Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Sport

Zeci de jandarmi vor asigura ordinea publică la meciul de fotbal ACS Poli Timişoara – Dinamo Bucureşti

Publicat

pe

Peste 60 de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Timişoara, împreună cu efective din cadrul I.P.J. Timiş şi I.S.U. Timiş, vor asigura măsurile de ordine publică şi siguranţa spectatorilor ce vor fi prezenţi la meciul de fotbal dintre ACS Poli Timişoara şi Dinamo Bucureşti, care se va disputa sâmbătă, 5 noiembrie, pe stadionul „Dan Păltinişanu” din Timişoara, începând cu ora 20.30.

Accesul spectatorilor în incinta arenei  se va face începând cu ora 18.30 pe bază de bilete, policarduri şi invitaţii, fiind deschise un număr de cinci porţi: E,F,M,N şi I. Intrarea în stadion, accesul publicului, paza vestiarelor şi protecţia arbitrilor, îndrumarea şi supravegherea publicului în stadion se realizează cu agenţi ai societăţii de pază şi protecţie contractată de organizator. Accesul auto în zona stadionului „Dan Păltinişanu” dinspre magazinul Novatim, magazinul Mc Donalds şi strada Cerna, va fi blocat începând cu ora 18.30.  Gradul de risc stabilit pentru acest meci este mediu.

RECOMANDĂRI PENTRU SUPORTERI:

Gruparea de Jandarmi Mobilă Timişoara recomandă suporterilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice. Totodată, informează suporterii că legislaţia în vigoare interzice persoanelor fizice deţinerea, folosirea sau efectuarea oricăror operaţiuni cu materiale pirotehnice aşadar, spectatorii nu au voie să introducă în stadion astfel de obiecte care pot pune în pericol securitatea participanţilor la această competiţie sportivă.

De asemenea, este interzisă afişarea de inscripţii care incită la ura naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă. Este interzis accesul în stadion cu substanţe toxice, băuturi alcoolice, recipiente, corpuri contondente, cuţite, pumnale ori alte asemenea obiecte confecţionate pentru tăiere, împungere sau lovire.

Participanţii la această manifestare sportivă trebuie să respecte măsurile stabilite de organizatori şi forţele de ordine pe traseele către locul de desfăşurare a meciului, în apropierea şi în incinta arenei sportive.

Începând de vineri, 4 noiembrie şi până luni, 7 noiembrie, peste 250 de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Timişoara vor fi prezenţi în zona de competenţă în scopul asigurării unui climat propice de siguranţă, acţionând în sprijinul ITPF Timiş la punctele de trecere a frontierei,  respectiv echipaje de intervenţie organizate în patrule independente în sistem integrat la nivelul municipiului Timişoara.

Echipajele Grupării de Jandarmi Mobile Timişoara prezente prezente la datorie, vor fi în măsură să acţioneze în cel mai scurt timp, pentru aplanarea unor conflicte şi luarea măsurilor legale, dacă situaţia o va impune.

Reamintim tuturor cetăţenilor faptul că pot solicita sprijinul echipajelor de jandarmi atunci când sunt victimele unor fapte antisociale sau sunt martori la săvârşirea unor astfel de fapte.

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fotbal

Corespondență din Istambul. România a ratat participarea la Cupa Mondială de Fotbal 2026

Publicat

pe

Va trebui să mai așteptăm patru ani cu speranța că echipa națională a României se va califica la Cupa Mondială din 2030.

Aseară la Istanbul, pe stadionul echipei Besiktaș, naționala României nu a reușit să obțină un rezultat pozitiv cu naționala similară din Turcia și astfel calificarea la un Campionat Mondial rămâne o istorie din anul 1998.

Pe o atmosferă infernală creată de către suporterii turcilor, baieții lui Lucescu au fost prea mici pentru un meci atât de mare pentru ei.

Însoțiți de aproape 5.000 de oameni, tricolorii au atacat foarte rar poarta adversă iar la o eroare în apărare gazdele au profitat și au marcat singurul  gol ar partidei, un gol care îi duce în finala pentru un loc la Cupa Mondială 2026 din SUA, Mexic și Canada, competiție care va începe pe 11 iunie în Mexic pe stadionul Azteca.

Nu ne rămâne decât să credem că Federația Română de Fotbal va găsi un antrenor pe măsură care să-l înlocuiască pe Mircea Lucescu și care să încerce o calificare pentru urmatorul Campionat Mondial.

Ca de obicei, reporterul nostru Petroman Mircea a fost prezent în tribună la acest duel.

Mircea Petroman

Citeste mai mult

Fotbal

Manchester City câștigă Cupa Ligii Angliei

Publicat

pe

Pe Stadionul Wembley din Londra, în fața a 88.454 de spectatori a avut loc Finala Carabao Cup dintre Arsenal Londra și Manchester City.

Așa cum era de așteptat, în tribune atmosfera a fost una electrizantă, ambele combatante având un număr egal de spectatori pe stadion. Pe teren se aflau două dintre cele mai bune echipe din Europa, iar acest lucru s-a văzut în prima repriză când cele două s-au anihilat reciproc.

Rezultatul la pauză a fost 0 la 0, nici o echipă nereușind să tragă nici un șut pe spațiul porții adverse. Repriza a doua a început cu o ușoară dominare a cetățenilor, care au avut câteva incursiuni periculoase spre poarta adversă.

Dar până la urmă scorul a fost deschis în minutul 60 prin O’Reilly, care a profitat de o eroare foarte mare a portarului tunarilor. După doar patru minute, același O’Reilly a mai profitat o dată de o gafă a fundașilor adverși și a marcat pentru un sec 2 la 0.

Până la final au mai fost câteva ocazii și din partea gazdelor, dar scorul a rămas la fel până la final și astfel echipa lui Guardiola și-a trecut în cont primul trofeu din acest sezon din Anglia.

Ca de obicei, reporterul nostru Mircea Petroman s-a aflat în tribune și la acest meci de gală.

Mircea Petroman

Citeste mai mult

Fotbal

OPORTUNITATE. 11 spații în clădiri de patrimoniu de închiriat, la Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara lansează o nouă rundă de licitații cu strigare pentru închirierea a 11 spații în clădiri de patrimoniu din zonele istorice ale orașului. Inițiativa face parte din strategia municipalității de a valorifica eficient patrimoniul și de a stimula dezvoltarea unor activități economice.

Spațiile, care nu au destinația de locuință, vor putea fi închiriate pe o perioadă de cinci ani, pentru activități comerciale, administrative, de prestări servicii nepoluante sau de alimentație publică. Nu sunt acceptate activități precum jocuri de noroc, vânzarea de produse second-hand, farmacii, case de amanet sau schimburi valutare.

Licitația va avea loc în data de 6 aprilie 2026, ora 10:00, în Sala de ședințe a Consiliului Local, situată la etajul I al sediului Primăriei Municipiului Timișoara din Bulevardul C.D. Loga nr. 1. Prețurile de pornire variază între 5,3 Euro/mp și 16,35 Euro/mp.

Spațiile disponibile sunt următoarele:

  • str. A. Pacha nr. 5, suprafață utilă de 44,5 mp, destinație comerț, prestări servicii nepoluante și alimentație publică
  • str. A. Pacha, nr. 1, suprafață utilă de 145,1 mp, destinație sediu, comerț, prestări servicii nepoluante și alimentație publică
  • Bulevardul Regele Carol I, nr. 22, suprafață utilă de 111.55 mp, destinație sediu, comerț, prestări servicii nepoluante și alimentație publică
  • Bulevardul Iuliu Maniu nr. 38, suprafață utilă de 104.48 mp, destinație comerț, prestări servicii nepoluante și alimentație publică
  • str. Remus nr. 12, suprafață utilă de 28.74 mp, destinație sediu administrativ, birouri, comerț, prestări servicii nepoluante și alimentație publică
  • str Remus nr. 12, suprafață utilă de 55.65 mp, destinație sediu administrativ, birouri, comerț, prestări servicii nepoluante și alimentație publică
  • str. Matei Corvin nr. 1, suprafață utilă de 125.1 mp, destinație sediu administrativ și birouri
  • str. Pavel Vasici Ungureanu nr. 23, suprafață utilă de 59.15 mp, destinație comerț, prestări servicii nepoluante și alimentație publică
  • str. Iuliu Grozescu nr. 2, suprefață utilă de 73.38 mp, destinație comerț, prestări servicii nepoluante și alimentație publică
  • str. Virgil Onițiu nr. 19, suprafață utilă de 29.8 mp, destinație comerț, sediu administrativ și birouri
  • Bulevardul 16 Decembrie 1989 nr. 15, suprafață utilă de 65.5 mp, destinație comerț, sediu administrativ și birouri

La licitație poate participa orice agent comercial (persoană juridică, persoană fizică autorizată, asociație familială sau întreprindere individuală) interesat să desfășoare activități comerciale în aceste zone. Documentația și alte informații sunt disponibile la adresa: https://www.primariatm.ro/anunturi/licitatii/2026/03/17/anunt-de-licitatie-publica–06-04-2026

Documentele de participare, însoțite de dovada achitării taxei de participare și a garanției, vor fi depuse în format fizic, în plic închis, la sediul Primăriei Municipiului Timișoara, camera 12, ghișeul nr. 10 sau 11, până cel târziu la data de 2 aprilie, ora 14:00. Pe plic se va menționa denumirea ofertantului și adresa spațiului pentru care se depune oferta.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite