Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Spiritualitate

IPS Ioan, în Pastorala de Crăciun: „Doamne, nu îngădui să vină peste noi ispite pe care să nu le putem trece“

Publicat

pe

Ca în fiecare an, de Crăciun, IPS Ioan, mitropolitul Banatului, adresează tuturor un amplu cuvânt de învățătură în Pastorala de Crăciun, care se va citi în toate bisericile eparhiei.

Redăm mai jos textul pastoralei în întregime:

† IOAN, Din mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului

Iubitului nostru cler, cinului monahal şi drept-credincioşilor creştini, har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl, iar de la noi, părintească binecuvântare.


  „Niciodată nu a vorbit un om așa cum vorbește Acest Om.”    (Ioan 7, 46)    


Iubiții mei fii duhovnicești,

După un an plin de încercări care au lăsat tristețe în inimile tuturor, iată, azi răsare Soarele dreptății peste neamul nostru. Praznicul Nașterii Domnului aduce pace și mângâiere în inimile greu încercate ale fraților noștri. Astăzi S-a născut Învățătorul cel Bun, Mântuitorul lumii. În niciuna din cărțile Vechiului Testament nu găsim ca vreunei persoane să-i fi spus cineva: „Bunule Învățător” (Luca 18, 18); pentru iudei doar Legea era bună. Bunătatea desăvârșită este unul din atributele lui Dumnezeu, Căruia ne închinăm noi, creștinii.

Cel Născut azi din Fecioara Maria, în Peștera din Betleem, este Bun ca Dumnezeu desăvârșit, dar absolut bun și ca Om desăvârșit. Hristos întreabă: „Cine dintre voi Mă vădește de păcat?” (Ioan 8, 46), după cum vedem consemnat de către Sfântul Ioan Evanghelistul.

Hristos este „Sfântul” Care, în mod tainic, prin nașterea Sa de la Duhul Sfânt (cf. Luca 1, 35), adică fără păcatul strămoșesc, iar mai târziu, prin viața Sa fără nicio umbră de păcat, va fi „Lumina lumii” (Ioan 8, 12), „Calea, Adevărul și Viața” (Ioan 14, 6). Hristos este Învățătorul desăvârșit al oamenilor şi aceasta o deducem din faptul că mulțimile Îl urmau și-L ascultau: „Și aduceau la El pe toți cei ce se aflau în suferințe (…) și El îi vindeca. Și mulțimi multe mergeau după El” (Matei 4, 24-25). Atunci, cu miile (cf. Ioan 6, 10), azi, Evanghelia lui Hristos luminează cărarea oricărui om ce se îndreaptă spre Poarta Cerului.

Învățătura lui Hristos se adresează și azi tuturor oamenilor, indiferent de condiția lor socială și, fiind plină de harul iubirii Sale, rămâne vie pentru toate timpurile. Învățătura lui Hristos nu poate fi separată de prezența Sa vie în Biserică, prin Duhul Sfânt. Hristos n-a venit în lume ca un teoretician, ci învățătura Sa era împlinită prin fapte, prin exemplul Său, prin Persoana Sa plină de iubire și bunătate.

Logosul a fost în lume de la începutul creației, atât prin rațiunea lucrurilor, cât și prin persoanele umane care, prin rațiunea lor, descoperă lucrarea lui Dumnezeu Cel viu în lume. În Vechiul Testament vedem o prezență mai clară a lucrării lui Dumnezeu în lumea căzută sub povara păcatului. Prin prooroci, Dumnezeu Își trimite mesajul Său, că timpul așteptării oamenilor de a fi izbăviți din robia păcatului și a morții se apropie de sfârșit, că va veni Mesia.

Vechiul Testament este timpul așteptării întru nădejdea venirii în lume a Mântuitorului. Și iată azi, prin acest Praznic Dumnezeiesc, intrăm în Noul Testament, în timpul „plinirii vremii” (Galateni 4, 4), venirea în lume a Fiului lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos.

Hristos intră astăzi în istorie ca Dumnezeu adevărat și Om adevărat. Hristos sfințește istoria și timpul, dar îl sfințește și pe om. Istoria și timpul nu mai mor, ci intră în plinătatea iubirii lui Dumnezeu. Istoria nu mai rămâne o știință a nefericirii oamenilor, iar timpul se integrează în veșnicie, astfel că mâine este astăzi.

Iubiți fii duhovnicești,

De ce a venit Hristos în această lume?! A venit să caute comoara lui Dumnezeu aici, pe pământ: omul. Omul, comoara lui Dumnezeu, prin păcat a fost furată și ascunsă de moarte în adânc. Însă Dumnezeu n-a îngăduit să-I fie furată comoara pentru veșnicie, ci L-a trimis pe Fiul Său în lume să o aducă în Casa Tatălui Ceresc.

Hristos spune: „Mă duc să vă gătesc loc (….). Ca să fiți și voi unde sunt Eu” (Ioan 14, 2-3).

Taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu n-a fost înțeleasă de neamul lui Israel, deși de multe veacuri acest popor a fost pregătit prin profeți. Cu adevărat mare este această taină: „Dumnezeu S-a arătat în trup, S-a îndreptat în Duhul, a fost văzut de îngeri, S-a propovăduit între neamuri, a fost crezut în lume, S-a înălțat întru slavă” (I Timotei 3, 16).

Fraților, cât de nemărginită este iubirea lui Dumnezeu! Iubirea s-a văzut la crearea lumii și a oamenilor, dar nemărginirea o vedem acum, când Își trimite Fiul în lume să o răscumpere. Omul căzuse în păcat, dar iată că Dumnezeu îi iubește și pe cei păcătoși. I-a iubit și înainte de venirea în lume a Fiului Său, dar și azi, după ce Hristos S-a înălțat la Cer.

Fraților, să nu cădeți în deznădejde că Iisus Hristos ne-a părăsit. El este şi acum la cârma Corabiei, a Bisericii, pe care o conduce spre limanul cel liniștit al Împărăției lui Dumnezeu. Hristos l-a iubit și pe tâlharul care era cu El pe Golgota. Și pe tine te iubește, dar arată măcar și tu pocăința tâlharului.

Drept-măritori creștini,

Prin Întruparea Fiului lui Dumnezeu, noi avem în față, de azi, Icoana Dumnezeirii, pe Hristos Domnul: „Acesta este chipul lui Dumnezeu Celui nevăzut, mai înainte născut decât toată făptura” (Coloseni 1, 15). Prin întrupare și dragostea arătată oamenilor am fost zidiţi în Hristos: „Pentru că a Lui făptură suntem, zidiți în Hristos Iisus spre fapte bune, pe care Dumnezeu le-a gătit mai înainte ca să umblăm întru ele” (Efeseni 2, 10).

Iubiților, Mântuitorul vine azi la noi să înceapă în mod văzut lucrarea cea binecuvântată a răscumpărării noastre. Hristos vine aici, la noi, pe pământ, să ne înalțe și pe noi la Cer. Prin Întrupare, Hristos ia de la noi firea omenească și ne oferă firea Lui dumnezeiască, așa cum spune și Sfântul Atanasie cel Mare: „Dumnezeu S-a întrupat, pentru ca noi să ne îndumnezeim”.

Hristos Se face Fiu al Omului, ca pe om să-l facă fiu al lui Dumnezeu: „Căci toți sunteți fii ai lui Dumnezeu prin credința în Hristos Iisus” (Galateni 3, 26). Hristos Se face Fiu al Omului, dar rămâne Fiul lui Dumnezeu, Unicul Fiu al lui Dumnezeu: „Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată; Fiul cel Unul–Născut, Care este în sânul Tatălui, AcelaL-a făcut cunoscut” (Ioan 1, 18). Într-o singură Persoană, Hristos unește două naturi: natura dumnezeiască și natură omenească. Prin această tainică unire, Hristos ajunge să fie Dumnezeu adevărat și Om adevărat în același timp. Fiul lui Dumnezeu S-a făcut frate cu noi. Prin lucrarea tainică a Sfântului Duh se săvârșește în sufletul nostru o naștere de Sus, o naștere la o nouă viață, duhovnicească. Despre această naștere de Sus grăiește Hristos cu Nicodim, când îi spune: „Trebuie să vă nașteți de Sus” (Ioan 3, 7). Taina acestei nașteri de Sus se face prin Cuvântul lui Dumnezeu și prin Sfântul Botez. Dobândind acest har sfințitor, prin care se săvârșește nașterea cea duhovnicească, suntem și noi înfiați de Dumnezeu. Odată născuți de Sus, viața cea duhovnicească a harului trebuie să fie plăcută lui Dumnezeu, prin toate cele ce le facem noi aici, pe pământ. Purtăm în noi, în vase slabe de lut, această comoară prețioasă a harului, pe care l-au dobândit și sfinții, dar îl putem pierde prin săvârșirea de păcate grele. În ultimele Sale clipe pământești, Hristos le spune Apostolilor: „Privegheați și vă rugați, ca să nu intrați în ispită. Căci duhul este osârduitor, dar trupul este neputincios” (Marcu 14, 38).

Doamne, nu îngădui să vină peste noi ispite pe care să nu le putem trece, ca nu cumva să se stingă flacăra cea vie a harului primit de noi în Taina Sfântului Botez!

Iubiții mei,

Să mărturisim cu toată credința noastră, cu toată inima noastră, că Cel Născut azi în Peștera din Betleem, Întrupat din Fecioara Maria, este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu. Nu vă lăsați înșelați de cei care vă propovăduiesc ura și dezbinarea dintre frați, de cei care nu grăiesc în numele lui Hristos.

Ați văzut că, de multe ori, istoria și-a greșit drumul. Hristos a venit să ne arate Calea prin care ajungem la Tatăl Ceresc: „Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine” (Ioan 14, 6).

Iubiți credincioși,

Azi, Dumnezeu Tatăl ne oferă ca dar pe Fiul Său, însă din ale Sale brațe nu va lipsi niciodată un dar pentru fiecare dintre noi. Niciodată nu-L vom vedea pe Dumnezeu cu mâinile goale, ele sunt pline de daruri, doar să ne învrednicim să le primim.

Azi, Dumnezeu ne trimite Pâinea vieții, Pâinea cea de Sus, Pâinea nemuririi noastre: „Eu sunt Pâinea vieții; cel ce vine la Mine nu va flămânzi și cel ce crede în Mine nu va înseta niciodată” (Ioan 6, 35).

Să facem în viața noastră astfel încât să conjugăm viitorul la timpul prezent, asumându-ne și prezentul și veșnicia. Ne agățăm de aripa firavă a timpului și nu ne suim pe aripa veșniciei. Timpul se frânge, însă veșnicia este dăinuire în iubirea lui Dumnezeu. Hristos vine azi să ne arate drumul către nemărginire.

Fosta mea zi de mâine va fi ieri.

Mă îndrept spre infinit, spre nemărginit și voi fi într-o zi vecin cu infinitul și mă voi odihni sub aripa infinitului. A îmbătrânit și infinitul așteptându-mă.

Timpul a dăltuit în infinit chipul nostru.

Timpul zugrăvește icoane de sfinți pe care le așază în templul infinitului.

Timpul mângâie și sărută icoanele din templul infinitului.

Timpul are și el vârstele lui.

Timpul a încărunțit de atâta curgere și se pregătește și el să se odihnească în veșnicie.

Așa cum timpul își caută odihna în veșnicie, tot așa iubirea este fecioara care Îl caută în această lume pe Mirele Hristos.

Iubiți frați, Fecioara Maria împreună cu Dreptul Iosif s-au retras într-o peșteră din Betleem și de aici începe drumul lacrimilor. Lacrimile Maicii Domnului vor cădea pe drumul pe care vor fugi în Egipt. Și azi, multe mame își spală copiii în lacrimi; mame izgonite din familiile lor. Să fim și noi alături, în aceste timpuri grele, de mamele care nu au unde să se adăpostească sau nu au cu ce să-și hrănească pruncii.

Iubiți frați și surori în Domnul,

Mulțumesc Bunului Dumnezeu că m-a învrednicit să ajung la frățiile voastre prin cuvântul ce cu dragoste vi l-am scris.

Vă urez din inimă ca Sfintele Sărbători: Nașterea Domnului, Anul Nou 2021 și Botezul Domnului să le aveți cu sănătate, liniște deplină, mulțumire sufletească, bună sporire în toate faptele mântuirii.

Fraților, mărturisiți-L tuturor pe Hristos Cel dăruit nouă de Dumnezeu Tatăl.

Să-i aducem cinstire și Fecioarei Maria care L-a legănat pe ale sale brațe pe Fiul lui Dumnezeu.


Hristos Se naște, măriți-L,

           Hristos din ceruri, întâmpinați-L,

      Hristos pe pământ, înălțați-vă,

        Cântați Domnului tot pământul!


Rămâneți în iubirea Pruncului Iisus. Doamne, Iisuse, și în țara mea se află o peșteră. Rogu-Te, vino să Te naști în ea!


Al vostru al tuturor, de tot binele voitor și rugător către Pruncul Iisus,

† Ioan

al Banatului

Spiritualitate

Înălțarea Domnului. Cinstirea eroilor, sărbătoarea bisericească națională

Publicat

pe

Înălţarea Domnului Iisus Hristos este prăznuită la 40 de zile după Înviere, în Joia din săptămâna a 6-a după Paşti. Această sărbătoare este cunoscută în popor şi sub denumirea de Ispas.

În această zi creştinii se salută cu „Hristos S-a înălţat!“ şi „Adevărat S-a înălţat!“.

Timp de 40 de zile de la dumnezeiasca Sa Înviere din morţi, Hristos-Domnul S-a arătat ucenicilor Săi şi prin multe semne doveditoare i-a încredinţat că El este Mântuitorul Hristos înviat. La sfârşitul acestei perioade, S-a arătat pentru ultima oară ucenicilor Săi, le-a făgăduit trimiterea Duhului Sfânt şi, mergând în afara Ierusalimului, S-a înălţat sub privirile lor la cer, binecuvântându-i.

Atunci, doi îngeri s-au arătat zicând: „Bărbaţi galileeni, de ce staţi privind la cer? Acest Iisus care S-a înălţat de la voi la cer, astfel va şi veni, precum L-aţi văzut mergând la cer”.

Înălţarea Domnului este şi sărbătoare naţională bisericească, zi în care sunt pomeniţi eroii neamului.

Astfel, la sărbătoarea Înălțării Domnului şi Ziua Eroilor din ziua de joi, 25 mai 2023, după Sfânta Liturghie, vor fi oficiate slujbe de pomenire a eroilor neamului românesc în toate catedralele, bisericile, mănăstirile, cimitirele, troiţele şi monumentele închinate acestora din ţară şi străinătate.

Apoi, la ora 12.00, clopotele bisericilor ortodoxe vor fi trase în semn de recunoştinţă faţă de eroii care s-au jertfit pentru neam, credinţă şi ţară.

Pomenirea eroilor neamului românesc la praznicul Înălţării Domnului a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1920. Această decizie a fost consfinţită prin alte două hotărâri sinodale din anii 1999 şi 2001 prin care această zi a fost proclamată ca sărbătoare națională bisericească.

Prin legea 379/2003 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paşti, sărbătoarea Înălţării Mântuitorului Iisus Hristos, a fost proclamată Ziua Eroilor, ca sărbătoare naţională a poporului român.

Citeste mai mult

Spiritualitate

Sfinții împărați Constantin și Elena, prăznuiți de credincioșii ortodocși

Publicat

pe

La 21 mai, credincioșii ortodocși și catolici laolaltă îi celebrează pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa, Elena, “cei întocmai cu apostolii”. Sfinții Constantin și Elena şi-au dedicat vieţile credinţei creştine și sunt ocrortitorii familiei.

Cine s-ar fi gândit că rodul iubirii dintre un general roman și o frumoasă hangiță va ajunge, într-o bună zi, împărat și, peste veacuri, alături de mama sa, sfânt prăznuit cu mare fast în lumea creștină?! Este vorba despre Constantin cel Mare, care a ajuns împărat la Imperiului Roman, la numai 21 de ani.

Semnul crucii aduce biruință

Potrivit istoricilor bisericeşti, victoria armatei lui Constantin cel Mare împotriva oştilor mult mai numeroase ale lui Maxentiu, în anul 312, s-a datorat unui vis al împăratului, în care i s-a înfăţişat însuşi Iisus Hristos. Iisus i-a arătat semnul crucii luminos pe cer, spunându-i că dacă va pune crucea pe steaguri, prin acest semn va învinge. Minunea a avut loc şi Constantin a devenit adept al creştinismului. Cu aceeaşi credinţă puternică, mama sa, Elena, a mers la Ierusalim, în căutarea locurilor sfinte din Evanghelii. Ea a descoperit Sfântul Mormânt şi lemnul Sfintei Cruci pe care a fost răstignit Iisus. Acolo, Elena a zidit biserica Sfântului Mormânt, bisericile din Betleem, din Nazaret şi alte sfinte locaşuri. Tot ea a contribuit la mutarea capitalei imperiului, în vechiul Bizanţ, numit apoi Constantinopol, făcând ca oraşul să strălucească mai puternic decât Roma antică, în semn de preţuire şi ca rod al credinţei în Dumnezeu.

Sfinții Constantin și Elena au eliberat credința

Constantin a rămas în istorie drept împăratul care a dat libertate creştinismului, transformându-l în religie permisă de lege, în anul 313, prin Edictul de la Milano. Sub conducerea lui au fost adoptate măsuri favorabile Bisericii, după o lungă perioadă de interdicţii şi persecuţii. Preoţii au primit subvenţii si au fost scutiţi de anumite obligaţii. Spiritul creştin şi-a pus amprenta şi asupra legilor, renunţându-se la pedepsele prea aspre, îmbunătăţindu-se viaţa în închisori, simplificându-se eliberarea sclavilor prin declararea libertăţii lor de către episcopi şi preoţi în biserici, protejându-i pe sărmani, orfani şi văduve. Împăratul Constantin e cel care a decretat duminica zi de odihnă, sărbătoare săptămânală, în care până şi soldaţii mergeau la biserică. Şi tot el a luptat pentru unitatea credinţei, fiind autorul unei mari părţi a Crezului rostit astăzi de toţi creştinii. Constantin cel Mare a murit la zi mare, în Duminica Rusaliilor, fiind înmormântat într-una dintre ctitoriile sale religioase.

Ce se face de Constantin și Elena?

Este important de știut ce se face de Constantin și Elena. Se crede că, în ziua de 21 mai, când Biserica îi sărbătorește pe Sfinții Constantin și Elena, păsările își învață puii să zboare, sub stricta supraveghere a lui Constantin Graur sau Costandinul puilor. Dacă ziua e respectată cum se cuvine, zburătoarele dăunătoare nu vor ataca lanurile şi viile. Celor ce muncesc le ard bucatele pe câmp şi au parte de pagube mari. Este ultima zi de semănat porumb, ovăz și mei. Tot cu mare cinste şi fără muncă trebuie celebrat şi Ioan Fierbe-Piatra, pe 25 mai. Altminteri, se zice că urmează cumpene grele în viaţă, vijelii dezlănţuite şi grindină, multă durere şi boli.

 Sursa: Libertatea pentrufemei.ro

Citeste mai mult

Spiritualitate

Săptămâna Luminată se încheie cu Duminica Tomii sau Paștile Mic

Publicat

pe

Duminica Tomii este o zi de pomenire a morților. În prezent, de Paștele Blajinilor, fiecare familie merge la cimitir, aducând colivă, ouă roșii, cozonac, pască. Ele sunt sfințite de preot și împărțite femeilor, copiilor sau oamenilor sărmani prezenți la această pomenire.

În tradiția poporului român se vorbește despre Paștele Blajinilor, care în unele zone etnografice era serbat în Duminica Tomii, iar în altele a doua zi, lunea. În trecut, de Paștele Blajinilor, românii se adunau prin poieni și dumbrăvi, se așezau pe iarbă și se bucurau mâncând ouă roșii, pască, miel fript și bând vin sau rachiu fiert, îndulcit cu miere. Nimeni nu lucra de Paștele Blajinilor.

Ziua era ținută prin nelucrare pentru ca pământul să rodească. În timp, Paștele Blajinilor a fost asimilat cultului funerar românesc. În prezent, prin „blajini” sunt desemnați morții din familia fiecăruia. În trecutul nu foarte îndepărtat, în Moldova, femeile mai în vârstă strângeau ouăle vopsite la Paști, le duceau în grădină și le dădeau de-a dura pe iarbă. Le culegeau copiii ca pomană pentru sufletele celor trecuți la Domnul.

Strămoșii noștri credeau și ei în existența unor oameni de odinioară care nu s-au remarcat prin puterile lor fizice, ci prin virtuțile creștine. Acestea i-au făcut vestiți peste mări și țări.

Numele lor variază: li se spune blajini în Moldova, rohmani în Bucovina, răgmani în Maramureș. Cele mai multe informații despre ei le găsim în culegerile vechi de folclor întreprinse de Elena Niculiță Voronca și Simion Florea Marian, care era și preot. Informațiile sunt disparate – situație tipică pentru viziunea despre lume a omului arhaic. Legendele nu au coerența unei teorii, din simplul motiv că țăranul român își explica lumea prin povești, nu prin enunțuri abstracte și reci. Legendele, de multe ori, se contraziceau sau se completau ca piesele unui joc de puzzle.

De aceea, despre originea blajinilor întâlnim mai multe versiuni. Ce erau ei în mentalitatea autohtonă, arhaică? Un popor creștin – „un neam tare bun de oameni”, „nu fac stricăciune nimănuia” -, care viețuia într-un tărâm îndepărtat: unii credeau că trăiesc sub pământ, alții în ostroavele mărilor sau chiar în pustietate. Neavând case, viețuiau la umbra pomilor. Principala trăsătură a lor era evlavia față de Dumnezeu: postesc mult și se roagă continuu. Sunt buni la inimă, blajini. Ducând o viață sfântă, când mor, merg neabătut spre rai.

Mai ales în Bucovina și Moldova, românii credeau că, neavând calendar, blajinii nu știu în ce dată cade Paștele − cea mai importantă sărbătoare a lor. Româncele îi ajutau și se considera că este o mare greșeală să faci altminteri: strângeau într-o sită sau covățică cojile de la ouăle pe care le foloseau pentru pregătirea pascăi și a diverselor prăjituri și copturi, iar în sâmbăta de dinaintea Învierii Domnului le aruncau pe o apă curgătoare.

Credeau cu tărie că, purtate de râuri, cojile vor ajunge în Apa Sâmbetei – des întâlnită în basmele românești -, care le va duce în tărâmul blajinilor. Văzându-le, aceștia se bucurau cu negrăită bucurie și începeau și ei să prăznuiască Învierea Domnului. În unele legende românești, româncele gospodine nu doar îi înștiințau pe blajini de venirea Paștelui, ci îi și hrăneau: din cojile ajunse în țara lor se fac la loc, prin minune, ouă întregi din care mănâncă nu mai puțin de doisprezece blajini deodată.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite