Ne găsiți și pe:

Actualitate

Unde vom găsi lubeniță în Timișoara

Publicat

pe

Primăria Timişoara pune la dispoziţia celor interesaţi amplasamente pentru desfăşurarea comerţului stradal cu pepeni, în perioada 15.07.2016 – 30.09.2016.

Solicitările se primesc la sediul Primăriei Municipiului Timişoara – camera 12, ghişeul 8 si ghişeul 9. În cazul în care există mai multe cereri pe un amplasament, poziţiile vor fi identificate la faţa locului de către un reprezentant al Biroului Autorizare Activităţi Comerciale (vor avea întâietate deţinătorii Certificatelor de producător).

Documentele necesare:

 

    Cerere tip;

    Certificat de înregistrare (avand autorizat cod caen privind comercializarea legumelor sau fructelor);

    Certificat de producător (vizat la zi, fiind autorizat în vederea cultivării pepenilor);

    Planşa foto din care să rezulte standul de vânzare: tipul de mobilier utilizat, modul de expunere al pepenilor – criteriu de eligibilitate.

 

Taxa de ocupare a domeniului public se face în baza HCL 405/16.10.2015 privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale în Municipiul Timişoara pentru anul 2016. Aceasta se achită în totalitate la eliberarea avizului.

 

Suprafaţa maximă aprobată este de 6 mp. Se vor utiliza lăzi cu dimensiunea de 2*2*1,5 mp pentru depozitarea pepenilor şi masă cu cântar verificat metrologic la zi. Este interzisă depozitarea direct pe sol a mărfii.

De asemenea, se interzice amplasarea de corturi şi alte construcţii provizorii, cu excepţia umbrelelor  fără reclamă publicitară.

 

Fiecare comerciant va deţine avizul pentru desfăşurarea ocazională  a comerţului ambulant pe teritoriul municipiului Timişoara, eliberat de către Biroul Autorizare Activităţi Comerciale, în baza HCL 139/2011.

 

În cazul în care nu vor fi respectate condiţiile impuse în aviz, cât şi reglementările în vigoare, măsurile vor fi luate de către Poliția Locală, iar la sesizarea acestora Biroul Autorizare Activităţi Comerciale din cadrul Primăriei Timişoara va anula avizul.

 

1. Calea Buziaşului – platou

2. Calea Șagului colţ str. Ana Ipătescu;

3. Platou Dâmboviţa;

4. Calea Șagului colţ cu bd. Liviu Rebreanu;

5. Str. Mureş-platou Piaţa Doina;

6. Str. Mareşal Al. Averescu colţ cu str. Drubeta;

7. Str. Mareşal Al. Averescu colţ cu str. Martir Ferkel Şuteu

8. Str. Bucovinei colţ cu Aleea Viilor;

9. Piaţa Soarelui;

10. Calea Buziaşului Platou Nova Tim;

11. Str. Iosif Bulbuca-zona Spitalului Judeţean;

12. Piaţa Traian;

13. Calea Sever Bocu colţ cu str. Sf. Ap. Petru şi Pavel;

14. Calea Aradului colţ cu str. Liege;

15. Calea Sever Bocu vis a vis de Piaţa Nouă;

16. Calea Torontalului – platou;

17. Str. Andrei Şaguna colţ cu str.Tigrului;

18. Calea Bogdăneştilor colţ cu bd. Cetăţii;

19. Str. Cicumvalațiunii colţ cu str. Gh. Lazăr;

20. Str. Burebista;

21. Str. General Ioan Dragalina colţ cu bd. Gării;

22. Zona Steaua- pod Calea Șagului

23. Bd. Sudului vis a vis de parc

24. Calea Buziaşului colţ cu str. Matei Milo;

25. Str. Gh. Lazăr colţ cu bd. Cetăţii-platou

26. Str. Gheorghe Lazăr colţ cu str. Timiş;

27. Aleea FC Ripensia colţ cu str. Surorile Martir Caceu;

28. Bd. Dâmboviţa colţ cu str. Ana Ipătescu.

29. Calea Bogdăneştilor-zona Favorit;

30. Calea Lugojului – platou

31. Platou Ştrandul Tineretului;

32. Str. Avram Imbroane- zona UMT;

33. Calea Șagului – zona Baumax;

34. Bd. Cetăţii colţ cu str. Matei Basarab;

35. Calea Bogdăneştilor colţ cu str. Macilor;

36. Calea Sever Bocu colţ Aleea Martir Gh. Iosub

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Administrație

DEZINSECȚIE terestră pentru combaterea țânțarilor, la Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara continuă și în luna august acțiunile de dezinsecție terestră pe domeniul public al orașului pentru combaterea țânțarilor și a larvelor acestora. Intervențiile sunt programate în perioada 4-12 august 2026.

Operațiunile de dezinsecție vor avea loc pe timpul nopții, între orele 22:30 și 05:30, pentru a reduce disconfortul pentru locuitori. Recomandăm evitarea zonelor de acţiune a utilajelor în timpul pulverizării soluțiilor. Această recomandare vizează în special copiii, persoanele vârstnice, persoanele cu afecțiuni cardiace, astmatice sau alergice la diverși compuși chimici.

De asemenea, rugăm crescătorii de albine ca, în perioada menţionată, să ia toate măsurile necesare pentru protejarea albinelor, inclusiv mutarea stupilor în afara ariei de stropire.

Produsele folosite sunt avizate de Comisia Naţională pentru Produse Biocide din cadrul Ministerului Sănătăţii şi se regăsesc în Registrul Naţional al Produselor Biocide avizate pentru profilaxia sanitar-umană de către Ministerul Sănătăţii (Cymina Super, Vectobac WG). Substanţele fac parte din Grupa III de toxicitate (pesticide non-agricole), Tip 18 (insecticide, acaricide şi produse pentru combaterea artropodelor).

Precizăm că personalul implicat în efectuarea lucrărilor este calificat şi autorizat în conformitate cu legislaţia în vigoare, fiind dotat cu echipament de protecţie corespunzător.

În cazul în care vremea va fi nefavorabilă, perioada de desfășurare a acestor acțiuni va fi decalată.

Citeste mai mult

Administrație

IPS Ioan Selejan, mitropolitul Banatului, propus pentru titlul de Cetățean de Onoare al Timișoarei alături de alte cinci personalități publice

Publicat

pe

Cu ocazia Zilei Timișoarei, primarul Dominic Fritz va înainta Consiliului Local propunerea ca șase personalități care au avut o contribuție importantă la viața comunității să primească titlul de Cetățean de Onoare. Cei propuși sunt Înaltpreasfinția Sa Ioan Selejan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, profesorul Vladimir Tismăneanu, jurnalista Brîndușa Armanca, Laila Onu, fondatoarea Fundației „Pentru Voi”, omul de televiziune Virgil Ianțu și Elisabeta Moldovan, reprezentantă a drepturilor persoanelor cu dizabilități.

„Ca în fiecare an de ziua orașului îi onorăm pe cei care sunt modele pentru comunitatea noastră și care și-au legat numele de destinul Timișoarei. Și anul acesta avem personalități active în domenii diverse: social, cultură, educație, implicare civică. Le mulțumesc pentru dedicarea față de Timișoara și timișoreni. Decernarea titlurilor va avea loc chiar în 3 August, într-o gală festivă ce va avea loc la Filarmonica Banatul, de la ora 17:30. În cazul profesorului Vladimir Tismăneanu, îi vom decerna acest titlu la o dată pe care o vom stabili de comun acord pentru o vizită la Timișoara”, spune primarul Dominic Fritz.

Prin această distincție, municipalitatea aduce recunoaștere unor oameni care, prin munca și dedicarea lor, au avut un impact în comunitate și au dus mai departe numele Timișoarei.

Înaltpreasfinția Sa Ioan Selejan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, slujește de peste un deceniu în Banat, timp în care a devenit o prezență importantă în viața spirituală și socială a Timișoarei. De-a lungul anilor, a susținut educația, cultura și dialogul dintre oameni, fiind implicat în numeroase proiecte dedicate comunității și binelui comun.

De peste trei decenii, Laila Onu este una dintre vocile care au schimbat în bine viața persoanelor cu dizabilități, prin promovarea dreptului acestora la o viață independentă și demnă. A pus bazele unora dintre primele servicii comunitare pentru copii și adulți cu dizabilități intelectuale din România și conduce Fundația „Pentru Voi”, care oferă sprijin pentru aproximativ 200 de beneficiari. Prin activitatea sa, a contribuit la dezvoltarea unor servicii care au devenit modele la nivel național și a promovat drepturile persoanelor cu dizabilități.

Brîndușa Armanca este una dintre vocile importante ale jurnalismului și culturii timișorene, cu o carieră dedicată promovării libertății de exprimare, valorilor democratice și dialogului. A contribuit la dezvoltarea presei regionale, la formarea unor generații de jurnaliști și la promovarea imaginii orașului prin proiectele sale jurnalistice și culturale. Prin activitatea sa, inclusiv prin documentarele dedicate Timișoarei și Banatului, a contribuit la păstrarea memoriei și identității culturale a orașului.

Elisabeta Moldovan este un exemplu de curaj și implicare, transformând propria experiență de viață într-un demers dedicat promovării drepturilor persoanelor cu dizabilități și susținerii vieții independente în comunitate. Prin activitatea sa în cadrul Asociației „Ceva de Spus” și prin proiectele dezvoltate la Timișoara, precum UnLoc și OilRight, a contribuit la crearea unor oportunități prin care persoanele cu dizabilități să poată trăi mai independent, să fie ascultate și să facă parte activ din comunitate.

Virgil Ianțu este unul dintre cei mai apreciați oameni de televiziune și promotori ai educației prin cultură din România. S-a născut la Timișoara și și-a început formarea profesională pe băncile Colegiului Național de Artă „Ion Vidu”, unde a studiat vioara. Prin emisiuni precum „Vrei să fii milionar?” sau „Copiii spun lucruri trăsnite”, dar și prin proiectele dedicate copiilor și familiilor, a promovat educația, dialogul între generații și valorile autentice. A rămas mereu apropiat de orașul natal, pe care l-a reprezentat cu profesionalism și mândrie în spațiul public.

Vladimir Tismăneanu este unul dintre cei mai cunoscuți cercetători ai comunismului și ai istoriei recente a României, profesor de științe politice la University of Maryland din Statele Unite ale Americii și autor al unor lucrări apreciate la nivel internațional. Prin cărțile și studiile sale, a contribuit la înțelegerea perioadei comuniste și la păstrarea memoriei celor care au suferit în timpul regimului totalitar. A susținut libertatea, democrația și respectul pentru adevărul istoric – valori care se regăsesc în spiritul Timișoarei, oraș simbol al Revoluției din 1989. Decernarea titlului va avea loc la o dată ulterioară.

Titlul de „Cetățean de Onoare” reprezintă cea mai înaltă distincție de Consiliul Local personalităţilor care, prin merite deosebite, au contribuit la promovarea valorilor şi imaginii oraşului la nivel naţional şi internaţional.

Proiectele de hotărâre privind acordarea titlului de Cetățean de Onoare pot fi consultate la următoarea adresă: https://www.primariatm.ro/proiecte-hcl

Citeste mai mult

Cultură

Ziua Județului Timiș, ediția 2026. Spectacol de gală al Festivalului-concurs „Lada cu zestre“

Publicat

pe

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, vaq organiza celebrarea județului Timiș printr-o horă timișeană și un spectacolul de gală al Festivalului – Concurs „Lada cu Zestre” în 28 iulie 2026 în centrul Timișoarei.

Programul începe cu o horă timișeană în Piața Victoriei la ora 18:30, la care vor participa localitățile câștigătoare ale Festivalului – Concurs „Lada cu Zestre”, ediția a XIX-a, 2026. 11 localități din județul Timiș: Sânnicolu Mare, Deta, Checea, Voiteg, Victor Vlad Delamarina, Remetea Mare, Făget, Parța, Comloșu Mare, Ghilad, Ghiroda și Ansamblul Profesionist Banatul vor aduce la Timișoara cei mai de seamă reprezentanți într-un spectacol folcloric desfășurat în Piața Sf. Gheorghe la ora 19:00.

Spectacolul va fi prezentat de Maria Borțun Popescu. Accesul este liber.

Sărbătorită anual pe 28 iulie, Ziua Județuluji Timiș marchează un moment de reflecție și recunoștință față de trecutul istoric al regiunii și față de contribuția sa la construcția identității naționale, dar și o panoramă culturală a momentului actual. Data se referă la anul 1919, când administrația românească a fost instaurată oficial în Banat, reprezentând un pas esențial în unificarea teritorială a României.

Foto: Arhivă

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite