Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Alte sporturi

Rezultate excelente pentru sportivii C.S SomoKickBox Timișoara, la Cupa Mondială din Italia

Publicat

pe

În perioada 5 martie – 9 martie, C.S. Șomo KickBox Timișoara a participat la Cupa Mondială de kickbox WAKO organizată în Italia, în orașul Lido di Jesolo.

Cele 411 echipe participante și 2.628 sportivi au oferit un adevărat spectacol de kickboxing cu toate probele la Ring, K1, Low-Kick, Full-Contact și pe Tatami, kick-light, Light-Contact, point-fight, musical forms.

Clubul Timișorean a avut un număr de 5 sportivi, Chete Raul Damian (18 ani), prima paerticipare la seniori. El a luptat pe ring la proba Low – Kick ocupând locul 1.

Marton Alexandru, la doar 12 ani, s-a confruntat cu adversari de până la 15 ani într-o categorie extrem de competitivă, cu 10 sportivi înscriși.

Deși a pierdut din primul tur, experiența câștigată valorează enorm.

Barhan Patrick, 17 ani, a intrat direct cu favoritul categoriei, un adversar puternic din Muntenegru. A dominat clar lupta, iar în prima repriză a reușit două knockdown-uri, impunându-și stilul și forța până a câștigat locul 1 la Cupa Mondială.

Gheorghe Eduard a luptat exemplar, dominând semifinala împotriva favoritului categoriei, un sportiv localnic. Până în ultimele 5 secunde, conducea clar cu 3 – 0, dar, surprinzător, scorul s-a schimbat brusc în 2-1 pentru adversar, iar victoria i-a fost luată.

A arătat determinare, curaj și superioritate în ring – lucruri pe care niciun scor nu le poate șterge. Locul 3 pe podium, dar locul 1 în atitudine și spirit de luptă!

Pentru Bogdan Lința cu 14 sportivi pe categorie, drumul spre podium nu a fost deloc ușor. Trei meciuri grele, unul după altul, toate disputate în mai puțin de o oră – dar a luptat fără să cedeze, fără să facă un pas înapoi și a urcat pe treapta a III-a a podiumului luând medalia de bronz.

„Vrem să mulțumim sportiviilor pentru prestația, curajul, determinarea cu care au luptat la acest eveniment, părinților pentru suportul financiar, tuturor susținătorilor din comunitatea Șomo KickBox“, anunță reprezentanții clubului.

Patrick Barhan, de la LPS „Banatul” Timișoara, a devenit campion mondial la kickbox

Dincolo de performanța spectaculoasă, merită menționat ca Patrick este un baiat foarte bine educat şi modest.

„Vreau sa multumesc antrenorilor mei Somogyi Ludovic, Stefan Mercea, Mirabela Calugareanu, tuturor colegilor mei de antrenament, familiei mele pentru toată susținerea oferită, mulțumesc terapeutului care se ocupă de sănătatea mea fizică, Cosmin Adrian. Mulțumesc familiei Somo Kickboxing, care au fost alaturi de mine și m-au susținut și au făcut posibilă aceasta deplasare“, a declarat Barhan.

Cine este terapeutul campionului?

Cosmin Adrian este un terapeut din Timișoara, recunoscut pentru abilitățile sale în domeniul masajului terapeutic. El a fost medaliat cu aur în Singapore la o competiție mondială de masaj sportiv.

Cu o prezență activă pe rețelele sociale, Cosmin Adrian împărtășește tehnici de relaxare și terapie prin intermediul platformelor precum Facebook, TikTok și YouTube.  De asemenea, el a fost lăudat de personalități publice, precum Culiță Sterp, care l-a numit „cel mai bun terapeut din țară“.

Pentru programări, Cosmin Adrian poate fi contactat la numărul de telefon 0743100628, iar cabinetul său este situat pe strada Victor Babeș din Timișoara.

Alte sporturi

Primul turneu de padel FIP Silver din România, la Timișoara

Publicat

pe

Pentru prima dată în istorie, meciurile oficiale ale Federației Internaționale de Padel (FIP) ajung în România și în Europa de Est, iar orașul Timișoara marchează un moment istoric în sportul românesc, prin organizarea turneului FIP SILVER ROMANIA, în perioada 26 mai – 1 iunie 2025.

Competiția, care reunește sportivi din peste 20 de țări de pe întreg mapamondul, pune în joc premii a căror valoare totală depășește 20.000 de euro.

Meciurile de calificare încep miercuri, 28 iunie, la ora 12:00. După meciurile de calificare (care încep pe 28 mai), confruntarea vedetelor pe tabloul principal va debuta vineri, 30 mai. Competiția este supravegheată de arbitri oficiali ai Federației Internaționale de Padel, care vor asigura desfășurarea conform standardelor internaționale și vor gestiona scorurile pentru clasamentul global.

Evenimentul are loc la Padel Center (strada Praga nr.6), primul club de padel din vestul țării, și reprezintă cea mai importantă competiție de padel organizată vreodată în această parte a Europei. Turneul face parte din calendarul oficial al FIP Tour și pune orașul Timișoara pe harta internațională a padelului, confirmând statutul său de pol regional pentru dezvoltarea sportului.

Un moment istoric pentru România și pentru comunitatea de padel

Turneul FIP SSILVER ROMANIA este o competiție de nivel mediu în ierarhia Federației Internaționale de Padel, oferind sportivilor ocazia de a acumula puncte valoroase în clasamentul mondial. Găzduirea acestui turneu la Timișoara confirmă ritmul accelerat de dezvoltare a padelului în România și este rezultatul eforturilor depuse de comunitatea locală de sportivi și de clubul Padel Center, care deține terenuri omologate FIP și găzduiește în mod regulat competiții naționale și europene.

Peste 60 de echipe înscrise, sportivi internaționali și vedete din topul mondial

La competiție s-au înscris peste 60 de echipe, iar pe tabloul principal vor evolua sportivi din topul mondial, precum Antonio Fernandez (Spania) și Ramiro Moyano (Argentina), alături de staruri în devenire. De asemenea, portughezul Miguel Oliveira, un nume important în padelul european, va fi prezent pe terenurile Padel Center. Un alt sportiv care participă la turneu este Dante Luchetti (Italia), unul dintre cei mai mari jucători și antrenori de padel din lume, vicecampion mondial B. El face echipă în competiție cu un sportiv român, Lucian Perescu. România este reprezentată de numeroase echipe din Timișoara, București, Brașov, Oradea și alte orașe.

Mai mult decât atât, trei echipe românești sunt calificate și intră în competiție direct pe panoul principal: Silviu Popescu & Bogdan Bristan, Armand Baboian & Robert Coman, Bruno Perescu & Miguel Oliveira.

Listele complete cu sportivii participanți la FIP SILVER ROMANIA pot fi consultate aici (masculin) și aici (feminin).

Raluca Sandu joacă pentru Monaco la FIP SILVER ROMANIA

Unul dintre participanții remarcabili ai turneului este Raluca Sandu, fiica fostului președinte al Federației Române de Fotbal, Mircea Sandu. Stabilită la Monaco de mai bine de un deceniu, Raluca a practicat tenisul profesionist între 1994 și 2004, atingând locul 68 în clasamentul WTA.

După retragerea din tenis din cauza unei accidentări la umăr, s-a dedicat padelului, sport în care a evoluat constant, ajungând pe locul 179 în clasamentul mondial.

La turneul FIP SILVER ROMANIA, Raluca Sandu joacă alături de partenera sa, argentiniana Nela Brito. (În primul tur al tabloului feminin, perechea lor va întâlni echipa Giulia Roberta Naicu – Ana Renata Ursu, iar învingătoarele vor avansa în optimi, unde vor da peste favoritele 7, Carla Fito Fernandez și Patricia Araus Lopez din Spania.)

Padel Center pune orașul Timișoara pe harta internațională a padelului

Pentru a susține desfășurarea acestui turneu de amploare, Padel Center a inaugurat recent al nouălea teren al bazei, pe care se vor juca semifinalele și finalele.

„Găzduirea unui prim turneu oficial al Federației Internaționale de Padel – FIP SILVER – în România, și mai ales la Timișoara, marchează un moment cu adevărat istoric. Este o confirmare a faptului că orașul nostru nu doar urmărește tendințele internaționale din sport, ci devine parte activă din ele. Acest turneu nu este doar o competiție, ci un simbol al maturizării padelului românesc și al poziționării României pe harta internațională a acestui sport în plină expansiune. Ne bucurăm să fim pionieri în acest proces și să oferim comunității locale ocazia de a vedea, în premieră, jucători din topul mondial pe teren, în plină desfășurare. Suntem mândri că Padel Center, primul club de padel din vestul țării, devine scena pe care sportul românesc scrie o pagină nouă și ambițioasă din povestea sa”, a declarat Lucian Perescu, președintele Federației de Padel din România.

Padelul – sportul cu cea mai rapidă ascensiune la nivel mondial

Cu peste 30 de milioane de practicanți la nivel global, padelul este considerat sportul cu cea mai dinamică dezvoltare din lume. Peste 70% din totalul terenurilor de padel se află în Europa, iar interesul pentru acest sport crește rapid și în România, unde tot mai mulți tineri și sportivi profesioniști îl adoptă.

Publicul este invitat să vizioneze meciurile FIP SILVER ROMANIA la Padel Center, accesul fiind liber. De asemenea, competiția va fi transmisă live, pe canalele media ale Federației Internaționale de Padel și la Qub TV, începând de vineri, ora 10:00.

Turneul FIP SILVER ROMANIA este organizat cu sprijinul sponsorilor: Constructim S.A., MEWI și Padel Maniacs.

Citeste mai mult

Alte sporturi

Meciurile Federației Internaționale de Padel, pentru prima dată în România și în estul Europei, la Dumbrăvița

Publicat

pe

Primul club de padel din vestul României, Padel Center, punctează un moment istoric în dezvoltarea acestui sport: găzduiește primul turneu de padel din cadrul calendarului oficial al Federației Internaționale de Padel (FIP) organizat în România și în Balcani.

Turneul FIP SILVER ROMANIA se va desfășura în perioada 26 mai – 1 iunie, pe terenurile Padel Center din Dumbrăvița (Strada Praga nr.6), reunind sportivi români și internaționali, alături de vedete ale acestui sport, precum portughezul Miguel Oliveira, un nume de referință în padel.

Decizia Federației Internaționale de Padel a luat în calcul dinamica pe care acest sport „tânăr” o are în Timișoara. Padel Center, gazda competiției, a reușit să coaguleze o comunitate puternică de sportivi de padel, atât profesioniști cât și începători, o comunitate aflată în permanentă expansiune.

Deopotrivă, clubul timișorean este deja un reper important pe harta padelului românesc și balcanic, găzduind competiții oficiale naționale și europene. În plus, este primul club din România cu terenuri omologate de către furnizorul oficial FIP.

„Găzduirea unui prim turneu oficial al Federației Internaționale de Padel – FIP SILVER – în România, și mai ales la Timișoara, marchează un moment istoric. Este un pas important pentru recunoașterea internațională a padelului românesc și pentru integrarea țării noastre într-un circuit sportiv de elită. Suntem mândri că acest lucru se întâmplă la Padel Center”, a declarat Lucian Perescu, reprezentantul clubului.

Așa cum se știe, padelul este sportul cu cea mai mare dinamică la nivel mondial, cu peste 30 de milioane de practicanți în întreaga lume. 70% din totalul terenurilor de padel se află în Europa.

Calendar FIP SILVER ROMANIA

Federația Internațională de Padel a anunțat calendarul oficial al competiției. Au fost deschise înscrierile pentru turneul FIP SILVER ROMANIA, sportivii putând accesa linkul dedicat de pe site-ul oficial – AICI.

Înscrierile sunt deschise până la data de 14 mai (ora 17:00 CET). Categoriile de joc sunt: masculin și feminin.
Meciurile de calificare încep pe 26 mai, iar cele din tabloul principal pe 30 mai.
Valoarea totală a premiilor este de 20.000 €.

Ce înseamnă un turneu Silver?

Un turneu Silver din cadrul Federației Internaționale de Padel (FIP) face parte din seria de turnee ale circuitului oficial internațional care se desfășoară sub brandul FIP Tour.

Aceste turnee sunt organizate în mai multe categorii (Star, Rise, Promotion, Gold, Platinum, Silver etc.), fiecare având un anumit nivel de puncte și premii oferite sportivilor.

Un turneu FIP Silver este considerat un turneu de nivel mediu, situat între categoriile inferioare (ex: Rise, Promotion) și cele superioare (ex: Gold, Platinum). Este conceput pentru a le oferi jucătorilor care nu sunt încă în topul mondial o platformă competitivă prin care să acumuleze puncte în clasamentul oficial FIP și să progreseze către turneele de elită.

Astfel, la turneul FIP SILVER ROMANIA, organizat la Padel Center, vor fi prezenți arbitri oficiali FIP, care vor superviza desfășurarea competiției și vor ține evidența punctajului oficial.

Pe parcursul turneului, sportivii vor acumula puncte în clasamentul internațional și vor concura pentru premii în bani.

Citeste mai mult

Alte sporturi

„Avantajul nostru față de ceilalți rivali, este că am reușit mereu să avem 12 jucători de calitate“ – interviu cu Radenko Toroman, antrenor

Publicat

pe

Performanța juniorilor U14 este rezultatul unei pregătiri intense, sub îndrumarea antrenorilor Radenko Toroman și Ciprian Prejban, doi tehnicieni dedicați, care și-au pus amprenta asupra dezvoltării tinerelor talente din cadrul clubului.

Radenko Toroman, un antrenor cu o vastă experiență în baschetul juvenil, a reușit să formeze o echipă competitivă, capabilă să facă față celor mai bune academii de baschet din țară.

Astăzi ne-a răspuns câtorva întrebări în cadrul unui scurt interviu pentru timispress.ro

– Care au fost principalele momente cheie care v-au dus la turneul final?

– A contat foarte mult victoria din meciul inaugural al primului turneu semifinal, împotriva echipei U-BT Cluj-Napoca. A fost un joc cu deznodământ incert, în care am reușit să revenim după ce am fost conduși.

– Cum a fost evoluția echipei pe parcursul competiției şi ce ați considera că a făcut diferența la calificare?

– Munca bună și asiduă de la antrenamente atât la nivel de echipă, ca grup, cât și în plan individual. Totodată, progresul constant din punct de vedere tehnico-tactic de la un meci la altul este evident, ceea ce a dus la acest succes. Diferența, adică avantajul nostru față de ceilalți rivali, este că am reușit mereu să avem 12 jucători de calitate.

– Care sunt obiectivele echipei pentru Turneul Final A şi ce aşteptări aveți de la antrenori?

– Nu avem prea multe informații despre viitorii noștri adversari, reperul nostru este CSM Oradea, care a luptat pentru o medalie anul trecut și care ne-a învins de două ori în ultimele momente ale jocurilor. Continuăm să lucrăm și mai bine la antrenamente, nu suntem printre principalii favoriți, dar vrem să facem tot posibilul pentru a mai produce o surpriză frumoasă. Mă aștept la maximum de angajament și de concentrare de la jucători, îmi doresc să creadă mai mult în ei înșiși și în calitatea lor. Dacă vor respecta aceste lucruri 100 la sută, orice loc pe care îl vom ocupa va fi ca o medalie de aur pentru mine.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite