Patrioți sau nu, cu toții știm ce sarbatorim de 1 decembrie. Această dată specială a fost aleasă ca zi de sărbătoare în anul 1990, fiind declarată...
La solicitarea Instituției Prefectului, comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara, a avizat restricționarea traficului rutier vineri, 28 noiembrie 2025, în intervalul orar 12:00 –...
Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș organizează spectacolul „Din suflet de român”, dedicat Zilei Naționale a României. Evenimentul se va desfășura în 26 noiembrie...
Anul acesta, Casa de Cultură a Municipiului Timișoara și Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara își unesc forțele pentru a organiza, în parteneriat, două evenimente majore...
Banatul folcloric la superlativ, dansuri, cântece autentice, costume tradiționale, invitați speciali, spectacol de gală și horă timișeană în Piața Victoriei cu ocazia celebrării Zilelor Județului Timiș....
Ziua Internaţională a Femeii, marcată în fiecare an la 8 martie, este, potrivit ONU, un prilej pentru a sărbători actele de curaj şi hotărâre ale femeilor...
Cunoscuta sărbătoarea de import Valentine Day, sau Ziua Îndrăgostiţilor, ori Ziua Sfântului Valntin, care nu există în calendarul creştin ortodox, are loc pe data de 14...
Duminică, 1 Decembrie 2024, se sărbătorește Ziua Națională a României, care vine, an de an, cu evenimente în mai multe zone ale orașului. Pentru ca ceremoniile...
În perioada 25 – 28 iulie, Consiliul Județean Timiș invită toți timișenii să celebreze Ziua Județului Timiș printr-un maraton de evenimente culturale și sportive menite să...
Casa de Cultură a Municipiului Timișoara anunță că în perioada 1-4 august, în Parcul Rozelor vor fi organizate o serie de spectacole, cu ocazia Zilei Timișoarei....