Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Spiritualitate

IPS Ioan în Pastorala de Crăciun: „Dezbinarea este de la diavol și mult păgubitoare socie­tății noastre românești.“

Publicat

acum 6 ani

pe

IPS Ioan a arătat în Pastorala la Nașerea Domnului, care va fi citită în toate bisericile și mănăstirile de Crăciun că „Dezbinarea este de la diavol, urgisită de Dumnezeu și mult păgubitoare socie­tății noastre românești“.

Vă redăm, mai jos, întregul text al mesajului mitropolitului Banatului de Crăciun.

„Acesta este Dumnezeul nostru (…), pe pământ S-a arătat și cu oamenii împreună a locuit.”

(Baruh 3, 36-38)

Iubiţi fraţi și surori în Domnul,

Purtați fiind pe aripile colindelor noastre românești, am ajuns azi la Betleem. Și acolo, într-o peșteră, Îl vedem stând pe tron pe Fiul lui Dumnezeu. Ieslea a fost cel mai strălucitor tron de pe pământ, pe care a șezut Fiul lui Dumnezeu. Hristos a venit aici, pe pământ, să-Și ia înapoi Împă­răția pe care Satan încerca de mii de ani să o stăpânească.

Oare în univers nu mai erau atâtea planete cu stânci aspre, așa cum, în mare parte, era Țara lui Israel?! De ce pământul?! Pentru că aici era comoara lui Dumnezeu: omul.

Hristos a venit să-l caute pe om până în adâncul pământului, dar Îl vom vedea pe Fiul lui Dumnezeu coborând și până în adâncul iadului să-l ridice pe Adam.

Ce comoară scumpă este omul! Tatăl îl răscumpără pe om prin Jertfa Fiului Său: „Căci Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (Ioan 3, 16). Înlăcrimatul Dumnezeu Își trimite Fiul în univers să-I găsească neprețuita comoară pierdută. Și unde o caută Fiul lui Dumnezeu?! Într-o peșteră, în întuneric. Acolo l-a găsit pe om. Așa cum vântul nu are tihnă, tot așa nici omul nu va avea tihnă până nu se întoarce la Dumnezeu.

Aici, în Peștera din Betleem, s-au întâlnit: Cerul cu pământul, Fiul lui Dumnezeu cu omul, comoara lui Dumnezeu. Îngerii coboară și ei din înaltul cerului să se bucure că Fiul lui Dumnezeu a găsit drahma cea pierdută (cf. Luca 15, 8-10). Îngerii s-au bucurat împreună cu păstorii că Lumina le-a răsărit oamenilor aici, în adâncul pământului, în adâncul căderii omului.

Care era oare starea sufletească a Fecioarei Maria și a Dreptului Iosif în acel moment astral din istoria mântuirii noastre? Doi pământeni care nu au avut loc printre oameni, ci i-a primit o peșteră rece. Bucurie, uimire și tristețe, aceste stări o vor însoți pe Fecioara Maria cât va trăi pe pământ, fiind alături de Hristos în Egipt, pe Golgota, dar și pe Eleonul bucuriei, la Înălțarea Lui la Cer.

Faptul că a trebuit să fugă în Egipt cu Pruncul arată că Iisus Hristos n-a venit să caute doar un popor, cel al lui Israel, ci toate neamurile. Prin Întruparea Sa, Fiul lui Dumnezeu devine Comoara noastră, Comoara Cea de Sus, pe care o căutăm azi noi, cei ce credem în Preasfânta Treime Dumnezeu. Prin Botez devenim căutătorii Celui de Sus, adică ai lui Hristos. Fericit va fi omul care, în această viață pământească, va afla Comoara Cea de Sus.

Te întreb, iubite frate: Ai început să-L cauți pe Hristos? L-ai găsit pe Hristos? Vei zice: Dar unde să-L caut? Pe calea Crucii, a sfințeniei, pe cărarea Bisericii, iar nu pe calea desfătării și a păcatului. Hristos este printre cei răniți de păcate, printre cei aflați în suferință, printre cei flămânzi, printre cei care acum, în plină iarnă, n-au nici un adăpost. Căci viața nu poate fi mințită.

Iubiți credincioși,

Prin harul Duhului Sfânt marele Profet Isaia ne-a lăsat această mărturie despre Cel Ce va veni să ne caute astăzi: „Un Prunc S-a născut nouă, un Fiu S-a dat nouă, a Cărui stăpânire e pe umărul Lui și se cheamă numele Lui: Înger de mare sfat, Sfetnic minunat, Dumnezeu tare, biruitor, Domn al păcii, Părinte al veacului ce va să fie” (Isaia 9, 5).

O, alesule al lui Dumnezeu Profet Isaia, ție ți-a descoperit Dumnezeu aceste cuvinte cu aproape opt sute de ani înainte de momentul binecuvântat din istoria mântuirii neamului omenesc! Prin harul Duhului Sfânt ai ajuns la Betleem înaintea noastră și te-ai bucurat în Duhul de vederea Pruncului, a Domnului păcii, Părinte al veacului ce va să fie. Câtă bucurie a fost în sufletul Profetului când a văzut de Sus plinirea cuvintelor vestite de el prin harul Duhului Sfânt! Și pe noi ne mângâie Dumnezeu la fiecare Sfântă Liturghie, când Îl vedem pe Fiul Său, Hristos, în stare de jertfă pentru noi. Fiul lui Dumnezeu ne caută și azi, iar apoi ne hrănește cu Pâinea Vieții, cu Însuși Trupul și cu Însuși Sângele Său. Iată cu ce ne hrănește Dumnezeu pe noi, cei răniți de păcate, pentru a ne putea ridica și a continua drumul spre Cer, spre Împărăția Tatălui! Să facem și noi o cărare printre stele și să ajungem la Dumnezeu.

Azi este „la plinirea vremii” (cf. Gal. 4, 4), dar și împlinirea cuvintelor rostite prin harul Duhului Sfânt de către Profetul Isaia. Această zi a așteptat-o Profetul Isaia și a așteptat-o Adam. O așteptăm și noi în fiecare an, să-L întâlnim pe Hristos Prunc și să ne închinăm Lui în Peștera din Betleem. Au venit de Sus îngerii cu o cântare sfântă: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bună-voire” (Luca 2, 14). Au venit păstorii, dar au venit și magii conduși de stea, din Orient, și astfel s-au împlinit cuvintele psalmistului: „Își vor aduce aminte și se vor întoarce la Domnul toate marginile pământului” (Ps. 21, 31). Magii s-au întors în țara lor, unde au dus Vestea cea bună de la plinirea vremii și a revărsării darului de Sus pe pământ. Iată și magii, de departe venind, au găsit Comoara Cea de Sus într-o peșteră din Betleem.

Azi, și noi, prin credință și prin Sfânta Liturghie, am ajuns la Betleem. Și suntem convinși că „taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută” (Troparul Maicii Domnului, glasul al IV-lea), taina cea ascunsă din veacuri și din nea­muri (cf. Col. 1, 26) ni se descoperă odată cu Nașterea Pruncului Iisus. În Peșteră, care acum devine palat pentru Împăratul Hristos, ne primesc și pe noi Maica Domnului și Dreptul Iosif, ca odinioară pe îngeri, pe blânzii păstori și pe magii înțelepți. Fecioara Maria ne arată Comoara Cea de Sus, pe care i-a încredințat-o Dumnezeu Tatăl.

O, ce mare taină! Dumnezeu i-a încredințat Sfintei Fecioare Maria să-L crească aici și să-L ocrotească pe Pruncul Iisus, pe Fiul Său Întrupat, Om adevărat și Dumnezeu adevărat. Este cutremurător și fascinant să vezi cum Dumnezeu Tatăl Își încredin­țează Fiul unei Fecioare, iar nu unui înger. Cât de tânără era Fecioara față de un înger! Însă, acolo unde Dumnezeu revarsă har, se biruie rânduiala firii. Iată lucrarea lui Dumnezeu săvârșită printr-o Fecioară, cea mai aleasă dintre fecioare, care va deveni mai cin­-s­tită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii.

Iubite tinere fecioare ale nea­mului nostru românesc, Dumnezeu dorește să vă încredințeze și vouă nașterea și creșterea unor copii sfinți. Sunteți pregătite, iubite fecioare românce, să purtați pe ale voastre brațe fiii sfinți ai neamului nostru românesc, sfinți români? Priviți la istoria neamului nostru, câte mame au crescut pe ale lor brațe sfinți, martiri, eroi, bărbați făuritori de neam și țară! Nu pe altcineva așteaptă Dumnezeu să-i încredințeze naș­te­rea și creșterea pruncilor, ci pe voi.

Întindeți azi ale voastre binecuvântate brațe spre Cer și veți primi dar și har să vă învredniciți să fiți mame de sfinți români.

Drept-măritori creștini,

Vechiul Testament ne redă profeții despre venirea lui Mesia, dar și marea așteptare a omului pentru a fi izbăvit din latura și din umbra morții (cf. Isaia 9, 1). Nădejdea venirii lui Mesia o vedem dată de Dumnezeu chiar la început, în Cartea Facerii: „Duș­mă­nie voi pune între tine și femeie, între sămânța ta și sămânța ei; Acesta îți va zdrobi capul, iar tu îi vei înțepa călcâiul” (Fac. 3, 15). Omul a nădăjduit că va veni timpul când se va împăca pe veșnicie cu Dumnezeu și Cineva îi va restaura pe Adam și pe fiii lui. Profetul Ieremia ne spune: „Adu-Ți aminte, Doamne, și nu strica legământul Tău cu noi” (Ieremia 14, 21).

Evanghelia este icoana tuturor adevărurilor, este o mărturie deplină a acestei așteptări mereu vii, iar Sfântul Apostol Pavel le spune evreilor că Vechiul Testament este umbra bunurilor viitoare (Evrei 10, 1).

Iată cum i-a pregătit Dumnezeu pe oameni pentru venirea în lume a Fiului Său: printr-o pre­zență personală, prin Întruparea și Nașterea din Fecioara Maria.

Sfântul Apostol Pavel, în Epistola către Timotei, spune: „Mare este taina dreptei credințe. Dumnezeu S-a arătat în trup” (I Timotei 3, 16).

Mântuirea noastră a fost să­vâr­șită de Fiul lui Dumnezeu Întrupat, de Dumnezeu-Omul. Prin Întrupare Fiul lui Dumnezeu face deosebirea între ce este pieritor și ce este nemuritor, chemând sufletele noastre la desăvârșire (cf. Matei 5, 48) și ne cere, așa cum spune Apostolul Pavel, să ne îmbrăcăm în omul cel nou, care este făcut după chipul lui Dumnezeu, în dreptatea și sfințenia adevărului (cf. Efeseni 4, 24). Biserica noastră strămoșească este stâlpul și temelia adevărului (cf. I Timotei 3, 15). În sânul Bisericii, în Casa lui Dumnezeu, se cuvine să se nască și să crească fiii neamului nostru românesc.

Sfântul Simeon Noul Teolog învață că fiecare dintre noi, creștinii, naștem pe Hristos prin credință, însă duhovnicește. Prin Botez și apoi prin Pocăință și prin Împărtășanie El stră­lucește în inimile noastre, iar noi păstrăm Comoara Aceasta, pe Hristos, în vase de lut (cf. II Corinteni 4, 6-7), adică în firea noastră pământească. Luând firea noastră pământească Iisus Hristos ne-a împăcat cu Dumnezeu Tatăl.

Sfântul Apostol Pavel spune despre Hristos: „El este pacea noastră, El care a făcut din cele două una, surpând peretele cel din mijloc al despărțirii, desfiin­țând vrăjmășia în Trupul Său (…), ca întru Sine pe cei doi să-i zidească într-un singur om nou și să întemeieze pacea” (Efeseni 2, 14-15).

Pentru revărsarea iubirii lui Dumnezeu în firea noastră S-a întrupat Mântuitorul și, precum Dumnezeu una este (cf. Ioan 17, 21-22), toți să fim una, să ne uneas­că pe toți: unitate în sânul familiei, unitate și frățietate între fiii aceluiași popor. Și astfel să te dăruiești tuturor, așa cum se dăruiește soarele, cum se dăruiesc florile.

Iubiții mei fii duhovnicești,

Fără sfințenia desăvârșită a Sfintei Fecioare Maria nu ar fi fost posibilă Întruparea Fiului lui Dumnezeu și nici îndumnezeirea noastră. De aceea trebuie să o cinstim pe Maica Domnului, cea care a fost fecioară înainte de naștere, fecioară în timpul nașterii și fecioară după naștere. Fecioara Maria a acceptat logodirea cu Bătrânul și Dreptul Iosif, așa cum se logodesc florile cu razele soarelui.

Iubiți frați români,

Am sărbătorit anul acesta Reîntregirea neamului nostru românesc jertfit multe secole pe altarul istoriei. Unitatea este de la Dumnezeu și, pe cât de plăcută Îi este lui Dumnezeu, pe atât de folositoare ne este nouă ca popor creștin: „Iată acum ce este bun și ce este frumos, decât numai a locui frații împreună (…); că unde este unire, acolo a poruncit Domnul binecuvântarea și viața până în veac” (Ps. 132, 1-3). „Acesta este Dumnezeul nostru (…), pe pământ S-a arătat și cu oamenii împreună a locuit.”

(Baruh 3, 36-38)

Iubiţi fraţi și surori în Domnul,

Purtați fiind pe aripile colindelor noastre românești, am ajuns azi la Betleem. Și acolo, într-o peșteră, Îl vedem stând pe tron pe Fiul lui Dumnezeu. Ieslea a fost cel mai strălucitor tron de pe pământ, pe care a șezut Fiul lui Dumnezeu. Hristos a venit aici, pe pământ, să-Și ia înapoi Împă­răția pe care Satan încerca de mii de ani să o stăpânească.

Oare în univers nu mai erau atâtea planete cu stânci aspre, așa cum, în mare parte, era Țara lui Israel?! De ce pământul?! Pentru că aici era comoara lui Dumnezeu: omul.

Hristos a venit să-l caute pe om până în adâncul pământului, dar Îl vom vedea pe Fiul lui Dumnezeu coborând și până în adâncul iadului să-l ridice pe Adam.

Ce comoară scumpă este omul! Tatăl îl răscumpără pe om prin Jertfa Fiului Său: „Căci Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (Ioan 3, 16). Înlăcrimatul Dumnezeu Își trimite Fiul în univers să-I găsească neprețuita comoară pierdută. Și unde o caută Fiul lui Dumnezeu?! Într-o peșteră, în întuneric. Acolo l-a găsit pe om. Așa cum vântul nu are tihnă, tot așa nici omul nu va avea tihnă până nu se întoarce la Dumnezeu.

Aici, în Peștera din Betleem, s-au întâlnit: Cerul cu pământul, Fiul lui Dumnezeu cu omul, comoara lui Dumnezeu. Îngerii coboară și ei din înaltul cerului să se bucure că Fiul lui Dumnezeu a găsit drahma cea pierdută (cf. Luca 15, 8-10). Îngerii s-au bucurat împreună cu păstorii că Lumina le-a răsărit oamenilor aici, în adâncul pământului, în adâncul căderii omului.

Care era oare starea sufletească a Fecioarei Maria și a Dreptului Iosif în acel moment astral din istoria mântuirii noastre? Doi pământeni care nu au avut loc printre oameni, ci i-a primit o peșteră rece. Bucurie, uimire și tristețe, aceste stări o vor însoți pe Fecioara Maria cât va trăi pe pământ, fiind alături de Hristos în Egipt, pe Golgota, dar și pe Eleonul bucuriei, la Înălțarea Lui la Cer.

Faptul că a trebuit să fugă în Egipt cu Pruncul arată că Iisus Hristos n-a venit să caute doar un popor, cel al lui Israel, ci toate neamurile. Prin Întruparea Sa, Fiul lui Dumnezeu devine Comoara noastră, Comoara Cea de Sus, pe care o căutăm azi noi, cei ce credem în Preasfânta Treime Dumnezeu. Prin Botez devenim căutătorii Celui de Sus, adică ai lui Hristos. Fericit va fi omul care, în această viață pământească, va afla Comoara Cea de Sus.

Te întreb, iubite frate: Ai început să-L cauți pe Hristos? L-ai găsit pe Hristos? Vei zice: Dar unde să-L caut? Pe calea Crucii, a sfințeniei, pe cărarea Bisericii, iar nu pe calea desfătării și a păcatului. Hristos este printre cei răniți de păcate, printre cei aflați în suferință, printre cei flămânzi, printre cei care acum, în plină iarnă, n-au nici un adăpost. Căci viața nu poate fi mințită.

Iubiți credincioși,

Prin harul Duhului Sfânt marele Profet Isaia ne-a lăsat această mărturie despre Cel Ce va veni să ne caute astăzi: „Un Prunc S-a născut nouă, un Fiu S-a dat nouă, a Cărui stăpânire e pe umărul Lui și se cheamă numele Lui: Înger de mare sfat, Sfetnic minunat, Dumnezeu tare, biruitor, Domn al păcii, Părinte al veacului ce va să fie” (Isaia 9, 5).

O, alesule al lui Dumnezeu Profet Isaia, ție ți-a descoperit Dumnezeu aceste cuvinte cu aproape opt sute de ani înainte de momentul binecuvântat din istoria mântuirii neamului omenesc! Prin harul Duhului Sfânt ai ajuns la Betleem înaintea noastră și te-ai bucurat în Duhul de vederea Pruncului, a Domnului păcii, Părinte al veacului ce va să fie. Câtă bucurie a fost în sufletul Profetului când a văzut de Sus plinirea cuvintelor vestite de el prin harul Duhului Sfânt! Și pe noi ne mângâie Dumnezeu la fiecare Sfântă Liturghie, când Îl vedem pe Fiul Său, Hristos, în stare de jertfă pentru noi. Fiul lui Dumnezeu ne caută și azi, iar apoi ne hrănește cu Pâinea Vieții, cu Însuși Trupul și cu Însuși Sângele Său. Iată cu ce ne hrănește Dumnezeu pe noi, cei răniți de păcate, pentru a ne putea ridica și a continua drumul spre Cer, spre Împărăția Tatălui! Să facem și noi o cărare printre stele și să ajungem la Dumnezeu.

Azi este „la plinirea vremii” (cf. Gal. 4, 4), dar și împlinirea cuvintelor rostite prin harul Duhului Sfânt de către Profetul Isaia. Această zi a așteptat-o Profetul Isaia și a așteptat-o Adam. O așteptăm și noi în fiecare an, să-L întâlnim pe Hristos Prunc și să ne închinăm Lui în Peștera din Betleem. Au venit de Sus îngerii cu o cântare sfântă: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bună-voire” (Luca 2, 14). Au venit păstorii, dar au venit și magii conduși de stea, din Orient, și astfel s-au împlinit cuvintele psalmistului: „Își vor aduce aminte și se vor întoarce la Domnul toate marginile pământului” (Ps. 21, 31). Magii s-au întors în țara lor, unde au dus Vestea cea bună de la plinirea vremii și a revărsării darului de Sus pe pământ. Iată și magii, de departe venind, au găsit Comoara Cea de Sus într-o peșteră din Betleem.

Azi, și noi, prin credință și prin Sfânta Liturghie, am ajuns la Betleem. Și suntem convinși că „taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută” (Troparul Maicii Domnului, glasul al IV-lea), taina cea ascunsă din veacuri și din nea­muri (cf. Col. 1, 26) ni se descoperă odată cu Nașterea Pruncului Iisus. În Peșteră, care acum devine palat pentru Împăratul Hristos, ne primesc și pe noi Maica Domnului și Dreptul Iosif, ca odinioară pe îngeri, pe blânzii păstori și pe magii înțelepți. Fecioara Maria ne arată Comoara Cea de Sus, pe care i-a încredințat-o Dumnezeu Tatăl.

O, ce mare taină! Dumnezeu i-a încredințat Sfintei Fecioare Maria să-L crească aici și să-L ocrotească pe Pruncul Iisus, pe Fiul Său Întrupat, Om adevărat și Dumnezeu adevărat. Este cutremurător și fascinant să vezi cum Dumnezeu Tatăl Își încredin­țează Fiul unei Fecioare, iar nu unui înger. Cât de tânără era Fecioara față de un înger! Însă, acolo unde Dumnezeu revarsă har, se biruie rânduiala firii. Iată lucrarea lui Dumnezeu săvârșită printr-o Fecioară, cea mai aleasă dintre fecioare, care va deveni mai cin­-s­tită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii.

Iubite tinere fecioare ale nea­mului nostru românesc, Dumnezeu dorește să vă încredințeze și vouă nașterea și creșterea unor copii sfinți. Sunteți pregătite, iubite fecioare românce, să purtați pe ale voastre brațe fiii sfinți ai neamului nostru românesc, sfinți români? Priviți la istoria neamului nostru, câte mame au crescut pe ale lor brațe sfinți, martiri, eroi, bărbați făuritori de neam și țară! Nu pe altcineva așteaptă Dumnezeu să-i încredințeze naș­te­rea și creșterea pruncilor, ci pe voi.

Întindeți azi ale voastre binecuvântate brațe spre Cer și veți primi dar și har să vă învredniciți să fiți mame de sfinți români.

Drept-măritori creștini,

Vechiul Testament ne redă profeții despre venirea lui Mesia, dar și marea așteptare a omului pentru a fi izbăvit din latura și din umbra morții (cf. Isaia 9, 1). Nădejdea venirii lui Mesia o vedem dată de Dumnezeu chiar la început, în Cartea Facerii: „Duș­mă­nie voi pune între tine și femeie, între sămânța ta și sămânța ei; Acesta îți va zdrobi capul, iar tu îi vei înțepa călcâiul” (Fac. 3, 15). Omul a nădăjduit că va veni timpul când se va împăca pe veșnicie cu Dumnezeu și Cineva îi va restaura pe Adam și pe fiii lui. Profetul Ieremia ne spune: „Adu-Ți aminte, Doamne, și nu strica legământul Tău cu noi” (Ieremia 14, 21).

Evanghelia este icoana tuturor adevărurilor, este o mărturie deplină a acestei așteptări mereu vii, iar Sfântul Apostol Pavel le spune evreilor că Vechiul Testament este umbra bunurilor viitoare (Evrei 10, 1).

Iată cum i-a pregătit Dumnezeu pe oameni pentru venirea în lume a Fiului Său: printr-o pre­zență personală, prin Întruparea și Nașterea din Fecioara Maria.

Sfântul Apostol Pavel, în Epistola către Timotei, spune: „Mare este taina dreptei credințe. Dumnezeu S-a arătat în trup” (I Timotei 3, 16).

Mântuirea noastră a fost să­vâr­șită de Fiul lui Dumnezeu Întrupat, de Dumnezeu-Omul. Prin Întrupare Fiul lui Dumnezeu face deosebirea între ce este pieritor și ce este nemuritor, chemând sufletele noastre la desăvârșire (cf. Matei 5, 48) și ne cere, așa cum spune Apostolul Pavel, să ne îmbrăcăm în omul cel nou, care este făcut după chipul lui Dumnezeu, în dreptatea și sfințenia adevărului (cf. Efeseni 4, 24). Biserica noastră strămoșească este stâlpul și temelia adevărului (cf. I Timotei 3, 15). În sânul Bisericii, în Casa lui Dumnezeu, se cuvine să se nască și să crească fiii neamului nostru românesc.

Sfântul Simeon Noul Teolog învață că fiecare dintre noi, creștinii, naștem pe Hristos prin credință, însă duhovnicește. Prin Botez și apoi prin Pocăință și prin Împărtășanie El stră­lucește în inimile noastre, iar noi păstrăm Comoara Aceasta, pe Hristos, în vase de lut (cf. II Corinteni 4, 6-7), adică în firea noastră pământească. Luând firea noastră pământească Iisus Hristos ne-a împăcat cu Dumnezeu Tatăl.

Sfântul Apostol Pavel spune despre Hristos: „El este pacea noastră, El care a făcut din cele două una, surpând peretele cel din mijloc al despărțirii, desfiin­țând vrăjmășia în Trupul Său (…), ca întru Sine pe cei doi să-i zidească într-un singur om nou și să întemeieze pacea” (Efeseni 2, 14-15).

Pentru revărsarea iubirii lui Dumnezeu în firea noastră S-a întrupat Mântuitorul și, precum Dumnezeu una este (cf. Ioan 17, 21-22), toți să fim una, să ne uneas­că pe toți: unitate în sânul familiei, unitate și frățietate între fiii aceluiași popor. Și astfel să te dăruiești tuturor, așa cum se dăruiește soarele, cum se dăruiesc florile.

Iubiții mei fii duhovnicești,

Fără sfințenia desăvârșită a Sfintei Fecioare Maria nu ar fi fost posibilă Întruparea Fiului lui Dumnezeu și nici îndumnezeirea noastră. De aceea trebuie să o cinstim pe Maica Domnului, cea care a fost fecioară înainte de naștere, fecioară în timpul nașterii și fecioară după naștere. Fecioara Maria a acceptat logodirea cu Bătrânul și Dreptul Iosif, așa cum se logodesc florile cu razele soarelui.

Iubiți frați români,

Am sărbătorit anul acesta Reîntregirea neamului nostru românesc jertfit multe secole pe altarul istoriei. Unitatea este de la Dumnezeu și, pe cât de plăcută Îi este lui Dumnezeu, pe atât de folositoare ne este nouă ca popor creștin: „Iată acum ce este bun și ce este frumos, decât numai a locui frații împreună (…); că unde este unire, acolo a poruncit Domnul binecuvântarea și viața până în veac” (Ps. 132, 1-3). Dezbinarea este de la diavol, urgisită de Dumnezeu și mult păgubitoare socie­tății noastre românești.

Iubiților, să punem început bun vieții noastre, așa cum ne învață Hristos în Evanghelia Sa, să rămânem neclintiți, tari în credință, milostivi, iubitori de semenii noștri care sunt în grele încercări în viața aceasta.

Să audă Dumnezeu glasul rugăciunii noastre și să se audă și în Cer și în lume că România nu-i o țară mută.

Vă urez ca Sfintele Sărbători în care am intrat să vă aducă liniște, sănătate, mulțumire sufletească, mult spor întru toate faptele cele bune.

Hristos Se naște, slăviți-L!
Hristos din ceruri, întâmpinați-L!
Hristos pe pământ, înălțați-vă!

Al vostru, al tuturor,
de tot binele voitor,

† Ioan
Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului

0
Știri asemănătoare
Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spiritualitate

Credincioșii ortodocși îl prăznuiesc pe Sfântul Gheorghe

Publicat

acum 2 zile

pe

22 aprilie 2025

de

Ziua de 23 aprilie, în calendarul ortodox, este marcată ca ziua Sfântului Gheorghe, o sărbătoare foarte importantă pentru creștin-ortodocși.

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe a trăit pe vremea împăratului Diocleţian (284-305). S-a născut ca fiu al unor părinţi creştini, Gherontie Stratilatul şi Polihronia, care aveau să-şi sfârşească viaţa muceniceşte.

El a fost crescut, din fragedă vârstă, în dreapta credinţă. Tatăl său era originar din Capadocia şi slujise în oaste în Armenia. Rămas fără tată, Sfântul şi mama sa au plecat în Palestina, în cetatea Lida, locul de naştere al mamei sale, pentru că aveau rude şi multe averi acolo.

Ajuns la vârsta potrivită, fiind frumos la chip şi viteaz în luptă, prin osteneală, pricepere şi destoinicie, tânărul Gheorghe s-a făcut preţuit şi, îmbrăţişând viaţa de ostaş, a cucerit,, în scurtă vreme cele mai mari cinstiri, până şi demnitatea de duce, fiind în garda împăratului.

În anul 303 însă, împăratul Diocleţian, din îndemnul ginerelui său Maximian Galeriu, a început prigonirea creştinilor.

Cunoscând aceasta, Sfântul Gheorghe s-a înfăţişat îndată de bunăvoie înaintea împăratului Diocleţian şi, înaintea întregii curţi împărăteşti, a mărturisit deschis că este creştin şi că înţelege să slujească în oastea împăratului numai ca ucenic al lui Hristos. Uimit de această mărturisire, Diocleţian a dat poruncă să fie dus în temniţă şi pus la chinuri, ca să se lepede de credinţă.

Şi a fost Sfântul Gheorghe trecut prin toate chinurile muceniciei: loviri cu suliţa, bătăi la tălpi, lespezi de piatră pe piept, chinul la roată, groapă cu var, încălţăminte plină de cuie care îl înţepau în tălpi, băutură otrăvită, bătaie cu vine de bou şi altele. Toate acestea şi altele asemenea, Sfântul Gheorghe le-a îndurat cu bărbăţie, stând tare în credinţă, întărit şi păzit de harul lui Dumnezeu.

Văzând chinurile prin care trecea Sfântul Gheorghe şi că rămâne viu şi nevătămat, mulţi dintre cei de faţă s-au lepădat de idoli şi au venit la credinţa în Hristos, slăvind cu un glas pe Dumnezeul creştinilor. Mai mult, în vremea ţinerii lui în temniţă, Sfântul Gheorghe, atingându-se de un mort, l-a înviat. Însăşi împărăteasa Alexandra, soţia lui Diocleţian, văzând acestea, a crezut în Hristos şi şi-a mărturisit credinţa ei.

În cele din urmă, împăratul a încercat să-l înduplece, ademenindu-l cu cinstiri lumeşti, ranguri şi averi, dar Sfântul a ales să rămână pentru totdeauna cu Hristos. În faţa acestei mărturisiri, văzând că toate încercările lui sunt zadarnice, Diocleţian a dat poruncă să li se taie capetele, atât Mucenicului, cât şi împărătesei Alexandra şi celorlalţi ostaşi care crezuseră în Hristos.

Împărăteasa, însă, slăbind cu trupul, şi-a dat duhul în pace, înainte de mucenicie, iar Sfântul Gheorghe, fiind dus la locul hotărât, şi-a ridicat glasul şi s-a rugat cu căldură, mulţumind lui Dumnezeu pentru toate binefacerile primite. Astfel, rugându-se, cu bucurie şi-a plecat capul sub sabie şi a fost tăiat, în ziua de 23 aprilie 303, păzind până la capăt credinţa fără prihană şi luând cununa cea neveştejită din mâna lui Hristos, Domnul său.

Dintre toţi Sfinţii sărbătoriţi în lumea creştină, puţini au ajuns la faima de care s-a bucurat şi se bucură Sfântul Gheorghe, în poporul nostru. În satele şi oraşele ţării noastre, foarte multe biserici sunt ridicate în cinstea lui. Mulţi oameni, bărbaţi şi femei, îi poartă numele. De asemenea şi mai multe localităţi din ţară. Al treilea braţ al Dunării, în Deltă, se cheamă, Braţul Sfântul Gheorghe.

Se ştie, apoi, că din vechime ocrotitorul oştirii române este Sfântul Gheorghe. De asemenea, steagul Moldovei, trimis de Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt la Mănăstirea Zografu, din Muntele Athos, are chipul Sfântului Gheorghe doborând balaurul. Acest chip al Sfântului, doborând balaurul, a fost la noi ca un răsunet şi ca o chemare a poporului la lupta împotriva cotropitorilor.

Tradiții, superstiții, obiceiuri

Ca în mai toate sărbătorile creștine și în această zi sunt păstrate, mai ales la sate, o serie de tradiții, superstiții și obiceiuri.

Ca semn de sărbătoare, în ziua Sfântului Gheorghe, creștinii pun la porțile caselor crenguțe de fag, brazde cu iarbă verde sau  smocuri de iarbă în stâlpii de susținere ai porților.

Se spune, din bătrâni, că Sfântul Gheorghe, când vine, își leagă calul de un stâlp al porții și paște iarba.

Animalele, pentru a fi ferite de farmece, vrăjitorii și boli, sunt protejate cu crenguțe de leuștean puse la intrarea în grajduri.

Obiceiul de a pune crenguțe de fag și iarbă verde la porți are o dublă semnificație.

Pe de o parte, simbolizează venirea primăverii, verdele reprezentând renașterea naturii și trezirea la viață a vegetației. Pe de altă parte, crenguțelor cu muguri le sunt asociate puteri nebănuite de ocrotire a pășunilor și fânețelor împotriva duhurilor rele.

Chiar și cei ai casei, pentru a fi protejați de junghiuri rele și boli necruțătoare, trec prin fumul și flăcările unui foc aprins, iar vitele și casele se afumă, la rândul lor cu tămâie.

În tradiția populară, de Sfântul Gheorghe ard comorile pământului, ele putând fi văzute, iar cei care le caută nu trebuie să sufle niciun cuvânt pentru a le putea descoperi și ca nu cumva duhul comorii să-i amuțească.

Totodată, în noaptea de Sfântul  Gheorghe, fetele nemăritate pot vedea chipul ursitulului oglindit  într-un vas cu apă de izvor din care nu s-a băut, dacă stau goale între lumânări aprinse, așezate în formă de cruce.

O supersiție legată de Sfântul Gheorghe spune că de ziua Sfântului Gheorghe nu e bine să dormi, pentru că vei lua somnul mieilor și vei fi adormit tot anul.

Tot în ziua Sfântului Gheorghe, o altă superstiție spune că dacă te duci pe malul apei, stai culcat pe burtă și se întâmplă să vezi un pește, ai noroc tot anul.

Încă o superstiție spune că dacă în dimineața zilei de Sfântul Gheorghe, alergi înainte de a răsări soarele, o să fii sprinten și sănătos tot anul.

Ziua Sfântului Gheorghe nu aduce doar superstiții, ci și tradiții vechi, populare.

Se spune că Sfântul Gheorghe este protectorul ciobanilor și i se acordă astfel o atenție sporită prin ritualuri speciale. Un astfel de ritual cere ca, în seara de ajun a Sfântului Gheorghe, ușile și ferestrele de la grajduri  să fie unse cu usturoi, iar vitele să se afume cu tămâie. În fața ușilor se pune peste noapte o greblă cu dinții în sus pentru a alunga strigoii și duhurile rele.

De Sfântul Gheorghe se dau de pomană lapte, brânză și caș.

0
Citeste mai mult

Spiritualitate

IPS Ioan, în Pastorala de Paști:  „Să nu-L lăsăm pe Hristos singur și nici pe frații noștri în adâncă uitare“

Publicat

acum 6 zile

pe

18 aprilie 2025

de

† IOAN, Din mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului

Iubitului nostru cler, cinului monahal şi drept-credincioşilor creştini, har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl, iar de la noi, părintească binecuvântare.

„Eu sunt Învierea și Viața. Cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi.” (Ioan 11, 25)

Hristos a înviat!

Iubiți fii duhovnicești,

Astăzi, dis de dimineață, am avut cu toții bucuria întâlnirii cu Iisus Hristos Cel Înviat, Biruitorul morții. Păcat și moarte, iată două cuvinte sub povara cărora trăia omul până la Învierea lui Hristos. Prin păcat și moarte omul pierduse Raiul, Casa Tatălui Ceresc.

Hristos spune despre Sine: „Eu sunt Învierea și Viața” (Ioan 11, 25), adică El este dătător de viață. Prin Învierea Sa, Hristos a trezit lumea din moartea păcatului la viața cu Dumnezeu. Despre această trecere din moarte la viață citim și în Epistola Întâi a Sfântului Apostol Ioan: „Noi știm că am trecut din moarte la viață, pentru că iubim pe frați; cine nu iubește pe fratele său rămâne în moarte”(I Ioan 3, 14).

Iată, una din condițiile ridicării noastre din moarte este iubirea de semeni. Ne atingem semenii cu mintea și îi mângâiem prin cuvânt și, dacă nu putem să le oferim o bucată de pâine, măcar să le oferim o pâine frământată din cuvinte. Semenii sunt cutia de rezonanță a cântului nostru de iubire.

Fraților, grăim mereu despre moartea prin care a trecut Hristos, dar, despre moartea noastră, grăim tot mai puțin. Hristos a biruit moartea și prin Învierea Lui a devenit începătură a învierii celor adormiți sau a Învierii celei de obște, de la sfârșitul veacurilor (cf. I Corinteni 15, 20). Tot Sfântul Apostol Pavel ne spune: „El este Începutul, Întâiul născut din morți ca să fie El cel dintâi întru toate” (Coloseni 1, 18).

Și noi, ajutați de Evanghelia lui Hristos și de harul Sfintelor Taine, putem să trecem de la moarte la viață, după cum ne învață Însuși Mântuitorul nostru: „Cel ce ascultă cuvântul Meu și crede în Cel ce M-a trimis pe Mine are viață veșnică și la judecată nu va veni, ci s-a mutat de la moarte la viață” (Ioan 5, 24). Sfântul Evanghelist Ioan ne spune că cel care nu iubește pe fratele său, rămâne în moarte (cf. I Ioan 3, 14). Hristos a înviat și pentru mine și pentru tine și cred că a venit ceasul să ne cercetăm fiecare pe noi înșine și să vedem dacă suntem încă în moarte.

Să nu ne pierdem, fraților, arvuna Învierii lui Hristos. Iubirea a omorât moartea, din iubire pentru noi S-a răstignit Hristos și S-a adus Jertfă pentru păcatele noastre. Nu cu sabia a omorât Hristos moartea, ci cu nemărginita Lui iubire față de om, cununa creației Sale. Omul este capodopera creației lui Dumnezeu. Ce autor nu-și iubește opera și nu încearcă să o salveze?! Dumnezeu nu i-a îngăduit lui Satan să-l necinstească pe om, cununa creației Sale.

Iubiții mei,

Oare putem compara suferința lui Hristos pe Cruce cu porunca iubirii față de semeni dată nouă?! Și eu și tu avem nevoie de iubirea semenilor noștri, dar avem și datoria de a-l iubi pe fratele nostru: „Să vă iubiți unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, așa și voi să vă iubiți unul pe altul. Întru aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii față dea alții” (Ioan 13, 34-35). O lume fără iubire este moartă. Un om care nu iubește este mort.

Să ne trezim, frații mei, din moartea păcatului, că pentru viața noastră veșnică S-a răstignit Fiul lui Dumnezeu. Prin Învierea Sa, Hristos ne-a redat dreptul la veșnicie, care ne fusese furat de Satan, prin căderea noastră în păcat.

Iubiților, Hristos a venit în lume să-i iubească pe frații mai mici ai Săi: „Întrucât ați făcut unuia dintre acești frați ai Mei prea mici, Mie Mi-ați făcut” (Matei 25, 40). Și tu ești iubit de Hristos, împarte-ți iubirea cu fratele tău și vei fi viu.

Frați creștini,

Mântuitorul i-a pregătit pe ucenicii Săi pentru cele ce se vor întâmpla cu El la Ierusalim. După Schimbarea la Față, Iisus Hristos le-a zis: „Fiul Omului va să fie dat în mâinile oamenilor și-L vor omorî, dar a treia zi va învia. Și ei s-au întristat foarte” (Matei 17, 22-23). Mărturisește Evanghelistul că, după cele rostite, ei s-au întristat foarte. Logic și omenesc este să te întristezi când auzi asemenea cuvinte. Și nu vedeau în această întristare o rază de speranță și de bucurie când Hristos le spune totuși că va învia a treia zi. Ucenicii s-au oprit cu gândul doar la ce era omenesc, la ce experiaseră și văzuseră în lume: oameni răstigniți de autoritățile romane pe toate drumurile și la toate răspântiile de drumuri.

Apostolii se opresc în cugetarea lor omenească la întristare, adică sunt alături de Hristos în suferința Lui. Dar nu dau niciun semn că s-ar bucura de Învierea Sa. Și de aceea îi vedem triști după Răstignire și îngropare și stau cu ușile încuiate. Iată că nu erau pregătiți să înțeleagă taina Învierii, care li se descoperise lor. Ba mai mult, Toma vrea să-și pună mâna în coasta însângerată a Domnului: „Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor și dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor și dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede” (Ioan 20, 25).

Iubiților, taina Învierii este de nepus în cuvinte, ea este taina cea de dincolo de cuvinte. Taina rămâne o mare nerostire.

Învierea nu este un accident metafizic.

Învierea este prima întâlnire cu veșnicia.

Învierea lui Hristos a deschis poarta veșniciei de ieri. Fără Patima lui Hristos cea mântuitoare, și azi am fi rămas închiși în casa morții.

Hristos a trecut prin mormânt și l-a eliberat pe om din casa morții, cea care voia să-i fure omului veșnicia de lângă Dumnezeu, Creatorul Său. Cine crede în Învierea lui Hristos, acela crede și în învierea sa, el nu-și vede sfârșitul acestei vieți într-un mormânt, ci va rămâne în veșnicie, lângă Tatăl Cel Ceresc.

Să ascultăm azi, la acest Praznic Dumnezeiesc, liniștea pe care a lăsat-o Hristos în mormântul Său.

Liniștea este graiul lui Dumnezeu.

Liniștea este un limbaj cosmic, este și graiul stelelor.

Liniștea este cântul care se revarsă cu bucurie divină în tot universul.

Iubiți frați și surori în Domnul,

Au fost și sunt printre noi oameni care au oprit timpul prin bunul simț, ca lumea să nu se prăbușească în necinste. Dar sunt și oameni care au ochi, dar nu au și inimă. Trăim azi o prelungită iarnă de iubire.

Ceea ce vedem în jurul nostru nu este tot, ci există un dincolo de tot. Omul simte nevoia de a ajunge dincolo, căci acolo își ancorează mintea, acolo are nădejdea liniștii și a păcii eterne. Abia dincolo omul se va simți liber, întors acasă.

Ah!, zice omul la sfârșitul vieții sale. Acum mă doare mintea că n-am căutat lumina, acum văd că nu umbra morții este veșnicia.

Vederea lui Dumnezeu este un dar pe care îl experiem încă din această viață. Pe cine căutăm noi azi?! Pe Hristos Cel Înviat. Pentru unii, El este dincolo de infinit și negăsibil, totuși Dumnezeu este Adevărul și este în noi și în semenii noștri.

Învierea a fost un fapt istoric, marcat în timp. Credința în Înviere comprimă timpul și veșnicia și face un prezent veșnic, adică Iisus Hristos a rămas cu noi, nu ne-a lăsat singuri în lume: „Iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului” (Matei 28, 20). Mântuitorul transcende timpul și aduce veșnicia lângă noi.

Hristos trăiește într-o lume fără timp, în care dorește să ne ducă și pe noi, și vrea să ne treacă din timp în veșnicie. Acolo, în veșnicie, timpul va fi o amintire de neuitat pentru omul născut pe pământ și legănat de timp.

Învierea lui Hristos alungă din inimile noastre acea speranță pasivă și ne trece într-o speranță dinamică a vieții. Puterea întunericului a fost biruită de lumina Învierii lui Hristos. Întunericul este refuzul omului de a-L recunoaște pe Dumnezeu Creator al cerului și al pământului.

Fraților, pe Hristos Îl dureau rănile piroanelor, pe mine mă doare iubirea Lui, că eu nu m-am lepădat încă de păcate. În zilele din urmă ne vor plânge stelele cu lacrimi de sânge, ne vor plânge sfinții îngeri. Ne plânge și azi Maica Domnului că nu-L ascultăm pe Fiul său. Maica Domnului a plâns lângă Cruce, va plânge și pentru mine și pentru tine, dacă nu vom împlini cuvântul Evangheliei. Până când o vom face pe Maica Domnului să plângă?! Azi, sfinții îngeri cântă și dau slavă lui Dumnezeu în cer, iar Maica Domnului plânge pentru mine și pentru tine. În tot cerul doar Maica Domnului singură plânge.

Iubiților, Rănitul leagă azi rănile păcatelor mele și ale păcatelor tale. Răstignirea reprezintă o dulce îmbrățișare a lumii de către Hristos. Ostașii L-au dezbrăcat de haine înainte de Răstignire, adică L-au dezbrăcat de timp, iar El S-a îmbrăcat în veșnicie. Timpul ne-a rămas nouă să ne poarte pe aripile sale până la porțile veșniciei.

Românul atinge porțile veșniciei atunci când sărută crucea de la mormântul maicii sale. Întâlnirea dintre timp și veșnicie se face la crucea de la mormânt, mormântul făcându-se punte între timp și veșnicie. Se aude și azi în cimitir suspinul femeii care se duce la mormintele celor dragi să tămâieze, zicând: „Mănânce-te amaru, pământule, căci greu lacăt te-ai făcut!”

Frații mei, priviți la icoana Răstignirii, vedeți cum pictorul dă valoare estetică suferinței. Hristos, singur pe Cruce. Și azi, Hristos e mereu singur, iar noi suntem mereu plecați.

Iubiți frați și surori în Domnul,

Ne bucurăm când un medic bun ne vindecă de o durere trupească, dar azi, cum să nu ne bucurăm că Iisus Hristos ne-a vindecat de moarte?! Hristos a răsturnat piatra de pe taina morții pentru mine și pentru tine. El va răsturna și piatra de pe mormintele noastre, nimeni nu va mai rămâne în robia morții.

Slavă Ție, Doamne, pentru biruința pe care ai purtat-o asupra morții!

De azi suntem trecuți din timp în veșnicie. Să nu dăm veșnicia pe o lacrimă de timp.

Vă îndemn, la acest Sfânt Praznic al Învierii Domnului, la frăție și comuniune responsabilă față de frații noștri care sunt în suferință trupească și sufletească. Frângeți din bucata de pâine și dați și celui flămând. Frângeți un cuvânt de mângâiere pentru cel întristat. Să nu-L lăsăm pe Hristos singur și nici pe frații noștri în adâncă uitare.

Bucurați-vă și bucurați-i azi pe cei întristați și singuri!

Păziți-vă bucuria Învierii, cu ea să pășiți spre cer, unde să-L întâlniți pe Dătătorul bucuriei veșnice!

Hristos a înviat!

Al vostru, al tuturor, de tot binele voitor, † Ioan, Mitropolitul Banatului

0
Citeste mai mult

Spiritualitate

Vinerea Mare. Punerea în mormânt a Mântuitorului

Publicat

acum 7 zile

pe

17 aprilie 2025

de

Vinerea Mare sau Vinerea Paştilor, Vinerea Seacă, Vinerea Patimilor, este o zi de mare doliu a întregii creştinătăţi pentru că în această zi a fost răstignit şi a murit Mântuitorul lumii, Iisus Hristos, informează crestinortodox.ro.

În această zi se face pomenire de sfintele, mântuitoarele şi înfricoşătoarele Patimi ale Mântuitorului. Este ultima vineri din Postul Paştilor şi, potrivit tradiţiei, este zi de post negru, adică nu se bea decât apă toată ziua. Conform tradiţiei, în Vinerea Mare nu este bine să mănânci urzici şi nu e bine să fie folosit oţetul, pentru că pe cruce Iisus a fost bătut cu urzici, iar buzele Mântuitorului au fost udate cu oţet, notează crestinortodox.ro.

Vinerea Mare este zi aliturgică, adică nu se săvârşeşte niciuna dintre cele trei Sfinte Liturghii. Ceremonia principală din această zi este scoaterea Sfântului Epitaf din altar şi aşezarea lui pe o masă în mijlocul bisericii. Din străbuni se ştie că prin scoaterea Sfântului Epitaf retrăim coborârea de pe Cruce a lui Hristos şi pregătirea Trupului Său pentru înmormântare.

Din strămoşi se spune că pe cei ce trec de trei ori pe sub Sfantul Aer nu-i doare capul, mijlocul şi salele în cursul anului, iar dacă îşi şterg ochii cu marginea epitafului nu vor suferi de dureri de ochi.

În acestă zi de vineri, seara, se cântă Prohodul şi se înconjoară biserica cu Sfântul Epitaf, care simbolizează trupul Mântuitorului. După procesiunea din jurul bisericii, Sfântul Epitaf este aşezat pe Sfânta Masă din altar, unde rămâne pănă la Înălţare. Punerea pe Sfânta Masă reprezintă punerea Domnului în mormânt, potrivit crestinortodox.ro.

La terminarea slujbei se seară din Vinerea Mare, femeile obişnuiesc să meargă la morminte, unde aprind lumânări şi-şi jelesc morţii. La sfârşitul slujbei, preotul împarte uneori florile aduse, care erau considerate a fi bune de leac. În trecut, lumea pleca acasa cu lumânările aprinse pe drum, ca să afle şi morţii de venirea zilelor mari. Aceştia ocoleau casa de trei ori şi, atunci când intrau, se închinau, făceau câte o cruce cu lumânarea aprinsă în cei patru pereţi sau doar la grinda de la intrare şi păstrau lumânarea pentru vremuri negre.

Din moşi strămoşi se crede că dacă plouă în Vinerea Mare anul va fi mănos, iar daca nu plouă, nu va rodi. Unii consideră că, daca se scufundă în apă rece de trei ori în această zi, vor fi sănătoşi tot anul.

Unii obişnuiesc să afume casa cu tămâie în Vinerea Mare, înconjurând-o de trei ori, în zorii acestei zile, pentru ca gângăniile şi dihaniile să nu se apropie de casă şi de pomi scrie crestinortodox.ro.

Iată ce nu ai voie să faci în acestă zi sfântă:

În Vinerea Mare trebuie să se evite lucrările agricole, în special mersul pe câmp, semănatul sau alte activităţi asemănătoare. Această zi mai poartă şi numele de Vinerea Seacă şi asta pentru că tot ceea ce se seamănă nu rodeşte.

În acestă zi nu se sacrifică păsări sau animale, aşa că dacă doriţi să sacrificaţi un animal sau păsări pentru a avea produse din carne de Paşte, este bine să faceţi acest lucru din timp.

În Vinerea Mare este interzis spălatul. De asemenea, în această zi nu se coase şi nu se face curăţenie.

În această zi nu se merge la frizer. Cei mai superstiţioşi evită să se tundă în Vinerea Mare, deoarece se spune că le va muri cineva din familie. Cu toate acestea, există anumite zone, cum e cazul Moldovei, unde oamenii cred că vor fi feriţi de anumite afecţiuni şi boli dacă merg la frizer.

Rugăciuni puternice care se rostesc în Vinerea Mare

0
Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite