Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Spiritualitate

Cum facem să îndepărtăm suferințele din viața noastră

Publicat

pe

In special trei sunt cauzele care genereaza suferintele si greutatile pe care le intalnim in aceasta viata pamanteasca: repercursiunile pacatelor parintilor asupra copiilor; pacatele noastre personale pe care le-am facut; rautatea aproapelui nostru materializata prin acte oculte: vrajitorie, farmece, etc.

Toate raspunsurile si solutiile la aceste probleme ni le ofera Biserica Ortodoxa prin Sfintele Taine pe care Mantuitorul Iisus Hristos ni le-a lasat mostenire- o comoara inestimabila, inalterabila si inepuizabila.

I) Prima Cauza: pacatele parintilor si inaintasilor nostri, in linie directa pana la al patrulea neam, conform Iesirii, cap 20, vers. 5-6: „Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu zelos, care pedepsesc pe copii pentru vina părinţilor ce Mă urăsc pe Mine, până la al treilea şi al patrulea neam si Mă milostivesc până la al miilea neam către cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele”.

Deci, pacatele parintilor se pot transmite pana la al patrulea neam. Daca parintii au pacatuit foarte greu si nu si-au ispasit pacatele in aceasta viata, prin spovedanie si pocainta sincera inaintea lui Dumnezeu, impuritatile se transmit asupra descendentilor, care se nasc cu inclinatiile rele ale parintilor. Observam ca unii oameni nu se pot casatori sau altii nu pot naste copii, sau altii se nasc cu boli incurabile; toate acestea tot datorita pacatelor parintilor.

Exista unii care contesta si chiar se revolta impotriva divinitatii, spunand: „Nu este drept! De ce sa sufere copilul? Corect ar fi sa sufar eu”. Aici sunt insa tainele de nepatruns ale lui Dumnezeu. Fiinta umana este judecata ca persoana, in cadrul arborelui sau genealogic. Putem vorbi de o lege a compensarii in cadrul unui neam.

Ce putem face pentru iertarea pacatelor inaintasilor nostri:
– sa-i pomenim cat mai des la liturghii cu parastase pe toti cei adormiti din neamul nostru, parinti, bunici, strabunici, dupa tata si dupa mama, in linie directa pana la al patrulea neam;
– sa facem milostenie in numele lui Dumnezeu pentru iertarea pacatelor celor adormiti din neamul nostru, pomenindu-le numele;
– sa citim „Acatistul pentru cei adormiti”;
– sa obligam pe parintii si bunicii care mai sunt in viata sa se spovedeasca la un duhovnic bun, constientizand gravitatea pacatelor pe care le-au facut in timpul vietii. Chiar daca nu mai apuca sa faca fapte bune de pocainta, spovedania odata facuta este cheia dezlegarii pacatelor. Dezlegarea se face numai aici pe pamant, dincolo nu mai are cine sa o faca.

II) A doua cauza care genereaza necazurile si suferintele din viata noastra este insasi viata noastra dezordonata, adica pacatele noastre, pentru care Dumnezeu ingaduie sa suferim aici pe pamant. Remediul acestei cauze este spovedania si cainta din toata inima pentru pacatele ce le-am facut. De asemenea, faptele bune, milostenia, rugaciunea zilnica, respectarea zilelor de post, mersul regulat la Sfanta Liturghie, etc.

Este foarte important sa constientizam ca suntem pacatosi si ca pentru pacatele noastre cele multe Dumnezeu ingaduie sa suferim. Sa nu acuzam pe nimeni, ci pe noi insine sa ne facem vinovati pentru aceste suferinte.

III) A treia cauza a necazurilor si suferintelor este pricinuita de rautatea aproapelui nostru, materializata prin invocarea satanei si trimiterea duhurilor diavolesti peste noi si familiile noastre, cu ajutorul farmecelor, vrajitoriilor, etc.

Ca remediu in aceasta situatie se recomanda urmatoarele:
– cel care este in cauza sa faca spovedanie generala din copilarie la un duhovnic bun si sa nu ascunda nici unul din pacatele vietii lui;
– sa dea pomelnic pentru a se ruga pentru el, la cat mai multe manastiri si biserici, unde se face slujba zilnic;
– in cazul in care acea persoana este inconstienta sau grav bolnava incat nu se mai poate ruga, trebuie sa se roage pentru el cei din familia sa, citind acatiste sau Psaltirea: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, vindeca si tamaduieste pe tatal (sora, fratele) meu, „numele”. „Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, tamaduieste pe tatal (sora, fratele) meu, „numele”;

– sa posteasca in aceasta perioada (de preferat in unul din posturile mari);
– sa citeasca in aceasta perioada (de preferat 40 de zile), Acatistul Sfantului Vasile cel Mare, Acatistul Sfantului Ciprian si Iustina si Psaltirea, care sunt cele mai recomandate impotriva farmecelor si a lucrurilor diavolesti;
– sa faca sfestanie in casa cu 2-3 preoti, iar la aceasta sa fie prezenti toti cei vii din neamul lor (parinti, bunici, copii, nepoti), iar preotii sa le citeasca la toti dezlegarea cea mare si toate celelalte dezlegari de blesteme, de juraminte si de farmece;
– sa participe personal (sau daca nu poate, cineva din casa cu hainele lui) la 7, 9 sau 12 Sfinte Masluri;
– daca se observa ca farmecele se fac in continuare, trebuie repetate sfestania si dezlegarile;
– sa se faca cat mai des (zilnic, saptamanal sau lunar) stropirea cu apa sfintita prin casa, in masina, in gospodarie;

IV) O alta cauza pentru care suferim in aceasta viata este voia lui Dumnezeu, care ingaduie acest lucru din pedagogia Sa divina, spre a se arata slava Sa.

Sursa: Arhim. Ioachim Parvulescu: “Sfatuiri Duhovnicesti- repere morale pentru o viata practica crestin-ortodoxa”, Sfanta Manastire Lainici, 2004

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spiritualitate

Înălțarea Domnului. Cinstirea eroilor, sărbătoarea bisericească națională

Publicat

pe

Înălţarea Domnului Iisus Hristos este prăznuită la 40 de zile după Înviere, în Joia din săptămâna a 6-a după Paşti. Această sărbătoare este cunoscută în popor şi sub denumirea de Ispas.

În această zi creştinii se salută cu „Hristos S-a înălţat!“ şi „Adevărat S-a înălţat!“.

Timp de 40 de zile de la dumnezeiasca Sa Înviere din morţi, Hristos-Domnul S-a arătat ucenicilor Săi şi prin multe semne doveditoare i-a încredinţat că El este Mântuitorul Hristos înviat. La sfârşitul acestei perioade, S-a arătat pentru ultima oară ucenicilor Săi, le-a făgăduit trimiterea Duhului Sfânt şi, mergând în afara Ierusalimului, S-a înălţat sub privirile lor la cer, binecuvântându-i.

Atunci, doi îngeri s-au arătat zicând: „Bărbaţi galileeni, de ce staţi privind la cer? Acest Iisus care S-a înălţat de la voi la cer, astfel va şi veni, precum L-aţi văzut mergând la cer”.

Înălţarea Domnului este şi sărbătoare naţională bisericească, zi în care sunt pomeniţi eroii neamului.

Astfel, la sărbătoarea Înălțării Domnului şi Ziua Eroilor din ziua de joi, 25 mai 2023, după Sfânta Liturghie, vor fi oficiate slujbe de pomenire a eroilor neamului românesc în toate catedralele, bisericile, mănăstirile, cimitirele, troiţele şi monumentele închinate acestora din ţară şi străinătate.

Apoi, la ora 12.00, clopotele bisericilor ortodoxe vor fi trase în semn de recunoştinţă faţă de eroii care s-au jertfit pentru neam, credinţă şi ţară.

Pomenirea eroilor neamului românesc la praznicul Înălţării Domnului a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1920. Această decizie a fost consfinţită prin alte două hotărâri sinodale din anii 1999 şi 2001 prin care această zi a fost proclamată ca sărbătoare națională bisericească.

Prin legea 379/2003 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paşti, sărbătoarea Înălţării Mântuitorului Iisus Hristos, a fost proclamată Ziua Eroilor, ca sărbătoare naţională a poporului român.

Citeste mai mult

Spiritualitate

Sfinții împărați Constantin și Elena, prăznuiți de credincioșii ortodocși

Publicat

pe

La 21 mai, credincioșii ortodocși și catolici laolaltă îi celebrează pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa, Elena, “cei întocmai cu apostolii”. Sfinții Constantin și Elena şi-au dedicat vieţile credinţei creştine și sunt ocrortitorii familiei.

Cine s-ar fi gândit că rodul iubirii dintre un general roman și o frumoasă hangiță va ajunge, într-o bună zi, împărat și, peste veacuri, alături de mama sa, sfânt prăznuit cu mare fast în lumea creștină?! Este vorba despre Constantin cel Mare, care a ajuns împărat la Imperiului Roman, la numai 21 de ani.

Semnul crucii aduce biruință

Potrivit istoricilor bisericeşti, victoria armatei lui Constantin cel Mare împotriva oştilor mult mai numeroase ale lui Maxentiu, în anul 312, s-a datorat unui vis al împăratului, în care i s-a înfăţişat însuşi Iisus Hristos. Iisus i-a arătat semnul crucii luminos pe cer, spunându-i că dacă va pune crucea pe steaguri, prin acest semn va învinge. Minunea a avut loc şi Constantin a devenit adept al creştinismului. Cu aceeaşi credinţă puternică, mama sa, Elena, a mers la Ierusalim, în căutarea locurilor sfinte din Evanghelii. Ea a descoperit Sfântul Mormânt şi lemnul Sfintei Cruci pe care a fost răstignit Iisus. Acolo, Elena a zidit biserica Sfântului Mormânt, bisericile din Betleem, din Nazaret şi alte sfinte locaşuri. Tot ea a contribuit la mutarea capitalei imperiului, în vechiul Bizanţ, numit apoi Constantinopol, făcând ca oraşul să strălucească mai puternic decât Roma antică, în semn de preţuire şi ca rod al credinţei în Dumnezeu.

Sfinții Constantin și Elena au eliberat credința

Constantin a rămas în istorie drept împăratul care a dat libertate creştinismului, transformându-l în religie permisă de lege, în anul 313, prin Edictul de la Milano. Sub conducerea lui au fost adoptate măsuri favorabile Bisericii, după o lungă perioadă de interdicţii şi persecuţii. Preoţii au primit subvenţii si au fost scutiţi de anumite obligaţii. Spiritul creştin şi-a pus amprenta şi asupra legilor, renunţându-se la pedepsele prea aspre, îmbunătăţindu-se viaţa în închisori, simplificându-se eliberarea sclavilor prin declararea libertăţii lor de către episcopi şi preoţi în biserici, protejându-i pe sărmani, orfani şi văduve. Împăratul Constantin e cel care a decretat duminica zi de odihnă, sărbătoare săptămânală, în care până şi soldaţii mergeau la biserică. Şi tot el a luptat pentru unitatea credinţei, fiind autorul unei mari părţi a Crezului rostit astăzi de toţi creştinii. Constantin cel Mare a murit la zi mare, în Duminica Rusaliilor, fiind înmormântat într-una dintre ctitoriile sale religioase.

Ce se face de Constantin și Elena?

Este important de știut ce se face de Constantin și Elena. Se crede că, în ziua de 21 mai, când Biserica îi sărbătorește pe Sfinții Constantin și Elena, păsările își învață puii să zboare, sub stricta supraveghere a lui Constantin Graur sau Costandinul puilor. Dacă ziua e respectată cum se cuvine, zburătoarele dăunătoare nu vor ataca lanurile şi viile. Celor ce muncesc le ard bucatele pe câmp şi au parte de pagube mari. Este ultima zi de semănat porumb, ovăz și mei. Tot cu mare cinste şi fără muncă trebuie celebrat şi Ioan Fierbe-Piatra, pe 25 mai. Altminteri, se zice că urmează cumpene grele în viaţă, vijelii dezlănţuite şi grindină, multă durere şi boli.

 Sursa: Libertatea pentrufemei.ro

Citeste mai mult

Spiritualitate

Săptămâna Luminată se încheie cu Duminica Tomii sau Paștile Mic

Publicat

pe

Duminica Tomii este o zi de pomenire a morților. În prezent, de Paștele Blajinilor, fiecare familie merge la cimitir, aducând colivă, ouă roșii, cozonac, pască. Ele sunt sfințite de preot și împărțite femeilor, copiilor sau oamenilor sărmani prezenți la această pomenire.

În tradiția poporului român se vorbește despre Paștele Blajinilor, care în unele zone etnografice era serbat în Duminica Tomii, iar în altele a doua zi, lunea. În trecut, de Paștele Blajinilor, românii se adunau prin poieni și dumbrăvi, se așezau pe iarbă și se bucurau mâncând ouă roșii, pască, miel fript și bând vin sau rachiu fiert, îndulcit cu miere. Nimeni nu lucra de Paștele Blajinilor.

Ziua era ținută prin nelucrare pentru ca pământul să rodească. În timp, Paștele Blajinilor a fost asimilat cultului funerar românesc. În prezent, prin „blajini” sunt desemnați morții din familia fiecăruia. În trecutul nu foarte îndepărtat, în Moldova, femeile mai în vârstă strângeau ouăle vopsite la Paști, le duceau în grădină și le dădeau de-a dura pe iarbă. Le culegeau copiii ca pomană pentru sufletele celor trecuți la Domnul.

Strămoșii noștri credeau și ei în existența unor oameni de odinioară care nu s-au remarcat prin puterile lor fizice, ci prin virtuțile creștine. Acestea i-au făcut vestiți peste mări și țări.

Numele lor variază: li se spune blajini în Moldova, rohmani în Bucovina, răgmani în Maramureș. Cele mai multe informații despre ei le găsim în culegerile vechi de folclor întreprinse de Elena Niculiță Voronca și Simion Florea Marian, care era și preot. Informațiile sunt disparate – situație tipică pentru viziunea despre lume a omului arhaic. Legendele nu au coerența unei teorii, din simplul motiv că țăranul român își explica lumea prin povești, nu prin enunțuri abstracte și reci. Legendele, de multe ori, se contraziceau sau se completau ca piesele unui joc de puzzle.

De aceea, despre originea blajinilor întâlnim mai multe versiuni. Ce erau ei în mentalitatea autohtonă, arhaică? Un popor creștin – „un neam tare bun de oameni”, „nu fac stricăciune nimănuia” -, care viețuia într-un tărâm îndepărtat: unii credeau că trăiesc sub pământ, alții în ostroavele mărilor sau chiar în pustietate. Neavând case, viețuiau la umbra pomilor. Principala trăsătură a lor era evlavia față de Dumnezeu: postesc mult și se roagă continuu. Sunt buni la inimă, blajini. Ducând o viață sfântă, când mor, merg neabătut spre rai.

Mai ales în Bucovina și Moldova, românii credeau că, neavând calendar, blajinii nu știu în ce dată cade Paștele − cea mai importantă sărbătoare a lor. Româncele îi ajutau și se considera că este o mare greșeală să faci altminteri: strângeau într-o sită sau covățică cojile de la ouăle pe care le foloseau pentru pregătirea pascăi și a diverselor prăjituri și copturi, iar în sâmbăta de dinaintea Învierii Domnului le aruncau pe o apă curgătoare.

Credeau cu tărie că, purtate de râuri, cojile vor ajunge în Apa Sâmbetei – des întâlnită în basmele românești -, care le va duce în tărâmul blajinilor. Văzându-le, aceștia se bucurau cu negrăită bucurie și începeau și ei să prăznuiască Învierea Domnului. În unele legende românești, româncele gospodine nu doar îi înștiințau pe blajini de venirea Paștelui, ci îi și hrăneau: din cojile ajunse în țara lor se fac la loc, prin minune, ouă întregi din care mănâncă nu mai puțin de doisprezece blajini deodată.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite