Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Sport

Sărbătoare violetă în Piața Unirii

Publicat

pe

Ziua de 4 decembrie este o zi de referinţă în istoria Politehnicii şi implicit a Timişoarei. La fel ca în fiecare an, susţinătorii clubului marchează acest eveniment în mod special.

Manifestări asemănătoare s-au desfăşurat în anii trecuţi inclusiv pe malurile Canalului Bega sau chiar pe stadionul Știința, fără a se înregistra niciodată incidente neplăcute.

Anul acesta, clubul, împreună cu suporterii, au dorit să marcheze cei 99 de ani de la înfiinţarea Societăţii Sportive Politehnica Timişoara pe propria arenă, stadionul „Ştiinţa”, proprietatea Universităţii Politehnica Timişoara. Jucătorii echipei de seniori urmau să asiste la show-ul creat de câteva zeci de fani, începând cu ora 19.21, timp de două minute, fiind prezenți la teren alături de antrenorul Dan Alexa și restul staff-ului tehnic. Imagini reprezentative din istoria clubului au fost redate și pe tabela de marcaj a arenei.

Reprezentanţii clubului Politehnica, precum şi suporterii care şi-au exprimat dorinţa să participe la acest eveniment „în familie” au fost neplăcut surprinşi să fie întâmpinaţi la baza sportivă a Universităţii Politehnica de către un efectiv impresionant de jandarmi, inclusiv trupe de intervenţie, la toate intrările stadionului „Ştiinţa”.

Suporterii violețiilor au organizat o adevărată pirotehnie după o jumătate de oră în Piața Unirii, dorind să ofere niște imagini unice care să rămână în istorie. Doar că a intervenit jandarmeria care a stricat momentul și a aplicat și unele amenzi fanilor.

PETROMAN MIRCEA

Fotbal

Semifinalele Champions League

Publicat

pe

Săptămâna aceasta s-au decis semifinalele din Champions League.

PSG a reușit o remontada la Barcelona și s-a calificat în semifinală, unde o va întâlni pe Borusia Dortmund, care a revenit și ea în meciul cu Atletico Madrid.

În a doua semifinală se vor întâlni Bayern Munchen, care a reușit sa treacă de Arsenal Londra și Real Madrid, care a trecut la loviturile de departajare de Manchester City, câștigătoarea din sezonul trecut.

Meciurile tur vor avea loc în 30 aprilie și 1 mai, iar returul în 7 și 8 mai.

Mircea Petroman

Citeste mai mult

Fotbal

„Poli“, remiză cu Buziașul, pe Electrica

Publicat

pe

Sâmbătă, pe terenul de pe Electrica, echipa alb-violetă a remizat, 2 la 2, cu echipa Phoenix Buziaș.

Împinși de la spate de frumoasa galerie, timișorenii nu au reușit să treacă de cei de la Buziaș si s-au îndepărtat la nouă puncte de Bihor, care a învins prin scor de neprezentare la Peciu Nou.

Este cea de-a treia dispută între cele două echipe în sezonul acesta și timișorenii nu au reușit să-i învingă pe cei de la Buziaș.

Politehnica Timişoara: Murariu – Haloş (83, Adamcsik), Bocşan (cpt.), R. Ciurel, Pamfile – Olariu, Pamfile, M. Oprea (78, I. L. Rotariu) – Curescu, D. Popa (70, Istratie), V. Prună (78, V. Prună). Antrenor: Paul Codrea.

Phoenix Buziaş: Flont a – Sturzu, Nicolescu (cpt.), Bîrlovean, Angheli – Românu, Pefoura (85, Velcan), Ferţu, Bobocea (46, Mitre) – Savu (45, Chistrugă), Grancea. Antrenor: Cosmin Petruescu.

Mircea Petroman

Citeste mai mult

Fotbal

Poli Timișoara a remizat la Bihor

Publicat

pe

Derby-ul de tradiție din vestul țării între Bihor Oradea și Politehnica Timișoara s-a jucat, sâmbătă, la Oradea.

Partida este pentru play-off-ul ligii a treia.

Meciul a fost unul echilibrat până în minutul 17 când juniorul Vlaicu a „încasat“ cartonașul roșu.

În inferioritate numerică, violeții au reușit până la final să nu primească gol, chiar dacă gazdele de la Oradea au avut o sumedenie de ocazii și scorul final a fost 0 la 0.

De amintit că tot la egalitate s-au încheiat și celelalte două partide din sezonul regulat.

La timișoreni a debutat și Bărbuț, care a venit doar de câteva zile la echipă.

Politehnica: Murariu – Haloş, Bocşan (c), Vlaicu, R. Ciurel – Pureca, Olariu (90+3, I. L. Rotariu) – Bărbuţ (30, Istratie), Pamfile, Curescu (75, Marincu) – D. Popa. Rezerve: Miklos – Roșu, D. Ciurel, Adamcsik, Oprea, Sfichi. Antrenor: Paul Codrea.

FC Bihor: Pînzariu – C. Jurj, Preklet, Băican, Ioviţa (56, Gagyi) – R. Farcaş (c; 75, B. Vasile), Gunie (46, Gîdea) – Vînău, Moga (56, Ciocan), Chitaş (64, Tincău) – S. Jurj. Antrenor: Florin Farcaş.

Mircea Petroman

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite