Întreprinderile Mici şi Mijlocii (IMM), persoanele fizice autorizate (PFA), organizaţiile neguvernamentale (ONG) şi cabinetele medicale individuale (CMI) pot aplica pentru microgranturile de 2.000 euro până pe...
Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri lansează luni, 12 octombrie, de la ora 10.00, înscrierea în cadrul măsurii 1 „Microgranturi acordate din fonduri externe nerambursabile”...
Start-up-urile, IMM sau companiile mari pot obţine fonduri nerambursabile de până la 37,5 milioane euro pentru proiecte de peste 1 milion de euro, perioada de aplicare...
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, prin Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), a lansat marţi Programul de finanţare Casa Eficientă Energetic, care are un buget de 430...
IMM-urile din domeniul HoReCa pot primi până la 100.000 de euro, fonduri neambursabile, pentru panouri fotovoltaice şi staţii de încărcare. Bugetulîn primul ciclu definanţare este de...
Cresc sumele alocate pentru investiții în acest an la nivelul Consiliului Județean. O nouă rectificare a fost votată și aprobată astăzi. Bugetul CJ Timiș a crescut...
În 15 iulie a fost lansată măsura privind sprijinul acordat pentru instalarea tinerilor fermieri cu o alocare distinctă de 20 de milioane de euro pentru cetăţenii...
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a lansat miercuri sesiunea de primire a solicitărilor de finanţare pentru submăsura privind instalarea tinerilor fermieri din Programul Naţional de...
Comisia Europeană a aprobat o schemă în valoare de patru miliarde de lei (aproximativ 800 de milioane de euro) pentru a sprijini companiile din România afectate...
Retailerii vor putea accesa fonduri de 160 de milioane de lei pentru finanţarea chiriilor pentru perioada în care activitatea le-a fost afectată pe perioada stării de...