Ne găsiți și pe:

Sport

”Câinii” n-au avut deloc un meci ușor cu ACS Poli Timișoara

Publicat

pe

Dacă în anii trecuți era aşteptat cu sufletul la gură de către toată suflarea timişoreană, aseară au venit doar 6.000 de spectatori să susțină echipa la meciul împotriva formației Dinamo Bucureşti.

Oaspeții au învins în deplasarea de la ACS Poli Timișoara, scor 2-1, însă ”câinii” n-au avut deloc un meci ușor chiar dacă au condus grație reușitelor  lui Nedelcearu ( min 26 ) și Marici (min 57). Golul gazdelor a fost marcat de Doman, din penalty în minutul 65.

Chiar dacă a câștigat, Dinamo a avut și o ”mână moartă” în echipă. E vorba despre Sergiu Hanca, omul urcat din defensivă în atac de la venirea lui Andone, el fiind cel mai slab dinamovist.

La polul opus s-au aflat marcatorii golurilor, Steliano Filip și Nemec. De partea cealaltă, cei mai buni bănățeni au fost Doman și Bărbuț.

 

ACS Poli Timișoara: Straton – Străuț, Bocșan, Cânu, Novak – Artean – Bărbuț, M. Croitoru (cpt.), Llorente, Doman – Drăghici

Antrenor: Ionuț Popa

Rezerve: Curileac – Fridrich, Al. Popovici, Mailat, Cârstocea, Lokaj, Șeroni

 

Dinamo: Penedo – Romera, Nedelcearu, Maric, St. Filip – D. Nistor (cpt.), Busuladzic, Palic – Hanca, Nemec, V. Lazăr

Antrenor: Ioan Andone

Rezerve: Brănescu – M. Popescu, D. Rotariu, D. Popa, M. Oliva, Mahlangu, Ceccarelli

Arbitru: Ovidiu Hațegan (Arad).

Asistenți: Nicoară Marius (Drobeta Turnu Severin), Danşa Ciprian Florin (Oradea).

Observatori: Dumitrescu Eduard (Piteşti), Dan Potocianu (Reșița).

 

Ionuț Petroman

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fotbal

INFORMARE. Privind depunerea solicitarii de emitere a Avizului de Gospodărire a Apelor

Publicat

pe

Comuna Peciu Nou, jud. Timis, anunță publicul interesat asupra intenției de a depune la Administrația Bazinală de Apă Banat documentația de obținere a Avizului de Gospodărire a Apelor pentru proiect: Realizare sistem de descarcare ape uzate epurate, conducta de refulare si gura de descarcare aferente statiei  de epurare in comuna Peciu Nou, judetul Timis, ampalsament: extravilan Peciu Nou  CF nr.411361, 404335, 411358, 406514, 404203, 413007, 407705, 406299, 404204.

Aceasta investitie este in etapa de proiectare.

Din incinta vor rezulta permanent ape uzate epurate, care se vor evacua in HCn 1205.

Aceasta solicitare de aviz este conforma cu prevederile Legii apelor nr. 107/1996, cu modificarile si completarile ulterioare. Persoanele care doresc să obţină informaţii suplimentare cu privire la solicitarea avizului de gospodărire a apelor pot contacta solicitantul de aviz la adresa menţionata.

Persoanele care doresc să transmită observații, sugestii și recomandări se pot adresa solicitantului la adresa sau proiectantului la tel. 0729.056.566 dupa data de 06.08.2026.

Citeste mai mult

Fotbal

Spania – campioana mondială la fotbal

Publicat

pe

Naționala Spaniei, campioana europeană en-titre, a câştigat, duminică, la New Jersey, pentru a doua oară în istorie titlul mondial, după ce în finală a învins naționala Argentinei.

Meciul s-a încheiat cu scorul de 1-0, unicul gol al partidei fiind marcat de Ferran Torres, în minutul 106.A

SPANIA: Unai Simon – Pedro Porro, Cubarsi, Laporte (Eric Garcia 99), Cucurella – Rodri (Zubimendi 99), Fabian Ruiz (Pedri 62) – Yamal, Dani Olmo (Merino 75), Alex Baena (Nico Williams 75) – Oyarzabal (Ferran Torres 62). SELECŢIONER: Luis de la Fuente

ARGENTINA: Emiliano Martinez – Montiel (Molina 58), Romero (Medina 70), Lisandro Martinez (Otamendi 44), Tagliafico – De Paul (G. Simeone 70), Enzo Fernandez, Mac Allister, Nico Gonzalez (L. Paredes 46) – Messi, Julian Alvarez (Senesi 102). SELECŢIONER: Lionel Scaloni

Cartonaşe galbene: Lisandro Martinez 41, Enzo Fernandez 83, Mac Allister 111

Cartonaş roşu: Enzo Fernandez (Argentina) min. 90+3

Arbitru: Slavko Vincic (Slovenia)

Citeste mai mult

Fotbal

Anglia – locul a treilea la Cupa Mondială 2026

Publicat

pe

Anglia a învins Franța în finala mică a Cupei Mondiale 2026 cu scorul de 6 – 4, adjudecându-și astfel locul al treilea în acest campionat.

Pentru francezi au marcat Kylian Mbappe (minutele 48 și 66), Bradley Barcola (54) și Ousmane Dembele (90+6), în timp ce pentru englezi au punctat Declan Rice (3), Ezri Konsa (18), Bukayo Saka (37, 45+1 și 87) și Jude Bellingham (90+8).

În urma acestui meci fabulos, Anglia și-a adjudecat locul al 3-lea la Cupa Mondială 2026 și a câștigat medalia de bronz.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite