Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, unul dintre cele patru posturi de peste an, alături de Postul Mare, Postul Crăciunului şi Postul Adormirii Maicii Domnului, începe...
Având în vedere că, din 15 mai 2020, încetează starea de urgență și aplicabilitatea Ordonanțelor militare care au limitat importante aspecte ale vieții religioase publice a credincioșilor, în urma consultării...
Institutul Naţional de Sănătate Publică a publicat sâmbătă propunerile privind setul de măsuri de relaxare care vor fi aplicate după ridicarea stării de urgenţă. Documentul are...
Ministerul Afacerilor Interne a prezentat o propunere cu un set de măsuri care ar putea intra în vigoare începând din 15 mai, când va intra în...
Izvorul tămădiurii, sarbatoare inchinata Maicii Domnului, este praznuita anul acesta pe 24 aprilie. Nu are data fixa. Ea este trecuta in calendar in vinerea din Saptamana...
Excelenţa Sa Iosif Csaba PÁL, episcop diecezan de Timişoara, a trasmis mesajul cu ocazia Solemnităţii Învierii Domnului – Sfintele Paşti 2020. Redăm integral mesajul Excelenței Sale:...
Întrucât slujbele de Florii, slujbele din Săptămâna Mare (a Sfintelor Pătimiri) şi de Sfintele Paşti vor fi săvârşite anul acesta doar de slujitorii bisericeşti, fără participarea credincioşilor...
Cancelaria Sfântului Sinod al BOR propune credincioşilor participarea la o rugăciune comună, la ora 12,00, miercuri, de Buna Vestire, dar şi în fiecare duminică. „Deoarece, în...
Cancelaria Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoze Române a transmis noi regelementări după publicarea în Monitorul Oficial a Ordonanţei militare nr. 1 din 17 martie 2020 şi...
Ministrul Afacerilor Interne Ion Marcel Vela a anunţat măsuri noi pentru prevenirea extinderii pandemiei de infecții cu coronavirus, printre care suspendarea activității cabinetelor stomatologice și suspendarea...