Ne găsiți și pe:

Fotbal

APIA a început plățile în avans pentru campania 2022 fermierilor care au depus cereri unice de plată

Publicat

pe

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a demarat duminică, 16 octombrie, campania de plată în avans a fermierilor care au depus Cereri unice de plată în anul 2022, suma totală fiind de peste 1 miliard de euro.

Conform unui comunicat de presă, cuantumurile pentru anul de cerere 2022 au fost stabilite prin Hotărârea de Guvern nr. 1209/2022 privind stabilirea pentru anul 2022 a cuantumului per hectar al plăţii unice pe suprafaţă, al plăţii redistributive şi a intervalelor de suprafaţă pentru care se acordă aceasta, al plăţii pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu, al plăţii pentru tinerii fermieri şi prin Hotărârea de Guvern nr. 1155/2022 privind aprobarea plafoanelor alocate schemelor de sprijin cuplat în sectorul zootehnic, precum şi pentru stabilirea cuantumului acestora pentru anul de cerere 2022.

În ceea ce priveşte nivelul avansurilor pentru plăţile directe şi pentru măsurile de dezvoltare rurală legate de suprafaţă şi de animale, statele membre pot plăti avansuri de până la 70 % în cazul plăţilor directe enumerate în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 şi de până la 85 % în cazul sprijinului acordat în cadrul dezvoltării rurale, prevăzut la articolul 67 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013.

Plăţile pentru schemele finanţate din FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă) şi FEADR (Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurală) se fac în lei, la cursul de schimb valutar de 4,9490 lei/euro, stabilit de Banca Centrală Europeană şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Campania de plăţi în avans se va derula în perioada 16 octombrie – 30 noiembrie 2022, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură urmând să finanţeze fermierii cu o sumă de peste 1 miliard de euro, atât pentru schemele finanţate din FEGA cât şi pentru măsurile finanţate din FEADR.

Fotbal

Spania – campioana mondială la fotbal

Publicat

pe

Naționala Spaniei, campioana europeană en-titre, a câştigat, duminică, la New Jersey, pentru a doua oară în istorie titlul mondial, după ce în finală a învins naționala Argentinei.

Meciul s-a încheiat cu scorul de 1-0, unicul gol al partidei fiind marcat de Ferran Torres, în minutul 106.A

SPANIA: Unai Simon – Pedro Porro, Cubarsi, Laporte (Eric Garcia 99), Cucurella – Rodri (Zubimendi 99), Fabian Ruiz (Pedri 62) – Yamal, Dani Olmo (Merino 75), Alex Baena (Nico Williams 75) – Oyarzabal (Ferran Torres 62). SELECŢIONER: Luis de la Fuente

ARGENTINA: Emiliano Martinez – Montiel (Molina 58), Romero (Medina 70), Lisandro Martinez (Otamendi 44), Tagliafico – De Paul (G. Simeone 70), Enzo Fernandez, Mac Allister, Nico Gonzalez (L. Paredes 46) – Messi, Julian Alvarez (Senesi 102). SELECŢIONER: Lionel Scaloni

Cartonaşe galbene: Lisandro Martinez 41, Enzo Fernandez 83, Mac Allister 111

Cartonaş roşu: Enzo Fernandez (Argentina) min. 90+3

Arbitru: Slavko Vincic (Slovenia)

Citeste mai mult

Fotbal

Anglia – locul a treilea la Cupa Mondială 2026

Publicat

pe

Anglia a învins Franța în finala mică a Cupei Mondiale 2026 cu scorul de 6 – 4, adjudecându-și astfel locul al treilea în acest campionat.

Pentru francezi au marcat Kylian Mbappe (minutele 48 și 66), Bradley Barcola (54) și Ousmane Dembele (90+6), în timp ce pentru englezi au punctat Declan Rice (3), Ezri Konsa (18), Bukayo Saka (37, 45+1 și 87) și Jude Bellingham (90+8).

În urma acestui meci fabulos, Anglia și-a adjudecat locul al 3-lea la Cupa Mondială 2026 și a câștigat medalia de bronz.

Citeste mai mult

Fotbal

Argentina vs. Spania, în finala Cupei Mondiale 2026

Publicat

pe

Campioana mondială en-titre Argentina s-a calificat, miercuri seară, la Atlanta, în finala Cupei Mondiale, după ce a învins în semifinale Anglia, cu scorul de  2-1.

În finala programată duminică, 17 iulie 2026, de la ora 22.00 (ora României), argentinienii vor înfrunta Spania.

Spania este deţinătoarea titlului de campioană europeană şi Argentina este câştigătoarea Copa America.

Spania a câştigat Euro 2024 învingând Anglia (2-1), după ce a eliminat Franţa în semifinale (2-1), în timp ce Argentina a învins Columbia (1-0, după prelungiri) la finalul unei finale speciale.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite