Cu toții dorim să ne atingem țelurile stabilite și să evităm posibilele blocaje sau obstacole care s-ar putea ivi pe parcurs. Unul din cele patru aspecte...
Începând cu 1 martie 2021, Ministerul Finanțelor lansează noi emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv populației prin intermediul celor două programe, TEZAUR și FIDELIS. Programul...
Primăria Municipiului Timișoara anunță eliberarea atestatelor de administratori condominii pentru persoanele fizice care au depus dosare conforme cu cerințele Legii 196/2018, în perioada octombrie-noiembrie 2020. Atestatele...
Transportul public și de agrement de pe Canalul Bega își reia activitatea începând cu data de 6 martie 2021. Cele 7 vaporașe au andocat pe platforma...
Conducerea Consiliului Județean Timiș a pus gând rău transportatorilor care nu respectă limitele de tonaj pe drumurile județene. Miercuri, în plenul CJ, s-a aprobat încheierea unui...
Multe persoane sunt confuze în privința relației de cuplu sau chiar a iubirii însăși. Pe măsură ce creștem și ne dezvoltăm, puține persoane au ocazia să...
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea care elimină pensiile speciale ale parlamentarilor. ”Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat miercuri, 24 februarie a.c., decretul privind...
Cei 70 de locatari evacuaţi dintr-un bloc de locuinţe de pe Calea Șagului, marți seara, unde s-a făcut dezinsecţie s-au putut întoarce în apartamente, după ce...
Când spunem că ne place sau iubim pe cineva, experimentăm atracția interpersonală – forța plăcerii sau a iubirii noastre pentru o altă persoană. Analiza psihologică se...
Peste 100 de milioane de oameni la nivel global dețin acum un Apple Watch. Cifra de 100 de milioane de utilizatori a fost atinsă în luna...