Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Actualitate

Statul va restitui taxa cerută la înmatricularea autovehiculului

Publicat

pe

În ședința de vineri, Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență privind restituirea sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule și timbrul de mediu pentru autovehicule.

Actul normativ are în vedere necesitatea armonizării legislației naționale cu hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene și evitarea posibilei declanșări a unei acțiuni în constatarea neîndeplinirii obligațiilor de stat membru al Uniunii Europene.

Ordonanța reglementează restituirea pe cale administrativă, la cerere, a sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule și timbrul de mediu pentru autovehicule.

Beneficiarii acestei ordonanțe sunt contribuabilii care au achitat taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, conform Legii 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, taxa pe poluare pentru autovehicule, prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 140/2011, cu modificările şi completările ulterioare, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, prevăzută de Legea nr. 9/2012, și timbrul de mediu pentru autovehicule, prevăzut de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 37/2014, cu modificările şi completările ulterioare, care nu au beneficiat de restituire pâna la intrarea în vigoare a acestei ordonanţe de urgenţă  și care vor solicita în scris, organului central fiscal competent, până la 31 august 2018, sub sancțiunea decăderii, restituirea sumelor achitate și a dobânzilor aferente acestora, datorate pentru perioada cuprinsă între data perceperii şi data restituirii.

Nivelul dobânzii va fi cel prevăzut la art. 174 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.

Modelul cererii va fi aprobat, prin ordin comun, de Ministerul Mediului şi Ministerul Finanţelor Publice, în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a ordonanței, iar normele metodologice de aplicare, în termen de 60 de zile.

Restituirea sumelor se realizează, în baza deciziilor emise de organul fiscal central competent, potrivit prevederilor Legii nr.207/2015, cu modificările şi completările ulterioare, astfel:

 

Ø pentru taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, în perioada 1 ianuarie 2018 – 31 decembrie 2018;

 

Ø  pentru  timbrul de mediu pentru autovehicule, în perioada 1 septembrie 2018 – 31 martie 2019.

 

 

 

 

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Din țară

ALEGERI PREZIDENȚIALE, Turul 2: Nicușor Dan a fost ales președintele României

Publicat

pe

Candidatul independent Nicuşor Dan conduce cu peste 54%, după ce s-au centralizat peste 10 milioane de voturi, în țară și străinătate.

Între cei doi candidaţi este o diferenţă de 877.070 voturi, în valoarea lui Nicuşor Dan.

În total, au votat la aceste alegeri 11.641.866 persoane, dintre care peste 1,6 milioane în afara ţării.

Citeste mai mult

Din țară

ALEGERI PREZIDENȚIALE, TURUL 2. Nicușor Dan, cu 10 procente mai mult decât contracandidatul său, în exit-poll-uri

Publicat

pe

Conform rezultatelor sondajelor realizate, de Centrul de Sociologie Urbană și Regională – CURS, în ziua votului, Nicuşor Dan, candidatul independent la alegerile prezidențiale, are un avans de 8-10 procente înaintea lidetului AUR, George Simion.

Potrivit datelor CURS, Nicuşor Dan a obţinut 54,1 % din voturile din ţară la scrutinul de duminică.

Candidatul AUR, George Simion are un scor de 45,9%.

Prezenţa la vot a fost de peste 64%.

viewscntDatele sunt valabile pentru ora 20:00 și doar pentru secțiile de pe teritoriul României, fără a ține cont de secțiile din străinătate.

Citeste mai mult

Locale

Primele imagini cu șantierul noului stadion din Timișoara

Publicat

pe

Lucrările de construcție la noul stadion din Timișoara sunt în grafic, primele imagini de pe șantier fiind postate pe o rețea de socializare, de Primăria Timișoara.

În imagini se poate vedea că s-a început cu realizarea tribunelor.

Primarul municipiului Timișoara a mai anunțat că anul viitor se vor putea juca meciuri pe noul stadion.

„Acum mai bine de un an am început reconstrucția sportului timișorean: am dat startul la noul stadion. Suntem în grafic cu lucrările de construcție și anul viitor acolo se vor putea juca meciuri.

Acum, facem un nou pas. Ne alăturăm Universității Politehnica și Consiliului Județean în noua structură „Asociația Club Sportiv Știința Poli Timișoara”. Aceasta marchează o nouă etapă de sprijin instituțional și financiar, cu obiectivul de a oferi orașului o echipă pe măsura ambițiilor sale.

Rămânem angajați în a construi o infrastructură modernă, a susține performanța și a lăsa deciziile sportive acolo unde le este locul – în mâinile profesioniștilor“, a scris Dominic Fritz, pe o rețea de socializare.

Noul stadion de fotbal din Timișoara va avea 32.000 de locuri

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite