Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Fonduri europene

Termenul de depunere a cererilor în programul „Tomata“, prelungit până la 1 aprilie

Publicat

pe

Termenul de depunere a cererilor pentru obţinerea ajutorului de minimis pentru legumele în spaţii protejate în cadrul programului „Tomata” se prelungeşte cu o lună, respectiv până la data de 1 aprilie 2022, potrivit unui proiect de act normativ elaborat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Totodată, proiectul prevede şi eliminarea obligativităţii depunerii documentelor fiscale pentru accesarea ajutoarelor de minimis.

„Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale anunţă că a elaborat un proiect de act normativ prin care vor fi modificate Hotărârea Guvernului nr.148/2022, precum şi Hotărârea Guvernului nr. 147/2022, prin reglementarea următoarelor aspecte: prelungirea termenului de depunere a cererilor pentru obţinerea ajutorului de minimis pentru legumele în spaţii protejate până la data de 1 aprilie 2022, inclusiv; abrogarea criteriului de eligibilitate referitor la obligaţiile fiscale restante la bugetul general consolidat al statului, pentru ambele scheme de ajutor de minimis; eliminarea certificatului de atestare fiscală şi a cazierului fiscal din cadrul documentaţiei ataşate cererii pentru înscrierea în ambele scheme de ajutor de minimis”, se arată într-un comunicat de presă al MADR.

Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, susţine că decizia de simplificare a procedurii de acordare a sprijinului a fost luată după discuţiile avute cu fermierii interesaţi de accesarea acestui program.

Potrivit sursei citate, în luarea deciziei s-a ţinut cont şi de faptul că majoritatea solicitanţilor ambelor scheme de sprijin sunt persoane fizice care nu au realizat venituri, confruntându-se totodată cu lipsa lichidităţilor, a diverselor cheltuieli pentru achiziţia de sămânţă ori pentru înfiinţarea culturilor, alte costuri generate de încălzirea spaţiilor protejate dar şi a faptului că, în foarte multe cazuri, informaţiile înregistrate în bazele de date ale ANAF, APIA şi ale UAT-urilor nu erau corelate, ceea ce generează întârzieri în procesul de depunere a cererilor de înscriere în program.

Fonduri europene

Stații de reîncărcare pentru vehicule electrice, la Peciu Nou, cu finanțare prin PNRR

Publicat

pe

Comunicat de presă privind începerea proiectului cu titlul

”CONSTRUIREA DE STATII DE REINCARCARE PENTRU VEHICULE ELECTRICE IN COMUNA PECIU NOU, JUDETUL TIMIS”

 Finanțat prin PLANUL NAȚIONAL DE REDRESARE ȘI REZILIENȚĂ – COMPONENTA C10 – FONDUL LOCAL – Investiția I.1.3 – Asigurarea infrastructurii pentru transportul verde – puncte de reîncărcare vehicule electrice

  1. Numele beneficiarului: COMUNA PECIU NOU
  2. Obiectivele proiectului este realizarea a 4 stații de reîncărcare mașini electrice.
  3. Valoarea totala a proiectului este 801,30 lei, din care finanțarea nerambursabila este 585.801,30 lei
  4. Data începerii proiectului este 02.2023
  5. Data finalizării proiectului este 02.2025
  6. Codul proiectului C10-I1.3-249

Contact: DRAGAN GABRIEL RAZVAN – Primar, tel/fax +40256414500 / +40256414826, e-mail: contact@primariapeciunou.ro

 „Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României”

„PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!”

https://mfe.gov.ro/pnrr/                           https://www.facebook.com/PNRROficial/ .

Citeste mai mult

Fonduri europene

Piste de biciclete în comuna Peciu Nou, cu finanțare prin PNRR

Publicat

pe

Comunicat de presă privind începerea proiectului cu titlul „Realizare piste de biciclete in comuna Peciu Nou, județul Timiș”

Finanțat prin PLANUL NAȚIONAL DE REDRESARE ȘI REZILIENȚĂ – COMPONENTA C10 – FONDUL LOCAL – Investiția I.1.4 – Asigurarea infrastructurii pentru transportul verde – piste pentru biciclete (și alte vehicule electrice ușoare) la nivel local/metropolitan

  1. Numele beneficiarului: COMUNA PECIU NOU
  2. Obiectivele proiectului este realizarea infrastructurii pentru biciclete pe un traseu cu lungimea totală de 6,48 km (cate 3,24 km pe fiecare parte a străzii), situat pe teritoriul administrativ al comunei Peciu Nou, in intravilanul localității Peciu Nou si a 2 stații de reîncărcare mașini electrice.
  3. Valoarea totala a proiectului este 190.896,86 lei, din care finanțarea nerambursabila este 2.190.896,86 lei
  4. Data începerii proiectului este 12.2022
  5. Data finalizării proiectului este 06.2024
  6. Codul proiectului C10-I1.4-417

Contact: DRAGAN GABRIEL RAZVAN – Primar, tel/fax +40256414500 / +40256414826, e-mail: contact@primariapeciunou.ro

 „Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României”

„PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!”

https://mfe.gov.ro/pnrr/                           https://www.facebook.com/PNRROficial/ .

 

Citeste mai mult

Fonduri europene

Locuințe pentru tineri și locuințe de serviciu pentru specialiști din sănătate și învățământ, prin PNRR, la Peciu Nou

Publicat

pe

Comunicat de presă privind începerea proiectului cu titlul:

 „Construirea de locuințe nZEB plus pentru tineri/locuințe de serviciu pentru specialiști din sănătate și învățământ in comuna PECIU NOU, județul Timiș”

 Finanțat prin PLANUL NAȚIONAL DE REDRESARE ȘI REZILIENȚĂ – COMPONENTA C10 – FONDUL LOCAL – Investiția I.2 – Construirea de locuințe nZEB plus pentru tineri/ locuințe de serviciu pentru specialiști din sănătate și învățământ

  1. Numele beneficiarului: COMUNA PECIU NOU
  2. Obiectivele proiectului este de a spori accesul la locuințe de calitate pentru tinerii aflați în dificultate și pentru specialiștii din sănătate și învățământ care oferă astfel de servicii în comunitățile marginalizate și grupurilor vulnerabile. Investiția va consta în construirea de noi locuințe NZEB PLUS pentru tineri – 6.000 MP.
  3. Valoarea totala a proiectului este 907.573,93 lei, din care finanțarea nerambursabila este 27.907.573,93 lei
  4. Data începerii proiectului este 12.2022
  5. Data finalizării proiectului este 12.2024
  6. Codul proiectului C10-I2-568

Contact: DRAGAN GABRIEL RAZVAN – Primar, tel/fax +40256414500 / +40256414826, e-mail: contact@primariapeciunou.ro

„Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României”

„PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!”

https://mfe.gov.ro/pnrr/                           https://www.facebook.com/PNRROficial/ .

 

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite