Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Actualitate

Trei albanezi și trei bărbați din Kosovo, opriţi la frontiera de vest

Publicat

pe

 

Poliţiştii de frontieră din cadrul sectoarelor Poliţiei de Frontieră Moraviţa şi Sânnicolau Mare – I.T.P.F. Timişoara au depistat, la sfârșitul săptămânii trecute, şase persoane de sex masculin (trei cetăţeni din Albania şi trei din Kosovo), care intenţionau să intre ilegal în România, pe jos, pe la frontiera verde.

 

În data de 10.04.2016, în jurul orei 03.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare au observat, cu ajutorul sistemului de supraveghere pe timp de noapte, trei persoane care se deplasau pe jos, pe câmp, dinspre frontiera cu Serbia, spre interiorul ţării. Imediat, o patrulă de supraveghere a frontierei de stat din cadrul aceluiaşi sector s-a deplasat la faţa locului şi a procedat la reţinerea persoanelor care nu îşi justificau prezenţa în zonă şi conducerea acestora la sediul poliţiei de frontieră pentru cercetări.

 

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii de frontieră au stabilit că persoanele în cauză, toate de sex masculin, au vârste cuprinse între 26 şi 35 de ani şi sunt cetăţeni din Albania. La cercetări, aceştia au declarat că intenţionau să ajungă în Germania şi s-au deplasat pe jos, din Serbia, peste câmp, întrucât aveau interdicţie de a intra în Spaţiul Schengen.

 

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, cei trei cetăţeni albanezi fiind predaţi autorităţilor de frontieră sârbe, în baza acordului de readmisie, fiindu-le interzisă intrarea în ţară pentru o perioadă de 5 ani.

 

Locale

Activități și evenimente culturale în județul Timiș prin proiectul DiverCity

Publicat

pe

Asociația Sfera Timișoarei anunță lansarea proiectului DiverCity, implementat în perioada septembrie – noiembrie 2024 în județul Timiș.

Proiectul își propune să promoveze multiculturalitatea, toleranța și conviețuirea în armonie prin crearea de conexiuni și oportunități de exprimare artistică, interacțiune internațională și parteneriate sustenabile care contribuie pe termen lung la dezvoltarea multiculturală a județului Timiș.

DiverCity, orașul diversității, surprinde dimensiunea istorică particulară orașului Timișoara și pune în lumină moștenirea culturală caracterizată de diversitatea etnică specific regiunii Banatului. Proiectul reflectă importanța educației pentru diversitate și dezvoltă competențele interculturale în comunitate.

Proiectul DiverCity urmărește trei direcții europene principale: diversitatea artistică, diversitata etnică și diversitatea demografică.

Diversitatea artistică este explorată prin activități de dans, fotografie, pictură, cultură scrisă, teatru, arhitectură și sculptură.

Diversitatea etnică este surprinsă prin integrarea minorităților locale în activitățile proiectului, prin oferta culturală în limbi diferite, prin descoperirea patrimoniului imaterial în activitățile culturale culinare, dansuri și povești populare și prin celebrarea săptămânii interetnice, în colaborare cu Uniunea Sârbilor din Timișoara, Uniunea Bulgarilor din județul Timiș, Fundația „Cotărița cu mirazuri” din Serbia și Centrul Cultural German.

Diversitatea demografică este reprezentată prin categoriile diferite de public adresate. Activitățile vizează publicul tânăr și adult, publicul din mediul rural și urban, categoriile vulnerabile de refugiați, publicul cu deficiențe, publicul din medii socio-economice dezavantajate, ș.a.

Proiectul cuprinde activități săptămânale în perioada septembrie – noiembrie 2024 și însumează peste 55 de evenimente care se desfășoară în diferite localități din județul Timiș. Activitățile cuprind: Expoziția de fotografie „Building Connections” (Timișoara, septembrie 2024): artista Bianca Bîrsan surprinde prin fotografie clădirile orașelor Bad Ischl și Timișoara, punând în prim-plan rolul artei în transformarea orașelor și în modelarea unui viitor mai creativ.

„Educație pentru patrimoniu” (Timișoara, Biled, Cerneteaz, septembrie – octombrie 2024): ateliere de educație pentru patrimoniu și tururi ghidate pentru elevii din mediul rural.

„Povești și creații ale artistelor locale” (Timișoara, septembrie 2024): evenimentul celebrează talentul artistelor locale printr-o serie de discuții interactive şi împǎrtǎșiri. Publicul va avea ocazia să descopere poveștile de viață și inspirația din spatele creațiilor. Invitată de onoare: Pusha Petrov, artist plastic.

„Şezǎtoare culturalǎ” (Pesac, septembrie 2024): evenimentul se va desfășura la Casa „Buna Micǎ” din Pesac, o casǎ bǎtrâneascǎ, transformatǎ în muzeu, unde, alături de Florina Jinga, oamenii vor avea ocazia să asculte

povești locale si să să participe la discuții despre patrimoniul divers etnic/cultural al zonei.

„Educație pentru diversitate” (județul Timiș, septembrie – octombrie 2024): 40 de ateliere educație în diversitate, de promovare a culturii scrise, educație prin culturǎ şi exprimare artisticǎ prin teatru şi artǎ pentru elevi desfășurate în Biled, Giarmata, Moşnița Veche, Cenad, Timişoara, Jimbolia, Sânnicolau Mare, Crai Nou, Fibiş, Recaş.

Workshop „Comunicare interculturalǎ” (Timișoara, octombrie 2024): în cadrul atelierului participanții vor descoperi cele 5 componente ale competenței interculturale: conștientizare, cunoaștere, sensibilitzare, comunicare și adaptabilitate cu accent pe comunicare alături Oana Bajka, formator cu experiență amplă în acest domeniu.

Sǎptǎmâna interetnicǎ (Cărturești Timișoara, octombrie 2024): cuprinde ateliere culturale și literare la Cărturești, în limba maghiară, germanǎ, sârbǎ şi ucraineanǎ și propune înregistrarea unor povești citite în română, maghiară, sârbă, germană și ucraineană, care vor fi încărcate ulterior pe platformele digitale ale Asociației Sfera Timișoarei.

DiverCity – quiz cultural (Timișoara, noiembrie 2024): activitate interactivă menită să promoveze cunoașterea și aprecierea diversității culturale a regiunii Banatului.

Expoziție de sculptură 3D (Biled, noiembrie 2024): prezintǎ sculpturi imprimate 3D care explorează concepte filosofice din concursul de modelare 3D PARADOX NOW.

Spectacol de dans interetnic „Dans/Plesati/Tantsuvam” (Biled, noiembrie 2024): spectacol cu coregrafie în coproducție româno-sârbo-bulgară într-o reinterpretare a dansului tradițional românesc/sârbesc/bulgăresc.

DiverCity Talks (Timișoara, noiembrie 2024): evenimentul va promova importanța competenței interculturale, oferind participanților instrumentele necesare pentru a dezvolta toleranță, înțelegere și abilități de comunicare interculturală.

Prin intermediul acestor activități, proiectul își propune să contribuie la completarea și amplificarea rezultatului Programului cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” prin crearea de contexte interdisciplinare și colaborative cu conținut cultural și educațional pentru activarea, dezvoltarea și implicarea comunității locale, valorificarea patrimoniului cultural local și european și întărirea relațiilor culturale europene.

Cofinanțatori: Primăria Comunei Biled, Uniunea Bulgară din Banat-România și Uniunea Sârbilor din România.

Parteneri: In-tuition.ro, Asociația „Inițiativă în Educație”, Cărturești Timișoara, Institutul Intercultural Timișoara,  Asociația „De-a arhitectura”,  Asociația „Colț de Banat”, Fundația „Cotărița cu mirazuri” din Serbia,Asociația Culturală Pusta, Asociația „Casa Buna Mica”, Asociația „Piticii Monei”, Asociația Action for People, Asociația Lapsus.

Partener media: Radio Timișoara.

Proiectul DiverCity face parte din Programul cultural național Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023 și este finanțat prin programul Timișoara.Next, derulat de Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.

Mai multe detalii puteţi găsi pe site-ul https://www.sferatm.org/  și pe pagina de Facebook a asociației https://www.facebook.com/sferatimisoarei.asociatia

Persoană de contact:

Responsabil comunicare: Elena Ilie

Telefon: 0731.184.841

Email: comunicare.sfera@gmail.com

Despre Sfera Timișoarei:

Asociația Sfera Timișoarei își propune să dezvolte spiritul civic al cetățenilor de toate vârstele prin implicarea lor în cadrul programelor și evenimentelor sociale, culturale și educaționale. De asemenea, Asociația Sfera Timișoarei urmărește conștientizarea și participarea activă a cetățenilor în viața comunității prin voluntariat, schimb de experiență la nivel național și internațional.

Citeste mai mult

Locale

LA PAS 2024: Festival de hrană și cultură sustenabilă, la Timișoara

Publicat

pe

În acest sfârșit de săptămână, Timișoara devine locul de întâlnire al producătorilor locali și artizanilor de tot felul, al oamenilor preocupați de alimentație și sănătate, de educație și sustenabilitate, pasionați de gătit și gastronomie, experților și asociațiilor ce promovează rețele alimentare sustenabile, dar și al celor dornici să încerce produse autentice din mai multe regiuni ale țării, propuse de artizani și puncte gastronomice locale, la Festivalul LA PAS, organizat de Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare – CRIES.

LA PAS 2024 – Festival de hrană și cultură sustenabilă are loc în perioada 4-6 octombrie 2024, la Casa Tineretului din Timișoara, și va prilejui experiențe dintre cele mai diverse pentru vizitatori: demonstrații culinare și degustări de produse locale – coacem pâine de casă, pregătim plăcinte ca în Țara Zimbrilor, degustăm brânzeturi artizanale, mied și miere, organizăm ateliere gastronomice și zeci de alte activități.

Festivalul va începe vineri, ora 17:30, cu o discuție provocatoare despre alimentație și sănătate, moderată de Dragoș Pătraru – Starea Sănătății.

A doua zi, sâmbătă, ne reunim pentru prima plimbare climatică din Timișoara, acțiune organizată de Asociația REPER21 sub egida Pactului Climatic European. Luăm orașul LA PAS, cu începere de la ora 11:00, de la Universitatea de Vest, pentru a-l observa împreună și a discuta o serie de provocări ale comunității timișorene în perspectiva adaptării sale la efectele schimbărilor climatice.

Facem câteva opriri pentru a reflecta in situ la subiecte precum sursele de apă, spațiul verde urban, producția de hrană sănătoasă. Vor fi alături de noi în plimbare: Alexandra Petcu – Universitatea de Vest Timișoara, Alexandra Recășan – activistă de mediu, Ana-Maira Pălăduș – REPER21, Emil Zorilă – ambasador climatic și Oana Răducioiu Farka – producătoare din rețeaua ASAT – Asociația pentru Susținerea Agriculturii Țărănești.

„Festivalul vine cu o invitație de a reflecta, împreună cu artizani, activiști, cercetători și nu în ultimul rând cetățeni, la cum ne afectează schimbările climatice modul de producție a hranei și ce acțiuni putem întreprinde pentru a crește reziliența comunităților locale. O serie de activități specifice au fost incluse în acest sens în program împreună cu organizații partenere din țară: Plimbarea Climatică, Fresca Climatică, o întâlnire a clubului de carte de mediu, o vizionare de film. Ducem aceste dezbateri și teme în activități practice, adresate copiilor și adulților: de la atelierele împotriva risipei alimentare, organizate cu elevi și studenți, la atelierele gastronomice în care încurajăm gătitul cu ingrediente locale și de sezon”, explică Mihaela Vețan, președinte CRIES.

La finalul plimbării climatice, la festival, servim participanții cu supa noastră anti-risipă, le împărtășim idei practice de combatere a risipei alimentare și soluții de revalorificare a subproduselor rezultate în procesul de producție al alimentelor, alături de elevi, studenți și profesori de la Liceul Tehnologic de Industrie Alimentara Timișoara și Universitatea de Științele Vieții “Regele Mihai I” din Timișoara.

Duminică, ora 14:00, invităm publicul la o degustare interculturală, unul dintre cele mai apreciate momente ale festivalului în fiecare an.

Așteptăm oaspeții cu bunătăți diverse de la producători locali și puncte gastronomice din diferite regiuni ale țării: pere uscate, ulei de dovleac și nucă, plăcintă cu praz, făcută cu maia, zer din lapte de capră și grâu dur, conservă de vițel, preparate după rețetele Amzokulinar – Sânandrei, mezeluri – SICILIANA de la Cordiș, brânză de burduf de la Ferma cu Omenie și caș proaspăt de oaie de la Ferma Tușa, zacuscă de vinete și gogoșari în sos de muștar cu legume din Țara Zimbrilor, gogoși pe abur, cu nucă și mac, de la Casa Emilia Popa – Coșteiu de Sus, pecnez, sau magiun cu prune, fără zahăr, din Țara Zimbrilor, dulceață din petale de mac sălbatic cu scotch whisky și dulceață din flori de liliac, cremă din struguri negri Cabernet, pălincă din Țara Silvaniei, vinuri de la stațiunea viticolă Apoldia Maoir – Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca etc.

Pe parcursul celor trei zile, propunem vizitatorilor o largă paletă de activități: își pot calcula amprenta ecologică personală la Eco Playground, cu Seneca, pot vedea cum prinde viață o bijuterie, pot înfrumuseța tricouri vechi alături de elevii și profesorii implicați în proiectele noastre de promovare a sustenabilității în școli, pot confecționa păpuși din resturi de materiale textile, pot prepara alifii magice din plante, pot stupǎri cu Lucian Avramescu, apicultor cu peste 120 de stupi în grijă și o tradiție de trei generații, se pot iniția în dansul contemporan, pot exersa Slow Living și pot explora oportunitǎțile de finanțare pentru organizații neguvernamentale.

Programul LA PAS mai cuprinde film, carte, o expoziție foto și o instalație artistică în expoziție – Fabrica de Fast Fashion, prezentatǎ de Carina Iasmina Bălan, artist și antreprenor local în domeniul modei sustenabile.

40 de artizani și-au anunțat participarea la ediția LA PAS 2024, cu produse alimentare ecologice și provenite din comerțul echitabil, bijuterii și păpuși hand-made, obiecte de decor și obiecte de ceramică lucrate manual, produse cosmetice și de îngrijire naturale, accesorii și articole vestimentare din materiale prietenoase cu mediul sau realizate din resturi de stocuri, din deșeuri textile sau reciclate.

În fiecare seară, de vineri până duminică, Festivalul LA PAS continuă cu Festivalul Time To Rock, organizat de Fundația Județeană pentru Tineret Timiș, la care și-au anunțat participarea artiști precum: byron & Dream Quartet, Ana Coman, Imund, Diana Căldăraru, Gri, The Bandits, Volga ARM, Ribozom și Ioan Popovici. Participarea la activitățile din Festivalul LA PAS este liberă, cu excepția concertelor, pentru care biletele pot fi achiziționate de aici. Vor fi acordate reduceri speciale pentru elevi și studenți, iar elevii și studenții bursieri, absolvenții de liceu cu media de bacalaureat peste 9 și persoanele cu dizabilități vor beneficia de gratuitate.

Vă reamintim, LA PAS este un eveniment care promovează comportamentele responsabile – încurajăm participanții să vină la festival cu mijloace de transport în comun, pe jos sau cu bicicleta și să aibă la ei un recipient pentru apă, care va fi servită de la rețeaua publică – nu vor găsi apă îmbuteliată în festival și nici veselă din plastic.

Programul detaliat al Festivalului LA PAS 2024 este disponibil aici. Declarația Festivalului LA PAS 2024 poate fi consultată pe site-ul CRIES: https://la-pas.cries.ro/wp-content/uploads/2020/07/Declaratie-La-Pas-2024_ONLINE.pdf.

***

Evenimentele au loc în cadrul proiectului „LA PAS în cartier”, dezvoltat de Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare. Proiectul este cuprins în Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin Programul Legacy Timișoara 2023, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin Ministerul Culturii.

Parteneri: Asociația Practicienilor și Specialiștilor în Economie Socială, Aquatim, CUIB, Fundația Județeană pentru Tineret Timiș – FITT, Mai Bine, Pronat, REPER 21, Seneca, STPT, Time to Rock, Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara.

Partener media: Radio România Cultural.

Atelierele gastronomice sunt organizate în cadrul proiectului „Gustul ca patrimoniu”, cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Citeste mai mult

Cultură

PREMIERĂ pe scena Teatrului Național din Timișoara: „DE BERGERAC. FANTASMELE LUI CYRANO“, de Michele Santeramo.

Publicat

pe

Teatrul Național din Timișoara invită publicul duminică, 6 octombrie 2024, de la ora 19, în Sala Mare, la prima premieră a stagiunii 2024 – 2025, spectacolul „DE BERGERAC. FANTASMELE LUI CYRANO“, de Michele Santeramo.

„DE BERGERAC. FANTASMELE LUI CYRANO“ este o savuroasă și, totodată, o profundă formulă de introspecție, dar și o pledoarie pentru asumarea propriului destin.

Pornind de la una dintre cele mai tulburătoare povești de dragoste din literatura universală, Cyrano de Bergerac de Edmond Rostand, piesa dramaturgului italian Michele Santeramo este o pledoarie pentru alegeri bazate pe propriile valori intelectuale și spirituale.

Povestea unui Cyrano care are convingerea că dragostea, educația și cultura sunt instrumentele cu ajutorul cărora oamenii vor putea să își determine singuri destinul, așa cum și el alege un destin diferit de cel pe care i l-a trasat autorul lui reflectă – cu înțelegere, cu șarm, cu umor și, totodată, cu  deplină luciditate – o posibilitate nouă în această lume polarizată, mereu în criză de opinie și de opțiune.

Roberto Bacci este regizor şi fondator al Fondazione Pontedera Teatro din Italia, institutul în care, începând cu 1985, celebrul regizor și teoretician al teatrului, Jerzy Grotowski, a trăit și a creat tot restul vieții. Colaborator al lui Grotowski, dar și al lui Peter Brook, Eugenio Barba sau al fondatorilor Living Theatre – Julian Beck şi Judith Malina, director al unor importante festivaluri de teatru din Toscana, Roberto Bacci a montat în cele aproape cinci decenii de activitate, numeroase spectacole la Piccolo Teatro di Pontedera, mai apoi Compagnia Laboratorio di Pontedera, dar și în alte țări ale lumii, spectacole prezentate atât în Italia, cât și în alte țări din Europa, America Latină şi Orientul Mijlociu.

Spectacolul reunește pe scena Teatrului Național câțiva dintre actorii cei mai iubiți ai Timișoarei – Matei Chioariu, Claudia Ieremia, Marin Lupanciuc, Romeo Ioan și Cristina König, cărora li se alătură cea mai nouă membră a trupei Naționalului, Cristina Rotaru Chiperi, încă masterandă a Facultății de Muzică și Teatru și, nu în ultimul rând, excepționala scenografă Corina Grămoșteanu.

Biletele sunt disponibile online pe www.tntm.ro sau fizic, la Agenția de bilete „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2, orar marți – duminică, între orele 11:00 – 19:00.

Foto: Adrian Pîclișan

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite