Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Spiritualitate

IPS Ioan, Mitropolitul Banatului, în Pastorala de Paști: „Doamne, rugămu-Te, nu ocoli inimile noastre!“

Publicat

pe

† IOAN, Din mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului Iubitului nostru cler, cinului monahal şi drept-credincioşilor creştini, har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl, iar de la noi, părintească binecuvântare.

 „Cuvântul era Lumina cea adevărată

 Care luminează pe tot omul care vine în lume.“ (Ioan 1, 9)

Hristos a înviat!

Iubiți frați și surori în Domnul,

Mare îmi este bucuria să aud azi, în toate bisericile noastre, acest răspuns dinpartea frățiilor voastre:Adevărat a înviat!

Vestea Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos a fost adusă femeilor mironosițe, Apostolilor și ucenicilor Săi de către un înger care adevăr a grăit. Dar, pentru întărirea celor vestite de înger, S-a arătat lor Însuși Hristos Domnul, Înviatul din Nazaret. De aproape două milenii, creștinii au făcut din această mare minune mărturisirea lor de credință: cred în Învierea lui Hristos și-n învățătura Evangheliei care spune că vor învia și ei, așa cum grăit-a Domnul:„ Adevărat, adevărat zic vouă, că vine ceasul și acum este când morții vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu și cei ce vor auzi, vor învia.”(Ioan 5, 25).

Despre înviere nu poți grăi decât dacă treci prin moarte. Până la Învierea lui Hristos, moartea reprezenta punct la viață. Sfârșitul! Până aici! Și iată, vine Hristos Care face din moartea Sa izvor de viață dătător. Din mormânt, semn al întunericului, izvor de lumină. Hristos spune despre Sine:„Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții” (Ioan 8, 12). Aș zice: Hristos este Lumina vie a lumii. Lumina lui Hristos este dătătoare de viață:„Întru El era viața și viața era lumina oamenilor.”(Ioan 1, 4).

Fraților, viața Mântuitorului este lumina noastră, a celor ce credem în Hristos Cel Înviat. Învierea în sine, a lui Hristos, face lumină în lumea căzută în întunericul păcatului. Păcatul aduce moarte și întuneric în lume, Învierea lui Hristos aduce lumină în lume. Lumina vie a lui Hristos dă viață și nemurire omului; îl restaurează din adâncul ființei sale pe omul care, în urma păcatului, era muritor, adică sfârșit.

Ce mare este taina Luminii celei vii: din sfârșit să facă veșnic!

Care este semnul pe care ni l-a lăsat Hristos la Sfântul Său Mormânt?! Străvezia lumină. Fiul lui Dumnezeu nu Și-a lăsat nici chiar mormântul în întuneric.

O rază din lumina vie va lumina fiecare mormânt în Marea Zi a venirii Mântuitorului, ridicând la viață veșnică pe toți oamenii. Și despre mine și despre tine, iubite  frate creștine, va mărturisi cineva atunci că am înviat și va răspunde Hristos: Adevărat au înviat!

Să ne fie, fraților, învierea noastră spre bucurie, așa cum a fost și Învierea lui Hristos și a umplut de bucurie inimile femeilor mironosițe, ale Apostolilor și ale ucenicilor.

Rămâneți sub aura luminii celei vii a lui Hristos și întru nădejdea învierii și a întâlnirii cu Iisus Hristos Cel Înviat.

Iubiți frați și surori,

Înviere fără moarte nu este, dar Hristos face din moarte Paște, trecere. Trecere de la moarte la viață, iar, de la Învierea Sa, avem și noi trecerea noastră de la moarte la viață. Toți vom lăsa în urma noastră o cruce cu un nume scris pe ea, semn că pe aici trecem spre veșnicie. Hristos a biruit pe Crucea Golgotei moartea Sa, însă ne lasă și nouă să biruim o moarte. Învierea noastră presupune moartea față de păcat, de cugetarea păcătoasă, moartea omului celui vechi. Sfântul Apostol Pavel ne spune: „Omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, ca să se nimicească trupul păcatului, pentru a nu mai fi robi ai păcatului.” (Romani 6, 6). Cu această moarte, zice Hristos, să ne luptăm să o biruim și noi.

Doamne, vino în ajutorul nostru în această luptă cu poftele trupești, cu desfătările lumii și cu egoismul din noi!

Fiți biruitori, iubiți frați și surori în Domnul:„Îndrăzniți. Eu am biruit lumea.” (Ioan 16, 33), ne spune Hristos.

Drept-măritori creștini,

Trăiam o moarte vie înainte de Hristos, în fiecare zi murea o parte din viața noastră. Azi însă, prin Slăvita Sa Înviere, în fiecare zi trăim o clipă din veșnicie, cu fiecare clipă ne înveșnicim să fim în slava lui Hristos. De n-ar fi înviat Hristos, pământul ar fi rămas un ogor în care omul ar fi semănat oase.De n-ar fi noapte, nu am ști să prețuim ziua, de n-ar fi durere, n-am prețui sănătatea, de n-ar fi fost Golgota, n-ar fi fost Înviere, de n-ar fi venit Hristos la mine, n-ar fi fost mântuire.

Femeile mironosițe găsesc piatra răsturnată:„Și ziceau între ele: Cine ne va prăvăli nouă piatra de la ușa mormântului?”(Marcu 16, 3) Dumnezeu Își trimite Fiul în istorie. Hristos este Cel ce a răsturnat piatra poticnirii noastre în istorie: moartea, de care noi nu puteam trece pentru a ajunge în Casa Tatălui Ceresc. Mântuitorul răstoarnă planurile lui Satan, cel ce voia să piardă bucuria lui Dumnezeu: omul.

Să trăim, iubiților, la acest Praznic dumnezeiesc, lăudându-L pe Dumnezeu Care, din nemărginita Lui bunătate, S-a milostivit de noi, cei căzuți între tâlharii păcatelor și ai morții. Nu îngropați în desfătări lumești bucuria sfântă a Învierii lui Hristos. Nu vă îngropați viața în păcate și în fărădelegi:„Curățiți aluatul cel vechi, ca să fiți frământătură nouă, precum și sunteți fără aluat, căci Paștile nostru, Hristos, S-a jertfit pentru noi. De aceea să prăznuim, nu cu aluatul cel vechi, nici cu aluatul  răutății și al vicleșugului, ci cu azimele curăției și ale adevărului.”(I Corinteni 5, 7-8).

Îngerul le spune femeilor mironosițe:„Nu vă înspăimântați! Căutați pe Iisus Nazarineanul, Cel răstignit? A înviat! Nu este aici. Iată locul unde L-au pus.”(Marcu 16, 6). Adevărat, nu în mormânt este Domnul nostru Iisus Hristos, ci de-a dreapta Tatălui. Hristos, spre dezamăgirea unora, n-a rămas în țara morții. Nu le urmați sfatul și învățătura celor care vă mai îndeamnă și azi să-L căutați pe Hristos în țara morților.

Femeile mironosițe se întorc de la mormântul„gol”cu inima și cu toată ființa lor pline de bucuria Învierii. Nu o țin doar pentru ele, ci, din această bucurie, împărtășesc și Apostolilor. Să împărtășim și noi semenilor noștri această bucurie acum, când, în dangăt de clopot, ne vom îndrepta spre casele noastre. Împărtășiți-vă unii altora marea bucurie a Învierii lui Hristos, alăturați-vă femeilor purtătoare de mir, luați chip de mironosiță și veți dobândi bucuria mironosițelor.

Fraților, pornind de la cuvântul Paște,în ebraică, pesach,ce se tâlcuiește în limba română trecere, am putea spune că Iisus Hristos ar dori azi să treacă prin viața noastră.

Doamne, rugămu-Te, nu ocoli inimile noastre!

Doamne, cum oare Te vei apropia de mine, că sunt om păcătos? Nu-ți este teamă că o să Te sărut ca Iuda?

Nu, Doamne!

Iuda Iscarioteanul Îl sărută pe Hristos pe obraz și apoi își pune capăt zilelor: „Atunci Iuda, cel ce L-a vândut, văzând că a fost osândit, s-a căit (…) și aruncând arginții în templu, a plecat și, ducându-se, s-a spânzurat.”(Matei 27, 3-5). Femeia păcătoasă Îi sărută picioarele lui Hristos și se mântuiește: „Și iată, era în cetate o femeie păcătoasă și (…) a adus un alabastru cu mir. Și stând la spate, lângă picioarele Lui, plângând, a început să ude cu lacrimi picioarele Lui și cu părul capului ei le ștergea.  Și săruta picioarele Lui și le ungea cu mir.” (Luca 7, 37-38).

Vezi dar, iubite frate, tu ce fel de sărutare Îi dai lui Hristos? O femeie păcătoasă ne-a învățat ce daruri să-I aducem lui Hristos: mir de nard și lacrimi, mirul de nard al faptelor noastre și lacrimile pocăinței. Iuda, printr-un sărut, I-a tâlhărit viața lui Hristos și L-a trimis între tâlhari. L-a făcut tâlhar! Pentru Iuda, Hristos a fost un tâlhar, nu Lumina cea vie a lumii.

Doamne, dacă Te-am tâlhărit și eu prin faptele mele, iartă-mă!

Doamne, Iisuse Hristoase, Tu ești Fiul lui Dumnezeu, eu sunt tâlharul și strig către Tine:„Pomenește-mă, Doamne, când vei veni întru Împărăția Ta.” (Luca 23, 42).

Fraților, Hristos, în Ghetsimani, este auzit de Apostoli grăind Rugăciunea cea mai presus de fire, având picături de sânge pe fața Sa: „Iar El, fiind în chin de moarte, mai stăruitor Se ruga. Și sudoarea Lui s-a făcut ca picături de sânge care picurau pe pământ.”(Luca 22, 44). Pe Muntele Tabor, cei trei Apostoli, Petru, Iacov și Ioan, au văzut aceeași față, însă plină de lumină. În Ghetsimani, fața durerii pricinuite de păcatele lumii, iar pe Tabor, fața luminii împărtășite cu Tatăl, spre bucuria Apostolilor.

Hristos este Paștele nostru, El nu ne-a trecut prin Marea Roșie, așa cum a trecut Moise cu poporul ales, ci ne-a trecut de la moarte la viață. Hristos a făcut din Crucea Sa o punte pe care ne-a trecut de la moarte la viața veșnică.

Iubiților, așa cum, în fiecare dimineață, soarele destramă pânza neagră a nopții, tot așa Hristos, Lumina cea vie a lumii, destramă lumea neagră a păcatului și a morții. Îi petrecem pe cei dragi ai noștri cu o lumânare, semn al învierii, și cu o pânză albă pe obraz, semn că trec în Ziua a opta, cea fără apus, fără sfârșit.

Constantin Brâncuși a sculptat neatinsul infinit și l-a făcut scară pentru eroii neamului, care au mers pe jos până au aflat începutul infinitului și rădăcinile neamului nostru românesc.

Frați creștini, după vremuri de restriște au rămas femei văduve și copii orfani, oameni singuri, răniți, prin spitale, iar bunii credincioși au fost alături de ei în toate zilele, în singurătatea lor. Cei singuri plâng. Să fim și noi azi alături de cei singuri, să nu-i lăsăm să stea de vorbă doar cu umbra lor. Omul nu este o umbră neînsuflețită, ci făptura pe care o iubește Dumnezeu și pentru care a trimis în lume pe Fiul Său, pentru izbăvirea ei din umbra morții(cf. Matei 4, 16). Dumnezeul nostru nu este un Dumnezeu al singurătății, ci al comuniunii în iubire. Să alungăm singurătatea și tristețea din viața semenilor noștri, împărtășindu-le bucuria Învierii lui Hristos.

Iubiți frați și surori, care sunteți acum singuri, nu deznădăjduiți, Hristos este și cu voi!

Iubiți credincioși,

Rog pe Domnul nostru Iisus Hristos, Cel înviat din morți, să facă din noi ființe pascale, adică să ne ajute să trecem de la păcat la viață curată.

Prin Învierea lui Hristos, omul cel căzut în păcat a fost ridicat din moarte și a căzut în veșnicie.

Iubiți fii duhovnicești,

„Învierea lui Hristos văzând, să ne închinăm Sfântului Domnului Iisus, Unuia Celui fără de păcat”,Căruia se cuvin toată lauda, cinstea și mărirea:

Hristos a înviat!

Rămâneți în iubirea cea mântuitoare a lui Hristos Cel Înviat.

Al vostru, al tuturor, de tot binele voitor, † Ioan, Mitropolitul Banatului

Spiritualitate

Sfinții apostoli Petru și Pavel, prăznuiți de ortodocși și catolici

Publicat

pe

Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel sunt sărbătoriţi împreună la 29 iunie. Biserica a hotărât ca aceşti doi mari Apostoli să fie cinstiţi în aceeaşi zi deoarece în aceeaşi zi şi în acelaşi an au suferit martirajul la Roma.

Sfântul Apostol Petru a fost răstignit cu capul în jos, iar Sfântul Apostol Pavel a fost martirizat prin tăierea capului. Ei au fost martirizaţi la Roma în timpul împăratului Nero, în anul 67. Pentru iubirea nestrămutată pe care au purtat-o lui Dumnezeu, pentru zelul lor misionar şi pentru multe binefaceri pe care le-au făcut oamenilor, au fost aleşi ocrotitori ai mai multor ţări şi oraşe, biserici şi mănăstiri, precum şi ai mai multor aşezăminte filantropice, sociale şi ai penitenciarelor.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel spune despre Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel că „rămân pentru noi mari învăţători ai credinţei, misionari model şi rugători statornici pentru viaţa şi unitatea Bisericii lui Hristos. Prin viaţa, faptele şi scrierile lor, ei ne îndeamnă să iubim pe Hristos, Evanghelia şi Biserica Sa, să lucrăm pentru vindecarea şi mântuirea tuturor oamenilor, fără deosebire de rasă şi gen, de etnie şi clasă socială. Ei sunt pentru noi dascăli ai reconcilierii, ai iertării, ai unităţii şi sfinţeniei. Ei ne învaţă să ne rugăm neîncetat, să săvârşim cu iubire milostivă faptele bune, dar să nu contăm niciodată pe noi înşine mai mult decât pe harul lui Dumnezeu Cel viu, arătat în Iisus Hristos”.

Această sărbătoare ne atrage atenţia asupra unui aspect al tainei Bisericii, şi anume asupra slujirii apostolice prin care Mântuitorul Hristos a dorit să-i facă părtaşi pe oameni. În această zi de sărbătoare Biserica ne cheamă la urmarea lui Hristos, arătându-ne faptele acestor Apostoli, despre care ne vorbesc Sfânta Scriptură şi Tradiţia Ortodoxă.

Tradiții și superstiții

Potrivit datinilor populare româneşti, unele dintre ele pitoreşti şi chiar nostime, Sfinţii Petru şi Pavel stau în Lună: primul la dreapta, al doilea la stânga. Sfântul Petru este cel care are cheile de la poartă şi încăperile Raiului, fiind şi mâna dreaptă a lui Dumnezeu.

Se spune că Sfântul Petru guvernează peste ploaie şi căldură, posedă puterea de a arunca grindina peste pământ. Înainte de a o slobozi, el o fierbe trei zile la rând pentru a o mărunţi astfel încât să nu afecteze prea tare ogoarele muritorilor. Când tunetele se aud cumva înăbuşit ori se izvodeşte huruit mare în ceruri înainte de ploaie, se spune că Sfântul Petru a pus la fiert piatra pentru grindină. În multe povestiri şi snoave populare, SânPetru apare precum un om obişnuit: îmbracă straie ţărăneşti, lucrează pământul, creşte vite şi, desigur, pescuieşte.

Apar licuricii Se zice că, atunci când Sfântul Petru plesneşte din bici, sar din acesta scântei, care, odată căzute pe pământ, se transformă în licurici.

O altă legendă populară spune că, atunci când oamenii se îndepărtează de credinţă, SânPetru cheamă balaurii şi începe să pornească grindina asupra acestora, mărunţind-o, ca să nu-i pună pe oameni în mare pericol.

În ziua sărbătorii, oamenii obişnuiesc să dea de pomană pentru sufletele celor morţi – sărbătoarea fiind cunoscută şi sub numele de Moşii de Sânpetru. Conform credinţei populare, moşii ar fi fost nouă bătrâni care făceau doar lucruri bune şi minuni peste tot pe unde mergeau.

De ziua Moşilor de Sânpetru sau de Vară, femeile împart oale cu apă, pentru ca cei morţi să aibă ce bea pe lumea cealaltă- tot în această zi oamenii au voie să lucreze orice, dar să nu toarcă, căci se crede că astfel se întorc colacii de la morţi. În ziua Moşilor de Sânpetru, femeile dau de pomană şi vase cu vine, lapte şi mâncare gătită, vase care se împodobesc deseori cu flori şi cireşe.Cică nu e îngăduit nici unei femei să mănânce mere până în această zi, fiindcă altfel îi supăra pe morţi. După sărbătoare însă, femeile tinere pot mânca mere, cele vârstnice fiind nevoite să mai aştepte până la Sfântul Ilie. În această zi se duc la biserica mere, zarzăre, coliva, colaci iar cine are – şi puţină miere în faguri.

Până în această zi nu se scutură merii. Se crede că, dacă se respectă această datină, sunt ocrotite ogoarele de căderea grindinei.

Oamenii pistruiaţi trebuie să se spele pe faţă cu apă la miezul nopţii, când cântă cocoşul; tradiţia spune că respectând acest ritual, pistruii nu se mai înmulţesc.

Sărbătoarea sfinţilor Petru şi Pavel se ţine timp de trei zile pentru ca agricultorii să fie protejaţi împotriva potoapelor şi pentru ca grânele lor să fie bogate. În lumea rurală, sărbătoarea este cunoscută sub numele de Sânpetru şi marchează vremea secerişului şi jumătatea verii agrare. Ziua de dinaintea sărbătorii este dedicată spiritelor cerului care, până în această zi, umblă libere prin lume şi îi pedepsesc pe cei care dorm pe afară. Un mod de protecţie împotriva acestor duhuri sunt usturoiul şi pelinul.

Fiind pus mai mare peste încăperile Raiului, Sânpetru împarte hrana animalelor sălbatice – şi mai ales lupilor, această zi fiind denumită şi “Sărbătoarea lupilor”, şi fierbe grindina pentru a o mărunţi prin topire şi a deveni mai puţin primejdioasă pentru oameni şi ogoare.

Se spune că, în ziua Sfinților Petru și Pavel, privighetorile şi cucii nu mai cântă, iar femeile nu ar avea voie să mănânce mere pana în această zi. Femeile văduve nu au voie să mănânce mere până în ziua Sfântului Ilie, ca să fie sănătoase. Şi despre cuci se spune că se transformă în şoimi în această zi, ei revenind la forma lor originala în ziua Bunei Vestiri. SÂNPETRU este cel mai cunoscut din calendarele populare româneşti, el neavând un număr fix de zile de post şi fiind vestit de către apariţia licuricilor şi tăcerea cucilor.

În tradiţia populară, Sânpetru apare fie ca personaj pământean, fie ca divinitate celestă. Se spune că, la marile sărbători calendaristice (Crăciun, Anul Nou, Bobotează, Măcinici, Sângiorz, Sânziene ) Sțnpetru poate fi văzut de pământeni la miezul nopţii, când se deschide pentru o singură clipă cerul, stând la masa împărătească în dreapta lui Dumnezeu. Sânpetru este un bun sfetnic al lui Dumnezeu, care-l consultă în luarea unor decizii, şi cel mai cunoscut „sfânt” al calendarului popular.

Citeste mai mult

Spiritualitate

Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul (Sânzienele) marchează mijlocul verii

Publicat

pe

Sfântul Ioan Botezătorul este ultimul dintre prorocii Legii Vechi, acela care a unit Vechiul Testament cu Noul Testament, învrednicindu-se să boteze cu apă pe Iisus, Mesia cel aşteptat. Însuşi Mântuitorul Hristos a spus despre Ioan: „Adevărat zic vouă: Nu s-a ridicat între cei născuţi din femei unul mai mare decât Ioan Botezătorul” (Matei 11;11). Pentru că între sfinţii şi cei aleşi ai lui Dumnezeu, Sfântul Proroc Ioan Botezătorul se deosebeşte în sfinţenie şi cinste.

Aşa cum este arătat în Sfânta Scriptură, naşterea sa a stat sub semnul unei minuni, căci a venit pe lume din părinţi mai înainte neroditori, preotul Zaharia şi Elisabeta. După rugăciuni stăruitoare înălţate la Dumnezeu pentru a putea avea un fiu, dorinţa le-a fost îndeplinită într-un mod deosebit.

Vestea naşterii Sfântul Proroc şi Botezător Ioan s-a făcut prin mijlocirea Arhanghelului Gavriil, care s-a arătat preotului Zaharia pe când acesta slujea la Templu. Nu un înger oarecare a fost trimis de Dumnezeu să vestească naşterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, spune arhimandritul Ilie Cleopa (Vol. Predici la praznice împărăteşti şi la sfinţii de peste an, 1996), ci Arhanghelul Gavriil, care va vesti şi Fecioarei Maria că va naşte pe Hristos.

Pentru că nu a crezut cuvintele celui trimis de Dumnezeu, preotul Zaharia a fost pedepsit prin neputinţa de a vorbi până la naşterea pruncului când, revenindu-i glasul, a rostit şi numele celui nou-născut.

Biserica Ortodoxă are şase zile de prăznuire pentru Sfântul Ioan Botezătorul. În ordine calendaristică, de la începutul anului bisericesc (1 septembrie), datele pentru pomenirea şi sărbătorirea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul sunt: 23 septembrie – Zămislirea Sfântului Ioan Botezătorul; 7 ianuarie – Soborul Sfântului Proroc, Înaintemergătorului şi Botezătorului Ioan (a doua zi după Teofanie – Bobotează -, 6 ianuarie); 24 februarie – Întâia şi a doua aflare a Capului Înaintemergătorului şi Botezătorului Ioan; 25 mai – A treia aflare a capului Sf. Ioan Botezătorul; 24 iunie – Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, sărbătoare care în popor poartă numele de Sânziene sau Drăgaică; 29 august – Tăierea capului Înaintemergătorului (pe care Biserica a rânduit-o ca zi de post negru).

Drăgaica, Sanzienele in traditia populara

In calendarul popular, ziua de 24 iunie este cunoscuta sub denumirea de Sanziene sau Dragaica. Desi sunt asociate sarbatorii crestine a Nasterii Sfantului Ioan Botezatorul si a Aducerii Moastelor Sfantului Ioan cel Nou de la Suceava, Sanzienele isi au originea intr-un stravechi cult solar. Denumirea este preluata probabil, de la Sancta Diana, zeita silvestra. Sanzienele erau considerate, inca din vremea lui Cantemir, ca reprezentari fitomorfe (Florile de Sanziene) si divinitati antropomorfe.

In credinta populara, Sanzienele erau considerate a fi niste femei frumoase, niste adevarate preotese ale soarelui, divinitati nocturne ascunse prin padurile intunecate, neumblate de om.
Nu este exclus ca in vremuri indepartate populatia din munti sa se fi intalnit la momentele solstitiale (Sanzienele) sau echinoctiale pentru a savarsi ritualuri inchinate Soarelui. Megalitii din Muntii Calimani pe care s-au descoperit insemne solare (rozete, soarele antropomorfizat), pot fi marturii in acest sens.

Conform traditiei, Sanzienele plutesc in aer sau umbla pe pamant in noaptea de 23 spre 24 iunie, canta si danseaza, impart rod holdelor, umplu de fecunditate femeile casatorite, inmultesc animalele si pasarile, umplu de leac si miros florile si tamaduiesc bolile si suferintele oamenilor.

Spre deosebire de Rusalii, care sunt reprezentari fantastice aducatoare de rele, Sanzienele sunt zane bune. Dar ele pot deveni si forte daunatoare, lovindu-i pe cei pacatosi cu „lantul Sanzienelor”, pot starni din senin si vijelii, pot aduce grindina, lasand campul fara de rod si florile fara de leac.

In ajunul sau in ziua de Sanziene se intalneau practici si obiceiuri de divinatie, de aflare a ursitei si a norocului in gospodarie.

In dimineata de Sanziene inainte de rasaritul soarelui oamenii strangeau buchete de Sanziene pe care le impleteau in coronite si le aruncau pe acoperisul caselor. Se considera ca omul va trai mult in cazul in care coronita ramanea pe casa sau, dimpotriva ca va muri repede, atunci cand coronita aluneca spre marginea acoperisului sau cadea de pe acoperis.

Fetele strangeau flori de Sanziene pentru a le pune sub perna, in noaptea premergatoare sarbatoarii, in credinta ca isi vor visa ursitul. In unele zone fetele isi faceau coronite din Sanziene pe care le lasau peste noapte in gradini sau in locuri curate. Daca dimineata gaseau coronitele pline de roua, era semn sigur de maritis in vara care incepea.

Gospodarii incercau sa afle care le va fi norocul la animale, tot cu ajutorul florilor de Sanziene, in seara din ajunul sarbatorii agatau cununi de Sanziene la coltul casei orientat catre rasarit si daca, a doua zi, in coronite erau prinse par de la anumite animale, sau puf/pene de la pasari considerau ca anul va fi bun mai ales pentru acestea.
Florile culese in ziua de Sanziene prinse in coronite sau legate in forma de cruce, erau duse la biserica pentru a fi sfintite si erau pastrate, apoi, pentru diverse practici magice.

Sarbatoarea Sanzienelor care marcheaza mijlocul verii, era considerata si momentul optim pentru culegerea plantelor de leac.

Tot acum se faceau previziuni meteorologice: in functie de momentul in care rasarea Constelatia Gainusei, se determina perioada prielnica pentru semanatul graului de toamna.

Sarbatoarea Sanzienelor mai este cunoscuta in popor si sub denumirea de Amutitul Cucului. Se crede ca daca cucul inceteaza sa cante inainte de Sanziene, inseamna ca vara va fi secetoasa.

Pentru a fi sanatosi si avea spor in munca, in acest moment de inceput al secerisului, oamenii se incingeau peste sale cu tulpini de cicoare.

Pentru a fi placute feciorilor, fetele se spalau pe cap, in aceasta zi cu fiertura de iarba mare. Pentru a scapa de boli, fetele si nevestele se scaldau ritual in ape curgatoare iar pentru a se umple de fertilitate, femeile se tavaleau dezbracate in roua, dimineata, inainte de rasaritul Soarelui.

Pentru alungarea spiritelor malefice se aprindeau focuri in care se aruncau substante puternic mirositoare, se buciuma si se striga in jurul focurilor.

Pentru pomenirea mortilor se fac pomeni imbelsugate si se pun flori mirositoare pe morminte.

Citeste mai mult

Spiritualitate

Începe postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Mai multe rugăciuni și fapte bune

Publicat

pe

Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel 2025 va avea o durată de 13 zile, începând cu data de luni, 16 iunie.

Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel are durată schimbătoare, în funcție de data Sfintelor Paști. Anul acesta începe în mod clasic, luni după Duminica Tuturor Sfinților, însă atunci când Învierea este serbată mai târziu de 1 mai se aplică reguli excepționale pentru a asigura o durată minimă de post.

Sărbătoarea celor doi mari Apostoli, Petru și Pavel, este precedată de post pentru a fi cinstit cum se cuvine rolul major pe care ei l-au avut în răspândirea creștinismului.

În acest timp de pregătire pentru sărbătoare, creștinii meditează la zelul misionar al Sfinților Apostoli și încearcă să pună în practică exemplul lor în propria viață. Pregătirea constă în abstinență, sporirea rugăciunii, a faptelor bune, lecturarea scrierilor celor doi apostoli și a altor cărți duhovnicești.

În acest timp de pregătire pentru sărbătoare, creștinii meditează la zelul misionar al Sfinților Apostoli și încearcă să pună în practică exemplul lor în propria viață. Pregătirea constă în abstinență, sporirea rugăciunii, a faptelor bune, lecturarea scrierilor celor doi apostoli și a altor cărți duhovnicești.

Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel este un post ușor. Anul acesta, din cele 13 zile de post, 6 vor fi cu dezlegare la pește.

Pe întreaga durată a acestui post, ca și în cazul celorlalte posturi din cursul anului bisericesc, nu se fac nunți, pentru că perioada de postire nu este compatibilă cu petrecerile care însoțesc de regulă aceste evenimente.

Sursa: basilica.ro

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite