Ne găsiți și pe:

Spiritualitate

IPS Ioan, în Pastorala de Crăciun: „Doamne, fără mila Ta pierim pe valurile atât de învolburate ale acestei lumi. Nu ne părăsi!“

Publicat

pe

Din Egipt am chemat pe Fiul Meu(Osea 11, 1)

Iubiți frați și surori în Domnul,

Prin mila lui Dumnezeu am ajuns la Peștera din Betleem, să ne închinăm Pruncului Divin, Oaspetelui Ceresc. Acesta a fost momentul astral din istoria mântuirii omului, când Fiul lui Dumnezeu vine pe pământ să-l caute pe om, comoara lui Dumnezeu răpită de păcat și de moarte.


Timpul așteptării se împlinise; până aici Legea Vechiului Testament l-a condus pe om, până aici, ca timp și ca loc, până la Betleemul Iudeii. De azi vorbim de timpul plinirii vremii: „Iar când a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea” (Galateni 4, 4-5).

O, Preasfântă Fecioară, ce mare har ai aflat înaintea lui Dumnezeu, acela de a-L naște pe Fiul mântuirii noastre! Ce Părinți Sfinți te-au născut și cum pronia lui Dumnezeu a fost cu tine!

Iubiților, prin Întruparea Sa, Hristos ne-a deschis calea spre Sine ca Dumnezeu. Prin profeți, Dumnezeu a grăit mereu către poporul lui Israel, chemându-l să-I urmeze.

Iată însă ce grăiește Dumnezeu prin Profetul Osea, cu aproape opt sute de ani înainte de Întruparea lui Hristos: „Dar poporul Meu este hotărât să se despartă de Mine. Îl strig, dar el nici nu ridică ochii spre Mine” (Osea 11, 7). Profetul Osea a trăit în timpul domniei lui Ieroboam al II-lea (783-743 î. Hr.), așa ne dă mărturie istoria, și așa grăia Dumnezeu prin el atunci.

Oare aceste cuvinte nu ne sunt adresate și nouă astăzi, când Dumnezeu, prin Fiul Său, pe Care L-a trimis în lume, strigă către noi?! Către poporul lui Israel a strigat prin profeți, iar către noi strigă prin Fiul Său. Azi, tot mai mulți dintre frații noștri vor să se despartă de Dumnezeu și puțini mai sunt cei care își ridică ochii către Hristos Domnul.
La Betleem, azi sunt mai mulți îngeri decât oameni. Mâhnitu-S-a Dumnezeu văzând starea poporului și totuși El nu Se răzbună. Își trimite Fiul în lume, nu într-un pelerinaj, ci ca prin Jertfă să-Și aducă poporul din nou în casa iubirii Sale. Mâhnit, dar iubitor mai grăiește Dumnezeu prin Osea: „O, cum te voi lăsa, Efraime! (…). Mila Mă cuprinde!” (Osea 11, 8)

Iată, iubiților, ce praznic este cel de azi: Praznicul cel Mare al milei lui Dumnezeu. Acum, prin milă, primim cel mai de preț Dar de la Dumnezeu Tatăl, pe Fiul Său. Dacă dreptății lui Dumnezeu nu răspundem cum se cuvine și nu-I acceptăm totdeauna dreptatea, nici măcar acum, când Îl vedem pe Pruncul Iisus, nu putem să-I răspundem cu smerenie și cu recunoștință milei Sale celei cerești?! Analizând istoric, se vede că nu am răspuns cum se cuvine milei lui Dumnezeu față de noi. Să ne amintim de atitudinea lui Irod, când au sosit magii și i-au adus și lui vestea Nașterii Pruncului Împărat. Aici vedem o sincopă în gândirea lui Irod, el nu-și trimite ostașii cu magii să-L caute pe Pruncul Împărat și apoi să-L ucidă. Însă, după plecarea magilor, îngerul lui Dumnezeu îi dă poruncă în vis lui Iosif să ia Pruncul și pe Mama Sa și să fugă în Egipt: „Scoală-te, ia Pruncul și pe Mama Lui și fugi în Egipt și stai acolo până ce-ți voi spune, fiindcă Irod are să caute Pruncul ca să Îl ucidă” (Matei 2, 13).

Iată purtarea de grijă a lui Dumnezeu față de Pruncul Iisus, față de Fecioara Maria și de Dreptul Iosif, cel care își asumase marea responsabilitate de-a o ocroti pe tânăra Fecioară atunci când a părăsit Templul din Ierusalim.
De ce în Egipt?! Ca astfel să se împlinească ceea ce spune Scriptura: „Când Israel era tânăr, eu îl iubeam, și din Egipt am chemat pe Fiul Meu” (Osea 11, 1). „Din Egipt am chemat pe Fiul Meu” nu este o metaforă poetică, ci are un fundament istoric bine întemeiat. În vremea Mântuitorului Hristos, în Egipt trăiau câteva sute de mii de israeliți, Egiptul fiind astfel locul de scăpare pentru cei năpăstuiți de legile celor care guvernau atunci Țara lui Israel. Aici, în Egipt, îngerul lui Dumnezeu i-a trimis pe Iosif împreună cu Pruncul și cu Mama Sa.
„Mila Mă cuprinde”, zice și azi Dumnezeu către noi.
Doamne, fără mila Ta pierim pe valurile atât de învolburate ale acestei lumi.
Nu ne părăsi!

Iubiți frați și surori în Domnul,

Dacă Irod s-a întristat de venirea în lume a lui Mesia, au fost însă oameni care L-au primit cu bucurie și anume păstorii din ținutul Betleemului. Bucurie mare a fost și în rândul îngerilor. Iată, ceata îngerească a cântat cu bucurie, dând slavă lui Dumnezeu pentru cele văzute și de cele împlinite (cf. Luca 2, 13-14); văd și îngerii descoperită „Taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută” (Troparul Născătoarei, glas 4).

Cred că păstorii au fost primii oameni care au venit cu darurile lor la Pruncul Iisus. Ei nu I-au adus daruri scumpe asemenea magilor, aur, tămâie și smirnă (cf. Matei 2, 11), ci I-au adus sudoarea frunții lor de păstor: „Să mergem, dar, până la Betleem, să vedem cuvântul acesta ce s-a făcut și pe care Domnul ni l-a făcut cunoscut. Și grăbindu-se, au venit și au aflat pe Maria și pe Iosif și pe Prunc culcat în iesle. Și văzându-L, au vestit cuvântul grăit lor despre acest copil” (Luca 2, 15-17).

Nașterea lui Iisus Hristos a fost acel moment astral din istoria omenirii, după creație, când, în mod cu totul direct, Cerul s-a coborât pe pământ, s-a întâlnit Cerul cu pământul. Păcatul ridicase un munte de nerecunoștință între om și Dumnezeu. Omul alerga după moarte, în ea vedea alinarea durerilor pământești. Omul nu mai privea spre cer, ci numai spre pământ. Omul pierduse drumul spre Iubire.

Moartea, în esența ei, nu este iubire, ci frângere a oaselor, dar nu și a vieții.

Omul iubea mai mult întunericul, și nu Lumina: „Că oricine face rele, urăște lumina și nu vine la Lumină, pentru ca faptele lui să nu se vădească” (Ioan 3, 19-20). Și azi vedem cum unii dintre frații noștri vor să pună în lanțuri lumina, să nu se vadă fărădelegile acestei lumi. În întuneric, cred ei că păcatul n-ar fi văzut de Creator.
Fraților, Evanghelia lui Hristos ne îndeamnă să ne renaștem și noi azi din uitare, să ne regăsim drumul spre noi și spre semenii noștri.

Cât de aproape ne este inima din noi și n-o găsim, n-o deschidem să intre în ea, să Se odihnească și să Se roage Duhul Sfânt: „De asemenea și Duhul vine în ajutorul slăbiciunii noastre, căci noi nu știm să ne rugăm cum trebuie, ci Însuși Duhul Se roagă pentru noi cu suspine negrăite” (Romani 8, 26). Nu căutăm nevăzutul din noi, ci ne îndreptăm mintea spre întunericul astral. Omul a fost semănat de Dumnezeu să răsară în veșnicie, iar el vrea să rămână mereu în subsolul vremelnicei istorii.

La Întruparea Sa, Hristos nu ia chip de înger, ci chip iconic, de om, și-i arată omului că este și el chemat să fie o icoană vie. Azi se împlinește încă o dată ce scrie în Cartea Facerii: „Și a zis Dumnezeu: «Să facem om după chipul și după asemănarea Noastră (….)». Și a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său” (Facere 1, 26-27).
Priviți icoana Nașterii Domnului și veți vedea lumina de pe fața Pruncului. Ce frumusețe divină! Așa era și fața lui Adam înainte de căderea în păcat.

Lumina și iubirea erau înveșmântate în veșnicie.

Iată, vedem și icoana istorică a lui Hristos, Cel Care, de azi, este Dumnezeu și Om: Dumnezeu adevărat și Om adevărat. L-am văzut prin mărturia Sfinților Evangheliști ca Dumnezeu, făcând minuni, dar L-am văzut, așa cum L-a văzut și Isaia Profetul, suferind ca Om, părăsit de toți și atârnat pe lemnul Crucii.

Iubiților,

Omul, în viața lui, trece prin mari provocări, dar se pare că cele mai grele provocări sunt acelea de a iubi și de a trece pragul bisericii. Iată, omul împlinește unele din poruncile Evangheliei, însă, când e vorba de porunca iubirii, aici ne poticnim cei mai mulți dintre noi.

Cât de greu este a urî, a face rău și cât de ușor și de plăcut lui Dumnezeu este a face binele! Cui îi ceri ajutorul când faci rău, iubite frate creștine?! Și cui îi ceri ajutorul când faci binele?! Unde privești când faci rău și unde privești când faci binele?!

Să privim de azi spre această icoană a Nașterii Domnului, știind că milă I-a fost lui Dumnezeu de noi, atunci când Și-a trimis Fiul în lume s-o izbăvească din robia păcatului și a morții.

Iubiți frați și surori,

Iată au ajuns și magii la Peștera din Betleem. Sunt osteniți de drum, dar vedem în mâinile lor darurile pe care le-au adus Pruncului Împărat, iar pe chip, bucuria de a-L întâlni pe Cel Care a făcut cerul și pământul. După colindul îngerilor: „Slavă întru cei de Sus, lui Dumnezeu, și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 14), care i-a adus bucurie Maicii Domnului, iată acum o altă bucurie și mângâiere adusă de către cei trei magi. Darurile magilor erau de mare preț, probabil că valorificându-le, Dreptul Iosif va fi reușit să asigure fuga în Egipt. Am putea spune că astfel și magii L-au ajutat pe Prunc să fugă în Egipt.

Dacă magii I-au adus daruri lui Iisus, oare noi, azi, cui ducem daruri?! Azi, Hristos nu are nevoie de aur, de tămâie și de smirnă, ci are nevoie de iubirea noastră, de iubirea față de cei aflați în suferință, frații mai mici ai Lui: „Întrucât ați făcut unuia dintre acești frați ai Mei prea mici, Mie Mi-ați făcut” (Matei 25, 40).

Iubiților, lacrimile pocăinței noastre sunt aurul cel așteptat de Hristos de la noi. Lacrimile omului cad în cer, nu pe pământ.

Lacrimile sunt pâinea și cuvântul de mângâiere pentru cel aflat în suferință. Iată aurul, smirna și tămâia ta pe care le poți aduce lui Hristos azi și ori de câte ori vei trece prin fața unei case, unde vei vedea o mamă, o văduvă sau vreun frate care au nevoie de ajutorul tău. Nu fi nepăsător, ci ajută-i să fugă din foamete, din frig și din sărăcie.
Vădindu-ne prin fapte, nu numai cu vorba, vom arăta că suntem devotați creștini, în care a rodit cuvântul Evangheliei lui Hristos.

Iubiți fii duhovnicești,

Acum, la acest Praznic al milei, Îl rog pe Bunul Dumnezeu să vă mângâie pe toți, mai ales pe cei aflați în suferință și să-Și reverse mila Sa cea bogată peste neamul nostru greu încercat în aceste vremi.
Să aveți parte cu toții de sănătate, de pace și de bucurii în Duhul Sfânt!
Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, azi, fiecare casă de creștin este un Betleem.
Vino, mângâie și miluiește!
† Ioan al Banatului

Spiritualitate

Sfinții Trei Ierarhi, prăznuiți de Biserica Ortodoxă. Ei sunt protectorii învățământului teologic

Publicat

pe

Biserica Ortodoxă Română îi prăznuiește, în fiecare an, în 30 ianuarie, pe Sfinţii Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, „Protectori ai învățământului teologic”, fiecare dintre ei având o contribuție importantă la evoluția teologiei creștine.

Ei au dus o luptă grea şi fără încetare pentru păzirea dreptei credințe şi au avut un rol important în formularea dogmei Sfintei Treimi. Pe lângă darul tâlcuirii Sfintelor Scripturi, au deținut și înalta treaptă a arhieriei.

Sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi are, în esență, o simbolistică a comuniunii: astfel cum în Sfânta Treime deosebirea dintre Tatăl, Fiul și Sfântul Duh nu duce la dezbinare și nici unitatea lor la depersonalizare, tot astfel nici noi, ca persoane diferite, nu suntem chemați să trăim separat unii de alții sau să ne ridicăm unii împotriva altora, ci să trăim după modelul Sfintei Treimi – în comuniune unul cu celălalt.

Biserica îi pomenește pe cei trei ierarhi atât separat – pe Sfântul Vasile la 1 ianuarie, pe Sfântul Grigorie la 25 ianuarie și pe Sfântul Ioan Gură de Aur la 27 ianuarie – arătând și deosebirile dintre aceștia, dar și împreună, pe 30 ianuarie, pentru a arăta unitatea de învățătură și pentru a releva creștinilor că nu este unul mai mare decât altul.

Cei trei Sfinți Părinți au fost luminători ai creștinătăţii, mari dascăli ai lumii, care au lăsat importante scrieri și au îmbogățit sfintele slujbe. Sfântul Vasile cel Mare și Sfântul Ioan Gură de Aur au alcătuit Liturghiile ritului bizantin (acestora alăturându-se Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, atribuită Sfântului Grigorie), dar și alte importante cuvinte de învățătură, iar Sfântul Grigorie de Nazianz – Teologul este autorul mai multor lucrări însemnate, mai ales cele cinci cuvântări teologice, în care lămurește taina adâncă a Sfintei Treimi.

Istoricii arată că, în vechime, apăruseră neînțelegeri între creștini pe tema – cine este mai mare ca teolog dintre cei trei ierarhi. Unii îl cinsteau mai mult pe Vasile cel Mare, pe motiv că este înalt la cuvânt, alții îl înălțau pe Ioan Gură de Aur, zicând că este mai omenească învățătura lui și că îi îndreaptă pe toți, și-i îndeamnă spre pocăință prin dulceața graiului său, iar alții înclinau spre dumnezeiescul Grigorie, care i-ar fi întrecut pe toți, prin înălțimea, frumusețea și cuviința cuvântărilor și scrierilor sale.

După o vreme, cei trei sfinți au început să i se arate, unul câte unul, episcopului Evhaitelor, Sfântului Ioan Mauropous, iar în anul 1084, într-o vedenie, acestuia i-au apărut cei trei sfinți împreună, spunându-i:

„După cum vezi, noi la Dumnezeu una suntem și nici o vrajbă nu este între noi. Fiecare din noi, la timpul său, îndemnați de Duhul Sfânt, am scris învățături pentru mântuirea oamenilor. Cum ne-a insuflat Duhul Sfânt, așa am învățat. Nu este între noi unul întâi și altul al doilea. De chemi pe unul, vin și ceilalți doi. Drept aceea, sculându-te, poruncește, celor ce se învrăjbesc, să nu se mai certe pentru noi. Că nevoința noastră, cât am fost în viață și după moarte, a fost să împăcăm pe oameni și să aducem în lume pace și unire. Împreunează-ne, dar, făcându-ne praznic la câte trei într-o singură zi, și înştiințează cu aceasta pe creștini, ca noi în fața lui Dumnezeu, una suntem”.

În urma acestei vedenii, Sfântul Ioan a ales ziua de 30 ianuarie pentru prăznuirea comună a celor Trei Ierarhi.

În anul 1936, prin hotărârea luată la Atena, la primul Congres al Profesorilor de Teologie, Sfinții Trei Ierarhi au devenit patronii spirituali ai instituțiilor de învățământ teologic ortodox din întreaga lume.

Citeste mai mult

Spiritualitate

Ziua Sfântului Ioan Botezătorul încheie sărbătorile de iarnă

Publicat

pe

Creştinii îl consideră pe Sfântul Ioan Botezătorul cel mai mare dintre sfinţi, după Fecioara Maria. În calendarul ortodox, el are trei zile de pomenire: 24 iunie – naşterea sa (sărbătoarea numită Drăgaica sau Sânzienele), 7 ianuarie – ziua Sfântului Ioan ca botezător al Domnului şi 29 august – tăierea capului Sfântului Ioan.

Sfântul Ioan mai este numit şi Înaintemergătorul, pentru că este cel care a anunţat venirea lui Hristos. Părinţii lui sunt preotul Zaharia şi Elisabeta, care erau rude cu părinţii Fecioarei Maria, Ioachim şi Ana. Arhanghelul Gavriil i-a vestit lui Zaharia că soţia sa va naşte un fiu la bătrâneţe şi se va chema Ioan. Zaharia nu a crezut acest lucru şi a rămas mut până când Elisabeta a născut.

Potrivit învăţăturilor religioase, Ioan a avut menirea de a pregăti poporul pentru primirea lui Iisus Hristos.

Tradiţia spune că, în dimineaţa zilei de Sfântul Ion, oamenii trebuie să se stropească cu agheasmă, pentru a fi feriţi de boli în timpul anului. De asemenea, conform tradiţiei populare, după Sfântul Ion „se botează gerul”, adică temperaturile încep să crească.

De Sfântul Ioan, există obiceiul numit „Udatul Ionilor”. În Bucovina, de exemplu, în trecut, se punea un brad împodobit la porţile tuturor celor care purtau numele de Ion, iar aceştia dădeau o petrecere.

În Transilvania, cei care purtau acest nume erau purtaţi prin sat până la râu, unde erau botezaţi.

Peste 2 milioane de români îşi serbează onomastica, luni, când este prăznuit Sfântul Ioan Botezătorul.

Cele mai răspândite nume sunt Ioan, Ion, Ionuţ, Ioana, Ionela şi Oana, alături de derivatele lor Nelu, Ivan, Jana, Ionuţa, Nela, Onuţa, Ionelia şi Jan.

Citeste mai mult

Spiritualitate

Boboteaza – ziua în care toată firea lumească să sfințește

Publicat

pe

Biserica Ortodoxă prăznuieşte în fiecare an, pe 6 ianuarie, Botezul Domnului nostru Iisus Hristos (Boboteaza sau Dumnezeiasca Arătare), zi specială în care firea apelor este sfinţită.

În 5 ianuarie, este Ajunul Botezului Domnului, o zi de post cu ajunare, ca pregătire pentru „împărtăşirea din lumina şi sfinţenia Duhului Sfânt”, zi în care vor fi oficiate mai multe slujbe speciale.

În ziua Botezului Domnului, luni, 6 ianuarie, va fi săvârşită Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur și Sfinţirea cea mare a apei.

Agheasma Mare se consumă înainte de a lua anafura, deci pe nemâncate, de la Bobotează, timp de 9 zile, cât ţine praznicul Botezului Domnului

Boboteaza aduce credincioșilor binecuvântarea lui Dumnezeu prin Agheasma Mare, care în aceste zile este luată cu evlavie pentru gustare și binecuvântarea caselor, spre tămăduirea și sfințirea întregii făpturi.

Despre raţiunile pentru care Hristos-Domnul S-a botezat în Iordan de către Ioan Botezătorul ne vorbeşte deosebit de sugestiv Sfântul Ioan Gură de Aur: „Pentru aceasta S-a botezat Hristos, ca să arate că împlineşte toată Legea. Acestea sunt pricinile Botezului Domnului. De aceea şi Duhul Sfânt S-a pogorât în chip de porumbel, căci acolo unde-i împăcarea cu Dumnezeu, acolo-i şi porumbelul. La corabia lui Noe a venit o porumbiţă cu o ramură de măslin, semn al iubirii de oameni a lui Dumnezeu şi al scăpării de potop; aici, la Botez, vine Duhul, în chip de porumbel, nu în trup de porumbel – trebuie ştiut bine lucrul acesta – ca să vestească lumii mila lui Dumnezeu, dar în acelaşi timp să arate că un om duhovnicesc trebuie să fie fără viclenie, fără răutate şi curat (…). Corabia aceea a lui Noe, după ce s-a terminat potopul, a rămas pe pământ; Corabia aceasta, după ce ne-a adus pacea cu Dumnezeu, a fost răpită în cer şi Trupul acela neîntinat şi neprihănit este acum la dreapta Tatălui. Toate acestea le-a lucrat Hristos-Domnul ca să avem parte de bunătăţile cele veşnice”1 (Cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur la praznicul Botezului Domnului). (sursa: basilica.ro)
Iată ce tradiții și superstiții se practică în popor în această zi sfântă!

Tradiții și superstiții

În tradiţia românească există numeroase practici legate de Bobotează, multe preluate în creştinism din tradiţii anterioare, menite să sporească fertilitatea, să purifice şi să ţină departe forţele răului.

În această zi se recomandă să mănânci neapărat piftie, grâu fiert şi să bei vin roşu, întrucât în ajunul Bobotezei trebuie pregătită o masă asemănătoare celei din Ajunul Crăciunului.

Fetele care vor să îşi vadă ursitul de Bobotează trebuie să îşi lege pe degetul inelar un fir roşu de mătase şi să îşi pună sub pernă busuioc, pentru a-l visa peste noapte.

Pentru a fi ferit de rele tot anul, ideal este să nu te cerţi cu cei dragi în această zi şi să nu dai nimic cu împrumut.

Vrei să afli cât vei trăi? Ei bine, în Ajun de Bobotează se spune că trebuie să iei atâţia cărbuni aprinşi câţi membri are familia şi să îi denumeşti pe fiecare în parte. Se crede că va avea viaţă lungă cel al cărui cărbune se stinge ultimul.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite