apărut un risc foarte mare de inundare al acestora.

Legislația specifică prevede ca imobilele cu subsoluri echipate cu instalaţii sanitare să se racordeze doar cu respectarea măsurilor speciale anti-refulare din colector spre subsol. Aquatim, ca furnizor al serviciilor, poate recomanda soluţii tehnice, oferind la cerere, proiectanţilor sau utilizatorilor serviciilor, consultanţă de specialitate, fără a percepe taxe. Una din soluțiile recomandate este montarea pe reţeaua interioară de canalizare a unei clapete antirefulare. Este foarte important ca apa de ploaie colectată de pe acoperişuri sau alte suprafeţe să fie evacuată după clapetă şi, pe perioada ploilor torenţiale, consumul interior de apă să fie limitat, pentru a evita inundarea.

Aruncarea deșeurilor menajere și a altor obiecte în vasul de toaletă sau direct în canalizare de către locatari poate duce la înfundarea racordului clădirii și a refulării apei murdare, subsolurile neprevăzute cu clapete fiind primele vizate. Dacă rețeaua de canalizare este „solicitată” mai mult din cauza ploii, rețeta unui dezastru în locuință este ca și asigurată.

 

 

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Locale

Cod portocaliu de caniculă în județul Timiș

Publicat

pe

Meteorologii au emis un cod  portocaliu de caniculă pentru județul Timiș, valabil în perioada 4 iulie 2025, ora 10:00 – 5 iulie 2025, ora 10:00.

Pentru a nu deveni victime ale caniculei, salvatorii de la ISU Timiș recomandă respectarea următoarelor măsuri:

Evitați aglomerația, efortul fizic intens și expunerea prelungită la soare!

Evitați expunerea prelungită la soare!

Purtați pălării de soare și haine lejere de culori deschise!

Consumați suficientă apă pentru a vă hidrata corespunzător! Evitați consumul băuturilor alcoolice!

Consumați fructe și legume proaspete!

Evitați deplasările la orele de vârf. Dacă totuși este necesar, deplasați-vă prin locuri umbrite și faceți repaus.

Creșterea temperaturilor favorizează producerea și propagarea incendiilor de vegetație uscată, punând în pericol culturile și utilajele agricole, animalele și chiar locuințele.

Arderea vegetației uscate și/sau a miriștilor este strict interzisă.

În caz de nevoie, apelați numărul unic pentru apeluri de urgență 112.

Mai multe informații despre modul de comportare în diferite situații de urgență puteți afla accesând https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU.

Cod galben de caniculă, la Timișoara. Unde sunt cele 5 puncte de prim ajutor din oraș

Citeste mai mult

Administrație

Construirea pasajului Solventul, realizată în proporție de 80 la sută

Publicat

pe

Investiția Primăriei Timișoara la Pasajul Solventul, realizată în proporție de peste 80%, avansează cu lucrări la drumul de legătură peste pasaj, între străzile Cassian Munteanu și Barierei. Betonarea și asfaltarea drumului sunt programate la mijlocul acestei luni, după finalizarea lucrărilor de armare a structurii.

„Tragem tare ca până la sfârșitul anului să deschidem pasajul Solventul pentru pietoni, bicicliști și șoferi. Dezvoltarea zonei va continua. Am câștigat deja finanțarea pentru viitorul pod de la Solventul și avem în evaluare o linie nouă de tramvai care va face legătura între Solventul și Gară”, a declarat primarul Dominic Fritz.

Constructorul se concentrează în această perioadă și pe finalizarea rampelor de pe Calea Bogdăneștilor și strada Gării, precum și a canalizației tehnice aferentă pasajului, care este realizată în proporție de 95%. Totodată, investiția municipalității avansează cu operațiuni de montare a stâlpilor pentru linia de contact tramvaie.

Pasajul Solventul va face legătura între Calea Bogdăneștilor și Strada Gării și va avea șosea cu două benzi pe sens, linie dublă de tramvai, trotuare și piste de biciclete. Investiția a inclus și o operațiune deosebit de complexă – împingerea pe sub linii de cale ferată a unui cheson de 3.500 mc de beton și 420 de tone de fier, fără oprirea trenurilor. Structura, cu o lungime de aproximativ 70 de metri și o lățime de 28 de metri, a fost împinsă dinspre strada Gării pe o distanță de circa 70 de metri, într-un timp record pentru o astfel de operațiune, desfășurată în sezonul rece: 3 luni.

Investiția Primăriei Timișoara are o valoare de 132 de milioane de lei, din care 89 de milioane de lei de la bugetul local și 43 de milioane prin programul Anghel Saligny. Lucrarea este realizată de Spic Internazionale (lider/Italia) – Pod-Proiect (Iași) – Sylc Con Trans (Arad), cu terții Arcada Company (Galați) și Conextrust (Bacău) și subcontractanții Teoval & Co (Iași), FDF Electric Grup SRL (Iași), ISPCF (București), Radaria (Galați) și SC Yda Proiect Consulting SRL (Iași).

Primăria Municipiului Timișoara a atras o finanțare majoră, în valoare de 93 de milioane de lei, pentru construirea Podului Solventul, care va asigura legătura între Calea Bogdăneștilor și Bulevardul Dâmbovița. De asemenea, municipalitatea a depus spre finanțare un proiect pentru construirea a 1 km de linie de tramvai nouă, între Gara de Nord și Pasajul Solventul.

Citeste mai mult

Din țară

Mihai Leu, campion mondial la box și campion la raliuri, a murit la spital

Publicat

pe

Mihai Leu, campionul mondial la box şi campion la raliuri a murit, marţi seară, la Spitalul Fundeni, la vârsta de 56 de ani.

El era internat în stare gravă, la terapie intensivă, cu insuficiență pulmonară și metastaze.

„Cu profundă durere, anunțăm trecerea în neființă a lui Mihai, în această seară. Un adevărat campion, atât în ringul de box, cât și pe circuitele de motorsport, Mihai a fost mult mai mult decât un sportiv excepțional, a fost un simbol de voință, curaj și pasiune.

Pentru fani, Mihai a fost și va rămâne un model. Un om care a inspirat prin fiecare luptă, prin fiecare cursă și prin demnitatea cu care și-a trăit viața. Pentru noi, pentru familie, un prieten, un soț și un tată minunat.

Moștenirea lui merge mai departe prin toți cei care l-am iubit, l-am susținut și am fost martori la parcursul său unic.

Nu te vom uita niciodată!“ – este mesajul transmis de familia lui Mihai Leu, marți seara, pe rețelele de socializare.

În 2014, Mihai Leu a fost diagnosticat cu cancer la colon.

Mihai Leu este campion absolut la raliuri şi deţine trei titluri naţionale la Viteză în Coastă.

De asemenea, Mihai Leu a cucerit titlul de campion mondial la box, versiunea WBO, în 1997.

ACTUALIZARE

Familia anunță: „Trupul lui Mihai va ajunge în această seară (miercuri) la Hunedoara, orașul pe care l-a iubit nespus, și va fi depus în Sala Teatrului din Piața Ferdinand. Astăzi și mâine vom fi alături de el la priveghi, iar înmormântarea va avea loc vineri la ora 12:00. Vă mulțumim tuturor care ne sunteți alături în această grea încercare!”

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite