Ne găsiți și pe:

Spiritualitate

IPS Ioan, în Pastorala de Paști: „Veniți de luați lumină și cu ea să călătoriți în această lume până la porțile cerului!“

Publicat

pe

† IOAN,

Din mila lui Dumnezeu,

Arhiepiscop al Timișoarei și

Mitropolit al Banatului

Iubitului nostru cler, cinului monahal

şi drept-credincioşilor creştini, har, milă

şi pace de la Dumnezeu Tatăl, iar de la noi,

părintească binecuvântare.

                          „A venit Iisus și a stat în mijloc și le-a zis: Pace vouă!”

                                                                                             (Ioan 20, 9)

Hristos a înviat!

Iubiții mei fii duhovnicești,

Bat clopotele Învierii,

aducându-ne vestea că Răstignitul din Nazaret a înviat. Acum putem să zicem și noi cu Psalmistul: „S-a însemnat peste noi lumina feței Tale, Doamne! Dat-ai veselie în inima mea” (Psalm 4, 6-7).

Fraților, „sculatu-S-a Dumnezeu (…) și să fugă de la fața Lui cei ce-L urăsc pe El” (Psalm 67, 1). Veniți toți să-L lăudăm pe Cel ce a biruit moartea și a deschis porțile veșniciei pentru noi, cei care credem cu tărie în Învierea lui Hristos. De astăzi, nimănui să nu-i mai fie frică de moarte și nici de veșnicia ei. Moartea nu mai este o sentință definitivă, Hristos ne arată că este o trecere, un Paște al nostru, al fiecăruia. Unora le este frică de Înviere mai mult decât de moarte.

Unde veți fugi de la fața lui Dumnezeu, bogaților nemilostivi, vărsătorilor de sânge nevinovat, cei care semănați oase în pământ, asupritori ai orfanilor și ai văduvelor? În întuneric! Și acolo o să vă ajungă lumina Învierii lui Hristos și se vor vădi ale voastre fărădelegi. Vă veți ascunde în uitare, dar și cartea uitării voastre va fi deschisă în Ziua cea mare a Judecății.

Iubiților, să-L rugăm pe Hristos Domnul să ne scrie numele noastre cu scumpul Său Sânge în Cartea drepților. Sunt și azi oameni cărora le este frică de Înviere, însă, pentru noi, Învierea este bucuria cea desăvârșită. Ce își poate dori un flămând, dacă nu o bucată de pâine? Un însetat, un pahar cu apă, un muritor, să învieze?!

Omule, viață ai avut și ți-ai pierdut-o, să știi însă că doar cu pâine și apă nu vei ajunge în veșnicie: „Nu numai cu pâine și cu apă va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4, 4). De nu vei gusta din Pâinea cea de Sus, din Potirul iubirii lui Hristos, zadarnică îți va fi această clipă a vieții pământești. Frate creștine, nu-ți ucide timpul pe care ți l-a dat Dumnezeu. Aritmetica anilor se numără cu intensitatea lor.

Astăzi, Hristos deschide izvorul vieții veșnice, care a fost ferecat de Satan cu lanțurile păcatelor noastre. De astăzi este dezlegare la viață veșnică.

Veniți de luați lumină și cu ea să călătoriți în această lume până la porțile cerului! Hristos ne-a dat lumina să aprindem cu ea candela vieții noastre, însă, de nu vom pune în această candelă credință, iubire și lacrimile pocăinței, aceasta se va stinge. Să nu fie! Nu fugiți de lumina lui Hristos, ea dă putere celor care cred în Învierea Lui.

Fraților, v-ați spovedit în acest Sfânt Post, acesta este semnul trezviei pe care o aveți. Ați privit la cer și în adâncul inimii și la lumina cerului ați găsit în tainițele inimii păcatul, pe care l-ați ars cu lacrimile pocăinței voastre. Nu-l mai primiți acolo, nu-i mai faceți locaș de tihnă. Știu că nu veți putea să vă apărați singuri de cursele celui rău, dar, de azi să fiți încredințați că Iisus Hristos Cel Înviat va fi cu frățiile voastre în marea luptă pe care o veți avea pe valurile acestei vieți pământești.

Fraților, dacă am nedreptățit pe cineva, să întoarcem împătrit ca Zaheu, dacă am grăit de rău pe fratele nostru, să-i cerem iertare, dacă am fost iubitori de sine, să-l îmbrățisăm pe fratele nostru și să-l ajutăm la vreme de cumpănă a vieții lui. Dacă vom împlini acestea, vom arăta semenilor că noi credem în Înviere și în Evanghelia lui Iisus Hristos.

Iubiți frați și surori în Domnul,

Trăim în aceste clipe bucuria Învierii lui Hristos, care este și învierea noastră. Dar pe ce s-a zidit această bucurie care a fost în cer și pe pământ și de care s-au împărtășit Maica Domnului și îngerii? De unde a izvorât totuși această bucurie sfântă pe care o trăim acum? Din Jertfa lui Hristos. Dar de unde izvorăște Jertfa? Din ascultarea făcută de Fiul lui Dumnezeu față de Tatăl Ceresc. Și ascultarea de unde izvorăște? Din iubire, pentru că iubire este Dumnezeu (cf. I Ioan 4, 8).

Să venim astăzi cu toții la izvorul iubirii, la izvorul luminii Învierii lui Hristos.

Atunci când Hristos fiind pe Golgota, Și-a lăsat brațele întinse spre a fi pironite pe Cruce, Tatăl din Ceruri Și-a deschis brațele Lui părintești pentru noi, pentru a ne primi să fim părtași la Nunta Mielului, a Fiului Său, Cel ce: „S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, și încă moarte pe Cruce” (Filipeni 2, 8), jertfitor până la moarte și iubitor întru veșnicie. Pe Cruce, lui Hristos I-a curs apă și sânge din coasta Sa, iar din inimă a curs iubire, împărtășind-o Maicii Sale și ucenicului Ioan cel prea iubit. Azi și noi ne împărtășim din a Lui iubire și din Sfântul Lui Trup și Sfântul Lui Sânge. Cuvintele rostite de Hristos după Înviere: „Bucurați-vă!” (Matei 28, 9) și „Pace vouă!” (Ioan 20, 19), spun lumii întregi că Iisus Hristos, Dumnezeul nostru, nu este un dumnezeu al răzbunării, ci al păcii și al iubirii nemărginite.

Hristos, în această lume nu i-a urât nici pe cei care-L răstigneau, ci S-a rugat pentru ei: „Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac” (Luca 23, 34).

Iubite frate creștine, poate că nu ai fost la Golgota să-L pironești pe Hristos. Dacă S-a rugat pentru cei ce L-au pironit, să ai nădejde că a curs o picătură de Sânge pe Golgota și spre mântuirea ta. Să n-o lași să cadă pe stâncă, ci în inima ta.

Frații mei, cu ce credeți că ar fi bine să ne hrănim inimile? Cu Sângele lui Hristos sau cu deșertăciunile din viața aceasta pământească, atât de felurite azi? Să nu fie!

Lașii mor de mai multe ori, iar vitejii, o singură dată. Hristos a murit o dată, iar Lazăr, de două ori: întâi în Betania, a doua oară în Cipru. Veți zice: Noi de câte ori murim? De câte ori cădem în grele păcate. Am ajuns să trăim în această viață o moarte vie.

Doamne, Iisuse Hristoase, Cel ce cu moartea pe moarte ai călcat, calcă și moartea cea vie a sufletelor noastre!

Iubiți credincioși,

Hristos Domnul este desăvârșit în existența Sa ca Dumnezeu adevărat și Om adevărat, desăvârșit în ascultare, în jertfă și în iubire.

De unde am putea să luăm Pâine și lumină în această viață, de la Cine, dacă nu de la Hristos, Cel ce S-a jertfit din iubire pentru om?! Și-a dat viața Sa pentru noi și ne-a împărtășit atunci, pe Cruce, cu fiecare picătură de Sânge viață din viața Sa, ca noi să dobândim viața veșnică pe care o pierduserăm pe cărarea păcatului.

Fraților, Hristos ne-a învățat pe Golgota cum să murim, cum să răbdăm, pe cine să iubim și să-i iubim chiar și pe vrăjmași. Cum să murim?! Împăcați cu semenii noștri. În mormânt ne-a învățat cum să înviem și că giulgiurile în care vom fi înveliți vor rămâne aici, neluând cu noi nimic. Ne-a mai învățat Hristos că mormântul nu este casa veșniciei noastre, ci doar o poartă spre Împărăția iubirii lui Dumnezeu. Ne-a mai învățat Hristos să nu ne fie teamă atunci când vor pune peste mormântul nostru o piatră grea, că El va ridica acea piatră, când va veni întru slava Sa, înconjurat de cetele îngerești (cf. Matei 25, 31).

Iubiți frați, să rămânem în nădejdea învierii noastre care își are izvorul în Învierea lui Hristos Domnul. Cei care nu credeți în Înviere, să știți că nu vă veți putea ascunde într-un mormânt, sub o lespede grea de marmură; și pe aceea o va ridica Iisus Hristos. Nimeni nu se va putea ascunde de Învierea cea de obște. Să ne chivernisim viața întru neadormită trezvie, trăind în noi Evanghelia lui Hristos Cel Înviat.

Fraților, semănați lumină din lumina Învierii lui Hristos și din a Lui Sfântă Evanghelie și să păzim de orice întinare nevăzutul din noi.

Iubite frate creștine, când plângi cu lacrimi de pocăință, să știi ca acestea înrourează crinii cerului.

Hristos i-a spus tâlharului pe cruce că nu Se va întoarce fără el în Rai și adevărat lucru este acesta. Și nouă ne-a promis că, de vom deveni fii ai luminii, și nouă ne va deschide ușa Raiului: „Cât aveți Lumina, credeți în Lumină, ca să fiți fii ai luminii” (Ioan 12, 36). Să nu punem la îndoială niciun cuvânt din Evanghelia lui Hristos: „Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece” (Matei 24, 35).

Fraților, Sfântul Ioan Damaschin, în scrierile sale, ne îndeamnă fierbinte să credem cu adevărat în învierea morților. „Învierea omului”, spune el, este „starea a doua a celui căzut”. Moartea este definită de Sfântul Ioan Damaschin ca „o despărțire a sufletului de trup” și trage apoi o concluzie atât de logică, zicând că „învierea omului este unirea sufletului cu trupul și a doua stare a omului”. Sufletul omului este nemuritor, trupul este muritor, dar Dumnezeu Care l-a creat pe om trup și suflet, vrea să răsplătească și trupului și sufletului pentru cele săvârșite în această viață.

Cât de mare este taina omului și cum Dumnezeu nu vrea să o strivească!

Frați creștini,

La Dumnezeu, puterea faptei Sale coincide cu voința Sa, adică aceea de a-l chema pe om, așa cum l-a creat, la Nunta Mielului Hristos. Sufletele se vor uni cu trupurile, „iar acestea vor fi nestricăcioase, că s-au dezbrăcat de stricăciune”, după cum ne spune Sfântul Ioan Damaschin.

Iată încă un motiv de bucurie la acest Praznic Dumnezeiesc al Învierii Domnului: și noi vom învia și să ne fie spre bucuria veșnică.

După Înviere, Hristos i-a întâmpinat de mai multe ori pe Sfinții Săi Apostoli și Ucenici cu aceste cuvinte: „Pace vouă!” (Ioan 20, 19).

Doamne, Iisuse Hristoase, la acest Praznic al Învierii Tale, așteptăm să ne întâmpini și pe noi păcătoșii cu aceste cuvinte sfinte: „Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă” (Ioan 14, 27), dându-ne pacea Ta adevărată nouă și tuturor celor ce credem în Sfânta Ta Înviere!

Iubiților, rămâneți în pacea, în dragostea și în dreptatea lui Hristos Cel Înviat!

Hristos a înviat!

† Ioan

al Banatului

Spiritualitate

Sfinții apostoli Petru și Pavel, prăznuiți de ortodocși și catolici

Publicat

pe

Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel sunt sărbătoriţi împreună la 29 iunie. Biserica a hotărât ca aceşti doi mari Apostoli să fie cinstiţi în aceeaşi zi deoarece în aceeaşi zi şi în acelaşi an au suferit martirajul la Roma.

Sfântul Apostol Petru a fost răstignit cu capul în jos, iar Sfântul Apostol Pavel a fost martirizat prin tăierea capului. Ei au fost martirizaţi la Roma în timpul împăratului Nero, în anul 67. Pentru iubirea nestrămutată pe care au purtat-o lui Dumnezeu, pentru zelul lor misionar şi pentru multe binefaceri pe care le-au făcut oamenilor, au fost aleşi ocrotitori ai mai multor ţări şi oraşe, biserici şi mănăstiri, precum şi ai mai multor aşezăminte filantropice, sociale şi ai penitenciarelor.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel spune despre Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel că „rămân pentru noi mari învăţători ai credinţei, misionari model şi rugători statornici pentru viaţa şi unitatea Bisericii lui Hristos. Prin viaţa, faptele şi scrierile lor, ei ne îndeamnă să iubim pe Hristos, Evanghelia şi Biserica Sa, să lucrăm pentru vindecarea şi mântuirea tuturor oamenilor, fără deosebire de rasă şi gen, de etnie şi clasă socială. Ei sunt pentru noi dascăli ai reconcilierii, ai iertării, ai unităţii şi sfinţeniei. Ei ne învaţă să ne rugăm neîncetat, să săvârşim cu iubire milostivă faptele bune, dar să nu contăm niciodată pe noi înşine mai mult decât pe harul lui Dumnezeu Cel viu, arătat în Iisus Hristos”.

Această sărbătoare ne atrage atenţia asupra unui aspect al tainei Bisericii, şi anume asupra slujirii apostolice prin care Mântuitorul Hristos a dorit să-i facă părtaşi pe oameni. În această zi de sărbătoare Biserica ne cheamă la urmarea lui Hristos, arătându-ne faptele acestor Apostoli, despre care ne vorbesc Sfânta Scriptură şi Tradiţia Ortodoxă.

Tradiții și superstiții

Potrivit datinilor populare româneşti, unele dintre ele pitoreşti şi chiar nostime, Sfinţii Petru şi Pavel stau în Lună: primul la dreapta, al doilea la stânga. Sfântul Petru este cel care are cheile de la poartă şi încăperile Raiului, fiind şi mâna dreaptă a lui Dumnezeu.

Se spune că Sfântul Petru guvernează peste ploaie şi căldură, posedă puterea de a arunca grindina peste pământ. Înainte de a o slobozi, el o fierbe trei zile la rând pentru a o mărunţi astfel încât să nu afecteze prea tare ogoarele muritorilor. Când tunetele se aud cumva înăbuşit ori se izvodeşte huruit mare în ceruri înainte de ploaie, se spune că Sfântul Petru a pus la fiert piatra pentru grindină. În multe povestiri şi snoave populare, SânPetru apare precum un om obişnuit: îmbracă straie ţărăneşti, lucrează pământul, creşte vite şi, desigur, pescuieşte.

Apar licuricii Se zice că, atunci când Sfântul Petru plesneşte din bici, sar din acesta scântei, care, odată căzute pe pământ, se transformă în licurici.

O altă legendă populară spune că, atunci când oamenii se îndepărtează de credinţă, SânPetru cheamă balaurii şi începe să pornească grindina asupra acestora, mărunţind-o, ca să nu-i pună pe oameni în mare pericol.

În ziua sărbătorii, oamenii obişnuiesc să dea de pomană pentru sufletele celor morţi – sărbătoarea fiind cunoscută şi sub numele de Moşii de Sânpetru. Conform credinţei populare, moşii ar fi fost nouă bătrâni care făceau doar lucruri bune şi minuni peste tot pe unde mergeau.

De ziua Moşilor de Sânpetru sau de Vară, femeile împart oale cu apă, pentru ca cei morţi să aibă ce bea pe lumea cealaltă- tot în această zi oamenii au voie să lucreze orice, dar să nu toarcă, căci se crede că astfel se întorc colacii de la morţi. În ziua Moşilor de Sânpetru, femeile dau de pomană şi vase cu vine, lapte şi mâncare gătită, vase care se împodobesc deseori cu flori şi cireşe.Cică nu e îngăduit nici unei femei să mănânce mere până în această zi, fiindcă altfel îi supăra pe morţi. După sărbătoare însă, femeile tinere pot mânca mere, cele vârstnice fiind nevoite să mai aştepte până la Sfântul Ilie. În această zi se duc la biserica mere, zarzăre, coliva, colaci iar cine are – şi puţină miere în faguri.

Până în această zi nu se scutură merii. Se crede că, dacă se respectă această datină, sunt ocrotite ogoarele de căderea grindinei.

Oamenii pistruiaţi trebuie să se spele pe faţă cu apă la miezul nopţii, când cântă cocoşul; tradiţia spune că respectând acest ritual, pistruii nu se mai înmulţesc.

Sărbătoarea sfinţilor Petru şi Pavel se ţine timp de trei zile pentru ca agricultorii să fie protejaţi împotriva potoapelor şi pentru ca grânele lor să fie bogate. În lumea rurală, sărbătoarea este cunoscută sub numele de Sânpetru şi marchează vremea secerişului şi jumătatea verii agrare. Ziua de dinaintea sărbătorii este dedicată spiritelor cerului care, până în această zi, umblă libere prin lume şi îi pedepsesc pe cei care dorm pe afară. Un mod de protecţie împotriva acestor duhuri sunt usturoiul şi pelinul.

Fiind pus mai mare peste încăperile Raiului, Sânpetru împarte hrana animalelor sălbatice – şi mai ales lupilor, această zi fiind denumită şi “Sărbătoarea lupilor”, şi fierbe grindina pentru a o mărunţi prin topire şi a deveni mai puţin primejdioasă pentru oameni şi ogoare.

Se spune că, în ziua Sfinților Petru și Pavel, privighetorile şi cucii nu mai cântă, iar femeile nu ar avea voie să mănânce mere pana în această zi. Femeile văduve nu au voie să mănânce mere până în ziua Sfântului Ilie, ca să fie sănătoase. Şi despre cuci se spune că se transformă în şoimi în această zi, ei revenind la forma lor originala în ziua Bunei Vestiri. SÂNPETRU este cel mai cunoscut din calendarele populare româneşti, el neavând un număr fix de zile de post şi fiind vestit de către apariţia licuricilor şi tăcerea cucilor.

În tradiţia populară, Sânpetru apare fie ca personaj pământean, fie ca divinitate celestă. Se spune că, la marile sărbători calendaristice (Crăciun, Anul Nou, Bobotează, Măcinici, Sângiorz, Sânziene ) Sțnpetru poate fi văzut de pământeni la miezul nopţii, când se deschide pentru o singură clipă cerul, stând la masa împărătească în dreapta lui Dumnezeu. Sânpetru este un bun sfetnic al lui Dumnezeu, care-l consultă în luarea unor decizii, şi cel mai cunoscut „sfânt” al calendarului popular.

Citeste mai mult

Spiritualitate

Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul (Sânzienele) marchează mijlocul verii

Publicat

pe

Sfântul Ioan Botezătorul este ultimul dintre prorocii Legii Vechi, acela care a unit Vechiul Testament cu Noul Testament, învrednicindu-se să boteze cu apă pe Iisus, Mesia cel aşteptat. Însuşi Mântuitorul Hristos a spus despre Ioan: „Adevărat zic vouă: Nu s-a ridicat între cei născuţi din femei unul mai mare decât Ioan Botezătorul” (Matei 11;11). Pentru că între sfinţii şi cei aleşi ai lui Dumnezeu, Sfântul Proroc Ioan Botezătorul se deosebeşte în sfinţenie şi cinste.

Aşa cum este arătat în Sfânta Scriptură, naşterea sa a stat sub semnul unei minuni, căci a venit pe lume din părinţi mai înainte neroditori, preotul Zaharia şi Elisabeta. După rugăciuni stăruitoare înălţate la Dumnezeu pentru a putea avea un fiu, dorinţa le-a fost îndeplinită într-un mod deosebit.

Vestea naşterii Sfântul Proroc şi Botezător Ioan s-a făcut prin mijlocirea Arhanghelului Gavriil, care s-a arătat preotului Zaharia pe când acesta slujea la Templu. Nu un înger oarecare a fost trimis de Dumnezeu să vestească naşterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, spune arhimandritul Ilie Cleopa (Vol. Predici la praznice împărăteşti şi la sfinţii de peste an, 1996), ci Arhanghelul Gavriil, care va vesti şi Fecioarei Maria că va naşte pe Hristos.

Pentru că nu a crezut cuvintele celui trimis de Dumnezeu, preotul Zaharia a fost pedepsit prin neputinţa de a vorbi până la naşterea pruncului când, revenindu-i glasul, a rostit şi numele celui nou-născut.

Biserica Ortodoxă are şase zile de prăznuire pentru Sfântul Ioan Botezătorul. În ordine calendaristică, de la începutul anului bisericesc (1 septembrie), datele pentru pomenirea şi sărbătorirea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul sunt: 23 septembrie – Zămislirea Sfântului Ioan Botezătorul; 7 ianuarie – Soborul Sfântului Proroc, Înaintemergătorului şi Botezătorului Ioan (a doua zi după Teofanie – Bobotează -, 6 ianuarie); 24 februarie – Întâia şi a doua aflare a Capului Înaintemergătorului şi Botezătorului Ioan; 25 mai – A treia aflare a capului Sf. Ioan Botezătorul; 24 iunie – Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, sărbătoare care în popor poartă numele de Sânziene sau Drăgaică; 29 august – Tăierea capului Înaintemergătorului (pe care Biserica a rânduit-o ca zi de post negru).

Dragaica, Sanzienele in traditia populara

In calendarul popular, ziua de 24 iunie este cunoscuta sub denumirea de Sanziene sau Dragaica. Desi sunt asociate sarbatorii crestine a Nasterii Sfantului Ioan Botezatorul si a Aducerii Moastelor Sfantului Ioan cel Nou de la Suceava, Sanzienele isi au originea intr-un stravechi cult solar. Denumirea este preluata probabil, de la Sancta Diana, zeita silvestra. Sanzienele erau considerate, inca din vremea lui Cantemir, ca reprezentari fitomorfe (Florile de Sanziene) si divinitati antropomorfe.

In credinta populara, Sanzienele erau considerate a fi niste femei frumoase, niste adevarate preotese ale soarelui, divinitati nocturne ascunse prin padurile intunecate, neumblate de om.
Nu este exclus ca in vremuri indepartate populatia din munti sa se fi intalnit la momentele solstitiale (Sanzienele) sau echinoctiale pentru a savarsi ritualuri inchinate Soarelui. Megalitii din Muntii Calimani pe care s-au descoperit insemne solare (rozete, soarele antropomorfizat), pot fi marturii in acest sens.

Conform traditiei, Sanzienele plutesc in aer sau umbla pe pamant in noaptea de 23 spre 24 iunie, canta si danseaza, impart rod holdelor, umplu de fecunditate femeile casatorite, inmultesc animalele si pasarile, umplu de leac si miros florile si tamaduiesc bolile si suferintele oamenilor.

Spre deosebire de Rusalii, care sunt reprezentari fantastice aducatoare de rele, Sanzienele sunt zane bune. Dar ele pot deveni si forte daunatoare, lovindu-i pe cei pacatosi cu „lantul Sanzienelor”, pot starni din senin si vijelii, pot aduce grindina, lasand campul fara de rod si florile fara de leac.

In ajunul sau in ziua de Sanziene se intalneau practici si obiceiuri de divinatie, de aflare a ursitei si a norocului in gospodarie.

In dimineata de Sanziene inainte de rasaritul soarelui oamenii strangeau buchete de Sanziene pe care le impleteau in coronite si le aruncau pe acoperisul caselor. Se considera ca omul va trai mult in cazul in care coronita ramanea pe casa sau, dimpotriva ca va muri repede, atunci cand coronita aluneca spre marginea acoperisului sau cadea de pe acoperis.

Fetele strangeau flori de Sanziene pentru a le pune sub perna, in noaptea premergatoare sarbatoarii, in credinta ca isi vor visa ursitul. In unele zone fetele isi faceau coronite din Sanziene pe care le lasau peste noapte in gradini sau in locuri curate. Daca dimineata gaseau coronitele pline de roua, era semn sigur de maritis in vara care incepea.

Gospodarii incercau sa afle care le va fi norocul la animale, tot cu ajutorul florilor de Sanziene, in seara din ajunul sarbatorii agatau cununi de Sanziene la coltul casei orientat catre rasarit si daca, a doua zi, in coronite erau prinse par de la anumite animale, sau puf/pene de la pasari considerau ca anul va fi bun mai ales pentru acestea.
Florile culese in ziua de Sanziene prinse in coronite sau legate in forma de cruce, erau duse la biserica pentru a fi sfintite si erau pastrate, apoi, pentru diverse practici magice.

Sarbatoarea Sanzienelor care marcheaza mijlocul verii, era considerata si momentul optim pentru culegerea plantelor de leac.

Tot acum se faceau previziuni meteorologice: in functie de momentul in care rasarea Constelatia Gainusei, se determina perioada prielnica pentru semanatul graului de toamna.

Sarbatoarea Sanzienelor mai este cunoscuta in popor si sub denumirea de Amutitul Cucului. Se crede ca daca cucul inceteaza sa cante inainte de Sanziene, inseamna ca vara va fi secetoasa.

Pentru a fi sanatosi si avea spor in munca, in acest moment de inceput al secerisului, oamenii se incingeau peste sale cu tulpini de cicoare.

Pentru a fi placute feciorilor, fetele se spalau pe cap, in aceasta zi cu fiertura de iarba mare. Pentru a scapa de boli, fetele si nevestele se scaldau ritual in ape curgatoare iar pentru a se umple de fertilitate, femeile se tavaleau dezbracate in roua, dimineata, inainte de rasaritul Soarelui.

Pentru alungarea spiritelor malefice se aprindeau focuri in care se aruncau substante puternic mirositoare, se buciuma si se striga in jurul focurilor.

Pentru pomenirea mortilor se fac pomeni imbelsugate si se pun flori mirositoare pe morminte.

Citeste mai mult

Spiritualitate

Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Cât durează și cum se ține

Publicat

pe

În acest an, Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel va începe luni, 20 iunie, și va avea o durată de nouă zile.

Sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel este celebrată anual în data de 29 iunie. Anul acesta, Sfinții Petru şi Pavel vor fi cinstiți într-o zi de miercuri. Ca urmare a acestui fapt, Biserica a rânduit ca în 29 iunie să fie dezlegare la pește, deși, de regulă, perioada de postire se încheie în ajunul sărbătorii.

Acest post are durată schimbătoare, în funcție de data Sfintelor Paști. Potrivit rânduielii, Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel începe în lunea următoare Duminicii Tuturor Sfinților.

Există însă și anumite excepții. Atunci când Învierea Domnului este sărbătorită mai târziu de 1 mai, nu mai rămân suficiente zile de post, motiv pentru care Biserica a hotărât ca în astfel de circumstanțe Postul Sfinților Apostoli să înceapă înainte de Duminica Tuturor Sfinților.

Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel

Pentru a evidenția cum se cuvine rolul pe care l-au avut cei doi mari Apostoli în propovăduirea creștinismului, Biserica a hotărât cinstirea acestora prin post. Pregătirea constă în abstinență, sporirea rugăciunii, a faptelor bune, lecturarea scrierilor celor doi apostoli și a altor cărți duhovnicești.

Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel este un post ușor. Anul acesta, din cele 9 zile de post, 3 vor fi cu dezlegare la pește. Va fi dezlegare la pește în zilele de: 24 iunie – pentru „Nașterea Sf. Ioan Botezătorul” și 25 – 26 iunie, fiind zile de sâmbătă și duminică.

Pe întreaga durată a postului, ca și în cazul celorlalte posturi din cursul anului bisericesc, nu se fac nunți, pentru că perioada de postire nu este compatibilă cu petrecerile care însoțesc de regulă aceste evenimente.

Prin ținerea acestui post se cinstesc și darurile Sfântului Duh care s-au coborât peste Sfinții Apostoli la Cincizecime, de aceea, în vechime, această perioadă se mai numea și „Postul Cincizecimii”.

Sfinții Apostoli Petru și Pavel

Sfântul Apostol Petru, fratele Sfântului Apostol Andrei, era originar din Betsaida, o așezare de la malul Mării Galileii, și se numea Simeon înainte de a se întâlni cu Domnul.

Sfântul Apostol Pavel, originar din Tarsul Ciliciei, a fost învățat, fariseu și rabin în religia evreilor și cunoscător al învățăturii iudaice din vremea sa. Pe când călătorea spre cetatea Damascului, pentru a prinde pe creştinii de acolo, Saul a văzut pe Domnul, Care i S-a arătat în chip minunat. Din acel moment a crezut în Iisus Hristos și s-a botezat, lăsând rătăcirea în care trăise până atunci.

sursa: basilica.ro

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite