Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Actualitate

Un timișorean aleargă 200 de kilometri pentru burse școlare

Publicat

pe

Pentru al cincilea an consecutiv, Remus Sime, tânărul IT-ist timișorean care în urma unui accident a devenit un pasionat al alergării în aer liber, organizează și anul acesta în perioada 17 – 18 septembrie a cincea ediție a evenimentului sportiv Alerg pentru o Cauză, în cadrul căruia va colecta donații pentru a acorda burse școlare unor elevi buni la învățătură, dar cu o situație financiară modestă, din localitatea bihoreană Beiuș, locul unde Remus a făcut studiile liceale.

Împreună cu prietenii săi, Remus va alerga 200 de kilometri, distanța între Timișoara și Beiuș, în regim de ștafetă. El speră ca și în acest an să  i se alăture pentru susținerea proiectului cât mai mulți alergători și donatori.

“Alerg pentru o Cauză a devenit un proiect la care îmi este imposibil să renunț. Primele două ediții au fost acel început provocator care, dacă reușești să-l depășești, te duce la următorul nivel: comunitatea vine în întâmpinarea ta și așteaptă inițiativa. Edițiile din anii trecuți au avut rezultate surprinzătoare – peste 50 de elevi din cadrul Colegiului Naţional Samuil Vulcan din Beiuş au primit burse în valoare de 1.200 de lei fiecare, plătite în tranșe trimestriale. Anul acesta sper să colectăm fonduri pentru cel puțin 10 burse. 90 la sută din banii colectați ajung la elevi, diferența de 10 la sută reprezentând cheltuieli pentru gestionarea proiectului”, a spus Remus Sime.

Pentru fiecare ediție, elevii care au media generală peste 9.00 se pot înscrie pentru a beneficia de bursele Alerg pentru o Cauză. În urma unei evaluări, în cadrul căreia este analizată situația școlară și motivația spre studiu a tinerilor dar și situația materială a aplicanților este realizată o selecție a elevilor care, în funcție de suma totală colectată din donații, vor primi burse pentru următorul an școlar.

Și ediția din acest an a proiectului Alerg pentru o Cauză este susținută de Clubul Sportiv Alergotura din Timișoara, ai cărui membri s-au implicat în promovarea evenimentului, câțiva dintre ei fiind înscriși pentru alergarea ștafetă și colectarea de fonduri.

Cei care doresc să se alăture cauzei promovate de Remus Sime sunt invitaţi să facă o donaţie în următorul cont:

Asociatia “Bunul Samaritean Beiuș” IBAN: RO83RNCB0034021802850001, SWIFT: RNCBROBU, Banca Comercială Română, Sucursala Beiuș,  Piața Samuil Vulcan 11, Beiuș, Bihor 415200.

Alternativ, donațiile se pot face simplu, online via http://bunulsamaritean.galantom.ro/.  Detalii suplimentare despre evenimentul din acest an, precum și despre edițiile anterioare le puteți afla pe site-ul www.alergpentruocauza.ro.

 

 

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Din țară

ATENȚIE șoferi! Drumul Giarmata-Pișchia-Alioș, blocat de transportul agabaritic

Publicat

pe

Convoiul, cu o masă totală de 788 tone, o lungime de 120 metri, lățime de 6 metri și înălțime de 5,4 metri parcurge traseul: Nădlac DN 7 – DN 7G – A1 – nodul rutier Giarmata.

Astfel, drumul Giarmata-Pișchia-Alioș (prelungire a tronsonului Zăbrani – limită județ Timiș) va fi blocat astăzi, 24 februarie, între orele 9.00 – 18.00.

Autoritățile recomandă celor aflați în trafic în această zonă să recurgă la rute ocolitoare.

Un transport agabaritic record va traversa localitățile Gearmata, Pișchia și Alioș

Citeste mai mult

Social

Dragobete – sărbătoarea românească a iubirii

Publicat

pe

Dragobetele, sărbătoarea tinereţii, a veseliei şi a iubirii, are loc în fiecare an în 24 februarie.

În funcţie de regiune, obiceiul Dragobetelui poate avea şi alte denumiri precum „Cap de primăvară”, „Logodnicul sau Însoţitul Păsărilor”, „Dragostitele”, „Ziua Îndrăgostiţilor”, „Sânt Ion de primăvară” sau „Granguru”.

Conform unor legende populare, Dragobetele era considerat fiul babei Dochia, un tânăr chipeş care obişnuia să seducă toate femeile ce îi ieşeau în cale. Totuşi, în prezent, Dragobetele reprezintă pentru români simbolul autohton al dragostei, fiind identificat cu zeul dragostei din mitologia romană, Cupidon, şi cu zeul iubirii în mitologia greacă, Eros.

Dragobetele a fost marcat, de-a lungul timpului, de numeroase tradiţii şi superstiţii, de la jurământul fraţilor de sânge, „zăpada zânelor” strânsă de tinerele necăsătorite pentru proprietăţile ei magice, sărutul obligatoriu în fiecare cuplu care doreşte să îşi menţină iubirea, până la interzicerea plânsului, care ar atrage necazuri în următoarele luni.

Tradiţii

În această zi bărbaţii trebuie să fie în relaţii cordiale cu toate femeile. În caz contrar, aceştia ar fi avut parte de o primăvară plină de ghinion şi un an greu.

Pentru că iubirea dintr-un cuplu să rămână vie de-a lungul anului, tinerii trebuie să se sărute în ziua de Dragobete.

Tot în această zi, ţesutul, cusutul şi toate treburile grele de pe lângă gospodărie sunt interzise. Totuşi, este permisă curăţenia, deoarece se consideră că aceasta este aducătoare de prospeţime şi de spor.

În ziua de Dragobete plânsul le este interzis tinerilor şi tinerelor. În caz contrar, aceştia vor avea parte de necazuri şi supărări în lunile următoare.

În unele regiuni din ţară, ajunul de Dragobete este tratat la fel ca noaptea de Bobotează, când tinerele care doresc să îşi afle ursitul îşi pun sub pernă busuioc sfinţit.

Citeste mai mult

Din țară

Un transport agabaritic record va traversa localitățile Gearmata, Pișchia și Alioș

Publicat

pe

Un transport agabaritic record pentru România cu greutatea de 788 tone, se va efectua în perioada 23 februarie 2025 – 4 martie 2025 începând cu ora 09:00 AM, pe ruta:

Nădlac 1 PTF – DN7 – Nădlac 2 PTF – DN7G – A1 – Giarmata – DJ691 – Pieschia – DJ691 – Alios – DJ691 – Neudorf – DJ682 – Lipova (str. Timișorii – pod Lipova – DN7) – DN7 – Ilia – A1 – Grind – DN68A – Săcămaș – DN7 – Termocentrala Mintia.

Convoiul agabaritic va transporta o turbină către Termocentrala Mintia (județul Hunedoara), termocentrală aflată în plin proces de retehnologizare.

Convoiul are o lungime totală de 120 m, lățime de 6 m, înălțime de 5,4 m și greutate 788 tone.

Transportul face parte dintr-un contract ce cuprinde peste 250 de componente care au început să fie livrate la Mintia încă din luna iunie 2024 și au termene fixe de instalare pe fundații.

Guvernul României a declarat proiectul „Centrala electrică MASS Mintia” ca proiect de importanță națională în domeniul energiei electrice. Această decizie subliniază angajamentul autorităților de a asigura securitatea energetică a țării, de a moderniza Sistemul Energetic Național (SEN) și de a sprijini dezvoltarea economică prin investiții strategice.

Noua centrală, amplasată în județul Hunedoara, va funcționa pe baza unor tehnologii moderne și eficiente, utilizând turbine cu gaz și abur, cu o capacitate instalată totală de 1,770 MW. Prin această investiție, estimată la 1,4 miliarde de euro, se vor crea sute de locuri de muncă și se va contribui la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, aliniindu-ne obiectivelor europene de decarbonizare. Centrala va produce anual aproximativ 12,159 GWh de energie electrică, având o durată de viață proiectată de 30 de ani.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite