Ne găsiți și pe:

Spiritualitate

IPS Ioan în Pastorala de Paști: „Doamne, mângâie și depărtează suferința acestui neam greu încercat acum!“

Publicat

pe

† IOAN, Din mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului

Iubitului nostru cler, cinului monahal şi drept-credincioşilor creştini, har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl, iar de la noi, părintească binecuvântare.

„…întristarea voastră se va prefaceîn bucurie.” (Ioan 16, 20)

Hristos a înviat!

Iubiți frați și surori în Domnul,

Să dăm slavă Bunului Dumnezeu Care, prin sfintele slujbe, ne-a învrednicit să fim lângă Fiul Său Cel iubit, când Și-a desăvârșit drama prin care a mântuit lumea. Aceste ultime zile din viața Lui pământească au pricinuit întristare Maicii Sale Preacurate, Sfinților Apostoli și ucenicilor, dar și îngerilor. Am putea spune: Întristatu-s-au cerul și pământul. Cutremuratu-s-a iadul întru adâncul său. Omul asistă neputincios la desfășurarea acestei drame unice în conținut și una pe scena creației. Păcatul l-a dus pe om în robia întunericului.

Hristos n-a așteptat pe Cruce să fie salvat de ucenici. Fiul lui Dumnezeu știa că a venit să-i salveze pe ei și pe noi, cei de azi, dar și pe cei de mâine. Hristos n-a strigat pe Cruce: Salvați-Mă!, ci: Vă iert șiMă voi sui în Cer să vă împac pe toți cu Tatăl.

În Ghetsimani, Hristos le spune Apostolilor, înainte de marea Sa rugăciune: „Întristat este sufletul meu până la moarte” (Matei 26, 38). Iată ce a făcut omul căzut în păcat: L-a întristat pe Dumnezeu! Oare până când Îl vom mai întrista pe Dumnezeu cu păcatele noastre?! Ne înșelăm, fraților, crezând că pe Dumnezeu Îl putem condamna pe veci la întristare. Oare nu mai este iubire, nu mai este lacrimă de pocăință?

Iubirea este lacrima lui Dumnezeu care a căzut peste om; este sângele vărsat de Hristos pentru noi.

Iubirea este fecioara care își caută Mirele Care S-a răstignit pentru ea.

Pe Cruce, Hristos a murit moartea.

Noi L-am pus pe Cruce, iar El ne-a pus atunci pe aripile veșniciei. Cum știe Dumnezeu să răsplătească omului: omul Îi dă Crucea, iar Dumnezeu, veșnicia!

Crucea n-a putut opri iubirea lui Dumnezeu, iubirea trece dincolo de Cruce. Dumnezeu, chiar și atunci când este întristat, iubește. Eu, când sunt întristat, urăsc, hulesc și judec.

Doamne, mai varsă o lacrimă peste ale noastre inimi să se umple de iubire!

Iubiți fii duhovnicești,

Întristată este lumea azi, dar prin credință „întristarea voastră se va preface în bucurie” (Ioan 16, 20), așa le grăia Hristos Apostolilor Săi. Cred că acest cuvânt ni l-ar da și nouă azi, mai ales celor din ale căror familii au plecat mamă, tată, frați, prieteni.

Dumnezeu să preschimbe întristarea din inimile frățiilor voastre, așa cum a preschimbat întristarea care a fost în inima Maicii Domnului, a Sfinților Apostoli și a ucenicilor, după Cruce, piroane și cununa de spini.

Iubiților, sfânta lumină pe care o primiți este parte din bucuria pe care au primit-o femeile mironosițe când s-au dus la Mormânt să-L caute și să-I ducă mir lui Hristos, Mirelui Ceresc: „Dar când mergeau ele să vestească ucenicilor, iată Iisus le-a întâmpinat, zicând: Bucurați-vă!” (Matei 28, 9)

În taina sfintei lumini se ascunde iubirea lui Hristos. Dumnezeu ne întâmpină și la acest Praznic mare cu lumină, întru care sălășluiește iubirea Lui față de om, coroana creației Sale.

Omul este nu numai rodul înțelepciunii lui Dumnezeu, dar și al iubirii Sale. Iubirea lui Dumnezeu iartă inima împovărată și smerită și transcende chiar și moartea. Să nu-ți fie teamă de iubire și de moarte.

Iubește și iartă, iar moartea nu te va atinge.

Există în Cer o casă în care domnește iubirea. În acea casă este așteptat să vină omul care, în această lume, caută o singură comoară: pe Hristos.

Iubiți mei frați, în existența noastră pământească nu putem pune în paranteză sufletul. La sfârșitul vieții, unii frați creștini zic: Ce a fost aceasta? Înseamnă că au trăit ca o nonprezență pe acest pământ, neștiind că mormântul este casa vremelnicei veșnicii.

Fraților, noi, românii, nu ne-am extins în istorie pe orizontală, ci în Sus și nu am încercat să ne înveșnicim în piramide, ci în biserici și în mănăstiri. Biserica este semnul că neamul nostru se află pe aripile veșniciei, iar nu pe cele ale morții și că am fost zidiți la rândul nostru spre nemurire. Chiar și atunci când am fost trași pe roată în istorie, ca neam, Hristos a sfărâmat roata și ne-a ajutat să ne ducem crucea neamului până la Golgota cea de Sus.

Hristos, pe Cruce, Horea, pe roată.

Hristos, pe Golgota, Horea, în Apuseni.

Prin Jertfa lui Hristos vom dobândi Împărăția bucuriei lui Dumnezeu.

Prin suferință vom păstra Carpații, casa vremelniciei noastre pe acest pământ.

Iubiți frați și surori,

Hristos, după moartea pe Cruce, a trecut prin marea noapte spre Înviere. După ultimele Sale cuvinte, S-a lăsat marea tăcere. Constantin Brâncuși, pe malul Jiului, a dăltuit în piatră tăcerea și apoi în tăcere s-a întâlnit cu Infinitul.

Așa cum te părăsește umbra în noapte, așa L-au părăsit pe Hristos ucenicii Săi.

Iubiților, Hristos nu a fost răstignit între doi sfinți, ci între doi tâlhari, vrând să ne arate că a venit și pentru ei pe acest pământ; și pe tâlhari îi așteaptă la poarta Cerului. Unul dintre tâlhari Îl apără pe Hristos, arătându-I nevinovăția.

O, de cât har s-a învrednicit acest tâlhar pe cruce! Atemporal, am putea spune că, în momentul când acest tâlhar Îl apăra pe Hristos, el atunci a înviat. Hristos, lăsându-l pe cruce, a coborât la iad și apoi, împreună cu tâlharul, au pășit pe poarta Raiului. Tâlharul rămâne și pentru noi un reazem de nădejde pentru iertarea și iubirea lui Dumnezeu.

Iubite frate, chiar dacă, până în această noapte a Învierii, ai tâlhărit, scoală-te și vino la Cruce, încă mai este Hristos pe ea. Și pentru tine a curs o picătură de sânge din coasta Lui. Înainte de a coborî la iad, Hristos a coborât în inima tâlharului. Și azi, din Potir, Hristos poate să coboare în inima ta. El așteaptă de la tine un semn de pocăință și să verși o lacrimă.

Lacrima este rostirea sufletului, este strigătul din adânc către Dumnezeu.

Adânc, Doamne, adânc, căci în adânc de păcate am căzut!

Doamne, chiar dacă suntem mai în adânc decât iadul, află-ne cu lumina Învierii Tale!

Cine Îl apără azi pe Hristos? Poate vei zice că nu mai e pe Cruce. Dar, dacă iei bine seama, vei vedea că azi, mai mult ca oricând, se bat mii de piroane în Trupul tainic al lui Hristos, în Biserica Sa. Nu ai vrea să iei și tu chipul tâlharului care, pironit fiind pe cruce, Îl apăra pe Hristos?! Tâlharul era în piroane pe cruce, tu, liber. Ridică-ți fruntea și mărturisește că: „Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu (…). Care pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria și S-a făcut Om” (Simbolul Credinței). Tu ești mai bun decât un tâlhar, îndrăznește și mărturisește-L pe Cel Care S-a luptat în locul tău pe Cruce, murind moartea. Cu doi tâlhari a fost Hristos răstignit, dar numai pe unul l-a luat cu Sine și a intrat în Rai.

Iubiților, să nu nesocotim bunătatea, răbdarea și iubirea lui Dumnezeu, dar nici dreptatea Lui. Hristos spune despre Sine: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața” (Ioan 14, 6). Adică să nu-L nesocotim pe Cel Care este Dreptatea în Sine și Iubirea desăvârșită.

Hristos iartă și binecuvântează pocăința tâlharului și socotește răstignirea lui pe cruce, lângă Mântuitorul, ca pe o jertfă adusă lui Dumnezeu pentru păcatele sale.

De ce mare har s-a învrednicit acest tâlhar! Cei doi tâlhari au avut aceeași chemare, pe amândoi i-a luat Hristos de mână cu Sine pe cruce, dar, când au ajuns la poarta Raiului, unul a zis: Eu vreau să rămân cu tâlharii. Lumina Raiului mă orbește, lăsați-mă în adâncul întunericului. Și lăsat a fost.

Iubite mame, v-am văzut de multe ori venind la sfânta biserică ținându-vă copilașii de mână. Aveți grijă de ei și să vă ajute Bunul Dumnezeu să intrați cu toții de mână în Rai, așa cum a intrat și Hristos cu tâlharul.

După Înviere, cu toții avem aceeași chemare a lui Hristos, să intrăm în Împărăția luminii: „Cine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34). Aceasta este porunca marii chemări a iubirii lui Dumnezeu.

Hristos a împărțit Raiul cu un tâlhar, ai nădejde că vrea să-l împartă și cu tine.

Iubite frate, poate că nu ai aici nicio palmă de pământ; vino la Hristos și îți va da o parte de Cer. N-ai pământ, ai cer și vei fi cel mai bogat om.

Iubiților, Hristos Cel Înviat, prin Jertfa Sa pe Cruce ne-a redat bucuria vieții și arvuna dobândirii fericirii veșnice. De astăzi avem moștenire cerească, de vom dori-o de aici, de pe pământ, de vom crede, de vom iubi și de ne vom smeri ca tâlharul de pe cruce: „Binecuvântat fie Dumnezeu și Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos Care, după mare mila Sa, prin Învierea lui Iisus Hristos din morți, ne-a născut din nou spre nădejde vie, spre moștenire nestricăcioasă și neîntinată și neveștejită, păstrată în ceruri pentru voi” (I Petru 1, 3-4).

Bucuria Învierii să-i cuprindă și pe frații noștri care sunt în suferință, Hristos a suferit și pentru ei!

Doamne, mângâie și depărtează suferința acestui neam greu încercat acum!

Iubiți frați și surori, la acest Praznic vă doresc să aveți parte de bucuria femeilor mironosițe.

Fraților, e primăvară!

A înflorit Trandafirul pe Golgota: Hristos a înviat!

Spiritualitate

Duminica Tomii – ziua în care îi cinstim pe cei care nu mai sunt

Publicat

pe

Duminica Tomii este o zi de pomenire a morților. În prezent, de Paștele Blajinilor, fiecare familie merge la cimitir, aducând colivă, ouă roșii, cozonac, pască. Ele sunt sfințite de preot și împărțite femeilor, copiilor sau oamenilor sărmani prezenți la această pomenire.

În tradiția poporului român se vorbește despre Paștele Blajinilor, care în unele zone etnografice era serbat în Duminica Tomii, iar în altele a doua zi, lunea. În trecut, de Paștele Blajinilor, românii se adunau prin poieni și dumbrăvi, se așezau pe iarbă și se bucurau mâncând ouă roșii, pască, miel fript și bând vin sau rachiu fiert, îndulcit cu miere. Nimeni nu lucra de Paștele Blajinilor.

Ziua era ținută prin nelucrare pentru ca pământul să rodească. În timp, Paștele Blajinilor a fost asimilat cultului funerar românesc. În prezent, prin „blajini” sunt desemnați morții din familia fiecăruia. În trecutul nu foarte îndepărtat, în Moldova, femeile mai în vârstă strângeau ouăle vopsite la Paști, le duceau în grădină și le dădeau de-a dura pe iarbă. Le culegeau copiii ca pomană pentru sufletele celor trecuți la Domnul.

Strămoșii noștri credeau și ei în existența unor oameni de odinioară care nu s-au remarcat prin puterile lor fizice, ci prin virtuțile creștine. Acestea i-au făcut vestiți peste mări și țări.

Numele lor variază: li se spune blajini în Moldova, rohmani în Bucovina, răgmani în Maramureș. Cele mai multe informații despre ei le găsim în culegerile vechi de folclor întreprinse de Elena Niculiță Voronca și Simion Florea Marian, care era și preot. Informațiile sunt disparate – situație tipică pentru viziunea despre lume a omului arhaic. Legendele nu au coerența unei teorii, din simplul motiv că țăranul român își explica lumea prin povești, nu prin enunțuri abstracte și reci. Legendele, de multe ori, se contraziceau sau se completau ca piesele unui joc de puzzle.

De aceea, despre originea blajinilor întâlnim mai multe versiuni. Ce erau ei în mentalitatea autohtonă, arhaică? Un popor creștin – „un neam tare bun de oameni”, „nu fac stricăciune nimănuia” -, care viețuia într-un tărâm îndepărtat: unii credeau că trăiesc sub pământ, alții în ostroavele mărilor sau chiar în pustietate. Neavând case, viețuiau la umbra pomilor. Principala trăsătură a lor era evlavia față de Dumnezeu: postesc mult și se roagă continuu. Sunt buni la inimă, blajini. Ducând o viață sfântă, când mor, merg neabătut spre rai.

Mai ales în Bucovina și Moldova, românii credeau că, neavând calendar, blajinii nu știu în ce dată cade Paștele − cea mai importantă sărbătoare a lor. Româncele îi ajutau și se considera că este o mare greșeală să faci altminteri: strângeau într-o sită sau covățică cojile de la ouăle pe care le foloseau pentru pregătirea pascăi și a diverselor prăjituri și copturi, iar în sâmbăta de dinaintea Învierii Domnului le aruncau pe o apă curgătoare.

Credeau cu tărie că, purtate de râuri, cojile vor ajunge în Apa Sâmbetei – des întâlnită în basmele românești -, care le va duce în tărâmul blajinilor. Văzându-le, aceștia se bucurau cu negrăită bucurie și începeau și ei să prăznuiască Învierea Domnului. În unele legende românești, româncele gospodine nu doar îi înștiințau pe blajini de venirea Paștelui, ci îi și hrăneau: din cojile ajunse în țara lor se fac la loc, prin minune, ouă întregi din care mănâncă nu mai puțin de doisprezece blajini deodată.

Citeste mai mult

Spiritualitate

Izvorul tămăduirii – ziua în care se sfințesc apele

Publicat

pe

Izvorul tămădiurii, sarbatoare inchinata Maicii Domnului, este praznuita in vinerea din Saptamana Luminata, prima dupa Sfintele Pasti.

La originea acestei sarbatori se afla o minune petrecuta in apropierea Constantinopolului. Potrivit Traditiei, un orb a primit vederea dupa ce s-a spalat cu apa unui izvor din jurul acestui loc. Orbul ajunge la izvor datorita imparatului Leon (457- 474), pe atunci neincoronat, care implineste descoperirea facuta de Maica Domnului: „Nu este nevoie sa te ostenesti, caci apa este aproape. Patrunde, Leone, mai adanc in padure si, luand cu maini apa tulbure, potoleste cu ea setea orbului si unge cu ea ochii lui cei intunecati”.

Mai tarziu, cand Leon ajunge imparat, ridica pe locul unde s-a petrecut minunea o biserica cu hramul „Izvorul Tamaduirii”. Aici primeste vindecare de o boala grea si imparatul Justinian (526-575), care ridica drept multumire o biserica si mai mare. Biserica zidita de imparatul Justinian a fost distrusa in anul 1453, de turci.

Izvorul tamaduirii din timpul lui Leon se pastreaza si in zilele noastre. Credinciosii care merg la Istanbul (numele nou al vechii cetati a Constantinopolului), se pot inchina in biserica Izvorului Tamaduirii. Actuala constructie este din secolul al XIX-lea, dar la subsolul acesteia se afla un paraclis din secolul al V-lea, unde exista izvorul cu apa tamaduitoare din trecut.

De Izvorul Tamaduirii se sfintesc apele

De Izvorul Tamaduirii, se sfintesc apele, slujba cunoscuta sub denumirea de Aghiasma Mica. Termenul „aghiasma” vine de cuvantul grecesc „aghiasmos”, care isi are originea in cuvantul „aghios”(sfant). „Aghiasmos” se poate traduce si ca slujba de sfintire, dar si ca apa sfintita. Astfel, atunci cand spunem „voi face o aghiasma”, intelegem slujba, iar cand spunem „voi bea un pic de aghiasma”, ne referim la apa sfintita.

Sunt insa si persoane care sustin ca termenul „aghiasma” vine de la „iazma”. In DEX, cuvantul iazma, iezme, cu sensul de „aratare urata si rea, naluca, vedenie”, este indicat ca si in DLR, cu etimologie necunoscuta.

Izvoare tamaduitoare la noi in tara

Maica Domnului a daruit si poporului roman izvoare tamaduitoare. Unul din acestea se afla la Manastirea Ghighiu din judetul Prahova, la mai putin de 5 km de municipiul Ploiesti. Potrivit Traditiei, episcopul sirian care a adus icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului in aceasta manastire (1958), a cerut iertare Fecioarei pentru ca a luat icoana din locul in care se afla, iar a doua zi, in locul in care s-a rugat, a aparut un izvor tamaduitor.

Un alt izvor cu apa vindecatoare se afla la Manastirea Dervent. Traditia spune ca acest izvor a tasnit din locul in care Apostolul Andrei a impuns piatra cu toiagul.

Alt loc binecuvantat cu apa tamaduitoare este izvorul de la Manastirea Horaicioara din judetul Neamt. Acest izvor a fost descoperit acum un secol, datorita rugaciunilor monahilor catre Maica Domnului de a le darui un izvor mai aproape de manastire. El izvoraste de sub muntele Feriga si se afla la 50 m de biserica manastirii.

Nu trebuie uitate izvorul de la Manastirea Cetatuia Negru Voda, din judetul Arges si cel de la Biserica Greaca din Braila, descoperit in anul 1863, in vremea efectuarii unor lucrari de constructie la sfantul lacas.

Citeste mai mult

Spiritualitate

Programul slujbelor la Catedrala Mitropolitană în săptămâna luminată

Publicat

pe

Luni (a doua zi de Paști) – 3 mai
ora 8:30 Utrenia
ora 10:00  Sfânta Liturghie
ora 17:00 Vecernia

Marţi (a treia zi de Paști) – 4 mai
ora 8:30 Utrenia
ora 10:00  Sfânta Liturghie
ora 17:00 Vecernia

Miercuri – 5 mai
ora 7:30 Sfânta Liturghie
ora 17:00 Vecernia

Joi – 6 mai
ora 7:30 Sfânta Liturghie
ora 17:00 Vecernia

Vineri (Izvorul Tămăduirii) – 7 mai
ora 08:00 Utrenia
ora 10:00  Sfânta Liturghie – (la final se va sfinți Aghiazma mică și se va distribui la locurile obișnuite)
ora 17:00 Vecernia

Sâmbătă – 8 mai
ora 7:30 Sfânta Liturghie
ora 17:00 Vecernia  + Litie

Duminică – 9 mai
ora 08:00 Utrenia
ora 10:00  Sfânta Liturghie
ora 17:00  Acatistul Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite