Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Fotbal

Expoziţia „Brâncuşi: surse româneşti şi perspective universale”, deschisă 24 de ore, cu ocazia comemorării Revoluției de la Timișoara

Publicat

pe

Expoziţia „Brâncuşi: surse româneşti şi perspective universale”, care este în desfăşurare la Muzeul Naţional de Artă din Timişoara, va fi deschisă timp de 24 de ore, în 20 decembrie.

Acelaşi lucru s-ar putea întâmpla şi la începutul anului viitor, însă data nu a fost stabilită până la momentul publicării acestei informații.

Evaluate la peste o jumătate de miliard de euro, toate operele de artă care compun expoziţia „Brâncuşi: surse româneşti şi perspective universale” de la Muzeul Naţional de Artă din Timişoara îşi aşteaptă vizitatorii până la finalul lunii ianuarie 2024.

Piese precum Sărutul, Măiastră, Pasărea în văzduh, Muzele, pot fi admirate în cadrul expoziţiei.

Toate veniturile rezultate din vânzarea de bilete vor merge către Muzeul Naţional de Artă din Timişoara pentru susţinerea infrastructurii şi proiectelor acestuia.

Expoziţia „Brâncuşi: surse româneşti şi perspective universale” este organizată de către Muzeul Naţional de Artă Timişoara, Fundaţia Art Encounters şi Institut français de Roumanie à Timişoara, fiind finanţată de Consiliul Judeţean Timiş.

Expoziția „Brâncuși: surse românești și perspective universale” s-a deschis la Timișoara

Citeste mai mult

Fotbal

FCSB este noua campioană a României

Publicat

pe

După o perioadă de 9 ani, FCSB este noua campioană a Ligii 1 la fotbal.

Sâmbătă seara, echipa bucureșteană a învins Farul Constanța cu 2 la 1 și a devenit matematic câștigătoare chiar în fața propriilor fani, care au invadat terenul de joc la sfârșitul partidei.

De acuma începe adevărata aventură europeană a echipei roș-albastre, deoarece echipa românească va juca în preliminariile Champions League înca din Primul Tur.

După o pauză atât de lungă de așteptare a titlului cu numărul 27 , echipa bucureșteană a petrecut alături de fanii proprii după miezul nopții la baza proprie de antrenament de la Berceni.

Mircea Petroman

Citeste mai mult

Fotbal

Semifinalele Champions League

Publicat

pe

Săptămâna aceasta s-au decis semifinalele din Champions League.

PSG a reușit o remontada la Barcelona și s-a calificat în semifinală, unde o va întâlni pe Borusia Dortmund, care a revenit și ea în meciul cu Atletico Madrid.

În a doua semifinală se vor întâlni Bayern Munchen, care a reușit sa treacă de Arsenal Londra și Real Madrid, care a trecut la loviturile de departajare de Manchester City, câștigătoarea din sezonul trecut.

Meciurile tur vor avea loc în 30 aprilie și 1 mai, iar returul în 7 și 8 mai.

Mircea Petroman

Citeste mai mult

Fotbal

„Poli“, remiză cu Buziașul, pe Electrica

Publicat

pe

Sâmbătă, pe terenul de pe Electrica, echipa alb-violetă a remizat, 2 la 2, cu echipa Phoenix Buziaș.

Împinși de la spate de frumoasa galerie, timișorenii nu au reușit să treacă de cei de la Buziaș si s-au îndepărtat la nouă puncte de Bihor, care a învins prin scor de neprezentare la Peciu Nou.

Este cea de-a treia dispută între cele două echipe în sezonul acesta și timișorenii nu au reușit să-i învingă pe cei de la Buziaș.

Politehnica Timişoara: Murariu – Haloş (83, Adamcsik), Bocşan (cpt.), R. Ciurel, Pamfile – Olariu, Pamfile, M. Oprea (78, I. L. Rotariu) – Curescu, D. Popa (70, Istratie), V. Prună (78, V. Prună). Antrenor: Paul Codrea.

Phoenix Buziaş: Flont a – Sturzu, Nicolescu (cpt.), Bîrlovean, Angheli – Românu, Pefoura (85, Velcan), Ferţu, Bobocea (46, Mitre) – Savu (45, Chistrugă), Grancea. Antrenor: Cosmin Petruescu.

Mircea Petroman

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite