Ne găsiți și pe:

Spiritualitate

IPS Ioan în Pastorala de Paști: „Doamne, mângâie și depărtează suferința acestui neam greu încercat acum!“

Publicat

pe

† IOAN, Din mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului

Iubitului nostru cler, cinului monahal şi drept-credincioşilor creştini, har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl, iar de la noi, părintească binecuvântare.

„…întristarea voastră se va prefaceîn bucurie.” (Ioan 16, 20)

Hristos a înviat!

Iubiți frați și surori în Domnul,

Să dăm slavă Bunului Dumnezeu Care, prin sfintele slujbe, ne-a învrednicit să fim lângă Fiul Său Cel iubit, când Și-a desăvârșit drama prin care a mântuit lumea. Aceste ultime zile din viața Lui pământească au pricinuit întristare Maicii Sale Preacurate, Sfinților Apostoli și ucenicilor, dar și îngerilor. Am putea spune: Întristatu-s-au cerul și pământul. Cutremuratu-s-a iadul întru adâncul său. Omul asistă neputincios la desfășurarea acestei drame unice în conținut și una pe scena creației. Păcatul l-a dus pe om în robia întunericului.

Hristos n-a așteptat pe Cruce să fie salvat de ucenici. Fiul lui Dumnezeu știa că a venit să-i salveze pe ei și pe noi, cei de azi, dar și pe cei de mâine. Hristos n-a strigat pe Cruce: Salvați-Mă!, ci: Vă iert șiMă voi sui în Cer să vă împac pe toți cu Tatăl.

În Ghetsimani, Hristos le spune Apostolilor, înainte de marea Sa rugăciune: „Întristat este sufletul meu până la moarte” (Matei 26, 38). Iată ce a făcut omul căzut în păcat: L-a întristat pe Dumnezeu! Oare până când Îl vom mai întrista pe Dumnezeu cu păcatele noastre?! Ne înșelăm, fraților, crezând că pe Dumnezeu Îl putem condamna pe veci la întristare. Oare nu mai este iubire, nu mai este lacrimă de pocăință?

Iubirea este lacrima lui Dumnezeu care a căzut peste om; este sângele vărsat de Hristos pentru noi.

Iubirea este fecioara care își caută Mirele Care S-a răstignit pentru ea.

Pe Cruce, Hristos a murit moartea.

Noi L-am pus pe Cruce, iar El ne-a pus atunci pe aripile veșniciei. Cum știe Dumnezeu să răsplătească omului: omul Îi dă Crucea, iar Dumnezeu, veșnicia!

Crucea n-a putut opri iubirea lui Dumnezeu, iubirea trece dincolo de Cruce. Dumnezeu, chiar și atunci când este întristat, iubește. Eu, când sunt întristat, urăsc, hulesc și judec.

Doamne, mai varsă o lacrimă peste ale noastre inimi să se umple de iubire!

Iubiți fii duhovnicești,

Întristată este lumea azi, dar prin credință „întristarea voastră se va preface în bucurie” (Ioan 16, 20), așa le grăia Hristos Apostolilor Săi. Cred că acest cuvânt ni l-ar da și nouă azi, mai ales celor din ale căror familii au plecat mamă, tată, frați, prieteni.

Dumnezeu să preschimbe întristarea din inimile frățiilor voastre, așa cum a preschimbat întristarea care a fost în inima Maicii Domnului, a Sfinților Apostoli și a ucenicilor, după Cruce, piroane și cununa de spini.

Iubiților, sfânta lumină pe care o primiți este parte din bucuria pe care au primit-o femeile mironosițe când s-au dus la Mormânt să-L caute și să-I ducă mir lui Hristos, Mirelui Ceresc: „Dar când mergeau ele să vestească ucenicilor, iată Iisus le-a întâmpinat, zicând: Bucurați-vă!” (Matei 28, 9)

În taina sfintei lumini se ascunde iubirea lui Hristos. Dumnezeu ne întâmpină și la acest Praznic mare cu lumină, întru care sălășluiește iubirea Lui față de om, coroana creației Sale.

Omul este nu numai rodul înțelepciunii lui Dumnezeu, dar și al iubirii Sale. Iubirea lui Dumnezeu iartă inima împovărată și smerită și transcende chiar și moartea. Să nu-ți fie teamă de iubire și de moarte.

Iubește și iartă, iar moartea nu te va atinge.

Există în Cer o casă în care domnește iubirea. În acea casă este așteptat să vină omul care, în această lume, caută o singură comoară: pe Hristos.

Iubiți mei frați, în existența noastră pământească nu putem pune în paranteză sufletul. La sfârșitul vieții, unii frați creștini zic: Ce a fost aceasta? Înseamnă că au trăit ca o nonprezență pe acest pământ, neștiind că mormântul este casa vremelnicei veșnicii.

Fraților, noi, românii, nu ne-am extins în istorie pe orizontală, ci în Sus și nu am încercat să ne înveșnicim în piramide, ci în biserici și în mănăstiri. Biserica este semnul că neamul nostru se află pe aripile veșniciei, iar nu pe cele ale morții și că am fost zidiți la rândul nostru spre nemurire. Chiar și atunci când am fost trași pe roată în istorie, ca neam, Hristos a sfărâmat roata și ne-a ajutat să ne ducem crucea neamului până la Golgota cea de Sus.

Hristos, pe Cruce, Horea, pe roată.

Hristos, pe Golgota, Horea, în Apuseni.

Prin Jertfa lui Hristos vom dobândi Împărăția bucuriei lui Dumnezeu.

Prin suferință vom păstra Carpații, casa vremelniciei noastre pe acest pământ.

Iubiți frați și surori,

Hristos, după moartea pe Cruce, a trecut prin marea noapte spre Înviere. După ultimele Sale cuvinte, S-a lăsat marea tăcere. Constantin Brâncuși, pe malul Jiului, a dăltuit în piatră tăcerea și apoi în tăcere s-a întâlnit cu Infinitul.

Așa cum te părăsește umbra în noapte, așa L-au părăsit pe Hristos ucenicii Săi.

Iubiților, Hristos nu a fost răstignit între doi sfinți, ci între doi tâlhari, vrând să ne arate că a venit și pentru ei pe acest pământ; și pe tâlhari îi așteaptă la poarta Cerului. Unul dintre tâlhari Îl apără pe Hristos, arătându-I nevinovăția.

O, de cât har s-a învrednicit acest tâlhar pe cruce! Atemporal, am putea spune că, în momentul când acest tâlhar Îl apăra pe Hristos, el atunci a înviat. Hristos, lăsându-l pe cruce, a coborât la iad și apoi, împreună cu tâlharul, au pășit pe poarta Raiului. Tâlharul rămâne și pentru noi un reazem de nădejde pentru iertarea și iubirea lui Dumnezeu.

Iubite frate, chiar dacă, până în această noapte a Învierii, ai tâlhărit, scoală-te și vino la Cruce, încă mai este Hristos pe ea. Și pentru tine a curs o picătură de sânge din coasta Lui. Înainte de a coborî la iad, Hristos a coborât în inima tâlharului. Și azi, din Potir, Hristos poate să coboare în inima ta. El așteaptă de la tine un semn de pocăință și să verși o lacrimă.

Lacrima este rostirea sufletului, este strigătul din adânc către Dumnezeu.

Adânc, Doamne, adânc, căci în adânc de păcate am căzut!

Doamne, chiar dacă suntem mai în adânc decât iadul, află-ne cu lumina Învierii Tale!

Cine Îl apără azi pe Hristos? Poate vei zice că nu mai e pe Cruce. Dar, dacă iei bine seama, vei vedea că azi, mai mult ca oricând, se bat mii de piroane în Trupul tainic al lui Hristos, în Biserica Sa. Nu ai vrea să iei și tu chipul tâlharului care, pironit fiind pe cruce, Îl apăra pe Hristos?! Tâlharul era în piroane pe cruce, tu, liber. Ridică-ți fruntea și mărturisește că: „Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu (…). Care pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria și S-a făcut Om” (Simbolul Credinței). Tu ești mai bun decât un tâlhar, îndrăznește și mărturisește-L pe Cel Care S-a luptat în locul tău pe Cruce, murind moartea. Cu doi tâlhari a fost Hristos răstignit, dar numai pe unul l-a luat cu Sine și a intrat în Rai.

Iubiților, să nu nesocotim bunătatea, răbdarea și iubirea lui Dumnezeu, dar nici dreptatea Lui. Hristos spune despre Sine: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața” (Ioan 14, 6). Adică să nu-L nesocotim pe Cel Care este Dreptatea în Sine și Iubirea desăvârșită.

Hristos iartă și binecuvântează pocăința tâlharului și socotește răstignirea lui pe cruce, lângă Mântuitorul, ca pe o jertfă adusă lui Dumnezeu pentru păcatele sale.

De ce mare har s-a învrednicit acest tâlhar! Cei doi tâlhari au avut aceeași chemare, pe amândoi i-a luat Hristos de mână cu Sine pe cruce, dar, când au ajuns la poarta Raiului, unul a zis: Eu vreau să rămân cu tâlharii. Lumina Raiului mă orbește, lăsați-mă în adâncul întunericului. Și lăsat a fost.

Iubite mame, v-am văzut de multe ori venind la sfânta biserică ținându-vă copilașii de mână. Aveți grijă de ei și să vă ajute Bunul Dumnezeu să intrați cu toții de mână în Rai, așa cum a intrat și Hristos cu tâlharul.

După Înviere, cu toții avem aceeași chemare a lui Hristos, să intrăm în Împărăția luminii: „Cine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34). Aceasta este porunca marii chemări a iubirii lui Dumnezeu.

Hristos a împărțit Raiul cu un tâlhar, ai nădejde că vrea să-l împartă și cu tine.

Iubite frate, poate că nu ai aici nicio palmă de pământ; vino la Hristos și îți va da o parte de Cer. N-ai pământ, ai cer și vei fi cel mai bogat om.

Iubiților, Hristos Cel Înviat, prin Jertfa Sa pe Cruce ne-a redat bucuria vieții și arvuna dobândirii fericirii veșnice. De astăzi avem moștenire cerească, de vom dori-o de aici, de pe pământ, de vom crede, de vom iubi și de ne vom smeri ca tâlharul de pe cruce: „Binecuvântat fie Dumnezeu și Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos Care, după mare mila Sa, prin Învierea lui Iisus Hristos din morți, ne-a născut din nou spre nădejde vie, spre moștenire nestricăcioasă și neîntinată și neveștejită, păstrată în ceruri pentru voi” (I Petru 1, 3-4).

Bucuria Învierii să-i cuprindă și pe frații noștri care sunt în suferință, Hristos a suferit și pentru ei!

Doamne, mângâie și depărtează suferința acestui neam greu încercat acum!

Iubiți frați și surori, la acest Praznic vă doresc să aveți parte de bucuria femeilor mironosițe.

Fraților, e primăvară!

A înflorit Trandafirul pe Golgota: Hristos a înviat!

Spiritualitate

Sărbătoare. Creștinii îl prăznuiesc pe Sfântul Andrei, ocrotitorul României

Publicat

pe

Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României, este sărbătorit în fiecare an,  în 30 noiembrie, în Biserica Ortodoxă.

În România, Sfântul Andrei se bucură de o cinstire deosebită, fiind considerat Apostolul românilor sau creștinătorul poporului român. De aceea, numeroase mănăstiri și biserici de mir l-au luat ca ocrotitor și îl prăznuiesc în fiecare an, organizând ample evenimente religioase și culturale, sfântul fiind ocrotitorul românilor de pretutindeni.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât în anul 1995 ca ziua Sfântului Apostol Andrei să fie însemnată cu cruce roșie în calendarul bisericesc, iar în 1997 a fost proclamat Ocrotitorul României.

Ziua prăznuirii sale a devenit sărbătoare națională bisericească, ca urmare a hotărârii Sfântului Sinod din 14 noiembrie 2001.

Datorită evlaviei pe care o au credincioșii ortodocși români față de Sfântul Apostol Andrei, a fost ales drept ocrotitor al Catedralei Mântuirii Neamului, fiind cel de-al doilea hram.

Moaștele sale au fost aduse pentru prima dată în țara noastră la Iași, în anul 1996. De numele Sfântului Apostol Andrei este legată și originea Bisericii dreptmăritoare din România. Din mărturiile istoricilor și din Sfânta Tradiție reiese că Sfântul Andrei este și primul propovăduitor al Evangheliei la strămoșii noștri daco-romani. Deci, creștinismul românesc are origine apostolică.

Sfântului i-au fost încredințate spre evanghelizare ținuturile din preajma Mării Negre. Este cert că în drumul său Apostolul Întâi chemat a predicat Evanghelia atât în sudul Basarabiei, cât și în Sciția Mică (Dobrogea de azi).

Numai astfel se explică faptul că primul centru episcopal cunoscut pe teritoriul țării noastre a fost la Tomis. De asemenea, tradițiile și obiceiurile populare românești consideră pe Sfântul Andrei ca un părinte spiritual al neamului nostru, ziua de 30 noiembrie fiind însoțită la români de bogate și semnificative elemente folclorice.

La noi în țară se află peştera Sfântului Apostol Andrei, fiind cea mai veche biserică creştină de pe teritoriul României, și considerată Bethleemul creştinismului românesc.

Peştera Sfântului Apostol Andrei este aşezată într-o poiană din pădurea Migilet, din marginea localităţii Ion Corvin, judeţul Constanța, în vechea provincie romană Scythia Minor, la numai câţiva kilometri de cetatea antică Adamclisi şi de monumentul Tropaeum Traiani. Tradiţia şi unele descoperiri arheologice acreditează această peşteră ca fiind locul în care, pentru o perioadă de timp, a locuit însuşi Apostolul Andrei, ajuns pe meleagurile strămoşilor noştri geto-daci în misiunea lui de propovăduire a Evangheliei.

Prin Legea nr. 147 din 23 iulie 2012, adoptată de Senatul României în 23 noiembrie 2011 și de Camera Deputaților în 26 iunie 2012, iar apoi promulgată prin Decretul nr. 517/20 iulie 2012 al președintelui României, ziua de 30 noiembrie, în care se face pomenirea Sfântului Apostol Andrei cel Întâi chemat, Ocrotitorul României, a fost consacrată ca zi de sărbătoare legală în care nu se lucrează.

Peste 700.000 români își aniversează ziua onomastică de Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei.

Citeste mai mult

Spiritualitate

Părintele Arsenie Boca a fost comemorat la Mănăstirea Prislop

Publicat

pe

Părintele Arsenie Boca a fost comemorat duminică la locul său de odihnă, Mănăstirea Prislop, la împlinirea a 32 de ani de la trecerea la cele veşnice.

A fost oficiată o slujbă de pomenire în biserica mănăstirii imediat după Sfânta Liturghie şi alta în cimitir la locul unde a fost înhumat.

Slujbele au fost oficiate de Mitropolitul Laurenţiu al Ardealului, Episcopul Andrei al Covasnei şi Harghitei, de Episcopul Daniil, locţiitor al Daciei Felix şi de Arhiereul vicar Nestor Hunedoreanul al Episcopiei Devei şi Hunedoarei.

Episcopiil Daniil, care l-a cunoscut timp de un deceniu pe Părintele Arsenie Boca, a explicat de ce îl consideră steaua fixă de pe cerul României şi al Bisericii Ortodoxe Române.

„Părintele nostru Arsenie Boca doreşte să continue jertfa sfinţiei sale pentru mântuirea noastră ca şi credincioşi ortodocşi români, ca Biserică Ortodoxă, ca ţară. De aceea, l-am numit şi-l numesc public pe părintele nostru Arsenie Boca Steaua fixă de pe cerul României, din vremurile noastre şi de pe cerul Bisericii Ortodoxe Române”.

„Steaua fixă este steaua după care se călăuzesc alte stele, după care se căluzesc cei ce merg noaptea prin deşert sau prin pustiu, cei ce navighează sau călătoresc pe mări sau pe oceane. Părintele Arsenie Boca, în viziunea mea, ca episcop care l-am cunoscut vreme de aproximativ zece ani, este steaua fixă a României”, a subliniat PS Daniil.

Mitropolitul Ardealului despre canonizare: „Știe Dumnezeu“

Părintele Arsenie Boca a trecut la cele veșnice în data de 28 noiembrie 1989, iar mormântul său a devenit un adevărat loc de pelerinaj pentru toți cei care l-au cunoscut și l-au preţuit.

Subcomisia sinodală pentru canonizarea sfinților români analizează propunerea de canonizare înaintată de Mitropolia Ardealului la finalul anului 2019.

Mitropolitul Ardealului a fost întrebat joi, în cadrul unei conferinţe, când va fi canonizat Părintele Arsenie Boca. Potrivit Agerpres, ierarhul a răspuns: „Ştie Dumnezeu. Noi când facem previziuni din acestea, nu am darul premoniţiei, nu ştiu. Va vrea Dumnezeu! Când vrea Dumnezeu şi când vrea şi părintele şi va fi. Noi nădăjduim”.

IPS Laurenţiu a explicat că se adună în continuare dovezi ale minunilor înfăptuite de Părintele Arsenie Boca, însă a atras atenţia că nu este cazul să se exagereze unele vorbe ale sale.

„Este adevărat că părintele a spus că nu mai merge mult, nu mai rabdă Dumnezeu mult, dar nu i-a pomenit niciodată numele lui Ceauşescu, pentru că era foarte atent cu reacţia oamenilor, cu senzaţionalul. (…) În momentul de faţă nu are nevoie de mistificările unora. Unele sunt chiar aşa mistificări, că l-a văzut unul aici şi l-a văzut şi dincolo. (…) unele sunt caraghioase, pur şi simplu caraghioase şi pe noi nu ne-au amuzat, ci ne-au întristat, deci comisia de cercetare, de canonizare a fost pur şi simplu uimită de unele afirmaţii, dar aşa sunt oamenii”.

„Dar cele bune întotdeauna au trecut peste celelalte, au răzbătut. Aşa se cerne şi rămân numai lucrurile adevărate şi folositoare”, a explicat ierarhul.

Mitropolitul Ardealului a mai afirmat că l-a cunoscut personal pe Părintele Arsenie Boca, a primit sfaturi de la el şi este convins că acesta era „un om al lui Dumnezeu”, „o mare personalitate, acest părinte duhovnicesc care a lăsat urme adânci în viaţa spirituală a credincioşilor din întreaga ţară, nu numai din Ardeal, dar mai ales din Ardeal”.

sursa: basilica.ro

Citeste mai mult

Spiritualitate

Creştinii prăznuiesc Intrarea Maicii Domnului în Biserică

Publicat

pe

Sărbătoarea creştină este cunoscută în popor sub denumirea de Vovidenia sau Ovedenia. Este prima mare sărbătoare din postul Crăciunului. Cei care ţin post au voie să mănâce peşte în această zi.

Ioachim şi Ana nu aveau copii, asa că L-au rugat pe Dumnezeu să îi facă părinţi. Ei au făgăduit că dacă vor avea un copil îl vor duce la templu şi îl vor închina Lui. Un înger le-a vestit că vor avea o fată, pe care o vor numi Maria. Sfinţii Ioachim şi Ana nu au uitat de promisiunea făcută lui Dumnezeu şi la trei ani de la naşterea Maicii Domnului, au dus-o pe fiica lor la templu. Au fost întâmpinaţi de marele preot Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul, care a dus-o pe Maria în cea mai sfântă încăpere din Biserica, unde a stat până la vârsta de 15 ani.

În unele locuri, astăzi, copiii pun crengi de măr în vase cu apă şi le folosesc în noaptea de Anul Nou drept sorcove.

În credinţa populară se spune că dacă nuieluşa Sfântului Nicolae, care trebuie să fie din măr, înfloreşte până la sărbătoarea Naşterii Domnului, înseamnă că Sfântul l-a iertat pe cel pedepsit cu ea.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite