Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Sănătate

Stresul ocupă locul al doilea în topul problemelor de sănătate

Publicat

pe

Împreună cu alte riscuri psihosociale, stresul este considerat a fi cauza a peste jumătate din numărul total de zile lucrătoare pierdute, a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES, Doru Darabont, director general al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Muncii ‘Alexandru Darabont’ (INCDPM). Potrivit acestuia, meseriile din domeniul construcţiilor şi acelea care presupun expunerea la noxe chimice se numără printre cele mai riscante, la polul opus situându-se cele care implică activitatea de birou, deşi nici aici nu trebuie neglijate riscurile psihosociale, care se manifestă, de exemplu, prin intensificarea sarcinilor de muncă sau termene de realizare foarte strânse. AGERPRES: Care este meseria pe care o consideraţi cea mai periculoasă? Doru Darabont: Sunt meserii care comportă riscuri intrinseci, cum ar fi cele din domeniul contrucţiilor, unde se lucrează la înălţime, se lucrează în condiţii meteo diverse, cu expunere la intemperii sau la temperaturi ridicate pe timp de vară. Mai sunt meseriile care presupun expunere la noxe chimice chiar dacă sunt luate măsuri de prevenire şi de reducere a expunerii la noxe. Caracterul periculos sau mai puţin periculos al acestora depinde foarte mult de măsurile care se iau. Chiar şi în cazul meseriilor din construcţii, dacă port echipamentul individual de protecţie, dacă schela pe care mi-o pune la dispoziţie angajatorul este una conformă, cu toate elementele complete, atunci sigur că riscurile sunt mai mici. Doar acţiunea voită a lucrătorului, contrar instrucţiunilor, determină riscul. Este foarte greu de ierarhizat meseriile şi a spune acesta este periculoasă, acesta este deloc periculoasă. Nu pot vorbi se siguranţă la locul de muncă fără să iau măsurile de prevenire şi protecţie necesare. În general, se acceptă că activitatea de birou este cea mai puţin periculoasă. Totuşi, nu trebuie să minimizăm riscurile prezente în aceste activităţi. Astfel, o atenţie aparte trebuie acordată riscurilor psihosociale, prezente în toate activităţile, care se manifestă, de exemplu, prin intensificarea sarcinilor de muncă sau termene de realizare foarte strânse. În acest context, Agenţia Europeană pentru Securitate şi Sănătate în Muncă arată că stresul ocupă locul al doilea în topul problemelor de sănătate cel mai frecvent raportate în Europa şi, împreună cu alte riscuri psihosociale, este considerat a fi cauza a peste jumătate din numărul total de zile lucrătoare pierdute. AGERPRES: Cum apreciaţi că este raportul riscuri/compensări materiale sau salariu în cadrul companiilor din România? Doru Darabont: Compensările materiale nu trebuie să fie o alternativă la măsurile de asigurare a securităţii şi sănătăţii lucrătorilor. Angajatul trebuie să fie conştient că vine la serviciu pentru a-şi pune în valoare capacitatea de muncă şi pentru ca organizaţia să beneficieze pe termen lung de contribuţia sa. AGERPRES: Cât de mult consideraţi că se preocupă companiile de condiţiile de sănătate şi securitate în care lucrează angajaţii? Doru Darabont: Preocuparea companiilor faţă de condiţiile de securitate şi sănătate în care lucrează angajaţii poate fi comparată cu preocuparea pe care oamenii o acordă propriei sănătăţi. Aşa cum mulţi dintre noi suntem foarte atenţi cu propria sănătate, aşa există multe companii care au printre priorităţi asigurarea securităţii şi sănătăţii lucrătorilor săi. Aceste companii consideră că securitatea şi sănătatea în muncă reprezintă o condiţie esenţială pentru asigurarea competitivităţii lor. AGERPRES: Cum este legislaţia in România în ceea ce priveşte protecţia muncii din România comparativ cu cea din alte state? Doru Darabont: Începând cu anul 2006, legislaţia românească în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă este armonizată cu legislaţia europeană în domeniu. Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr.319/2006 transpune prevederile Directivei Consiliului nr.89/391/CEE, iar directivele specifice sunt transpuse prin hotărâri de Guvern. În acest fel, legislaţia din România în acest domeniu este similară cu legislaţia din celelalte state membre ale Uniunii Europene. AGERPRES: Ce ar trebui să schimbăm sau să modificăm? Doru Darabont: La nivelul legislaţiei în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă considerăm că este necesară completarea legislaţiei actuale cu acte normative care să trateze aspectele specifice fiecărui domeniu de activitate, aspecte care nu sunt şi nu pot fi cuprinse în actele normative generale, cum sunt Legea 319/2006 şi hotărârile de Guvern care transpun directivele europene specifice. Completarea legislaţiei cu prevederi specifice fiecărui domeniu de activitate, de exemplu construcţii, transporturi rutiere sau prelucrarea metalelor, ar veni în sprijinul angajatorilor care, în prezent, trebuie să-şi elaboreze singuri aceste prevederi sub forma instrucţiunilor proprii, şi ar creşte eficienţa activităţii de prevenire şi protecţie în companii. INCDPM poate avea o contribuţie importantă în această direcţie, prin experienţa de peste 20 de ani pe care o deţine în fundamentarea legislaţiei naţionale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. La nivelul companiilor, ar trebui îmbunătăţită cultura organizaţională. Angajatorii ar trebui ştie mai mult despre importanţa securităţii şi sănătăţii în muncă pentru organizaţiile pe care le conduc, despre profitul pe care-l pot obţine investind în activităţile de prevenire a riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională. Lucrătorii ar trebui să ştie că securitatea şi sănătatea în muncă este responsabilitatea fiecărui angajat, pe orice nivel ierarhic s-ar afla, şi că rolul lor nu se rezumă numai la respectarea instrucţiunilor primite de la angajator, ci implică şi participarea lor activă la îmbunătăţirea securităţii şi sănătăţii în muncă. AGERPRES: De ce ar trebui îmbunătăţită cultura organizaţională la nivelul companiilor? Doru Darabont: Se formează greu. Acesta este până la urmă un element care se realizează nu în momentul în care lucrătorul intră în companie, ci cu mult înainte, încă de pe băncile şcolii. În momentul de faţă, în sistemul nostru de învăţământ, problema securităţii şi sănătăţii în muncă este slab reprezentată. AGERPRES: Unde ar trebui să înveţe, la şcoală? Doru Darabont: În ţările europene noţiunile elementare se securitate şi sănătate în muncă, cum ar fi riscul, se învaţă de la grădiniţă. Sigur, riscul este prezentat pe înţelesul copilului. I se prezintă un aragaz cu o flacără şi i se spune că pericolul este flacăra, iar riscul este de arsură. Copilul învaţă astfel noţiunea de risc pe care o va dezvolta mai târziu. (…) AGERPRES

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sănătate

STRATEGII. Cum prevenim alterarea stării de sănătate în timpul caniculei

Publicat

pe

Dacă simți că ai mai puțină energie zilele astea, nu greșești cu nimic dacă dai vina pe căldura excesivă.

Căldura extremă nu afectează doar confortul fizic, ci poate avea și consecințe semnificative asupra sănătății mintale. Această realitate devine din ce în ce mai relevantă în contextul schimbărilor climatice globale, care aduc cu sine temperaturi ridicate și perioade prelungite de căldură intensă.

Studiile arată că expunerea prelungită la căldură excesivă poate duce la o serie de efecte negative asupra sănătății mintale, afectând atât persoanele sănătoase, cât și pe cele cu vulnerabilități psihologice preexistente.

Despre impactul căldurii asupra sănătății mintale, hipnoterapeutul Eugen Popa, președintele Asociației Române de Hipnoză, afirmă „Nu ar trebui să ne surprindă felul în care căldura afectează și sănătatea noastră mintală. Majoritatea dintre noi se simt rău când este prea cald, și nu fără motiv. Reacțiile psihologice la temperaturi ridicate pot varia de la stres până la tulburări de anxietate. În momentul în care căldura depăşeşte ceea ce se numeşte în termeni de specialitate indicele de confort, mulţi dintre noi îşi pierd concentrarea, devin stresaţi şi sunt predispuşi la îmbolnăvire mult mai uşor. Consumul de substanțe și alcool crește în aceste perioade. Studiile arată că și agresivitatea și iritabilitatea cresc considerabil o dată cu temperaturile. De asemenea, poate apărea epuizarea generală și confuzia.”

Iată câteva semne care îți arată că ai putea fi afectat de căldură:

Creșterea iritabilității și a stresului: Studiile arată că temperaturile ridicate pot duce la creșteri semnificative ale nivelului de iritabilitate și stres. Acestea pot fi exacerbate și de disconfortul fizic cauzat de căldură, cum ar fi transpirația excesivă și senzația de sufocare în timpul zilelor caniculare.

Insomnie și tulburări de somn: Nopțile calde pot afecta calitatea somnului, conducând la insomnie și oboseală cronică. Lipsa somnului adecvat poate agrava simptomele de anxietate și depresie și poate afecta capacitatea de concentrare și funcționare cognitivă în timpul zilei.

Impactul asupra performanței cognitive: Căldura poate afecta negativ memoria, atenția și timpul de reacție. Persoanele pot simți o scădere în claritatea mentală și o dificultate în efectuarea activităților zilnice care necesită concentrare și procesare rapidă a informațiilor.

Risc crescut de tulburări psihologice: Persoanele cu antecedente de tulburări de anxietate, depresie sau alte condiții psihologice pot fi mai vulnerabile în fața efectelor negative ale căldurii extreme. Temperaturile ridicate pot agrava simptomele existente și pot contribui la apariția unor crize de sănătate mintală.

Strategii pentru a gestiona impactul căldurii asupra sănătății mintale:

Reglarea temperaturii corpului: Poartă haine lejere și de culori deschise, care permit circulația aerului și reflectă razele solare.

Hidratarea corectă: Consumul adecvat de apă este crucial pentru menținerea hidratării și reducerea riscului de complicații asociate cu căldura, cum ar fi amețeli și oboseală excesivă. Evită băuturile cu conținut ridicat de cofeină sau zahăr, care pot agrava deshidratarea.

Planificarea activităților: Încearcă să eviți expunerea prelungită la soare în timpul celor mai fierbinți ore ale zilei și să îți organizezi activitățile exterioare înainte de răsăritul soarelui sau după apus.

„De asemenea, mentinerea unui program regulat de somn si o alimentatie echilibrata contribuie la sustinerea unei stari pozitive si la imbunatatirea rezilientei psihologice. În perioadele de caniculă este important să acordăm atenție în fiecare zi felului în care ne simțim. Este esențial să dedicăm timp activităților care pot contribui semnificativ la reducerea stresului și la îmbunătățirea stării de spirit.  Tehnicile de relaxare, cum ar fi meditația sau yoga, pot ajuta la calmarea minții și la creșterea rezilienței emoționale.” concluzionează Eugen Popa.

Eugen Popa este unul dintre cei mai cunoscuţi şi bine pregătiţi traineri din România şi preşedintele Asociaţiei Române de Hipnoză. De-a lungul carierei s-a specializat atât în metode de terapie și dezvoltare personală Occidentale (Hipnoză, NLP, Mindset, Habits, Psihologie Pozitivă) cât și Orientale (Meditație, Yoga, Spiritualitate), fiind astăzi un trainer holistic în toată puterea cuvântului. Studiile sale l-au purtat pe trei continente, în Europa, Asia și Statele Unite, iar până în prezent a susţinut conferinţe, traininguri şi workshop-uri în Thailanda, Statele Unite ale Americii, Brazilia, Turcia, Grecia, Anglia, Germania etc., la care au participat mii de oameni.

Citeste mai mult

Sănătate

Policlinica „Banatul“, parte a complexului medical Regina Maria, inaugurată la Timișoara

Publicat

pe

Noul sediu al Policlinicii „Banatul”, parte a complexului medical Regina Maria a fost inaugurat, joi, în prezența a numeroase oficialități locale și a conducerii rețelei de sănătate.

Noua policlinică dispune de 37 de cabinete medicale, o echipă extinsă de specialiști, 32 de specialități pentru adulți și copii și tehnologii moderne pentru evaluare și diagnostic.

Evenimentul s-a bucurat și de prezența d-lui Fady Chreih, CEO-ul Rețelei de sănătate Regina Maria.

„Este un moment extrem de emoționant pentru toată lumea, deoarece rețeaua de sănătate REGINA MARIA deschide a patra policlinică din Timișoara. Se numește Policlinica  «Banatul» și cu siguranță nu s-ar fi putut deschide fără sprijinul Arhiepiscopiei Timișoarei, deoarece suntem într-o clădire deținută de Arhiepiscopie, care este în momentul de față complet refăcută, cu o investiție de multe milioane de euro, făcută de rețeaua de sănătate REGINA MARIA. Aici, 95 de medici oferă în prezent consultații nu doar timișorenilor, ci și celor din Arad, Caransebeș, Lugoj și din toată regiunea. Este un hub regional medical pe șase etaje și este cea mai mare policlinică din vestul țării la ora actuală. Mai mult decât atât, este un moment emoționant deoarece acest parteneriat cu Arhiepiscopia Timișoarei este extrem de bun și util pentru timișoreni și pentru zona de vest. Aici ne propunem să îngrijim și persoane care, de obicei, nu-și permit serviciile rețelei de sănătate REGINA MARIA. Cu ajutorul Arhiepiscopiei Timișoarei, am convenit și cei nevoiași, care au nevoie de servicii medicale, să poată accesa aceste servicii”, a precizat Fady Chreih, CEO-ul Rețelei de sănătate REGINA MARIA.

Rețeaua de Sănătate REGINA MARIA, cunoscută pentru spitalele sale cu acreditări internaționale, își consolidează expertiza medicală prin această nouă locație.

Aceasta este cea de-a patra locație REGINA MARIA din Timișoara, deservind peste 60.000 de abonați și având în evidență peste 200.000 de timișoreni care au beneficiat de serviciile medicale oferite.

„În regiunea de vest avem un spital multidisciplinar, cu maternitate, policlinici, centre de imagistică, laboratoare, puncte de recoltare și Regina Maria Dentar. În prezent, avem 22 de locații. De fapt, astăzi suntem în fața celei de-a 23-a, dar planul nostru nu se oprește la acest număr. În ultimul an, au trecut pragul policlinicilor noastre peste 200.000 de timișoreni, iar alți 65.000 ne-au accesat pe cale virtuală. Am scanat în centrele noastre de imagistică 58.000 de segmente, iar laboratoarele noastre au procesat peste 1.000.000 de probe. Pentru aceasta, sunt în primul rând recunoscător celor 1.000 de colegi din rețeaua REGINA MARIA din regiunea de vest. Aceasta înseamnă medicii REGINA MARIA, asistenții medicali, infirmierele, personalul administrativ, echipele din recepție, echipele de vânzări și echipele din departamentele de suport.

Policlinica REGINA MARIA Banat înseamnă un spațiu medical de 2800 m², cabinete de consultații, patru cabinete de recoltare, un centru de imagistică dotat cu radiologie digitală, computer tomograf, aparat RMN de rezonanță magnetică nucleară și un laborator regional care include toate compartimentele și departamentele necesare. Și nu în ultimul rând, policlinica înseamnă 100 de medici în 32 de specialități medicale care oferă comunității timișorene servicii medicale de înaltă calitate. Aceasta înseamnă mai mult decât atât: înseamnă peste 2 ani de muncă din partea echipei de proiect care a fost implicată în transformarea unei clădiri emblematice a Timișoarei. Poate unii dintre dumneavoastră știu că aici, în această locație, s-au proiectat hidrocentralele Porțile de Fier I și II, clădirea fiind transformată într-un spațiu medical privat, cea mai mare policlinică privată din această zonă a țării. Pe parcursul acestui proiect au fost implicați mulți colegi și multe echipe”, a spus Mihai Melciu, director regional Regina Maria.

Clădirea aparține Arhiepiscopiei Timișoarei, care colaborează cu Spitalul Regina Maria pentru a oferi servicii medicale de top cetățenilor din Timișoara și județul Timiș.

Citeste mai mult

Sănătate

Conferința de Noua Medicină Germanică, ediția a doua. Evenimentul va avea loc online

Publicat

pe

Vrei să știi cu precizie laser ce activează un organ din corp și cum să interpretăm simptomele?

Orice afecțiune, simptom sau boală are o cauză internă, de natură psihică.

Stresul se descarcă la nivel celular și se transformă într-un Program Biologic Special cu sens.

Fiecărei boli o poți găsi în situații dramatice de viață, în stres, șocuri emoționale, traume nedepășite.

Vestea bună este că există soluții să te vindeci prin înțelegerea conflictelor biologice și prin încheierea lor.

Suntem încântați să anunțăm lansarea celei de-a doua ediții a Conferinței de Noua Medicină Germanică.

Conferință: Noua Medicină Germană În Memoriam Dr. Hamer

Într-o zi specială, pe 17 mai, între orele 17.30 – 21.00, vă invităm să vă alăturați nouă pentru un eveniment ce promite să fie memorabil.

Doctorul Hamer a spus că Noua Medicină Germanică este un dar dumnezeiesc, iar acum avem ocazia să explorăm această paradigmă revoluționară împreună.

Vom dezvălui secretele sistemului NMG, vom explora cele 5 Legi Biologice și vom înțelege mai profund legăturile și semnificația bolilor în organismul nostru.

În cadrul conferinței, vei avea oportunitatea unică să interacționezi cu experți recunoscuți în domeniu, precum Gabi Bădăluță, Andrés Pérez, Gabriela Urs, Mihaela Mîndreci și Paul Costea, – invitat special Dr. Gilbert Renaud.

Înregistrează-te acum pentru a beneficia de toate informațiile valoroase oferite la această conferință!

În cadrul acestor evenimente vom vorbi despre:

Conflictele biologice și emoționale ale bolilor și problemelor de sănătate.

Înțelegem de unde pornesc cancerele, endometrioza, infertilitatea, constipația, diareea, melanoame, limfoame, acneea, rupturi musculare și osoase, crize de fiere, dureri de cap, migrene, căderea parului, disfuncții ale rinichilor, metastaze, și multe alte tematici.

Învățăm să deosebim între simptomele biologice și pericolul biologic pentru a nu manifesta intensitate în boală.

Accesul este gratuit!

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite