Ne găsiți și pe:

Fotbal

Cocaină de 70.000 de euro, vândută în Timișoara. Vânzătorul și cumpărătorul, areștați

Publicat

pe

Doi bărbați au fost arestați pentru 30 de zile după ce au fost prinși, în flagrant, în timpul unei acțiuni de vânzare-cumpărare a 2 kilograme de cocaină.

În 12 februarie 2024, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a doi bărbați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

Astfel, unul dintre aceștia a fost prins în flagrant delict, în municipiul Timișoara, în timp ce ar fi vândut 2 kilograme de cocaină (drog de mare risc), cu 70.000 de euro, cantitate livrată de celălalt bărbat.

Procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus reținerea celor 2 persoane, pentru 24 de ore, iar, la data de 13 februarie a.c., judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Timiș a dispus arestarea preventivă a acestora, pentru 30 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Timișoara.

Foto: Poliția Română

Citeste mai mult

Fotbal

Cupa mondială la fotbal 2026. Ce echipe se vor înfrunta în sferturile de finală

Publicat

pe

Cele patru meciuri din sferturile Cupei Mondiale au fost stabilite, marți, după finalul partidelor din optimi.

Programul meciurilor din sferturi este:

Joi, 9 iulie

Ora 23.00: Maroc – Franţa (Boston)

Vineri, 10 iulie

Ora 22.00: Spania – Belgia (Los Angeles)

Duminică, 12 iulie

Ora 00.00: Norvegia – Anglia (Miami)

Ora 04.00: Argentina  – Elveţia (Kansas City)

Finala Cupei Mondiale se va desfăşura  în 19 iulie, de la ora 22.00, pe MetLife Stadium din New York.

Citeste mai mult

Fotbal

ACTUALIZARE. Radu Mărginean, unul dintre cei mai buni fotbaliști de la UTA, a murit după un accident stupid

Publicat

pe

Actualizare: Radu Mărginean ar fi decedat din cauza unei electrocutări.

Funeraliile vor avea loc la capela cimitirului din localitatea arădeană Fântânele, joi, de la ora 19.00 la priveghi şi vineri, de la ora 17.00, slujba de înmormântare.

Rezultatul expertizei realizate de Institutul de Medicină Legală Arad contrazice primele ipoteze apărute imediat după tragedie și indică faptul că fostul sportiv nu și-a pierdut viața în urma unei căzături, ci din cauza unei electrocutări.

Știrea inițială

Radu Leon Mărginean, unul dintre cei mai buni fotbaliști ai echipei UTA, în prezent antrenor în cadrul Academiei UTA, a murit la vârsta de 43 de ani după ce a căzut și s-a lovit la cap în baza sportivă pe care o deținea.

Conform medicilor, fostul fotbalist a coborât în camera tehnică care deservește bazinele pentru a remedia o defecțiune, ar fi alunecat pe scări și s-ar fi lovit violent cu capul de beton.

Primii care au intervenit au fost colaboratorii săi iar echipajele medicale sosite la fața locului au făcut manevre de resuscitare, conform protocoalelor medicale, însă pacientul nu a mai putut fi salvat.

Anunțul decesului a fost făcut de reprezentanții clubului UTA Arad.

„În această seară (n.r. marți, 30 iunie 2026), familia utistă a primit o veste dureroasă.

Radu Mărginean, fost jucător al UTA-ei și unul dintre cei mai apreciați fotbaliști arădeni ai generației sale, a încetat din viață la vârsta de doar 43 de ani.

Radu Mărginean a făcut parte din una dintre cele mai talentate generații de fotbaliști arădeni de după 1989 și a avut un rol important în echipa UTA-ei care a obținut promovarea pe prima scenă, în 2002.

Internațional de tineret al României, Radu a avut o carieră importantă în fotbalul românesc, bifând peste 200 de apariții în Liga 1 pentru UTA, FC Bihor, CFR Cluj și Gloria Bistrița.

După încheierea carierei de jucător, a rămas aproape de clubul nostru, activând ca antrenor în cadrul Academiei UTA și contribuind la formarea noilor generații de fotbaliști.

Gândurile noastre sunt alături de familia și prietenii lui Radu Mărginean. Dumnezeu să îl odihnească în pace!”, au transmis oficialii de la UTA Arad într-un comunicat de presă.

Citeste mai mult

Fotbal

Argentina și Franța, în prim-plan la Mondialul 2026. Două meciuri de foc, transmise în direct de Antena 1

Publicat

pe

Cea de-a doua etapă a grupelor de la Campionatul Mondial de Fotbal 2026 programează luni și în noaptea de luni spre marți două partide importante care pot influența decisiv lupta pentru calificarea în fazele eliminatorii ale competiției.

Primul duel al serii le aduce față în față pe Argentina și Austria, două echipe care au început excelent turneul final și care își dispută șefia Grupei J. Partida este programată luni, 22 iunie, de la ora 20:00 și va fi transmisă în direct de Antena 1.

Ambele formații au obținut victorii convingătoare în etapa inaugurală. Argentina a învins Algeria cu 3-0, în timp ce Austria s-a impus cu 3-1 în fața Iordaniei. În aceste condiții, confruntarea se anunță una dintre cele mai atractive ale zilei.

La miezul nopții, atenția iubitorilor de fotbal se mută către Grupa I, unde Franța întâlnește Irak într-un meci în care selecționata pregătită de Didier Deschamps poate obține calificarea matematică în faza eliminatorie.

Partida Franța – Irak se dispută în noaptea de 22 spre 23 iunie, de la ora 00:00, și va fi transmisă, de asemenea, de Antena 1. Francezii au debutat cu o victorie clară, 3-1 împotriva Senegalului, în timp ce irakienii au cedat cu 1-4 în fața Norvegiei.

Programul meciurilor transmise de Antena 1

22 iunie 2026

20:00 – Argentina – Austria

23 iunie 2026

00:00 – Franța – Irak

03:00 – Norvegia – Senegal

06:00 – Iordania – Algeria

Campionatul Mondial 2026 continuă cu partide spectaculoase în următoarele zile, iar lupta pentru calificarea în fazele eliminatorii devine tot mai intensă pe măsură ce grupele se apropie de final.

Citeste mai mult

Articole recente

Cele mai citite