Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Actualitate

Vești bune pentru fermieri. Guvernul acordă ajutor de minimis în sprijinul sectorului zootehnic

Publicat

pe

Guvernul a aprobat instituirea unei scheme de ajutor de minimis în valoare totală de 24 de milioane de lei pentru eficientizarea activității sectorului zootehnic. Prin schema de ajutor de minimis propusă de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale se acordă producătorilor agricoli pentru achiziționarea de berbeci/ţapi de reproducție din rase specializate pentru producția de carne şi lapte.

 

Astfel, se are în vedere selecţia dirijată în direcția îmbunătățirii producției de lapte şi carne, realizarea de linii şi hibrizi cu potenţial productiv superior, adaptată la cerințele pieței autohtone şi externe.

 

Cuantumul sprijinului financiar care se acordă beneficiarilor este de:

 

Ø  maximum 2.500 de lei/cap berbec din rasă specializată;

 

Ø  maximum 2.500 de lei/cap ţap din rasă specializată.

 

Numărul maxim de animale care poate fi achiziționat de beneficiari se calculează respectând următorul algoritm:

 

Ø  achiziția  de berbeci/țapi de reproducție se realizează respectând proporția de un berbec/un țap la 30 de capete femele ovine/20 capete femele caprine deţinute de beneficiar;

 

Ø  numărul maxim de berbeci/țapi care poate fi achiziționat de un beneficiar, trebuie să corespundă, aplicând proporţia prevăzută, unui număr de 700 capete femele ovine/350 capete femele caprine.

 

Actul normativ reglementează regulile procedurale, condiţiile de eligibilitate pentru acordarea ajutorului de minimis, termenul de depunere a cererii, precum şi angajamentele beneficiarilor.

 

Derularea sprijinului financiar se va face prin direcțiile pentru agricultură județene sau a Municipiului București.

 

Suma necesară aplicării ajutorului de minimis se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, şi va intra în plată către beneficiari începând cu data de 15 noiembrie 2016.

 

Schema de ajutor de minimis instituită de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale respectă în totalitate regulile pe plan național și european în materie de ajutor de minimis. Astfel, valoarea totală a ajutoarelor de minimis care se acordă unui beneficiar nu poate depăși suma de 15.000 euro pe durata a trei exerciţii financiare, în cursul exercițiului financiar actual şi în cele două exerciţii financiare precedente.

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Locale

Georgiana Vița și formația Timișul, la Zilele comunei Parța și Ruga Bănățeană. PROGRAMUL evenimentelor

Publicat

pe

De sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, care este și hramul bisericilor ortodoxe din localitatea Parța va fi organizat un dublu eveniment: Zilele comunei Parța și Ruga Bănățeană.

Primăria Comunei Parța invită toți locuitorii, cu mic cu mare, în 8 septembrie 2025, începând cu ora 18.00, la Biserica Ortodoxă Română din Parța, pentru o rugăciune pentru localitate noastră.

După care, de la ora 18:30, în Parcul Comunal se va sărbători Ruga Bănățeană, prin cântec, joc și voie bună, alături de Ansamblul „Tezaur Bănățean“ din Parța și soliștii vocali Dana Gruescu și Toni Bagiu, acompaniați de formația Titel Brestovicean.

Sărbătoarea va continuă în data de 9 septembrie, când va cânta îndrăgita interpretă Georgiana Vița și solistul Cosmin Popa, acompaniați de formația „Timișul“.

PROGRAM:

Luni, 8 septembrie 2025, ora 18.30, Parcul Central

Dana Gruescu

Toni Bagiu

Formația Titel Brestovicean

Ansamblul „Tezaur Bănățean” din Parța – dansuri populare și tradiții locale

Marți, 9 septembrie 2025, ora 19.00, Parcul Central

Georgiana Vița și Formația Timișul

Cosmin Popa

Accesul este liber.

Citeste mai mult

Cultură

Festivalul „Historia“, la Muzeul Satului Bănățean. PROGRAMUL evenimentului

Publicat

pe

Festivalul „Historia“ va fi organizat în perioada 5-7 septembrie, la Muzeul Satului Bănățean, reunind asociații de reconstituire istorică din țară și din străinătate.

Participanții vor avea la dispoziție: tabere istorice, demonstrații de luptă și tactici militare din diferite epoci, reconstituiri de evenimente istorice și momente de viață cotidiană, ateliere meșteșugărești: fierărie, bătut de monede, textile, pictură, bucătărie medievală, turnare de plumbi pentru arme de foc, muzică, dans și animație cu specific istoric

PROGRAMUL evenimentului:

VINERI, 5 septembrie

18:30 – 21:00 – Taberele de reconstituire istorică se deschid pentru public – viața la tabere

SÂMBĂTĂ, 6 septembrie

11:30 – Deschiderea taberelor și atelierelor istorice: fierărie, bătut de monede, textile, fabricarea obiectelor de iluminat, pictură, bucătărie, turnare de plumbi pentru arme de foc, etc. (se vor desfășura pe intreg parcursul zilei)

12:00 – Coquina Regia – Bucătăria medievală își începe activitatea
13:00 – Rond de gardă: Evul Mediu timpuriu

13:15 – Hrafnabroethr – Demonstrații și formații de luptă din Evul Mediu Timpuriu
14:00 – Fiare din Beci – Atelier interactiv cu spade și săbii originale și reproduceri
15:00 – Tabăra Bizantină – Grupul Teokratos – prezentarea îmbrăcăminții și armelor din expoziția imperială

15:15 – Reconstituirea unei expediții de vânătoare nobiliară medievală

15:30 – Asociația de salvatori voluntari RESCUE TM – Câini salvatori și rolul lor în istorie. Demonstrație de dresaj canin.

16:00 – Tabăra Medievală Târzie : Societas Falconis – Șoimarii regali: Cultura vânătorii și șoimăritului în Evul Mediu Târziu

16:20 – Rond de gardă: Evul Mediu târziu. Colectarea birului pentru Comitele de Timișoara
16:30 – Tabăra Medievală Târzie – Provocarea “Cavalerului Roșu“– lupte în armură medievală
17:00 – Porcus Ludus – Jocuri și taine de tavernă, cu mercenarii germani de la începutul veacului al XVI-lea

17:30 – Rond de gardă: Epoca Modernă Timpurie

17:45 – Helmbrechti shs și Asociația Losonczy István – Prezentări de echipamente și tactici militare moderne timpurii (secolele XVI-XVII)

18:15 – Ursit – Cum să ciuperci? – Atelier de ciupercărit pentru adulți

19:15 – Rond de gardă: Arnăuți din Țara Românească – secolele XVIII-XIX
19:30 – Asociația Historia Renascita – prezentarea armamentului și obiceiurilor din lumea mercenarilor balcanici din Țările Române în Epoca Modernă
20:00 – Hambar -Linia Frontului – Proiecție de scurt-metraje pe tema Celui de-al Doilea Război Mondial

20:00 – Tabăra Medievală Târzie – Comitele Timișoarei, Filippo Scolari, își primește oaspeții la cină. Bucătarii proiectului Coquina Regia prezintă nobililor bucatele alese pe care le-au gătit.

20:30 – Concert DOPPELSANGER – “A LA MI PRESENTE AL VOSTRA SIGNORIE”
21:00 – Concert live și spectacol pirotehnic PEREGRINII & DEEP6 PROJECT – “HOIST THE FIRE BANNERS! SONGS OF SAILORS AND PIRATES”

DUMINICĂ, 7 septembrie

11:30 – Redeschiderea taberelor și atelierelor istorice

11:45 – Artizanii Anatoliei – Concurs de tir cu arcul istoric

12:15 – Sayyid Al-Zawahiffi, Stăpânul Șerpilor – prezentare interactivă de reptile vii
12:45 – Ursit – Cum să ciuperci? Atelier de ciupercărit pentru copii

13:15 – Muzeul Național al Unirii Alba Iulia – Răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan
13:45 – Rond de gardă: Epoca contemporană, Războaiele Mondiale

14:00 – Muzeul Național al Unirii Alba Iulia și Linia Frontului – prezentare a echipamentelor militare din cele doua Războaie Mondiale
14:30 – BĂTĂLIA SECOLELOR

15:00 – Închiderea festivalului, salutul grupurilor de reconstituire istorică

Citeste mai mult

Locale

ATENȚIE șoferi. Restricții de trafic pe mai multe străzi din Timișoara pentru lucrări și evenimente

Publicat

pe

Comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a avizat restricționarea traficului rutier în mai multe zone din oraș, începând de luni, 8 septembrie 2025, în vederea realizării unor lucrări CFR la infrastructura feroviară din oraș și cu ocazia organizării Rugii Timișoarei.

În vederea lucrărilor CFR la pasajele de cale ferată din cadrul proiectului ,,Modernizarea liniei feroviare Caransebeș – Timișoara – Arad, lot 3 Timișoara Est – Ronaț Triaj Gr.D – Etapa 1” se va închide circulația rutieră și pietonală pe strada Coriolan Brediceanu, în perioada 9 septembrie 2025 (ora 6:00) – 11 septembrie 2025 (ora 23:00).

În cadrul aceluiași proiect se va lucra pe timp de noapte pe strada Gheorghe Lazăr, cu următoarele restricții:

se va restricționa circulația la câte o bandă pe sens în perioada 9 septembrie 2025 (ora 21:00) – 10 septembrie 2025 (ora 6:30);

se va închide circulația rutieră și pietonală în perioada 10 septembrie 2025 (ora 22:00) – 11 septembrie 2025 (ora 6:00), precum și în perioada 12 septembrie 2025 (ora 22:00) – 13 septembrie 2025 (ora 06:00).

În plus, traficul rutier va fi restricționat pe strada Virgil Onițiu, tronsonul cuprins între bulevardul Mihai Viteazul și strada Gheorghe Doja, în perioada 12 septembrie 2025 – 12 octombrie 2025, în vederea realizării lucrărilor la rețeaua de apă.

Totodată, circulația rutieră va fi restricționată pe strada Traian Novac, în perioada 8 septembrie 2025 – 12 septembrie 2025, în vederea realizării lucrărilor de extindere a rețelei și branșamentelor de gaz.

De asemenea, circulația rutieră va fi închisă în zona centrală a Timișoarei, pe perioada „Rugii Timișoarei”, după cum urmează:

în perioada 14 septembrie 2025 (ora 22:00) – 16 septembrie 2025 (ora 12:00) pe Strada Academician Alexandru Ioan Borza, de la intersecția cu Strada Michelangelo, până la Strada Gheorghe Enescu

în perioada 14 septembrie 2025 (ora 22:00) – 16 septembrie 2025 (ora 12:00) pe strada Gheorghe Andrașiu, de la colț cu bulevardul C.D. Loga, până la strada Academician Al. I. Borza

în perioada 14 septembrie 2025 (ora 22:00) – 16 septembrie 2025 (ora 12:00) pe Strada Silviu Bejan, de la colț cu bulevardul C.D. Loga, până la strada Academician Al. I. Borza

în perioada 14 septembrie 2025 (ora 22:00) – 16 septembrie 2025 (ora 12:00) pe strada Patriarh Miron Cristea, de la colț cu bulevardul C.D. Loga, până la strada Academician Al. I. Borza

Recomandăm șoferilor să folosească rute alternative pe perioada desfășurării lucrărilor și a Rugii Timișoarei.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite