Ne găsiți și pe:

Locale

Amenzi de peste 35.000 de lei la o biserică penticostală din Ghiroda

Publicat

pe

Poliţiştii din Timişoara au dat 146 de amenzi în valoare de pesre 35.000 de lei unor persoane care au participat la un botez în localitatea Ghiroda, aflată lângă Timişoara, organizatorul evenimentului fiind amendat şi el cu 2.000 de lei.

Duminică, pe strada Buşteni din comuna Ghiroda, aflată la marginea municipiului Timişoara, Biserica Penticostală Poarta Cerului a organizat un botez cu participarea unui număr de aproximativ 250 persoane.

Poliţiştii din Timişoara, jandarmii de la Gruparea Mobilă Timişoara şi cei de la Inspectoratul Judeţean, precum şi poliţişti locali, au intervenit la locaţia desfăşurării procesiunii şi au legitimat în mare parte participanţii.

Au fost aplicate 146 de amenzi în valoare de 35.750 lei, pentru nerespectarea prevederilor privind distanţarea socială.

Totodată, organizatorul botezului a fost sancţionat pentru nerespectarea condiţiilor privind organizarea şi desfăşurarea de procesiuni în spatii deschise, amenda fiind în valoare de 2.000 lei.

Locale

Clădire nouă cu bloc operator și heliport la Spitalul Județean din Timișoara

Publicat

pe

Ministerul Sănătăţii a lansat procedura de licitaţie internaţională competitivă pentru construirea noii clădiri din incinta Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Pius Brânzeu” Timişoara.

Imobilul va găzdui Unitatea de Primiri Urgenţe, Centru de arşi, Clinică ATI, Bloc operator şi heliport.

Investiţia se ridică la 50 de milioane de euro, bani de la Banca Mondială.

Ministerul Sănătăţii a anunţat, marţi, că a lansat procedura de licitaţie internaţională competitivă pentru construirea noii clădiri din incinta Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Pius Brânzeu” Timişoara.

Potrivit ministerului, în pavilionul nou construit vor funcţiona UPU-SMURD, cu 58 de posturi, dar şi Centrul de arşi, având 6 boxe pentru mari arşi, 6 rezerve pentru arşi intermediari şi post-critici şi 5 paturi pentru microchirurgie şi chirurgie reconstructivă.

De asemenea, vor funcţiona Clinica de Anestezie şi Terapie Intensivă cu 27 posturi, Blocul Operator cu 25 de săli de operaţie şi spaţii conexe.

Noua clădire va avea, de asemenea, heliport.

„Investiţia mai prevede realizarea unei pasarele de legătură cu clădirile existente ale spitalului şi reorganizarea circuitelor medicale. Operaţionalizarea se realizează de către Unitatea de Management al Proiectului Băncii Mondiale din cadrul Ministerului Sănătăţii”, a mai transmis Ministerul Sănătăţii.

Sursa citată a precizat că termenul estimat de finalizare al proiectului este decembrie 2024.

Citeste mai mult

Locale

ATENȚIE! Cum a acționat un hoț într-un salon din Timișoara

Publicat

pe

Un tânăr a intrat, vineri, într-un salon de înfrumusețare din Timișoara unde a amenințat persoanlul cu un cuțit și a reușit să fure geanta unei cliente.
Fiica proprietarei salonului a postat pe o rețea de socializare imaginile suprinse de camerele de luat vederi și așteaptă reacția oamenilor legii.
Din imagini reiese că hoțul este un tânăr cu vârsta cuprinsă între 20 și 30 de ani, îmbrăcat cu o geacă neagră, pantaloni bej. Aceasta avea gluga trasă peste căciulă și purta o mască chirurgicală.
„Din pacate, tot mai multi hoti ajung in casele noastre. Asa a intrat si ieri, in salonul mamei. A stat 40 de secunde, a privit-o pe mama, jongland cu un cutit in mana in tot acest timp, iar ulterior a ales sa furea geanta clientei si a plecat. Ii multumesc lui Dumnezeu ca a ramas in viata.
ATENTIE! ATENTIE!!
Inchideti usa cu cheia. Nu va lasati pacaliti. Acest individ poate intra si la tine in casa, daca nu este gasit si oprit. Rog share!!!!
Vreau sa fie identificat!“, este mesajul fiicei proprietarei salonului.

Citeste mai mult

Locale

Concept nou în Timișoara: „Oala cu potol“ – Food delivery pentru familii și grupuri de persoane

Publicat

pe

O companie din Timișoara a lansat, zilele trecute, un concept nou pe piața de food: livrare la domiciliu de mâncare proaspătă pentru familii și grupuri de persoane.

„Oala cu potol“ este un concept nou pe piața food din Timișoara și propune livrarea la domiciliu de preparate din bucătăria tradițională românească și nu numai pentru mai multe persoane.

Astfel, puteți comanda mai multe feluri de ciorbe, ciobă rădăuțeană, ciorbă de burtă, ciorbă de legume, dar și felul doi: fripturi, iahnie de fasole, gulaș, toate pentru întreaga familie. De asemenea, se pot prepara mâncăruri la cerere, chiar dacă nu sunt prevăzute în meniu.

Toate meniurile sunt gătite cu ingrediente proaspete, de la producători locali din localitățile județului Timiș.

Comenzile se dau cu o zi înainte pentru ca master-cheful să poată să comande ingredientele care se gătesc astfel încât să fie proaspete în ziua livrării.

„Ne adresăm familiilor ocupate, în care părinții sunt la muncă, până după amiaza și nu au timp să mai stea în bucătărie să gătească. De asemenea, ne adresăm studenților, companiilor cu până la 10-12 angajați și chiar mai mulți, dar și grupurilor de prieteni care doresc să-și petreacă o seară în curte sau pe terasă cu mâncare caldă și proaspătă“, se arată într-un comunicat de presă al companiei care implementează conceptul „Oala cu potol“.

Dacă doriți mâncare la oală pentru întreaga familie puteți să comandați la numărul de telefon 0742 274 120.

Comandă o oală de mâncare pentru toată familia și adu-ți aminte de mesele din copilărie.

Alege din meniul nostru ce ai vrea să împarți cu cei dragi mâine la prânz sau la cină și plasează o comandă.

Tu aranjează masa și noi îți livrăm oala cu potol caldă direct la tine acasă!

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite