Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Fotbal

Asociația de Promovare a Timișoarei invită sectorul HORECA să devină „Parteneri de ospitalitate”

Publicat

pe

Asociația de Promovare a Timișoarei (APT) a avut o întâlnire cu hotelierii din Timișoara în care a prezentat programul „Parteneri de ospitalitate”, prin care încurajează promovarea orașului de către industria HORECA.

Cei care devin parteneri de ospitalitate ai Timișoarei beneficiază, la rândul lor, de promovare pe canalele de comunicare ale orașului.

La întâlnire au participat primarul Dominic Fritz, care este președintele Asociației de Promovare a Timișoarei, Corina Macri, președinta Organizației Patronale Horetim, membru fondator al APT, Ovidiu Megan, director Asociația Timișoara – Capitală Europeană a Culturii și echipa APT împreună cu directorul Simion Giurcă.

„Timișoara a trăit mulți ani din inițiative private de turism. Asta începem să schimbăm. Există o interdependență între noi. Fiecare din noi are o parte de contribuție și suntem legați între noi: poți să ai servicii impecabile de turism dacă orașul nu are ce să ofere și invers. E important să ne susținem reciproc și să facem din Timișoara, magnet pentru turiștii europeni. Pentru mine turismul este în top 5 priorități pentru următorii ani ca sursă de dezvoltare a orașului”, le-a spus primarul Dominic Fritz hotelierilor.

Tot în cadrul întâlnirii, reprezentanții Asociației au prezentat și oportunități de colaborare între industria de ospitalitate și oraș, dar și inițiativele la care lucrează Asociația de Promovare. Una din acestea este și Timișoara Award for European Values, premiul orașului înființat în primăvară ca instrument de promovare internațională a Timișoarei.

„Mult din munca de până acum la Timisoara Award for European Values nu a fost vizibilă. Împreună cu ceilalți membri ai juriului am parcurs multe din etapele premiului. În această vară, vom anunța numele laureatului ediției inaugurale, o personalitate de anvergură europeană care va veni la Timișoara pentru ceremonia de înmânare a premiului. Va fi o oportunitate de promovare externă a Timișoarei similară cu evenimentul de deschidere al Capitalei Culturale”, a subliniat Dominic Fritz.

Din juriu fac parte români cu reputație profesională impecabilă, care au acceptat să se implice pro bono în acest instrument de promovare al Timișoarei: Iulia Moțoc (Strasbourg/Haga), judecătoare la Curtea Europeană a Drepturilor Omului/Curtea Penală Internațională; Cristian Măcelaru (Köln), director muzical al Orchestrei Naționale a Franței, dirijor șef al WDR Sinfonieorchester; Simona Miculescu (Paris), Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar, Delegat Permanent al României pe lângă UNESCO; Anca Miruna Lăzărescu (München), regizoare și scenaristă de succes pentru Netflix, HBO, ZDF, ARTE; Mircea Cărtărescu (București), unul dintre cei mai premiați și traduși autori români; Adriana Babeți (Timișoara) – eseist, critic literar, traducătoare și prozatoare.

Întâlnirea cu hotelierii a avut loc la Infocentrul turistic al Primăriei de pe str. Alba Iulia, care, după modernizare, are o sală destinată întâlnirilor pentru promovarea Timișoarei. În urma lucrărilor de modernizare, turiștii au acum la dispoziție un spațiu generos și vizibil, iar organizațiile de profil beneficiază de un spațiu multifuncțional pe care îl pot utiliza pentru diverse evenimente.

Cei care doresc să devină parteneri de ospitalitate ai Timișoarei sau doresc să se implice în inițiativele Asociației sunt invitați să se adreseze APT, str. Vasile Alecsandri nr. 1, telefon 0748 889 925.

Întâlnirile APT cu industrii reprezentative în domeniul promovării Timișoarei vor continua.

Fotbal

Compozitorul Horia Moculescu a murit la spital

Publicat

pe

Compozitorul Horia Moculescu a decedat, în noaptea de marți spre miercuri, la vârsta de 88 de ani, la Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș din București, unde era internat cu o boală pulmonară cronică.

Anunțul a fost făcut de reprezentanții Institutului Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș”.

„Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș”, cu mare regret, informează opinia publică despre trecerea în neființă a d-lui Horia Moculescu, personalitate marcantă a vieții artistice românești. Horia Moculescu este acea personalitate marcată nu numai de talent și pasiune, dar și de o imensă dăruire și implicare în viața artistică de la noi.

Descoperitor și modelator de noi talente, cu un aport esențial în formarea și lansarea de tineri artiști.

Implicat activ în majoritatea evenimentelor din lumea muzicală românească. Faimos prin câștigarea a nenumărate premii muzicale, recunoscute și apreciate pe plan intern și internațional. Dispariția sa lasă un gol imens în arta muzicală autohtonă, care va fi umplut doar de farmecul și delicatețea muzicii sale. Domnia sa, s-a aflat în supravegherea specialiștilor noștri care au făcut tot posibilul pentru a evita acest final dramatic. În ciuda tuturor eforturilor, maestrul ne-a părăsit în acestă dimineață la ora 4,30! Odihnă în pace și liniște maestre! Creațiile sale ne vor înfrumuseța în continuare existența, generație de generație!” , se arată în comunicatul transmis de conducerea Institutului Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș”.

Horia Moculescu a fost membru al Uniunii Compozitorilor.

A compus cca 500 melodii și a luat peste 200 premii.

Ca solist vocal și compozitor, a înregistrat doar două discuri vinil 7 și un singur LP.

A fost, între altele, realizatorul emisiunii de televiziune „Atenție, se cântă!” (TVR2 2009 – 2013, 29 iunie).

A publicat cartea „Doar atât mi-am amintit”, în 2011, la Editura KULLUSYS.

Citeste mai mult

Fotbal

ATENȚIE șoferi. Restricții de trafic în mai multe zone din Timișoara

Publicat

pe

La solicitarea companiei Del Gaz, comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a avizat restricționarea circulației rutiere în mai multe zone din oraș, începând de luni, 10 noiembrie 2025.

Astfel, traficul rutier va fi restricționat, atât în vederea înlocuirii conductelor și branșamentelor de gaz, cât și a refacerii carosabilului, în intervalul orar 08:00 – 18:00, pe următoarele străzi:

Strada Franyo Zoltan, în perioada 4 noiembrie 2025 – 10 noiembrie 2025 și 11 noiembrie 2025 – 14 noiembrie 2025

Strada Sinaia, în perioada 24 noiembrie 2025 – 28 noiembrie 2025 și 2 decembrie 2025 – 5 decembrie 2025

Strada Chișinău, în perioada 04 noiembrie 2025 – 10 noiembrie 2025 și 11 noiembrie 2025 – 14 noiembrie 2025

Strada Sibiu, în perioada 10 noiembrie 2025 – 16 noiembrie 2025 și 17 noiembrie 2025 – 20 noiembrie 2025

Strada Făgăraș, în perioada 10 noiembrie 2025 – 16 noiembrie 2025 și 17 noiembrie 2025 – 20 noiembrie 2025

Strada Toplița, în perioada 17 noiembrie 2025 – 21 noiembrie 2025 și 24 noiembrie 2025 – 27 noiembrie 2025

Calea Circumvalațiunii, în perioada 24 noiembrie 2025 – 28 noiembrie 2025 și 2 decembrie 2025 – 5 decembrie 2025

Calea Bogdăneștilor în perioada 17 noiembrie 2025 – 21 noiembrie 2025 și 24 noiembrie 2025 – 27 noiembrie 2025, unde se va restricționa prima bandă de circulație a sensului de mers spre Calea Circumvalațiunii.

Totodată, circulația rutieră și pietonală vor fi restricționate pe străzile Garofiței, Melodiei și Profesor Gheorghe Longinescu, în perioada 10 noiembrie 2025 – 28 noiembrie 2025, în vederea refacerii carosabilului, în urma lucrărilor realizate la înlocuirea conductelor de gaz.

Citeste mai mult

Fotbal

Naționala României joacă în Bosnia Herzegovina

Publicat

pe

Pe 15 noiembrie 2025, la Zenica în Bosnia Herzegovina, de la ora 21.45 pe Stadionul Bilino Polje, naționala României, condusă de Mircea Lucescu susține cel mai important test pentru calificarea la Cupa Mondială 2026 din SUA, Canada și Mexic.

Un succes în deplasare ar urca naționala noastră pe locul secund, lucru care ne-ar duce la baraj.

Și terminarea pe locul trei ne asigură un baraj deoarece am terminat primii în Europa League, doar că printre adversarii de aici se află Italia și Turcia, două echipe destul de bune.

Până atunci rămâne să vedem ce se va întâmpla la Zenica.

Mircea Petroman

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite