Ne găsiți și pe:

Spiritualitate

IPS Ioan, în Pastorala de Paști: „Veniți de luați lumină și cu ea să călătoriți în această lume până la porțile cerului!“

Publicat

pe

† IOAN,

Din mila lui Dumnezeu,

Arhiepiscop al Timișoarei și

Mitropolit al Banatului

Iubitului nostru cler, cinului monahal

şi drept-credincioşilor creştini, har, milă

şi pace de la Dumnezeu Tatăl, iar de la noi,

părintească binecuvântare.

                          „A venit Iisus și a stat în mijloc și le-a zis: Pace vouă!”

                                                                                             (Ioan 20, 9)

Hristos a înviat!

Iubiții mei fii duhovnicești,

Bat clopotele Învierii,

aducându-ne vestea că Răstignitul din Nazaret a înviat. Acum putem să zicem și noi cu Psalmistul: „S-a însemnat peste noi lumina feței Tale, Doamne! Dat-ai veselie în inima mea” (Psalm 4, 6-7).

Fraților, „sculatu-S-a Dumnezeu (…) și să fugă de la fața Lui cei ce-L urăsc pe El” (Psalm 67, 1). Veniți toți să-L lăudăm pe Cel ce a biruit moartea și a deschis porțile veșniciei pentru noi, cei care credem cu tărie în Învierea lui Hristos. De astăzi, nimănui să nu-i mai fie frică de moarte și nici de veșnicia ei. Moartea nu mai este o sentință definitivă, Hristos ne arată că este o trecere, un Paște al nostru, al fiecăruia. Unora le este frică de Înviere mai mult decât de moarte.

Unde veți fugi de la fața lui Dumnezeu, bogaților nemilostivi, vărsătorilor de sânge nevinovat, cei care semănați oase în pământ, asupritori ai orfanilor și ai văduvelor? În întuneric! Și acolo o să vă ajungă lumina Învierii lui Hristos și se vor vădi ale voastre fărădelegi. Vă veți ascunde în uitare, dar și cartea uitării voastre va fi deschisă în Ziua cea mare a Judecății.

Iubiților, să-L rugăm pe Hristos Domnul să ne scrie numele noastre cu scumpul Său Sânge în Cartea drepților. Sunt și azi oameni cărora le este frică de Înviere, însă, pentru noi, Învierea este bucuria cea desăvârșită. Ce își poate dori un flămând, dacă nu o bucată de pâine? Un însetat, un pahar cu apă, un muritor, să învieze?!

Omule, viață ai avut și ți-ai pierdut-o, să știi însă că doar cu pâine și apă nu vei ajunge în veșnicie: „Nu numai cu pâine și cu apă va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4, 4). De nu vei gusta din Pâinea cea de Sus, din Potirul iubirii lui Hristos, zadarnică îți va fi această clipă a vieții pământești. Frate creștine, nu-ți ucide timpul pe care ți l-a dat Dumnezeu. Aritmetica anilor se numără cu intensitatea lor.

Astăzi, Hristos deschide izvorul vieții veșnice, care a fost ferecat de Satan cu lanțurile păcatelor noastre. De astăzi este dezlegare la viață veșnică.

Veniți de luați lumină și cu ea să călătoriți în această lume până la porțile cerului! Hristos ne-a dat lumina să aprindem cu ea candela vieții noastre, însă, de nu vom pune în această candelă credință, iubire și lacrimile pocăinței, aceasta se va stinge. Să nu fie! Nu fugiți de lumina lui Hristos, ea dă putere celor care cred în Învierea Lui.

Fraților, v-ați spovedit în acest Sfânt Post, acesta este semnul trezviei pe care o aveți. Ați privit la cer și în adâncul inimii și la lumina cerului ați găsit în tainițele inimii păcatul, pe care l-ați ars cu lacrimile pocăinței voastre. Nu-l mai primiți acolo, nu-i mai faceți locaș de tihnă. Știu că nu veți putea să vă apărați singuri de cursele celui rău, dar, de azi să fiți încredințați că Iisus Hristos Cel Înviat va fi cu frățiile voastre în marea luptă pe care o veți avea pe valurile acestei vieți pământești.

Fraților, dacă am nedreptățit pe cineva, să întoarcem împătrit ca Zaheu, dacă am grăit de rău pe fratele nostru, să-i cerem iertare, dacă am fost iubitori de sine, să-l îmbrățisăm pe fratele nostru și să-l ajutăm la vreme de cumpănă a vieții lui. Dacă vom împlini acestea, vom arăta semenilor că noi credem în Înviere și în Evanghelia lui Iisus Hristos.

Iubiți frați și surori în Domnul,

Trăim în aceste clipe bucuria Învierii lui Hristos, care este și învierea noastră. Dar pe ce s-a zidit această bucurie care a fost în cer și pe pământ și de care s-au împărtășit Maica Domnului și îngerii? De unde a izvorât totuși această bucurie sfântă pe care o trăim acum? Din Jertfa lui Hristos. Dar de unde izvorăște Jertfa? Din ascultarea făcută de Fiul lui Dumnezeu față de Tatăl Ceresc. Și ascultarea de unde izvorăște? Din iubire, pentru că iubire este Dumnezeu (cf. I Ioan 4, 8).

Să venim astăzi cu toții la izvorul iubirii, la izvorul luminii Învierii lui Hristos.

Atunci când Hristos fiind pe Golgota, Și-a lăsat brațele întinse spre a fi pironite pe Cruce, Tatăl din Ceruri Și-a deschis brațele Lui părintești pentru noi, pentru a ne primi să fim părtași la Nunta Mielului, a Fiului Său, Cel ce: „S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, și încă moarte pe Cruce” (Filipeni 2, 8), jertfitor până la moarte și iubitor întru veșnicie. Pe Cruce, lui Hristos I-a curs apă și sânge din coasta Sa, iar din inimă a curs iubire, împărtășind-o Maicii Sale și ucenicului Ioan cel prea iubit. Azi și noi ne împărtășim din a Lui iubire și din Sfântul Lui Trup și Sfântul Lui Sânge. Cuvintele rostite de Hristos după Înviere: „Bucurați-vă!” (Matei 28, 9) și „Pace vouă!” (Ioan 20, 19), spun lumii întregi că Iisus Hristos, Dumnezeul nostru, nu este un dumnezeu al răzbunării, ci al păcii și al iubirii nemărginite.

Hristos, în această lume nu i-a urât nici pe cei care-L răstigneau, ci S-a rugat pentru ei: „Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac” (Luca 23, 34).

Iubite frate creștine, poate că nu ai fost la Golgota să-L pironești pe Hristos. Dacă S-a rugat pentru cei ce L-au pironit, să ai nădejde că a curs o picătură de Sânge pe Golgota și spre mântuirea ta. Să n-o lași să cadă pe stâncă, ci în inima ta.

Frații mei, cu ce credeți că ar fi bine să ne hrănim inimile? Cu Sângele lui Hristos sau cu deșertăciunile din viața aceasta pământească, atât de felurite azi? Să nu fie!

Lașii mor de mai multe ori, iar vitejii, o singură dată. Hristos a murit o dată, iar Lazăr, de două ori: întâi în Betania, a doua oară în Cipru. Veți zice: Noi de câte ori murim? De câte ori cădem în grele păcate. Am ajuns să trăim în această viață o moarte vie.

Doamne, Iisuse Hristoase, Cel ce cu moartea pe moarte ai călcat, calcă și moartea cea vie a sufletelor noastre!

Iubiți credincioși,

Hristos Domnul este desăvârșit în existența Sa ca Dumnezeu adevărat și Om adevărat, desăvârșit în ascultare, în jertfă și în iubire.

De unde am putea să luăm Pâine și lumină în această viață, de la Cine, dacă nu de la Hristos, Cel ce S-a jertfit din iubire pentru om?! Și-a dat viața Sa pentru noi și ne-a împărtășit atunci, pe Cruce, cu fiecare picătură de Sânge viață din viața Sa, ca noi să dobândim viața veșnică pe care o pierduserăm pe cărarea păcatului.

Fraților, Hristos ne-a învățat pe Golgota cum să murim, cum să răbdăm, pe cine să iubim și să-i iubim chiar și pe vrăjmași. Cum să murim?! Împăcați cu semenii noștri. În mormânt ne-a învățat cum să înviem și că giulgiurile în care vom fi înveliți vor rămâne aici, neluând cu noi nimic. Ne-a mai învățat Hristos că mormântul nu este casa veșniciei noastre, ci doar o poartă spre Împărăția iubirii lui Dumnezeu. Ne-a mai învățat Hristos să nu ne fie teamă atunci când vor pune peste mormântul nostru o piatră grea, că El va ridica acea piatră, când va veni întru slava Sa, înconjurat de cetele îngerești (cf. Matei 25, 31).

Iubiți frați, să rămânem în nădejdea învierii noastre care își are izvorul în Învierea lui Hristos Domnul. Cei care nu credeți în Înviere, să știți că nu vă veți putea ascunde într-un mormânt, sub o lespede grea de marmură; și pe aceea o va ridica Iisus Hristos. Nimeni nu se va putea ascunde de Învierea cea de obște. Să ne chivernisim viața întru neadormită trezvie, trăind în noi Evanghelia lui Hristos Cel Înviat.

Fraților, semănați lumină din lumina Învierii lui Hristos și din a Lui Sfântă Evanghelie și să păzim de orice întinare nevăzutul din noi.

Iubite frate creștine, când plângi cu lacrimi de pocăință, să știi ca acestea înrourează crinii cerului.

Hristos i-a spus tâlharului pe cruce că nu Se va întoarce fără el în Rai și adevărat lucru este acesta. Și nouă ne-a promis că, de vom deveni fii ai luminii, și nouă ne va deschide ușa Raiului: „Cât aveți Lumina, credeți în Lumină, ca să fiți fii ai luminii” (Ioan 12, 36). Să nu punem la îndoială niciun cuvânt din Evanghelia lui Hristos: „Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece” (Matei 24, 35).

Fraților, Sfântul Ioan Damaschin, în scrierile sale, ne îndeamnă fierbinte să credem cu adevărat în învierea morților. „Învierea omului”, spune el, este „starea a doua a celui căzut”. Moartea este definită de Sfântul Ioan Damaschin ca „o despărțire a sufletului de trup” și trage apoi o concluzie atât de logică, zicând că „învierea omului este unirea sufletului cu trupul și a doua stare a omului”. Sufletul omului este nemuritor, trupul este muritor, dar Dumnezeu Care l-a creat pe om trup și suflet, vrea să răsplătească și trupului și sufletului pentru cele săvârșite în această viață.

Cât de mare este taina omului și cum Dumnezeu nu vrea să o strivească!

Frați creștini,

La Dumnezeu, puterea faptei Sale coincide cu voința Sa, adică aceea de a-l chema pe om, așa cum l-a creat, la Nunta Mielului Hristos. Sufletele se vor uni cu trupurile, „iar acestea vor fi nestricăcioase, că s-au dezbrăcat de stricăciune”, după cum ne spune Sfântul Ioan Damaschin.

Iată încă un motiv de bucurie la acest Praznic Dumnezeiesc al Învierii Domnului: și noi vom învia și să ne fie spre bucuria veșnică.

După Înviere, Hristos i-a întâmpinat de mai multe ori pe Sfinții Săi Apostoli și Ucenici cu aceste cuvinte: „Pace vouă!” (Ioan 20, 19).

Doamne, Iisuse Hristoase, la acest Praznic al Învierii Tale, așteptăm să ne întâmpini și pe noi păcătoșii cu aceste cuvinte sfinte: „Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă” (Ioan 14, 27), dându-ne pacea Ta adevărată nouă și tuturor celor ce credem în Sfânta Ta Înviere!

Iubiților, rămâneți în pacea, în dragostea și în dreptatea lui Hristos Cel Înviat!

Hristos a înviat!

† Ioan

al Banatului

Spiritualitate

Sfântul Nicolae aduce bucurie copiilor în fiecare an

Publicat

pe

Ziua de 6 decembrie este ziua Sfântului Nicolae, unul dintre cei mai populari sfinţi ai creştinătăţii, considerat ocrotitorul copiilor, în special al celor săraci, dar şi al marinarilor, al brutarilor, al fetelor nemăritate şi al celor acuzaţi pe nedrept. Cu o seară înainte, pe 5 decembrie, copiii îşi lustruiesc ghetuţele, aşteptându-l pe Moş Nicolae, care va trece pe la ei să le aducă daruri.

Vineri, 6 decembrie, Biserica îl pomeneştepe Sfântul Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei, cinstit de toată creştinătatea, pentru că este sfântul iubirii. A fost un om de o foarte mare cultură teologică, o autoritate în domeniu şi un om cu un profil moral model. Din acest motiv, adesea este pus alături de apostoli.

Personalitatea sa cumulează trei elemente principale: ascetismul sirian, nobleţea romană şi inteligenţa greacă. Pentru multa sa bunătate a fost ales arhiereu, pentru dreapta credinţă a fost prins şi întemniţat împreună cu alţi creştini, primind de la Dumnezeu darul facerii de minuni.

Tradiţia Bisericii consemnează faptul că Sfântul Nicolae s-a născut într-o familie bogată, în localitatea Patara, în provincia Lichia, din partea asiatică a Turciei de astăzi.
Încă din copilărie s-a remarcat prin purtare aleasă, post şi viaţă duhovnicească intensă. A studiat la cele mai bune şcoli, iar în bisericile în care intra uimea pe toţi prin blândeţe şi nobleţe sufletească. Întrucât unchiul său era episcop la Patara, Nicolae a stat o vreme la Mănăstirea Patara, unde a devenit preot.

După moartea părinţilor săi, Nicolae a renunţat la toată averea pe care aceştia i-au lăsat-o, împărţind-o săracilor şi plecând în pelerinaj în Ţara Sfântă. Când s-a întors de la Locurile Sfinte, a mers la Mănăstirea Sionului, întemeiată de unchiul său. Apoi s-a reîntors în cetatea Mira, pentru a trăi între oameni.

După moartea arhiepiscopului Mirei Lichiei – astăzi un mic sătuc sub un alt nume, în Turcia – Sfântul Nicolae a fost ales în fruntea acestei eparhii, în urma unei minuni.

Nu se ştie cu exactitate anul în care Sfântul Nicolae a plecat la Hristos, unele surse indicând anul 340, altele 350. Se ştie doar data, respectiv cea la care astăzi îl cinstim pe Sfântul Nicolae, 6 decembrie.

În anul 1087, de frica expansiunii musulmane, moaştele sale, care rămăseseră în Mira Lichiei, au fost transferate la Bari, în Italia, unde sunt îngropate într-o criptă.

Din acest mormânt, săpat la aproximativ doi metri sub pământ, pentru că au vrut să fie protejate de eventualele invazii sau profanări, se spune că izvorăşte un lichid incolor (un fel de aghiasmă, un mir mai fluid), care se numeşte Mana sau Santa Mana.

O dată pe an, episcopul locului face o slujbă şi extrage cu o seringă această Santa Mana, pe care o amestecă cu apă, o binecuvântează şi apoi o împarte credincioşilor.

O parte din mâna dreaptă a Sfântului Nicolae se află în Biserica „Sfântul Gheorghe“ Nou din Bucureşti, aflată la Kilometrul 0.

Se spune că Sfântul Nicolae a vindecat mulţi bolnavi şi demonizaţi. El a salvat Mira Lichiei de foamete, arătându-se în vis unui negustor italian pe care l-a îndemnat să vină să-şi vândă grâul în cetatea Mirei.

Cea mai cunoscută este minunea cu acel bărbat care avea trei fete şi care fusese, probabil, bogat, dar care a ajuns într-o situaţie economică delicată. Soluţia ieşirii din această situaţie era să-şi ofere fetele spre desfrânare. Se spune că seara, ori de câte ori gândul acesta îi revenea omului respectiv, Sfântul Nicolae, episcopul locului, arunca, în taină, o pungă cu galbeni în curtea lui, astfel încât să aibă cu ce să trăiască şi să nu dea fetele spre pierzare.

De asemenea, o altă minune consemnează faptul că în vremea împăratului Constantin, trei tineri, cărora li se spune voievozi (guvernatori locali) au fost acuzaţi pe nedrept de complot împotriva împăratului. Au fost închişi şi urmau să fie decapitaţi. Dar seara, Sfântul Nicolae i-a apărut în vis împăratului, spunându-i că sunt nevinovaţi.

Înspăimântat de această viziune, împăratul i-a eliberat. Aproape în toate aceste intervenţii ale Sfântului Nicolae se vede că cei ajutaţi sunt persoane tinere şi probabil din acest motiv Sfântul Nicolae a fost tratat şi cinstit ca un mare ajutător al tinerilor.

Tradiţii şi obiceiuri

În popor se crede că de Sfântul Nicolae începe iarna, cu adevărat. În această zi, Moşul îşi scutură barba sură şi începe să ningă. Iar dacă nu ninge, înseamnă că Sfântul Nicolae a întinerit.

În fiecare an, în noaptea de 5 spre 6 decembrie, copiii ştiu că trebuie să-şi lustruiască ghetuţele sau cizmuliţele deoarece Mos Nicolae va veni pe la ei să le aducă daruri.

Copiii mai neascultători primesc lângă dar şi o nuieluşă să le aducă aminte că trebuie să asculte de părinţii şi bunicii lor.

Conform tradiţiilor populare, Moş Nicolae apare pe un cal alb, făcând astfel trimitere la prima zăpadă care cade la începutul iernii, ajută pe toţi cei nevoiaşi, orfanii şi văduvele, este stăpânul apelor şi salvează corăbierii de la înec, protejează soldaţii pe timp de război.

Tot în popor se spune că, în nopţile sfinţite de sărbători, când cerurile se deschid şi pentru noi, preţ de o clipă Sfântul Nicolae poate fi văzut stând în dreapta Domnului.

În Europa, în preajma secolului al XII-lea, ziua de Sfântul Nicolae a devenit atât ziua darurilor şi a activităţilor caritabile.

Arhiepiscopul Mirei Lichiei din Asia Mica, Sfântul Ierarh Nicolae, făcătorul de minuni, este numit şi Tatăl Spriritual al locuitorilor din Beit-Jala, lângă Bethleem, Palestina.

Această mică localitate (14.500 locuitori) este una şi aceeaşi cu aşezarea Galem menţionată în Vechiul Testament. Există aici o comunitate continuă de creştini de 2000 de ani. Locuitorii îl îndrăgesc atât de mult pe Mar Nicola (cum este numit aici), încât a devenit patronul creştinilor din oraş, sfântul protector al localităţii. Aproape fiecare familie creştină din Beit-Jala are un Nicola în famile.

Un alt loc unde se cinsteşte ziua sfântului prin mare pelerinaj este Bari – Italia.

Bari, oraşul situat pe ţărmul Mării Adriatice, în sud-estul peninsulei, este un important loc de pelerinaj întrucât aici se află biserica ce adăposteşte moaştele Sfântului Ierarh Nicolae, făcătorul de minuni.

Catedrala Sfântul Nicolae a fost construită în secolul al XVII-lea, (construcţia a durat 110 ani) pentru a adăposti moaştele Sfântului Nicolae, furate din Mira Lichiei (localitatea Demre aflată în sudul Turciei de astăzi) de un grup de marinari din Bari.

Potrivit legendelor, sfântul, trecând prin oraş în drumul său spre Roma, a ales Bari drept loc pentru înmormântarea sa. Bari este un important centru de pelerinaj atât pentru italieni, cât şi pentru creştinii ortodocşi din estul Europei.

Citeste mai mult

Spiritualitate

Sărbătoare. Creștinii îl prăznuiesc pe Sfântul Andrei, ocrotitorul României

Publicat

pe

Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României, este sărbătorit în fiecare an,  în 30 noiembrie, în Biserica Ortodoxă.

În România, Sfântul Andrei se bucură de o cinstire deosebită, fiind considerat Apostolul românilor sau creștinătorul poporului român. De aceea, numeroase mănăstiri și biserici de mir l-au luat ca ocrotitor și îl prăznuiesc în fiecare an, organizând ample evenimente religioase și culturale, sfântul fiind ocrotitorul românilor de pretutindeni.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât în anul 1995 ca ziua Sfântului Apostol Andrei să fie însemnată cu cruce roșie în calendarul bisericesc, iar în 1997 a fost proclamat Ocrotitorul României.

Ziua prăznuirii sale a devenit sărbătoare națională bisericească, ca urmare a hotărârii Sfântului Sinod din 14 noiembrie 2001.

Datorită evlaviei pe care o au credincioșii ortodocși români față de Sfântul Apostol Andrei, a fost ales drept ocrotitor al Catedralei Mântuirii Neamului, fiind cel de-al doilea hram.

Moaștele sale au fost aduse pentru prima dată în țara noastră la Iași, în anul 1996. De numele Sfântului Apostol Andrei este legată și originea Bisericii dreptmăritoare din România. Din mărturiile istoricilor și din Sfânta Tradiție reiese că Sfântul Andrei este și primul propovăduitor al Evangheliei la strămoșii noștri daco-romani. Deci, creștinismul românesc are origine apostolică.

Sfântului i-au fost încredințate spre evanghelizare ținuturile din preajma Mării Negre. Este cert că în drumul său Apostolul Întâi chemat a predicat Evanghelia atât în sudul Basarabiei, cât și în Sciția Mică (Dobrogea de azi).

Numai astfel se explică faptul că primul centru episcopal cunoscut pe teritoriul țării noastre a fost la Tomis. De asemenea, tradițiile și obiceiurile populare românești consideră pe Sfântul Andrei ca un părinte spiritual al neamului nostru, ziua de 30 noiembrie fiind însoțită la români de bogate și semnificative elemente folclorice.

La noi în țară se află peştera Sfântului Apostol Andrei, fiind cea mai veche biserică creştină de pe teritoriul României, și considerată Bethleemul creştinismului românesc.

Peştera Sfântului Apostol Andrei este aşezată într-o poiană din pădurea Migilet, din marginea localităţii Ion Corvin, judeţul Constanța, în vechea provincie romană Scythia Minor, la numai câţiva kilometri de cetatea antică Adamclisi şi de monumentul Tropaeum Traiani. Tradiţia şi unele descoperiri arheologice acreditează această peşteră ca fiind locul în care, pentru o perioadă de timp, a locuit însuşi Apostolul Andrei, ajuns pe meleagurile strămoşilor noştri geto-daci în misiunea lui de propovăduire a Evangheliei.

Prin Legea nr. 147 din 23 iulie 2012, adoptată de Senatul României în 23 noiembrie 2011 și de Camera Deputaților în 26 iunie 2012, iar apoi promulgată prin Decretul nr. 517/20 iulie 2012 al președintelui României, ziua de 30 noiembrie, în care se face pomenirea Sfântului Apostol Andrei cel Întâi chemat, Ocrotitorul României, a fost consacrată ca zi de sărbătoare legală în care nu se lucrează.

Peste 700.000 români își aniversează ziua onomastică de Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei.

Citeste mai mult

Spiritualitate

Creştinii prăznuiesc Intrarea Maicii Domnului în Biserică

Publicat

pe

Sărbătoarea creştină este cunoscută în popor sub denumirea de Vovidenia sau Ovedenia. Este prima mare sărbătoare din postul Crăciunului. Cei care ţin post au voie să mănâce peşte în această zi.

Ioachim şi Ana nu aveau copii, asa că L-au rugat pe Dumnezeu să îi facă părinţi. Ei au făgăduit că dacă vor avea un copil îl vor duce la templu şi îl vor închina Lui. Un înger le-a vestit că vor avea o fată, pe care o vor numi Maria. Sfinţii Ioachim şi Ana nu au uitat de promisiunea făcută lui Dumnezeu şi la trei ani de la naşterea Maicii Domnului, au dus-o pe fiica lor la templu. Au fost întâmpinaţi de marele preot Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul, care a dus-o pe Maria în cea mai sfântă încăpere din Biserica, unde a stat până la vârsta de 15 ani.

În unele locuri, astăzi, copiii pun crengi de măr în vase cu apă şi le folosesc în noaptea de Anul Nou drept sorcove.

În credinţa populară se spune că dacă nuieluşa Sfântului Nicolae, care trebuie să fie din măr, înfloreşte până la sărbătoarea Naşterii Domnului, înseamnă că Sfântul l-a iertat pe cel pedepsit cu ea.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite