Deși programul pentru instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice a fost anunțat în 2018, până acum nici un cetățean nu a primit finanțare pentru a produce energie...
Dacă mâncăm pe parcursul unei zile într-un interval de numai 6-8 ore, abținându-ne de la mâncare pentru restul zilei, am putea fi mai sănătoși și am...
Având în vedere faptul că perioada sărbătorilor de iarnă s-a sfârșit, pentru evitarea creării unui aspect insalubru și formarea altor rampe clandestine de deșeuri, Prmăria Timișoara...
Primăria Timişoara are plăcerea de a invita timişorenii şi publicul larg să petreacă seara de 31 decembrie în Piaţa Victoriei din Timişoara, pregătind un program artistic...
Serviciile publice ale Ministerului Afacerilor Interne – eliberare paşapoarte, cazier, permise, certificate de înmatriculare – sunt deschise, vineri, pentru a veni în sprijinul românilor veniţi în...
Circulația mijlooacelor de transport în comun trece la programul de vacanță, începând cu data de 23 decembrie 2019. Programul de vacanță este valabil doar până în...
În perioada sărbătorilor de iarnă, companiile aeriene ce își desfășoară activitatea pe Aeroportul Internațional Timișoara, respectiv Wizz Air, Ryanair, Tarom, Lufthansa și Eurowings fac modificări provizorii...
Începând cu data de 1 ianuarie 2020, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată va fi majorat la 2.230 lei lunar, ca urmare...
În perioada sărbătorilor de iarnă, Primăria Municipiului Timişoara îşi suspendă programul cu publicul între 20 decembrie 2019 şi 13 ianuarie 2020. Ultima zi de lucru cu...
Organizațiile non-guvernamentale și grupurile de inițiativă din vestul țării, care au idei de proiecte ce pot aduce o schimbare reală în bine în comunitate, au din...