Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Actualitate

Zeci de migranţi, opriţi la frontiera cu Serbia

Publicat

pe

Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara, în cooperare cu I.J.J Timiș și Gruparea Mobilă de Jandarmi, au depistat, în zona de competenţă a Sectoarelor P.F. Oraviţa și Moraviţa, 44 cetăţeni din Irak, Siria, Libia, India și Pakistan care au încercat să intre ilegal în România, cu scopul de a ajunge în ţări din vestul Europei.

În ultimele 24 de ore, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Oravița, judeţul Caraș-Severin, în cooperare cu lucratori din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi, au desfăşurat acţiuni specifice pe linia combaterii migraţiei ilegale, în urma cărora au depistat, pe direcţia localităţilor de frontieră Comorâște și  Lăţunaş, două grupuri, formate din câte doisprezece cetăţeni străini, care se deplasau dinspre frontiera cu Serbia, spre interiorul ţării.

Având în vedere că persoanele în cauză nu îşi justificau prezenţa în zonă, acestea au fost conduse la sediul Poliţiei de Frontieră  pentru cercetări.

În cadrul verificărilor preliminare s-a stabilit că primul grup era format din doisprezece cetățeni din Irak, Siria și Libia, respectiv cinci bărbaţi, o femeie şi șase minori, cu vârste cuprinse între 3 şi 32 de ani. Al doilea grup era format  din doisprezece cetățeni irakieni, șase bărbaţi, patru femei şi doi minori, cu vârste cuprinse între  7 şi  47 de ani.

Toate cele 24 de persoane depistate pe raza localităţilor Comorâște și Lăţunaş au declarat că au încercat să treacă ilegal frontiera din Serbia în România cu intenţia de a ajunge în ţări din vestul Europei.

În cursul acestei dimineți, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Moravița, în cooperare cu jandarmii din cadrul I.J.J. Timiș au depistat, în apropierea localităţilor de frontieră Gherman și Clopodia, două grupuri de cetăţeni străini, care nu îşi justificau prezenţa în zonă, aceştia fiind preluaţi şi transportaţi la sediul instituţiei pentru cercetări.

În cadrul verificărilor, s-a stabilit că primul grup este format din şase bărbaţi, patru  femei şi patru minori, cetățeni irakieni, cu vârste cuprinse între 3 și 30 de ani. Al doilea grup era format din șase bărbați, trei din India și trei din Pakistan cu vârste cuprinse între 3 și 40 de ani. Persoanele în cauză au declarat că intenţionau să ajungă într-un stat din vestul Europei.       

În prezent se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând a fi luate măsurile legale care se impun.

Totodată, vor fi anunţate autorităţile de frontieră sârbe, în vederea cercetării în comun a evenimentului şi punerii în aplicare a acordului de readmisie.

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Administrație

Peste 50 de milioane de lei pentru înființarea rețelei de distribuție a gazelor naturale în 13 localități din estul județului Timiș

Publicat

pe

Veste importantă pentru locuitorii din estul județului Timiș.

Sâmbătă, în prezența ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, și a primarilor din zonă s-a semnat ordinul de începere a lucrărilor pentru introducerea gazului. Este vorba despre un proiect amplu cu o valoare de 52 de milioane de lei plus TVA, parte din această sumă, aproximativ 7 milioane, reprezentând cofinanțare din partea Consiliului Județean Timiș, alte trei milioane provin din bugetele a doisprezece comune, membre ale Asociației de Dezvoltare Intracomunitară Distribuție Gaz Timiș Est.

Cele 13 unități administrativ teritoriale care vor beneficia de acest program sunt: Făget, Margina, Curtea, Fârdea, Bara, Bârna, Ohaba Lungă, Mănăștiur, Dumbrava, Traian Vuia, Coșteiu, Balinț și Bethausen, rețeaua are o lungime de 116 kilometri, iar în primă fază vor fi racordate 1800 de gospodării. Termenul de finalizare este de 20 de luni de la data începerii lucrărilor.

Citeste mai mult

Administrație

Primăria Trimișoara vrea să transforme fostul depou de tramvaie într-un ansamblu MultipleXity, cu fonduri europene

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara a depus cererea de finanțare pentru realizarea ansamblului MultipleXity. Municipalitatea a solicitat, prin Programul Regional Vest, fonduri europene în valoare de 14 milioane de euro pentru transformarea fostului depou de tramvaie de pe Bulevardul Take Ionescu într-un centru cultural de referință la nivel regional – dedicat artei, tehnologiei și experimentului. Proiectul vizează reabilitarea halei mari, a clădirilor adiacente și amenajarea curții exterioare, cu o suprafață de aproximativ 13.000 mp.

„Recuperarea și reconversia spațiilor cu memorie și istorie ale Timișoarei face parte din strategia noastră de a păstra vie identitatea orașului. Recuperăm aceste spații și le redăm oamenilor, așa cum am făcut cu patru cinematografe istorice și cum vom face, din acest an, cu fostul turn de apă din Iosefin, care devine centru cultural pe verticală. MultipleXity continuă această direcție: transformăm clădiri de patrimoniu industrial într-un spațiu al creației, al experimentului și al întâlnirii dintre cultură, tehnologie și comunitate”, spune primarul Dominic Fritz.

Prima componentă a investiției se concentrează pe reabilitarea halei mari și realizarea spațiului imersiv, iar a doua componentă vizează clădirile adiacente și curtea exterioară. Prin acest proiect, Primăria Timișoara va crea un hub cultural, creativ și educațional, deschis comunității. Clădirile adiacente halei vor găzdui un spațiu de co-working pentru industriile creative, un bistro deschis publicului și spații dedicate artiștilor în rezidență, care vor beneficia de burse și vor produce conținut artistic integrat ulterior în spațiul imersiv. Sunt prevăzute șase unități de cazare pentru artiști, inclusiv o unitate adaptată persoanelor cu dizabilități.

Curtea exterioară va fi amenajată ca spațiu public activ, de întâlnire între cultură, patrimoniu și tehnologie. Conceptul proiectului pune accent pe valorificarea patrimoniului industrial și pe integrarea elementelor originale, precum vechile șine de tramvai, în amenajarea finală. Spațiul va putea găzdui concerte în aer liber, expoziții, proiecții pe fațade și evenimente culturale de mare capacitate. Proiectul respectă principiile New European Bauhaus, cu accent pe sustenabilitate, calitatea spațiului public, incluziune și accesibilitate, inovație și creativitate, respect pentru patrimoniu și identitate locală, precum și pe implicarea comunității.

Valoarea totală estimată a investiției este de aproximativ 30 de milioane de euro și va fi asigurată din fonduri europene și din bugetul local. Finanțarea europeană a fost solicitată prin Programul Regional Vest 2021–2027, în cadrul Intervenției Regionale 7.1.B – New European Bauhaus. Proiectul va fi implementat în parteneriat cu Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara.

Citeste mai mult

Administrație

Timi – asistent digital. Serviciu de asistență virtuală al Primăriei Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara lansează un serviciu de asistență virtuală bazat pe tehnologie de inteligență artificială. Asistentul digital „Timi” este integrat în Contul Unic, utilizat de peste 141.000 de timișoreni, și le oferă acestora informații 24 de ore din 24, într-un mod simplu și rapid, fără a mai fi necesară parcurgerea mai multor pagini sau documente. Timi este capabil să comunice în orice limbă și include și un sistem de adresare a întrebărilor și ascultare a răspunsurilor în format audio. Spre deosebire de alte instrumente AI, serviciul municipalității nu furnizează opinii și nu accesează surse externe de pe internet.

„Digitalizarea Primăriei Timișoara a pornit de la nevoia timișorenilor și a firmelor de a găsi rapid un răspuns, o informație, o programare, fără să piardă timp navigând prin meniuri complicate sau documente stufoase. Am gândit toate serviciile digitale cu o întrebare simplă în minte: cum ajunge cetățeanul, cât mai ușor, la ceea ce are nevoie? Și pentru asta, informația trebuie să fie ușor de găsit, nu la capătul unui labirint birocratic. Asistentul virtual pe care îl lansăm acum, este un pas firesc în această direcție. Este un instrument care caută în locul celui care îl folosește și sintetizează informația în funcția de problema pe care cetățeanul o are. E un asistent care îți spune ce ai de făcut dacă vrei să construiești o casă în Timișoara sau dacă ți-ai pierdut buletinul, de exemplu”, spune primarul Dominic Fritz.

Răspunsurile sunt formulate pe baza informațiilor publicate pe site-ul primariatm.ro. Pentru anumite servicii, precum cele de registratură, asistentul poate utiliza date disponibile în platformele interne, doar cu acordul explicit al titularului contului. Atunci când este utilizat din Contul Unic, Timi poate ține cont de istoricul interacțiunilor cetățeanului cu administrația locală, respectiv cereri depuse, sesizări sau programări anterioare.

Totodată, Direcția de Evidență a Persoanelor este integrată în noul serviciu. Astfel, printr-o solicitare adresată direct în fereastra de chat, Timi va putea efectua programări online, în timp real. După verificarea datelor disponibile, programarea va fi transmisă automat cetățeanului prin SMS. Mai mult, Timi are capacitatea de a prelua sesizările primite de la timișoreni și de a le redirecționa automat către departamentele responsabile. Municipalitatea simplifică astfel demersul cetățenilor, care nu mai sunt nevoiți să identifice singuri departamentul căruia trebuie să se adreseze.

În paralel, pentru a permite testarea serviciului de către un număr cât mai mare de utilizatori, municipalitatea pune la dispoziție, pe o perioadă limitată, o variantă test, accesibilă pe site-ul www.primariatm.ro. Această versiune funcționează fără autentificare, nu identifică utilizatorul și nu are acces la date personale sau la contextul cetățeanului.

Timi este gândit ca un sistem în evoluție, care va fi îmbunătățit continuu prin completarea și actualizarea informațiilor oficiale. Serviciul de asistență virtuală al Primăriei Timișoara răspunde nevoilor timișorenilor și completează modalitățile tradiționale de comunicare cu cetățenii: platforma de sesizări, serviciile de corespondență prin e-mail și interacțiunea directă. Timi poate fi accesat din orice pagina a site-ului Primăriei, sau din orice pagina a contului unic, cu un click pe iconița de chat din dreapta jos a oricărei pagini.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite