Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Fonduri europene

Fonduri europene pentru investiții în energia regenerabilă

Publicat

pe

Românii care vor să inves­tească în energia regenerabilă au şansă să primească înapoi 90% din banii cheltuiţi pentru achiziţionarea echipamentelor necesare. În plus, energia produsă suplimentar poate fi introdusă în reţea, astfel încât costul energiei consumate să devină zero. Instalaţiile de producere a energiei nu trebuie să depăşească 27 kWh.

Cetăţenii care îşi instalează aceste panouri fotovoltaice pot folosi energia produsă pentru propriul consum, iar ce depăşeşte poate fi vândută în reţea, distribuitorii fiind obligaţi să preia energie. Condiţia de bază este ca, pentru a beneficia de finanţare, puterea evacuată în reţea trebuie să fie cel mult egală cu puterea pe care o are contractată pentru consumul din reţea, nu mai mare.

Potrivit Ghidului de finanţare a Programului privind instalarea de sisteme fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua națio­nală, statul român poate deconta până la 90% din investiţiile făcute de români, dar nu mai mult de 20.000 de lei.

Ghidul, lansat în dezbatere publică de Ministerul Mediului, stabileşte că se asigură finanţarea de la stat pentru orice instalaţie fotovoltaică cu o capacitate mai mare de 3kwp.

Finanţarea se acordă în procent de până la 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, în limita sumei de 20.000 lei. Suma finanțată de Autoritate se scade de către instalatorul validat din valoarea totală a facturii, iar diferența se suportă de către beneficiarul final, din surse financiare proprii”, se arată în Ghid, aflat în dezbatere publică.
Potrivit acestuia, sunt finanţate cheltuielile de achiziţionare a panourilor fotovoltaice, a invertoarelor, a materialelor necesare conexiunilor, a structurii de montaj a sistemului, a modului de comunicaţii, a contorului inteligent care măsoară cantitatea de energie produsă de sistemul de panouri fotovoltaice și care permite colectarea și transmiterea datelor relevante de la distanță, în format electronic, precum şi a tablourilor electrice de curent continuu/alternativ.

Sunt decontate şi cheltuielile cu montajul și punerea în funcțiune a sistemului de panouri fotovoltaice, reprezentând maximum 15% din costurile echipamentelor și instalațiilor electrice, dar şi TVA aferent cheltuielilor eligibile. Potrivit Ghidului, sunt considerate eligibile numai cheltuielile efectuate după semnarea contractului de finanţare nerambursabilă.

Preţul pe care îl primesc prosumatorii este, după lungi discuţii, cel de pe piaţa spot a energiei electrice, dar nu cel din momentul livrării, ci cel din anul anterior. Ca exemplu, preţul mediu ponderat de închidere al Pieței pentru Ziua Următoare (PZU) în anul 2017 a fost de 227 de lei, deci se vor primi 22,7 bani pentru fiecare kWh injectat în reţea.

Potrivit legii, furnizorii de energie electrică sunt obligaţi, la solicitarea prosumatorilor cu care aceștia au încheiate contracte de furnizare a energiei electrice conform alin. (6), să achiziţioneze energia electrică produsă conform alin. (6), la un preț egal cu prețul mediu ponderat înregistrat în PZU în anul anterior.

Oamenii nu vor primi banii direct, ci se va face o regularizare, între banii plătiţi de ei pentru energia consumată din reţea şi ce trebuie să primească în urma injectării de energie în reţea.

Furnizorii sunt obligaţi să le preia energia, iar distribuitorii sunt obligaţi să îi racordeze la reţea. Amintim că este necesar un contor inteligent care să măsoare în dublu sens atât energia activă, cât şi pe cea reactivă.

Fonduri europene

FONDURI EUROPENE. 131,18 milioane euro, disponibili pentru investiții în revitalizare și regenerare urbană, în Regiunea Vest

Publicat

pe

Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a lansat astăzi, 13 decembrie 2023, șase noi apeluri de proiecte în cadrul Programului Regional Vest 2021-2027, prin publicarea Ghidului final al solicitantului de finanțare pentru Intervenția regională 7.1A – Revitalizare și regenerare urbană.

131,18 milioane euro vor fi disponibili, prin aceste apeluri, pentru investiții în revitalizare și regenerare urbană în Regiunea Vest.

Programul Regional Vest promovează creșterea accesului populației la spații publice atractive și de calitate și finanțează investiții în amenajarea integrată a spațiilor publice urbane, reconversia lor funcțională, acolo unde este cazul, reconfigurarea geometriei stradale și reorganizarea fluxurilor și funcțiunilor acestor zone.

Se vor finanța proiecte pentru redarea spațiilor publice cetățenilor, cum ar fi: amenajarea de piețe și piațete publice, zone pietonale, inclusiv transformarea unor străzi urbane în zone pietonale, spații comune sau de promenadă, noi amenajări în spațiile verzi existente – scuaruri, parcuri și grădini publice, respectiv spații verzi-albastre existente – malurile cursurilor de apă și lacurilor, canale șamd., măsuri pentru asigurarea conexiunilor de circulație nemotorizată – alei pietonale, trotuare, piste pentru bicicliști, scări de acces, podețe, pasarele, poduri, etc.

Totodată, pe lista investițiilor finanțabile intră crearea de spații și facilități pentru activități recreative de mici dimensiuni în cartierele rezidențiale, în zonele centrale și istorice dens populate, care nu implică desfășurarea de activități economice – locuri de joacă pentru copii, spații pentru sport și socializare, inclusiv pentru deținătorii de animale de companie etc.

De asemenea, în cadrul acestor apeluri de proiecte sunt eligibile inclusiv renovarea feței urbane a clădirilor publice deținute de autorități și instituții publice locale, inclusiv imobile de patrimoniu, în procent limitat, și activitățile de reconversie în folosul cetățenilor a unor zone sau terenuri degradate, abandonate, nefolosite sau cu funcțiuni neadecvate ori depășite.

Complementar se vor finanța: activități integrate pentru asigurarea securității în spațiile publice regenerate – iluminat public și supraveghere video, facilități wi-fi și acces la soluții digitale; achiziția de mobilier urban – bănci, rastele pentru biciclete și coșuri de gunoi, realizarea de toalete publice, cișmele, fântâni arteziene/ jocuri de apă, pergole, scene mobile, panouri de informare și indicatoare de orientare, amenajări pentru sport, joc și recreere, facilități pentru activități culturale, lucrări de iluminat arhitectural etc.; măsuri de accesibilizare pentru persoanele cu nevoi speciale și cu mobilitate redusă, nevăzători sau hipoacuzici; acțiuni de protejare a biodiversității.

Pot beneficia de aceste finanțări unitățile administrativ-teritoriale municipii reședință de județ, municipii și orașe din Regiunea Vest, inclusiv cele aferente ITI Valea Jiului, individual sau în parteneriat cu consilii județene, respectiv cu instituții publice de interes local, în cazul în care acestea din urmă dețin clădiri cu funcțiuni publice, pentru activitățile de renovare a feței urbane a imobilelor.

Prin noul ghid publicat s-au lansat șase apeluri de proiecte, cu termen limită de depunere în sistemul informatic MySMIS2021/SMIS2021+, după cum urmează:

patru apeluri competitive, câte unul pentru orașele din fiecare județ – Arad, Caraș-Severin, Hunedoara (fără cele din ITI Valea Jiului) și Timiș;

două apeluri necompetitive – unul pentru municipiile reședință de județ și celelalte municipii din Regiunea Vest (fără ITI Valea Jiului) și un apel pentru municipiile și orașele din ITI Valea Jiului.

Valoarea minimă a unui proiect va fi de 500.000 de euro, iar cea maximă de 15 milioane de euro în cazul municipiilor reședință de județ, 10 milioane de euro pentru celelalte municipii și 5 milioane de euro pentru orașe. Procentul contribuției proprii a solicitantului este de minimum 2% din valoarea totală eligibilă a investiției.

Administrațiile locale au la dispoziție trei luni pentru a pregăti proiectele, cererile de finanțare în cadrul acestor apeluri putând fi depuse în perioada 13.03.2024, ora 8:00-13.11.2024, ora 8:00.

Ghidul de finanțare pentru Intervenția regională 7.1A – Revitalizare și regenerare urbană, inclusiv anexele acestuia, pot fi consultate pe site-ul PR Vest, aici.

Citeste mai mult

Fonduri europene

Stații de reîncărcare pentru vehicule electrice, la Peciu Nou, cu finanțare prin PNRR

Publicat

pe

Comunicat de presă privind începerea proiectului cu titlul

”CONSTRUIREA DE STATII DE REINCARCARE PENTRU VEHICULE ELECTRICE IN COMUNA PECIU NOU, JUDETUL TIMIS”

 Finanțat prin PLANUL NAȚIONAL DE REDRESARE ȘI REZILIENȚĂ – COMPONENTA C10 – FONDUL LOCAL – Investiția I.1.3 – Asigurarea infrastructurii pentru transportul verde – puncte de reîncărcare vehicule electrice

  1. Numele beneficiarului: COMUNA PECIU NOU
  2. Obiectivele proiectului este realizarea a 4 stații de reîncărcare mașini electrice.
  3. Valoarea totala a proiectului este 801,30 lei, din care finanțarea nerambursabila este 585.801,30 lei
  4. Data începerii proiectului este 02.2023
  5. Data finalizării proiectului este 02.2025
  6. Codul proiectului C10-I1.3-249

Contact: DRAGAN GABRIEL RAZVAN – Primar, tel/fax +40256414500 / +40256414826, e-mail: contact@primariapeciunou.ro

 „Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României”

„PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!”

https://mfe.gov.ro/pnrr/                           https://www.facebook.com/PNRROficial/ .

Citeste mai mult

Fonduri europene

Piste de biciclete în comuna Peciu Nou, cu finanțare prin PNRR

Publicat

pe

Comunicat de presă privind începerea proiectului cu titlul „Realizare piste de biciclete in comuna Peciu Nou, județul Timiș”

Finanțat prin PLANUL NAȚIONAL DE REDRESARE ȘI REZILIENȚĂ – COMPONENTA C10 – FONDUL LOCAL – Investiția I.1.4 – Asigurarea infrastructurii pentru transportul verde – piste pentru biciclete (și alte vehicule electrice ușoare) la nivel local/metropolitan

  1. Numele beneficiarului: COMUNA PECIU NOU
  2. Obiectivele proiectului este realizarea infrastructurii pentru biciclete pe un traseu cu lungimea totală de 6,48 km (cate 3,24 km pe fiecare parte a străzii), situat pe teritoriul administrativ al comunei Peciu Nou, in intravilanul localității Peciu Nou si a 2 stații de reîncărcare mașini electrice.
  3. Valoarea totala a proiectului este 190.896,86 lei, din care finanțarea nerambursabila este 2.190.896,86 lei
  4. Data începerii proiectului este 12.2022
  5. Data finalizării proiectului este 06.2024
  6. Codul proiectului C10-I1.4-417

Contact: DRAGAN GABRIEL RAZVAN – Primar, tel/fax +40256414500 / +40256414826, e-mail: contact@primariapeciunou.ro

 „Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României”

„PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!”

https://mfe.gov.ro/pnrr/                           https://www.facebook.com/PNRROficial/ .

 

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite