Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Spiritualitate

IPS Ioan, în Pastorala de Crăciun: „Doamne, fără mila Ta pierim pe valurile atât de învolburate ale acestei lumi. Nu ne părăsi!“

Publicat

pe

Din Egipt am chemat pe Fiul Meu(Osea 11, 1)

Iubiți frați și surori în Domnul,

Prin mila lui Dumnezeu am ajuns la Peștera din Betleem, să ne închinăm Pruncului Divin, Oaspetelui Ceresc. Acesta a fost momentul astral din istoria mântuirii omului, când Fiul lui Dumnezeu vine pe pământ să-l caute pe om, comoara lui Dumnezeu răpită de păcat și de moarte.


Timpul așteptării se împlinise; până aici Legea Vechiului Testament l-a condus pe om, până aici, ca timp și ca loc, până la Betleemul Iudeii. De azi vorbim de timpul plinirii vremii: „Iar când a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea” (Galateni 4, 4-5).

O, Preasfântă Fecioară, ce mare har ai aflat înaintea lui Dumnezeu, acela de a-L naște pe Fiul mântuirii noastre! Ce Părinți Sfinți te-au născut și cum pronia lui Dumnezeu a fost cu tine!

Iubiților, prin Întruparea Sa, Hristos ne-a deschis calea spre Sine ca Dumnezeu. Prin profeți, Dumnezeu a grăit mereu către poporul lui Israel, chemându-l să-I urmeze.

Iată însă ce grăiește Dumnezeu prin Profetul Osea, cu aproape opt sute de ani înainte de Întruparea lui Hristos: „Dar poporul Meu este hotărât să se despartă de Mine. Îl strig, dar el nici nu ridică ochii spre Mine” (Osea 11, 7). Profetul Osea a trăit în timpul domniei lui Ieroboam al II-lea (783-743 î. Hr.), așa ne dă mărturie istoria, și așa grăia Dumnezeu prin el atunci.

Oare aceste cuvinte nu ne sunt adresate și nouă astăzi, când Dumnezeu, prin Fiul Său, pe Care L-a trimis în lume, strigă către noi?! Către poporul lui Israel a strigat prin profeți, iar către noi strigă prin Fiul Său. Azi, tot mai mulți dintre frații noștri vor să se despartă de Dumnezeu și puțini mai sunt cei care își ridică ochii către Hristos Domnul.
La Betleem, azi sunt mai mulți îngeri decât oameni. Mâhnitu-S-a Dumnezeu văzând starea poporului și totuși El nu Se răzbună. Își trimite Fiul în lume, nu într-un pelerinaj, ci ca prin Jertfă să-Și aducă poporul din nou în casa iubirii Sale. Mâhnit, dar iubitor mai grăiește Dumnezeu prin Osea: „O, cum te voi lăsa, Efraime! (…). Mila Mă cuprinde!” (Osea 11, 8)

Iată, iubiților, ce praznic este cel de azi: Praznicul cel Mare al milei lui Dumnezeu. Acum, prin milă, primim cel mai de preț Dar de la Dumnezeu Tatăl, pe Fiul Său. Dacă dreptății lui Dumnezeu nu răspundem cum se cuvine și nu-I acceptăm totdeauna dreptatea, nici măcar acum, când Îl vedem pe Pruncul Iisus, nu putem să-I răspundem cu smerenie și cu recunoștință milei Sale celei cerești?! Analizând istoric, se vede că nu am răspuns cum se cuvine milei lui Dumnezeu față de noi. Să ne amintim de atitudinea lui Irod, când au sosit magii și i-au adus și lui vestea Nașterii Pruncului Împărat. Aici vedem o sincopă în gândirea lui Irod, el nu-și trimite ostașii cu magii să-L caute pe Pruncul Împărat și apoi să-L ucidă. Însă, după plecarea magilor, îngerul lui Dumnezeu îi dă poruncă în vis lui Iosif să ia Pruncul și pe Mama Sa și să fugă în Egipt: „Scoală-te, ia Pruncul și pe Mama Lui și fugi în Egipt și stai acolo până ce-ți voi spune, fiindcă Irod are să caute Pruncul ca să Îl ucidă” (Matei 2, 13).

Iată purtarea de grijă a lui Dumnezeu față de Pruncul Iisus, față de Fecioara Maria și de Dreptul Iosif, cel care își asumase marea responsabilitate de-a o ocroti pe tânăra Fecioară atunci când a părăsit Templul din Ierusalim.
De ce în Egipt?! Ca astfel să se împlinească ceea ce spune Scriptura: „Când Israel era tânăr, eu îl iubeam, și din Egipt am chemat pe Fiul Meu” (Osea 11, 1). „Din Egipt am chemat pe Fiul Meu” nu este o metaforă poetică, ci are un fundament istoric bine întemeiat. În vremea Mântuitorului Hristos, în Egipt trăiau câteva sute de mii de israeliți, Egiptul fiind astfel locul de scăpare pentru cei năpăstuiți de legile celor care guvernau atunci Țara lui Israel. Aici, în Egipt, îngerul lui Dumnezeu i-a trimis pe Iosif împreună cu Pruncul și cu Mama Sa.
„Mila Mă cuprinde”, zice și azi Dumnezeu către noi.
Doamne, fără mila Ta pierim pe valurile atât de învolburate ale acestei lumi.
Nu ne părăsi!

Iubiți frați și surori în Domnul,

Dacă Irod s-a întristat de venirea în lume a lui Mesia, au fost însă oameni care L-au primit cu bucurie și anume păstorii din ținutul Betleemului. Bucurie mare a fost și în rândul îngerilor. Iată, ceata îngerească a cântat cu bucurie, dând slavă lui Dumnezeu pentru cele văzute și de cele împlinite (cf. Luca 2, 13-14); văd și îngerii descoperită „Taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută” (Troparul Născătoarei, glas 4).

Cred că păstorii au fost primii oameni care au venit cu darurile lor la Pruncul Iisus. Ei nu I-au adus daruri scumpe asemenea magilor, aur, tămâie și smirnă (cf. Matei 2, 11), ci I-au adus sudoarea frunții lor de păstor: „Să mergem, dar, până la Betleem, să vedem cuvântul acesta ce s-a făcut și pe care Domnul ni l-a făcut cunoscut. Și grăbindu-se, au venit și au aflat pe Maria și pe Iosif și pe Prunc culcat în iesle. Și văzându-L, au vestit cuvântul grăit lor despre acest copil” (Luca 2, 15-17).

Nașterea lui Iisus Hristos a fost acel moment astral din istoria omenirii, după creație, când, în mod cu totul direct, Cerul s-a coborât pe pământ, s-a întâlnit Cerul cu pământul. Păcatul ridicase un munte de nerecunoștință între om și Dumnezeu. Omul alerga după moarte, în ea vedea alinarea durerilor pământești. Omul nu mai privea spre cer, ci numai spre pământ. Omul pierduse drumul spre Iubire.

Moartea, în esența ei, nu este iubire, ci frângere a oaselor, dar nu și a vieții.

Omul iubea mai mult întunericul, și nu Lumina: „Că oricine face rele, urăște lumina și nu vine la Lumină, pentru ca faptele lui să nu se vădească” (Ioan 3, 19-20). Și azi vedem cum unii dintre frații noștri vor să pună în lanțuri lumina, să nu se vadă fărădelegile acestei lumi. În întuneric, cred ei că păcatul n-ar fi văzut de Creator.
Fraților, Evanghelia lui Hristos ne îndeamnă să ne renaștem și noi azi din uitare, să ne regăsim drumul spre noi și spre semenii noștri.

Cât de aproape ne este inima din noi și n-o găsim, n-o deschidem să intre în ea, să Se odihnească și să Se roage Duhul Sfânt: „De asemenea și Duhul vine în ajutorul slăbiciunii noastre, căci noi nu știm să ne rugăm cum trebuie, ci Însuși Duhul Se roagă pentru noi cu suspine negrăite” (Romani 8, 26). Nu căutăm nevăzutul din noi, ci ne îndreptăm mintea spre întunericul astral. Omul a fost semănat de Dumnezeu să răsară în veșnicie, iar el vrea să rămână mereu în subsolul vremelnicei istorii.

La Întruparea Sa, Hristos nu ia chip de înger, ci chip iconic, de om, și-i arată omului că este și el chemat să fie o icoană vie. Azi se împlinește încă o dată ce scrie în Cartea Facerii: „Și a zis Dumnezeu: «Să facem om după chipul și după asemănarea Noastră (….)». Și a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său” (Facere 1, 26-27).
Priviți icoana Nașterii Domnului și veți vedea lumina de pe fața Pruncului. Ce frumusețe divină! Așa era și fața lui Adam înainte de căderea în păcat.

Lumina și iubirea erau înveșmântate în veșnicie.

Iată, vedem și icoana istorică a lui Hristos, Cel Care, de azi, este Dumnezeu și Om: Dumnezeu adevărat și Om adevărat. L-am văzut prin mărturia Sfinților Evangheliști ca Dumnezeu, făcând minuni, dar L-am văzut, așa cum L-a văzut și Isaia Profetul, suferind ca Om, părăsit de toți și atârnat pe lemnul Crucii.

Iubiților,

Omul, în viața lui, trece prin mari provocări, dar se pare că cele mai grele provocări sunt acelea de a iubi și de a trece pragul bisericii. Iată, omul împlinește unele din poruncile Evangheliei, însă, când e vorba de porunca iubirii, aici ne poticnim cei mai mulți dintre noi.

Cât de greu este a urî, a face rău și cât de ușor și de plăcut lui Dumnezeu este a face binele! Cui îi ceri ajutorul când faci rău, iubite frate creștine?! Și cui îi ceri ajutorul când faci binele?! Unde privești când faci rău și unde privești când faci binele?!

Să privim de azi spre această icoană a Nașterii Domnului, știind că milă I-a fost lui Dumnezeu de noi, atunci când Și-a trimis Fiul în lume s-o izbăvească din robia păcatului și a morții.

Iubiți frați și surori,

Iată au ajuns și magii la Peștera din Betleem. Sunt osteniți de drum, dar vedem în mâinile lor darurile pe care le-au adus Pruncului Împărat, iar pe chip, bucuria de a-L întâlni pe Cel Care a făcut cerul și pământul. După colindul îngerilor: „Slavă întru cei de Sus, lui Dumnezeu, și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 14), care i-a adus bucurie Maicii Domnului, iată acum o altă bucurie și mângâiere adusă de către cei trei magi. Darurile magilor erau de mare preț, probabil că valorificându-le, Dreptul Iosif va fi reușit să asigure fuga în Egipt. Am putea spune că astfel și magii L-au ajutat pe Prunc să fugă în Egipt.

Dacă magii I-au adus daruri lui Iisus, oare noi, azi, cui ducem daruri?! Azi, Hristos nu are nevoie de aur, de tămâie și de smirnă, ci are nevoie de iubirea noastră, de iubirea față de cei aflați în suferință, frații mai mici ai Lui: „Întrucât ați făcut unuia dintre acești frați ai Mei prea mici, Mie Mi-ați făcut” (Matei 25, 40).

Iubiților, lacrimile pocăinței noastre sunt aurul cel așteptat de Hristos de la noi. Lacrimile omului cad în cer, nu pe pământ.

Lacrimile sunt pâinea și cuvântul de mângâiere pentru cel aflat în suferință. Iată aurul, smirna și tămâia ta pe care le poți aduce lui Hristos azi și ori de câte ori vei trece prin fața unei case, unde vei vedea o mamă, o văduvă sau vreun frate care au nevoie de ajutorul tău. Nu fi nepăsător, ci ajută-i să fugă din foamete, din frig și din sărăcie.
Vădindu-ne prin fapte, nu numai cu vorba, vom arăta că suntem devotați creștini, în care a rodit cuvântul Evangheliei lui Hristos.

Iubiți fii duhovnicești,

Acum, la acest Praznic al milei, Îl rog pe Bunul Dumnezeu să vă mângâie pe toți, mai ales pe cei aflați în suferință și să-Și reverse mila Sa cea bogată peste neamul nostru greu încercat în aceste vremi.
Să aveți parte cu toții de sănătate, de pace și de bucurii în Duhul Sfânt!
Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, azi, fiecare casă de creștin este un Betleem.
Vino, mângâie și miluiește!
† Ioan al Banatului

Spiritualitate

Sfinții apostoli Petru și Pavel, prăznuiți de ortodocși și catolici

Publicat

pe

Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel sunt sărbătoriţi împreună la 29 iunie. Biserica a hotărât ca aceşti doi mari Apostoli să fie cinstiţi în aceeaşi zi deoarece în aceeaşi zi şi în acelaşi an au suferit martirajul la Roma.

Sfântul Apostol Petru a fost răstignit cu capul în jos, iar Sfântul Apostol Pavel a fost martirizat prin tăierea capului. Ei au fost martirizaţi la Roma în timpul împăratului Nero, în anul 67. Pentru iubirea nestrămutată pe care au purtat-o lui Dumnezeu, pentru zelul lor misionar şi pentru multe binefaceri pe care le-au făcut oamenilor, au fost aleşi ocrotitori ai mai multor ţări şi oraşe, biserici şi mănăstiri, precum şi ai mai multor aşezăminte filantropice, sociale şi ai penitenciarelor.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel spune despre Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel că „rămân pentru noi mari învăţători ai credinţei, misionari model şi rugători statornici pentru viaţa şi unitatea Bisericii lui Hristos. Prin viaţa, faptele şi scrierile lor, ei ne îndeamnă să iubim pe Hristos, Evanghelia şi Biserica Sa, să lucrăm pentru vindecarea şi mântuirea tuturor oamenilor, fără deosebire de rasă şi gen, de etnie şi clasă socială. Ei sunt pentru noi dascăli ai reconcilierii, ai iertării, ai unităţii şi sfinţeniei. Ei ne învaţă să ne rugăm neîncetat, să săvârşim cu iubire milostivă faptele bune, dar să nu contăm niciodată pe noi înşine mai mult decât pe harul lui Dumnezeu Cel viu, arătat în Iisus Hristos”.

Această sărbătoare ne atrage atenţia asupra unui aspect al tainei Bisericii, şi anume asupra slujirii apostolice prin care Mântuitorul Hristos a dorit să-i facă părtaşi pe oameni. În această zi de sărbătoare Biserica ne cheamă la urmarea lui Hristos, arătându-ne faptele acestor Apostoli, despre care ne vorbesc Sfânta Scriptură şi Tradiţia Ortodoxă.

Tradiții și superstiții

Potrivit datinilor populare româneşti, unele dintre ele pitoreşti şi chiar nostime, Sfinţii Petru şi Pavel stau în Lună: primul la dreapta, al doilea la stânga. Sfântul Petru este cel care are cheile de la poartă şi încăperile Raiului, fiind şi mâna dreaptă a lui Dumnezeu.

Se spune că Sfântul Petru guvernează peste ploaie şi căldură, posedă puterea de a arunca grindina peste pământ. Înainte de a o slobozi, el o fierbe trei zile la rând pentru a o mărunţi astfel încât să nu afecteze prea tare ogoarele muritorilor. Când tunetele se aud cumva înăbuşit ori se izvodeşte huruit mare în ceruri înainte de ploaie, se spune că Sfântul Petru a pus la fiert piatra pentru grindină. În multe povestiri şi snoave populare, SânPetru apare precum un om obişnuit: îmbracă straie ţărăneşti, lucrează pământul, creşte vite şi, desigur, pescuieşte.

Apar licuricii Se zice că, atunci când Sfântul Petru plesneşte din bici, sar din acesta scântei, care, odată căzute pe pământ, se transformă în licurici.

O altă legendă populară spune că, atunci când oamenii se îndepărtează de credinţă, SânPetru cheamă balaurii şi începe să pornească grindina asupra acestora, mărunţind-o, ca să nu-i pună pe oameni în mare pericol.

În ziua sărbătorii, oamenii obişnuiesc să dea de pomană pentru sufletele celor morţi – sărbătoarea fiind cunoscută şi sub numele de Moşii de Sânpetru. Conform credinţei populare, moşii ar fi fost nouă bătrâni care făceau doar lucruri bune şi minuni peste tot pe unde mergeau.

De ziua Moşilor de Sânpetru sau de Vară, femeile împart oale cu apă, pentru ca cei morţi să aibă ce bea pe lumea cealaltă- tot în această zi oamenii au voie să lucreze orice, dar să nu toarcă, căci se crede că astfel se întorc colacii de la morţi. În ziua Moşilor de Sânpetru, femeile dau de pomană şi vase cu vine, lapte şi mâncare gătită, vase care se împodobesc deseori cu flori şi cireşe.Cică nu e îngăduit nici unei femei să mănânce mere până în această zi, fiindcă altfel îi supăra pe morţi. După sărbătoare însă, femeile tinere pot mânca mere, cele vârstnice fiind nevoite să mai aştepte până la Sfântul Ilie. În această zi se duc la biserica mere, zarzăre, coliva, colaci iar cine are – şi puţină miere în faguri.

Până în această zi nu se scutură merii. Se crede că, dacă se respectă această datină, sunt ocrotite ogoarele de căderea grindinei.

Oamenii pistruiaţi trebuie să se spele pe faţă cu apă la miezul nopţii, când cântă cocoşul; tradiţia spune că respectând acest ritual, pistruii nu se mai înmulţesc.

Sărbătoarea sfinţilor Petru şi Pavel se ţine timp de trei zile pentru ca agricultorii să fie protejaţi împotriva potoapelor şi pentru ca grânele lor să fie bogate. În lumea rurală, sărbătoarea este cunoscută sub numele de Sânpetru şi marchează vremea secerişului şi jumătatea verii agrare. Ziua de dinaintea sărbătorii este dedicată spiritelor cerului care, până în această zi, umblă libere prin lume şi îi pedepsesc pe cei care dorm pe afară. Un mod de protecţie împotriva acestor duhuri sunt usturoiul şi pelinul.

Fiind pus mai mare peste încăperile Raiului, Sânpetru împarte hrana animalelor sălbatice – şi mai ales lupilor, această zi fiind denumită şi “Sărbătoarea lupilor”, şi fierbe grindina pentru a o mărunţi prin topire şi a deveni mai puţin primejdioasă pentru oameni şi ogoare.

Se spune că, în ziua Sfinților Petru și Pavel, privighetorile şi cucii nu mai cântă, iar femeile nu ar avea voie să mănânce mere pana în această zi. Femeile văduve nu au voie să mănânce mere până în ziua Sfântului Ilie, ca să fie sănătoase. Şi despre cuci se spune că se transformă în şoimi în această zi, ei revenind la forma lor originala în ziua Bunei Vestiri. SÂNPETRU este cel mai cunoscut din calendarele populare româneşti, el neavând un număr fix de zile de post şi fiind vestit de către apariţia licuricilor şi tăcerea cucilor.

În tradiţia populară, Sânpetru apare fie ca personaj pământean, fie ca divinitate celestă. Se spune că, la marile sărbători calendaristice (Crăciun, Anul Nou, Bobotează, Măcinici, Sângiorz, Sânziene ) Sțnpetru poate fi văzut de pământeni la miezul nopţii, când se deschide pentru o singură clipă cerul, stând la masa împărătească în dreapta lui Dumnezeu. Sânpetru este un bun sfetnic al lui Dumnezeu, care-l consultă în luarea unor decizii, şi cel mai cunoscut „sfânt” al calendarului popular.

Citeste mai mult

Spiritualitate

Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul (Sânzienele) marchează mijlocul verii

Publicat

pe

Sfântul Ioan Botezătorul este ultimul dintre prorocii Legii Vechi, acela care a unit Vechiul Testament cu Noul Testament, învrednicindu-se să boteze cu apă pe Iisus, Mesia cel aşteptat. Însuşi Mântuitorul Hristos a spus despre Ioan: „Adevărat zic vouă: Nu s-a ridicat între cei născuţi din femei unul mai mare decât Ioan Botezătorul” (Matei 11;11). Pentru că între sfinţii şi cei aleşi ai lui Dumnezeu, Sfântul Proroc Ioan Botezătorul se deosebeşte în sfinţenie şi cinste.

Aşa cum este arătat în Sfânta Scriptură, naşterea sa a stat sub semnul unei minuni, căci a venit pe lume din părinţi mai înainte neroditori, preotul Zaharia şi Elisabeta. După rugăciuni stăruitoare înălţate la Dumnezeu pentru a putea avea un fiu, dorinţa le-a fost îndeplinită într-un mod deosebit.

Vestea naşterii Sfântul Proroc şi Botezător Ioan s-a făcut prin mijlocirea Arhanghelului Gavriil, care s-a arătat preotului Zaharia pe când acesta slujea la Templu. Nu un înger oarecare a fost trimis de Dumnezeu să vestească naşterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, spune arhimandritul Ilie Cleopa (Vol. Predici la praznice împărăteşti şi la sfinţii de peste an, 1996), ci Arhanghelul Gavriil, care va vesti şi Fecioarei Maria că va naşte pe Hristos.

Pentru că nu a crezut cuvintele celui trimis de Dumnezeu, preotul Zaharia a fost pedepsit prin neputinţa de a vorbi până la naşterea pruncului când, revenindu-i glasul, a rostit şi numele celui nou-născut.

Biserica Ortodoxă are şase zile de prăznuire pentru Sfântul Ioan Botezătorul. În ordine calendaristică, de la începutul anului bisericesc (1 septembrie), datele pentru pomenirea şi sărbătorirea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul sunt: 23 septembrie – Zămislirea Sfântului Ioan Botezătorul; 7 ianuarie – Soborul Sfântului Proroc, Înaintemergătorului şi Botezătorului Ioan (a doua zi după Teofanie – Bobotează -, 6 ianuarie); 24 februarie – Întâia şi a doua aflare a Capului Înaintemergătorului şi Botezătorului Ioan; 25 mai – A treia aflare a capului Sf. Ioan Botezătorul; 24 iunie – Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, sărbătoare care în popor poartă numele de Sânziene sau Drăgaică; 29 august – Tăierea capului Înaintemergătorului (pe care Biserica a rânduit-o ca zi de post negru).

Drăgaica, Sanzienele in traditia populara

In calendarul popular, ziua de 24 iunie este cunoscuta sub denumirea de Sanziene sau Dragaica. Desi sunt asociate sarbatorii crestine a Nasterii Sfantului Ioan Botezatorul si a Aducerii Moastelor Sfantului Ioan cel Nou de la Suceava, Sanzienele isi au originea intr-un stravechi cult solar. Denumirea este preluata probabil, de la Sancta Diana, zeita silvestra. Sanzienele erau considerate, inca din vremea lui Cantemir, ca reprezentari fitomorfe (Florile de Sanziene) si divinitati antropomorfe.

In credinta populara, Sanzienele erau considerate a fi niste femei frumoase, niste adevarate preotese ale soarelui, divinitati nocturne ascunse prin padurile intunecate, neumblate de om.
Nu este exclus ca in vremuri indepartate populatia din munti sa se fi intalnit la momentele solstitiale (Sanzienele) sau echinoctiale pentru a savarsi ritualuri inchinate Soarelui. Megalitii din Muntii Calimani pe care s-au descoperit insemne solare (rozete, soarele antropomorfizat), pot fi marturii in acest sens.

Conform traditiei, Sanzienele plutesc in aer sau umbla pe pamant in noaptea de 23 spre 24 iunie, canta si danseaza, impart rod holdelor, umplu de fecunditate femeile casatorite, inmultesc animalele si pasarile, umplu de leac si miros florile si tamaduiesc bolile si suferintele oamenilor.

Spre deosebire de Rusalii, care sunt reprezentari fantastice aducatoare de rele, Sanzienele sunt zane bune. Dar ele pot deveni si forte daunatoare, lovindu-i pe cei pacatosi cu „lantul Sanzienelor”, pot starni din senin si vijelii, pot aduce grindina, lasand campul fara de rod si florile fara de leac.

In ajunul sau in ziua de Sanziene se intalneau practici si obiceiuri de divinatie, de aflare a ursitei si a norocului in gospodarie.

In dimineata de Sanziene inainte de rasaritul soarelui oamenii strangeau buchete de Sanziene pe care le impleteau in coronite si le aruncau pe acoperisul caselor. Se considera ca omul va trai mult in cazul in care coronita ramanea pe casa sau, dimpotriva ca va muri repede, atunci cand coronita aluneca spre marginea acoperisului sau cadea de pe acoperis.

Fetele strangeau flori de Sanziene pentru a le pune sub perna, in noaptea premergatoare sarbatoarii, in credinta ca isi vor visa ursitul. In unele zone fetele isi faceau coronite din Sanziene pe care le lasau peste noapte in gradini sau in locuri curate. Daca dimineata gaseau coronitele pline de roua, era semn sigur de maritis in vara care incepea.

Gospodarii incercau sa afle care le va fi norocul la animale, tot cu ajutorul florilor de Sanziene, in seara din ajunul sarbatorii agatau cununi de Sanziene la coltul casei orientat catre rasarit si daca, a doua zi, in coronite erau prinse par de la anumite animale, sau puf/pene de la pasari considerau ca anul va fi bun mai ales pentru acestea.
Florile culese in ziua de Sanziene prinse in coronite sau legate in forma de cruce, erau duse la biserica pentru a fi sfintite si erau pastrate, apoi, pentru diverse practici magice.

Sarbatoarea Sanzienelor care marcheaza mijlocul verii, era considerata si momentul optim pentru culegerea plantelor de leac.

Tot acum se faceau previziuni meteorologice: in functie de momentul in care rasarea Constelatia Gainusei, se determina perioada prielnica pentru semanatul graului de toamna.

Sarbatoarea Sanzienelor mai este cunoscuta in popor si sub denumirea de Amutitul Cucului. Se crede ca daca cucul inceteaza sa cante inainte de Sanziene, inseamna ca vara va fi secetoasa.

Pentru a fi sanatosi si avea spor in munca, in acest moment de inceput al secerisului, oamenii se incingeau peste sale cu tulpini de cicoare.

Pentru a fi placute feciorilor, fetele se spalau pe cap, in aceasta zi cu fiertura de iarba mare. Pentru a scapa de boli, fetele si nevestele se scaldau ritual in ape curgatoare iar pentru a se umple de fertilitate, femeile se tavaleau dezbracate in roua, dimineata, inainte de rasaritul Soarelui.

Pentru alungarea spiritelor malefice se aprindeau focuri in care se aruncau substante puternic mirositoare, se buciuma si se striga in jurul focurilor.

Pentru pomenirea mortilor se fac pomeni imbelsugate si se pun flori mirositoare pe morminte.

Citeste mai mult

Spiritualitate

Începe postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Mai multe rugăciuni și fapte bune

Publicat

pe

Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel 2025 va avea o durată de 13 zile, începând cu data de luni, 16 iunie.

Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel are durată schimbătoare, în funcție de data Sfintelor Paști. Anul acesta începe în mod clasic, luni după Duminica Tuturor Sfinților, însă atunci când Învierea este serbată mai târziu de 1 mai se aplică reguli excepționale pentru a asigura o durată minimă de post.

Sărbătoarea celor doi mari Apostoli, Petru și Pavel, este precedată de post pentru a fi cinstit cum se cuvine rolul major pe care ei l-au avut în răspândirea creștinismului.

În acest timp de pregătire pentru sărbătoare, creștinii meditează la zelul misionar al Sfinților Apostoli și încearcă să pună în practică exemplul lor în propria viață. Pregătirea constă în abstinență, sporirea rugăciunii, a faptelor bune, lecturarea scrierilor celor doi apostoli și a altor cărți duhovnicești.

În acest timp de pregătire pentru sărbătoare, creștinii meditează la zelul misionar al Sfinților Apostoli și încearcă să pună în practică exemplul lor în propria viață. Pregătirea constă în abstinență, sporirea rugăciunii, a faptelor bune, lecturarea scrierilor celor doi apostoli și a altor cărți duhovnicești.

Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel este un post ușor. Anul acesta, din cele 13 zile de post, 6 vor fi cu dezlegare la pește.

Pe întreaga durată a acestui post, ca și în cazul celorlalte posturi din cursul anului bisericesc, nu se fac nunți, pentru că perioada de postire nu este compatibilă cu petrecerile care însoțesc de regulă aceste evenimente.

Sursa: basilica.ro

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite