Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Secretul succesului

Feng Shui. Cum eviți energiile nefavorabile în 2021?

Publicat

pe

Cu toții dorim să ne atingem țelurile stabilite și să evităm posibilele blocaje sau obstacole care s-ar putea ivi pe parcurs. Unul din cele patru aspecte importante în analiza Feng Shui este factorul timp.

În fiecare an, avem diferite energii perturbatoare care se mută în diferite sectoare ale locuinței. Acestea sunt denumite Tai Sui, 3 Ucideri, 5 Galben, Sui Po. Este important să acordați atenție acestor perturbări care pot crea neplăceri. Paza bună trece primejdia rea. Dacă aveți în plan construcții, renovări sau alte activități care creează zgomot puternic este important să vă asigurați că evitați problemele care aceste perturbări le pot aduce.

În anul 2021 poziția lui Tai Sui este Nord-Est 1 (22,5-37,5 grade), 3 Ucideri ocupă întreg sectorul Estic (67,5-112,5 grade), 5 Galben este prezent în Sud-Est (120-150 grade) iar Sui Po în Sud -Vest1 (202,5-217,5 grade).

Acestea se determină cu ajutorul busolei și se suprapun peste planul locației, ca în exemplul analizat.

Poziția lui Tai Sui (Marele Duce al lui Jupiter) – Nord-Est 1

Este indicat să identificați această direcție în fiecare an acasă și la locul de muncă și să vă asigurați că nu deranjați această direcție în mod neintenționat. Nu e o problemă să stați în acel sector. Activarea însă poate afecta sănătatea sau probleme legate de autoritate, pierderea bunăstării. Este indicat să nu se construiască, repare sau renoveze pe această direcție cât se locuiește în casă. Chinezii spun că aceasta include chiar și să batem un cui pentru un tablou sau să facem o gaură mică în perete. De asemenea, este recomandat să nu dormim și să nu avem biroul pe această direcție (putem sta cu spatele către NE în timp ce lucrăm pentru a primi protecție, dar niciodată cu fața). În această zonă nu puneți obiecte care sunt mobile cum ar fi acvarii, fântâni, ceasuri mari cu secundar, șemineu – este absolut interzis.

Trei ucideri – Est

Trebuie acordată atenție acestei perturbări care în 2021 este pe direcția Est (nu poziționați aici patul sau biroul) și acoperă o suprafață de 90 de grade, toate cele 3 sectoare Est. Această perturbare poate aduce neplăceri sau pierderi, pe trei planuri: sănătate, bunăstare materială și relații, în funcție de stelele din zona respectivă. Se spune despre această perturbare că este ca o săgeată otrăvită și cu siguranță nimeni nu-și dorește să stea cu spatele la ea. Este activată prin renovare sau construcție. Dacă stelele sunt pozitive, nu vor apărea probleme mari. Evitați totuși această zonă și de asemenea această direcție pentru începerea proiectelor importante, a sarcinilor cu timp de finalizare scurt, administrarea medicației sau tranzacțiilor legate de proprietăți.

5 de Galben – Sud-Est

Se află în sectorul de Sud-Est în anul 2021 și este cunoscută ca o Stea care atrage ghinionul asupra membrilor familiei. Este perturbarea cea mai agresivă în Feng Shui. Pe scurt, ce poate merge rău, va merge rău. Este de dorit să evitați orice produce mișcare și gălăgie în acest sector. Efectul activării se resimte imediat, de aceea trebuie acordată importanță acestei perturbări în special dacă este în palatul orientării sau așezării (fațada, respectiv spatele clădirii). Dacă direcția așezării este Sud-Est, orice lucrări de renovare trebuie evitate complet.

Dacă direcția orientării casei este Sud-Est, renovarea sau mutarea în locația respectivă poate fi făcută cu condiția ca 5 Galben să nu fie situat la ușa de la intrare. Problemele pot apărea dacă 5 Galben este situat la ușa de la intrare sau dacă cuptorul sau patul au combinații nefavorabile de stele.  În această situație, pentru a slăbi elementul Pământ 5 introduceți ca remediu elementul Metal sau apă sărată și eliminați orice aparține elementului Foc. E posibilă instalarea remediului doar în anumite zile, calculate conform unei formule pentru fiecare caz particular, pentru a fi recunoscut ca remediu și a ocoli efectul lui 5 Galben. Timpul joacă un rol foarte important în Feng Shui. Perioadele menționate pot fi folosite și pentru renovări în orice sector al locuinței, nu doar în cel afectat de 5 Galben.

Sui Po (Year Breaker)- Sud-Vest1

Sui Po ocupă sectorul opus lui Tai Sui și este pe direcția Sud-Vest1 (acoperă o suprafață de 15 grade) în anul 2021. Pentru a evita obstacolele, eventuale boli sau alte pierderi evitați orice tip de lucrări de construcție, în special dacă locația este situată pe direcția Sud-Vest1. Întotdeauna stați cu fața către Sud-Vest, altfel se va înfrunta Tai Sui, lucru care poate aduce neplăceri.

Articol de Claudia Irhasiu și Radu Irhasiu, specialiști Feng Shui

Secretul succesului

Descoperirea Echilibrului Ideal: Fitness și Alimentație Conștientă pentru Femeia Modernă

Publicat

pe

În lumea agitată de azi, femeile caută constant modalități de a-și îmbunătăți calitatea vieții prin echilibru și armonie. Dincolo de responsabilitățile zilnice și provocările profesionale, sănătatea și bunăstarea personală rămân prioritare.

Un stil de viață echilibrat, care îmbină fitness-ul cu alimentația conștientă, poate fi cheia către o viață plină de energie și satisfacții. Aceste teme, deși abordate în diverse forme și contexte, cum ar fi comunități, cursuri sau workshop-uri pentru femei, reflectă o preocupare universală pentru autenticitatea și împlinirea fiecărei femei.

Mindful Fitness: Un Legământ cu Propriul Corp

Conștientizarea importanței unui echilibru minte-corp prin exerciții fizice este prioritară. Nu este vorba doar de a arăta bine, ci de a te simți bine în propria piele, de a-ți antrena nu doar musculatura, ci și reziliența, stima de sine și capacitatea de a face față stresului. Fitness-ul devine astfel o călătorie personală de descoperire și acceptare, unde fiecare reușită fizică reflectă o victorie interioară.

Alimentația Conștientă: Mai Mult Decât o Dietă

Un stil de viață sănătos pornește din farfurie. Cât de important est să avem culoare în farfurie, porția zilnică de legume, aportul necesar de fibre, echilibru de proteine, lipide și carbohidrați. Toate au un impact major asupra sănătății noastre.

Aduceți o perspectivă proaspătă asupra modului în care ne hrănim trupul și sufletul. „A mânca sănătos poate fi chiar gustos” devine un motto pentru femeia modernă, care își dorește să combine plăcerea culinară cu beneficiile unei alimentații echilibrate. Fiecare alegere alimentară se transformă într-un act de grijă față de sine, un pas către un stil de viață care promovează vitalitatea și longevitatea.

Un Stil de Viață Autentic

Într-o eră unde autenticitatea este la mare preț, abordarea holistică a sănătății personale devine esențială. Femeile de succes recunosc că echilibrul nu înseamnă a face compromisuri, ci a găsi armonia între diferitele aspecte ale vieții. Este un proces continuu de învățare și adaptare, unde fiecare zi aduce o nouă oportunitate de a face alegeri care reflectă cine suntem cu adevărat.

Concluzie: Un Stil de Viață Sănătos este o Călătorie, nu o Destinație

Adoptarea unui stil de viață sănătos este o călătorie personală și unică pentru fiecare femeie. Inspirându-ne din evenimentul dedicat femeilor din Timișoara, Workshop-ul F.E.M.E.I.A. putem învăța că echilibrul între minte, corp și suflet este cheia către o viață împlinită. Dotate cu cunoștințe, inspirație și sprijinul comunității, femeile moderne sunt mai bine pregătite să facă față provocărilor zilnice, menținându-și totodată sănătatea și bunăstarea pe termen lung. Prin micile alegeri zilnice, fie că este vorba de alimentație, mișcare sau gestionarea stresului, ne putem construi un stil de viață care reflectă cine suntem și aspirațiile noastre cele mai profunde.

În timp ce evenimente precum Workshop-ul F.E.M.E.I.A. din Timișoara oferă spații valoroase pentru conectare și inspirație, călătoria către un stil de viață echilibrat și autentic este profund personală. Fie că este vorba de alegerea unui antrenament care ne bucură sufletul sau de experimentarea cu rețete noi și sănătoase, fiecare pas contează în construirea versiunii noastre cele mai fericite și împlinite. Într-o lume în continuă schimbare, să ne reamintim că suntem arhitecții propriei noastre fericiri, iar echilibrul perfect între fitness și alimentație conștientă este cheia către o viață autentică și vibrantă.

Citeste mai mult

Secretul succesului

bizz club.timișoara: Lecții din sport aplicabile în business, dezvăluite de un campion – Dragan Petricevic

Publicat

pe

Articol de Olimpiu Bulzan

BIZZ.CLUB Timisoara a propus marți o întâlnire specială,  la ZET Hotel Timisoara.

Invitatul special a Dragan Petricevic, Antrenor Principal al echipei Leii din Banat – Baschet SCM winsed.swiss Mozzart Bet Timişoara și fost Antrenor al Naționalei Masculine și Feminine de Baschet ale României.

A fost o sesiune inspirațională cu Dragan Petricevic, un maestru al leadership-ului în sport, care a dezvăluit cum principiile de succes din baschet pot fi aplicate pentru a atinge excelența în lumea afacerilor. O oportunitate rară de a învăța direct de la un lider care transformă echipele în campioni!

Momentul de Spotlight a fost asigurat de Răzvan Curcubătă, co-fondator SELLification – Educație și Formare Experiențială, care a împărtășit insight-uri valoroase despre inovație și creștere în afaceri.

Călin Iepure, CEO Bizz.Club România a punctat câteva dintre avantajele unui club puternic ee networking, educație şi business: „Ai ocazia să înveți strategii de leadership, adaptabilitate și inovație, strategii de business. Aş mai adăuga networkingul de valoare şi posibilitatea de a vă conecta cu antreprenori locali și lideri de gândire.

Pentru cei care vor să participe la şedințele Bizz.Club Timişoara se pot înscrie cu ajutorul linkului pe care îl găsiți în comentarii.

Parteneri de succes Timis Press: Bizz.Club Timisoara, Bizz.Club România, Colosseum Timisoara Ballroom, Healthy Vibe.

Citeste mai mult

Secretul succesului

Articol pentru părinții dedicați. Cea mai bună treabă pentru un copil, fată sau băiat: Jump Sports

Publicat

pe

Ce vrei pentru copilul tău? Sigur ești de acord cu tot ce urmează:

să fie sănătos

să fie energic (bine, nu cât să îți mănânce zilele, hihi)

să fie ordonat și disciplinat

să fie independent

să poată jongla cu problemele vieții

să fie prietenos

să fie om de echipă

să aibă coloana dreaptă

să aibă valorile bine stabilite pentru momentul în care va ajunge adult.

Greu de obținut toate acestea când mai și lucrezi. Dar nu e imposibil. Asta, dacă accepți și un ajutor. Pentru că există un loc unde toți copiii primesc această educație (pe lângă ce le dai tu acasă) și, pe deasupra, cei mici sau adolescenții sunt super încântați să meargă acolo. Niciun părinte nu a regretat până acum și niciun copil nu a mers cu chin. Din contră. Acel loc se numește Jump Sports.

Este acolo un antrenor de baschet atât de mișto, încât toți copiii sunt topiți după el. Și el după ei. Nu contează că sunt timizi, că sunt îndrăzneți, că sunt neastâmpărați, că sunt leneși, că sunt obraznici, că sunt cu prea mult bun simț. Nu știm ce face omul acesta cu ei, dar scoate ce e mai bun din fiecare. Probabil mai ales pentru că, înainte de a fi antrenor de baschet, este tată.

Exact cum se poartă cu fetele lui, așa se poartă și cu ceilalți copii. Prin sport, mai exact prin baschet, îi educă. Se distrează cu ei și, între timp, îi disciplinează, glumește cu ei, dar este ferm în decizii, dansează, îi învață să mănânce sănătos, împreună cu nutriționistul, le explică ce au de făcut singuri, dar le arată avantajele prieteniei și ale lucrului în echipă, le trezește apetitul pentru învățat. Și pe toate astea le face în timp ce îi învață baschet. Și pe fete, și pe băieți. Îi duce la ștrand, îi învață să își facă bagajul pentru deplasări, îi ține departe de telefoane inducându-le plăcerea pentru sport și ei nu se plâng. Da, trebuie să recunoaștem că există pe lumea asta oameni înzestrați de la natură, cu vocație de pedagogi! Unul dintre ei este acest Andrei Talabă. Fost mare baschetbalist, și-a deschis o școală de baschet unde antrenează copii și îi formează pentru viață, alături de alți doi antrenori. Ține antrenamentele în Dumbrăvița și în Timișoara și i-au trecut prin mână până acum aproape o mie de copii. Unii sunt amatori de sport și mișcare, alții au luat calea performanței.

Așa că, dacă ai o fată sau un băiat între 6 și 15 ani, du-l cu încredere la Jump Sports. Vei vedea schimbarea și vei fi încântat. Și tu, mamă, tată, dar și copilul.

Iar dacă puștioaica sau puștiul tău știu deja baschet, pot merge la sesiunile de preselecție sau selecție, pentru că acum Jump Sports are grupe pe care le pregătește pentru campionate.

Prețul unui abonament este absolut corect: 250 lei/lună.

Uită-te pe paginile Jump Sports, ca să te lămurești:

Facebook – Scoala de baschet Jump Sports (aici trebuie pus link)

Instagram – jump.sports1(aici trebuie pus link)

Apoi sună-l pe Andrei Talabă și cere-i detalii la numărul de telefon 0727806902.

Succes copilului tău! Și felicitări că ești un părinte dedicat!

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite