Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Business

Premieră la Timișoara: Universitatea de Vest și BIZZ.CLUB lansează un parteneriat pentru mentoratul studenților antreprenori

Publicat

pe

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) și BIZZ.CLUB, unul dintre cele mai active cluburi de business networking din România, au anunțat un parteneriat strategic inedit, menit să sprijine dezvoltarea competențelor antreprenoriale în rândul studenților. Colaborarea are ca scop principal crearea unui cadru de mentorat practic, în care tinerii cu idei de afaceri să fie ghidați de profesioniști cu experiență din diverse domenii.

În cadrul acestui parteneriat, studenții UVT vor avea oportunitatea de a participa la sesiuni de networking, workshopuri tematice și programe de mentorat organizate de BIZZ.CLUB. Prin acest program, aceștia vor putea interacționa direct cu oameni de afaceri de succes, învățând nu doar concepte teoretice, ci și soluții practice pentru provocările reale din mediul antreprenorial.

O punte între mediul academic și cel de afaceri

Inițiativa reprezintă o punte solidă între mediul academic și cel de business, adresând una dintre principalele nevoi ale studenților antreprenori: accesul la experiența practică și la sfaturi din partea celor care au reușit deja în afaceri. Reprezentanții UVT consideră că această colaborare este un pas important pentru a încuraja spiritul antreprenorial și pentru a contribui la dezvoltarea unei generații de lideri bine pregătiți pentru piața de afaceri.

„Este o onoare să colaborăm cu BIZZ.CLUB pentru a le oferi studenților noștri o perspectivă reală asupra lumii afacerilor. Suntem încrezători că acest parteneriat va genera o serie de proiecte și inițiative valoroase, care vor sprijini antreprenoriatul local și național”, a declarat rectorul UVT, Marilen Pirtea.

Mentorat personalizat și oportunități de networking

BIZZ.CLUB, cunoscut pentru susținerea comunității de afaceri prin diverse evenimente și programe de networking, își propune să ofere un sprijin constant studenților implicați în program. În plus față de sesiunile de mentorat, aceștia vor avea acces la evenimentele periodice organizate de club, unde vor putea să își prezinte ideile de afaceri și să primească feedback direct din partea unor investitori și antreprenori cu experiență.

„Ne dorim să sprijinim tinerii antreprenori încă din perioada studiilor, oferindu-le acces la cunoștințe practice și la o rețea valoroasă de contacte. Parteneriatul cu Universitatea de Vest din Timișoara este o premieră pentru noi și sperăm să devenim un model de bune practici pentru alte instituții de învățământ superior”, a declarat președintele BIZZ.CLUB, Calin Iepure.

Oportunități de viitor pentru studenți

Parteneriatul își propune să susțină nu doar studenții care au deja un proiect antreprenorial, ci și pe cei care sunt interesați să învețe mai multe despre acest domeniu. Prin intermediul acestor sesiuni de mentorat și evenimente, studenții vor avea ocazia să își dezvolte abilități precum managementul timpului, strategii de marketing, planificarea financiară și abilități de comunicare, toate esențiale pentru succesul în afaceri.

Primele activități din cadrul parteneriatului vor începe din această toamnă, iar organizatorii încurajează studenții să se înscrie cât mai curând pentru a beneficia de oportunitățile oferite. Acest parteneriat inovator dintre Universitatea de Vest din Timișoara și BIZZ.CLUB marchează un pas important în crearea unui ecosistem de sprijin pentru tinerii antreprenori și ar putea deveni un model de colaborare pentru alte instituții din țară.

Afaceri de succes in Timisoara

Marketing disruptiv și proceduri riguroase pentru afaceri de succes, la BIZZ.CLUB Timișoara

Publicat

pe

Ședința săptămânală a BIZZ.CLUB Timișoara, grupa Evolve, a adus în prim-plan două teme esențiale pentru antreprenorii care își doresc creștere reală: organizarea internă prin proceduri clare și marketingul disruptiv orientat pe parcursul complet al clientului.

Întâlnirea a reconfirmat faptul că performanța în business nu este rezultatul întâmplării, ci al unei combinații între structură, disciplină și strategie coerentă de promovare.

Proceduri clare și monitorizare consecventă – cheia performanței.

Momentul Spotlight a fost susținut de Daniel Popa, fondatorul companiei Daniel Popa Consulting SRL. Acesta a vorbit despre importanța implementării de procese și proceduri bine definite în firmele care își doresc să performeze prin claritate și organizare riguroasă.

„Sunt foarte importante procedurile, dar eficiența lor este minimă dacă nu există o monitorizare consecventă și evaluare periodică”, a subliniat Daniel Popa.

Mesajul său a fost direct: nu este suficient să existe documente, reguli sau fluxuri interne stabilite. Fără urmărirea aplicării lor și fără ajustări constante, procedurile rămân doar pe hârtie. Antreprenorii prezenți au discutat despre responsabilitate, indicatori de performanță (KPI) și necesitatea unui sistem care să susțină creșterea pe termen lung.

„Accelerated Buyer Journey” – cum ghidezi clientul până la recomandare

Momentul de educație a fost susținut de Roxana Cociș, din cadrul Agenției de Marketing Innovation, care a prezentat conceptul „Accelerated Buyer Journey” – Drumul accelerat al cumpărătorului.

Modelul propus împarte parcursul clientului în șapte etape esențiale:

Notorietate (Awareness) – mesajele transmit cine suntem și ce facem, generând vizibilitate și recunoaștere.

Atragere (Attraction) – publicul este invitat să facă următorul pas: „Intră pe site”, „Descoperă pagina noastră”.

Retenție (Retention) – consolidarea relației prin mesaje precum „Urmărește-ne” sau „Află mai multe”.

Activare (Activation) – prima experiență directă: „Testează”, „Descarcă gratuit”, „Încearcă acum”.

Conversie (Conversion) – decizia de achiziție: „Cumpără”, „Comandă acum”.

Creștere a valorii (Value Growth / Upsell & Cross-sell) – stimularea achizițiilor suplimentare: „Upgradează”, „Cumpără mai mult”.

Recomandare (Referral) – transformarea clienților în ambasadori ai brandului: „Spune unui prieten”, „Recomandă”.

Toate aceste etape se integrează într-un proces continuu, construit pentru a capta atenția, a menține interesul și a genera vânzări repetate.

„Fiecare brand are o slingshot — un avantaj unic care îl poate ajuta să cucerească piața. Misiunea noastră este să-l descoperim, să-l perfecționăm și să-l transformăm în cea mai puternică armă a ta. Dacă vrei să domini, să atragi clienți care contează și să creezi impact real, trebuie să fii diferit”, a arătat Roxana Cociș.

Discuțiile interactive care au urmat au evidențiat faptul că marketingul modern nu mai înseamnă simple postări sau reclame, ci o strategie structurată care urmărește clientul din primul contact până la recomandare.

Laszlo Fodor, prezent la ședința BIZZ.CLUB Timișoara

La întâlnirea săptămânală a fost prezent și timișoreanul Laszlo Fodor, unul dintre asociații principali ai BIZZ.CLUB Romania, implicat activ în dezvoltarea și consolidarea comunității la nivel național.

Antreprenor cu experiență solidă în domeniul construcțiilor și infrastructurii, Laszlo Fodor este fondatorul companiei Imocon Utilaje și Rețele Edilitare, firmă specializată în lucrări de utilități, rețele edilitare și proiecte tehnice complexe. Compania s-a remarcat prin seriozitate, execuție riguroasă și respectarea standardelor de calitate în proiecte de infrastructură esențiale pentru dezvoltarea comunităților locale.

De-a lungul carierei sale, Laszlo Fodor a coordonat echipe extinse, a gestionat investiții importante și a construit parteneriate durabile în sectorul tehnic și industrial. Abordarea sa este una orientată pe structură, proceduri clare și rezultate măsurabile — principii care se regăsesc și în filosofia BIZZ.CLUB.

Prin implicarea sa în mediul antreprenorial și prin modelul de business implementat în cadrul Imocon Utilaje și Rețele Edilitare, Laszlo Fodor reprezintă un exemplu de leadership aplicat, disciplină operațională și dezvoltare sustenabilă.

Prezența sa la ședința BIZZ.CLUB Timișoara a reconfirmat importanța unei viziuni strategice ferme și a unei implicări active în comunitatea de business locală și națională.

BIZZ.CLUB – o comunitate care creează valoare reală

Întâlnirea a reconfirmat rolul BIZZ.CLUB ca ecosistem de educație antreprenorială și networking structurat, unde relațiile se bazează pe încredere, recomandări reale și sprijin reciproc.

BIZZ.CLUB este o comunitate internațională de business networking, prezentă în 25 de orașe din România și din străinătate, care oferă:

întâlniri săptămânale de business;

momente de educație susținute de antreprenori și lideri cu experiență;

oportunități de colaborare și recomandări verificate;

un cadru organizat pentru dezvoltarea personală și profesională.

Prin structura sa clară și focusul pe valoare, BIZZ.CLUB Timișoara continuă să fie un punct de referință pentru antreprenorii care își doresc mai mult decât networking: își doresc creștere, claritate și parteneriate solide.

Înscrierea invitaților se face prin recomdari de la membrii BIZZ.CLUB sau online, pe platforma oficială a comunității.

Citeste mai mult

Afaceri de succes in Timisoara

Managementul performanței, pus în practică la BIZZ.CLUB Timișoara. De la angajat prezent la angajat implicat

Publicat

pe

BIZZ.CLUB Timișoara, grupa #Evolve, a organizat o nouă întâlnire de impact, dedicată managementului performanței și implicării reale a angajaților în companii. Evenimentul a reunit antreprenori, manageri și profesioniști interesați de dezvoltarea sănătoasă a echipelor, într-un cadru care a combinat exercițiile practice cu perspectivele clare și aplicate din zona de HR și leadership.

Întâlnirea a avut loc la ZET Hotel Timișoara, locația consacrată a evenimentelor BIZZ.CLUB Timișoara, și a pus accent pe reguli, focus, coordonare și responsabilitate managerială.

Business game coordonat de Călin Iepure: reguli clare și muncă în echipă

Prima parte a întâlnirii a fost dedicată unui business game interactiv, coordonat de Călin Iepure, CEO BIZZ.CLUB România. Exercițiul a fost conceput pentru a testa și antrena atenția la reguli, focusul pe detalii, coordonarea între membri și importanța muncii în echipă.

Participanții au experimentat direct cum lipsa clarității, neatenția sau interpretarea diferită a regulilor pot afecta rezultatul final, dar și cum o echipă bine coordonată poate transforma un exercițiu aparent simplu într-un succes. Mesajul transmis a fost unul clar: performanța apare atunci când regulile sunt înțelese, respectate și aplicate unitar.

Ramona Doroșenco: „Managementul performanței nu este despre recunoștință”

Momentul central al întâlnirii BIZZ.CLUB Timișoara a fost prezentarea susținută de Ramona Doroșenco, reprezentant LEGES HR & Partners, care a abordat frontal una dintre cele mai frecvente confuzii din companii: relația dintre performanță, implicare și așteptările manageriale.

„Angajații voștri nu vă datorează nimic în afara de ceea ce scrie în fișa postului. Managementul performanței nu este despre recunoștință.”

Ramona Doroșenco a subliniat că un management slab al performanței are efecte mult mai profunde decât simpla scădere a profitului:

„Impactul unui management prost al performanței nu este doar scăderea profitului, ci transformarea oamenilor în funcționari ai timpului.”

Mesajul a generat reacții puternice în rândul participanților, fiind un semnal de alarmă pentru liderii care evită feedback-ul, obiectivele clare și evaluarea corectă a rezultatelor. Performanța, au concluzionat participanții, nu apare din loialitate emoțională, ci din sisteme bine construite și din leadership asumat.

BIZZ.CLUB Timișoara – educație antreprenorială și networking cu sens

Întâlnirile BIZZ.CLUB Timișoara merg dincolo de networkingul clasic. Ele reprezintă sesiuni de educație antreprenorială aplicată, în care membrii învață prin exerciții reale, exemple concrete și dialog deschis.

BIZZ.CLUB este o comunitate internațională de business, prezentă și în România, care își propune să sprijine antreprenorii prin educație, relații de calitate și experiențe practice. La Timișoara, BIZZ.CLUB a devenit un reper pentru antreprenorii care își doresc nu doar creștere financiară, ci și echipe implicate, procese clare și leadership autentic.

Citeste mai mult

Fonduri europene

Vest Ventures, primul accelerator regional de afaceri cu finanțare europeană se lansează la Timișoara

Publicat

pe

Antreprenorii care inovează pot beneficia de finanțare, mentorat, marketing cu ajutorul Vest Ventures. Evenimentul de lansare va avea loc în 4 februarie, în cadrul Romanian Startup Summit.

14 milioane de euro vor fi gestionați de echipa Grow Wise Collective, un consorțiu cu experiență solidă în accelerare, investiții și dezvoltarea ecosistemelor antreprenoriale, investiția fiind realizată prin Programul Regional Vest 2021–2027, gestionat de ADR Vest.

Pe parcursul programului, antreprenorii selectați vor beneficia de mentorat personalizat oferit de antreprenori și investitori cu experiență; workshopuri aplicate (de la idee la produs, clienți, vânzări și investiții); acces la rețele de investitori, clienți și parteneri; spații de lucru și servicii suport; dar mai ales de finanțare, sub formă de investiție directă în firmă.

Un element-cheie al proiectului este structura mixtă de finanțare, gândită astfel încât să multiplice impactul banilor publici și să păstreze valoarea creată în regiune. Fondul de investiții are trei surse principale:

  1. Fonduri europene, alocate prin ADR Vest
  2. Capital privat din partea fondului gestionat de Grow Wise Collective, un consorțiu format din: Startup Wise Guys, Growceanu Angel Investment, Cowork Timișoara și Iceberg Plus.
  3. Investitori privați – „Local Players”, care pot investi în fond sume începând de la 100.000 de euro.

Implicarea investitorilor locali în fond va fi esențială pentru accelerator. Unul dintre obiectivele strategice ale proiectului este ca valoarea creată în regiune să fie reinvestită în regiune.

Structura permite acceleratorului să finanțeze start-up-uri cu potențial ridicat de creștere și, în același timp, va contribui la atragerea de capital suplimentar în Regiunea Vest. Este un mecanism prin care construim o economie regională mai puternică. Încurajăm investitorii locali să se alăture fondului, pentru că este o oportunitate de a investi în idei și oameni din Regiunea Vest și de a păstra și multiplica aici plusvaloarea creată”, a declarat Sorin Maxim, directorul general al ADR Vest.

Există un gol în zona de finanțare early-stage pentru fondatorii tech din România. Programul nostru de Accelerator este conceput pentru a acoperi acest gol, oferind finanțare start-upurilor selectate în program”, a declarat Andrei Cosmin Munteanu, Programs Managing Director, Vest Ventures.

Lansarea acceleratorului va avea loc la Cinema Timiș, din Timișoara și va fi momentul central al Romanian Startup Summit, eveniment dedicat îmbunătățirii accesului la finanțare și accelerării creșterii start-upurilor din Vestul României. Romanian Startup Summit va include sesiuni de pitch susținute de start-upuri ce vor fi selectate, oferindu-le vizibilitate în fața investitorilor, partenerilor corporativi și liderilor din ecosistem. Start-upurile care doresc să se înscrie la pitch o pot face până în 26 ianuarie, aici.

Pentru publicul interesat de antreprenoriat, investiții și inovație, participarea la eveniment este gratuită, dar înscrierea este obligatorie și se face aici.

Agenda Romanian Startup Summit

4 februarie 2025 | Cinema Timiș, Timișoara, România

18:00–18:45 | Înregistrare & Networking

Sesiune de networking cu fondatori, investitori și parteneri din ecosistem, pentru a deschide seara.

18:45–19:00 | Cuvânt de deschidere

Andrei Cosmin Munteanu, Managing Director of Programs, Vest Ventures, prezintă potențialul de creștere al ecosistemului de start-upuri din Vestul României.

19:00–19:25 | Fireside Chat – Antreprenoriat tech de success

Moderată de Vlad Andriescu, Chief Editor, Start-up.ro, sesiunea explorează factorii-cheie din spatele succesului și scalării start-upurilor din zona tech. Printre invitați se numără Evelina Necula, Co-founder și COO Kinderpedia, alături de un alt expert din ecosistemul tech, care va fi anunțat ulterior.

19:25–20:00 | Panel: Dezvoltare regională & inovație

Sorin Maxim, Director General, Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest; Krzysztof Kasprzyk, Deputy Head of Unit Romania, Comisia Europeană; Ciprian Man, General Partner, Vest Ventures; și Ovidiu Șandor, CEO, Mulberry Development, discută despre colaborarea regională și inovație. Moderat de Adrian Seceleanu, editor business hi-tech, Ziarul Financiar.

20:00–20:15 | Pitch-uri finaliste Startup Awards

Trei startup-uri românești selectate își prezintă soluțiile în fața publicului și a juriului.

20:15–20:55 | Prezentare Vest Ventures & sesiune Q&A

Cristobal Alonso, General Partner; Răzvan Suță, Chief Operating Officer; Andrei Cosmin Munteanu, Programs Managing Director; și Ciprian Man, General Partner, prezintă focusul investițional Vest Ventures, tichetele de investiție și recomandări pentru fondatori.

20:55–21:00 | Startup Awards – Anunțarea câștigătorului

Premierea startup-urilor care demonstrează inovație, potențial de creștere și impact regional.

21:00–22:00 | Wine & Networking

Continuarea discuțiilor, explorarea de parteneriate și networking în cadrul ecosistemului.

Partenerii Romanian Startup Summit: ADR Vest | Cowork Timișoara | Growceanu | Startup Wise Guys | Iceberg Plus | Orange

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite