Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Spiritualitate

Sfaturi duhovnicești: Cum să învingem criza de timp

Publicat

pe

Societatea contemporană suferă de o problemă nemaiîntâlnită în alte societăți sau, cel puțin, nemenționată de istorie, anume sentimentul presant al trecerii foarte rapide a timpului în raport cu dorința persoanei de a face anumite lucruri și, în consecință, neputința de a gestiona într-un mod li­niștitor acest fenomen. „Criza de timp” este o experiență necunoscută civilizațiilor preindustriale. â

Există, dimpotrivă, împrejurări în care omul din so­cietățile anterioare fie nu-și propune să înfăptuiască decât lucruri puține și simple, fie irosește cu nepăsare timpul prețios al vieții, sperând într-o revenire ciclică a timpului oportun, fie nu acordă din start nici o valoare timpului, trăind la voia întâmplării și căutând plăcerile ieftine. Întâlnim astfel de observații, de pildă, în scrierile Sfântului Ioan Gură de Aur, care-i mustră pe contemporanii lui pentru că pierd cu nesocotință timpul cu felurite distracții.

În viziunea marelui propovăduitor al pocă­inței, intervalul finit al vieții prezente dobândește valoare doar atunci când este înțeles ca timp al mântuirii. Or, distracțiile păcătuiesc, în primul rând, prin răpirea acestui dar prețios, timpul, prin mijlocirea căruia se poate dobândi cel mai de seamă lucru pentru om, mântuirea sufletului. Și, întrucât cea mai complexă dintre arte este mântuirea, ea are nevoie de întreg timpul vieții omului.

E drept că astăzi cei mai mulți dintre noi nu mai simțim timpul ca pe un factor ce poate determina destinul nostru veș­nic, ci doar ca pe un răstimp în care ne propunem să realizăm un număr cât mai mare de izbânzi exclusiv materiale. Omul »modern doar resimte în mod acut lipsa timpului, scurgerea lui fulgerătoare, care-l privează de multe lucruri și-l împiedică, astfel, să-și împlinească toate fanteziile pământești.

Fiii mo­dernității au ajuns să fie cu totul lipsiți de o percepție metafizică a timpului, încât nu se ridică nici măcar la nivelul conștiinței celor care au trăit îna­intea Re­velației lui Hristos. Se află foarte departe chiar de păgânul filosof Zenon, care, deși nu se lăuda cu perspectiva unui sens veșnic al vieții, putea totuși să afirme: „De nimic nu ducem atâta lipsă ca de timp. Într-adevăr, viața este scurtă, iar știința vastă, mai ales aceea care-i în stare să vindece bolile sufletești”.

E demn de subliniat aici și faptul că există o relație extrem de interesantă între timp și moarte. Se spune de obicei că atunci când dorim să punem cât mai bine în valoare timpul existenței noastre pământești, trebuie să ne privim viața, nu din punctul în care ne aflăm spre viitor și să ne propunem cât mai multe realizări, ci să privim răstimpul existenței noastre din punctul morții spre momentul actual și să cugetăm ce anume ar fi esențial de făcut în viață. Aceasta pentru că, privind intervalul finit al vieții din punctul ei final, al morții, mintea înclină în mod firesc să facă o triere esențială a obiectivelor, întrucât doar atunci realizezi că nu mai ai la dispoziție un timp nelimitat, așa cum ai impresia, falsă de altfel, atunci când privești în viitor.

În acest fel nu-ți mai permiți dorirea unor lucruri neînsemnate, a unor plăceri trecătoare sau irosirea gratuită a timpului. De asemenea, această perspectivă asupra vieții îl păzește pe om de uriașa su­ferință pe care o încearcă atunci când, ajungând la finalul vieții pământești, privește în urmă cu regretul că i-a trecut timpul, fără să fi realizat lucrurile cu adevărat importante ale existenței sale. Această constatare aduce o suferință extrem de adâncă și neconsolantă, deoarece în apropierea morții nu mai poți face nimic pentru schimbarea trecutului.

De altfel, aceasta este și rațiunea potrivit căreia deasa cugetare la moarte este bine venită în floarea vârstei, întrucât în acest fel, deși pare paradoxal, putem valoriza la maximum timpul vieții.
Și poate că de aceea și Apostolul zice într-unul dintre îndemnurile sale: „Răscumpărați vremea, căci zilele sunt viclene” (cf. Efes. 5, 16). Adică intervalul care ne-a mai rămas ar trebui trăit astfel încât să compenseze irosirea lui neînțeleaptă din trecut și să ne poată scăpa de atracțiile prezente ce vor să ne răpească cu vicleșug darul timpului. Din păcate, incapacitatea omului contemporan de a percepe valoarea timpului este alimentată recent și de necontenita seducție a noilor furi tehnologici de timp.

Or, toți acești răpitori moderni de viață sunt acceptați de om de bună voie, hipnotizat desigur de iluzia progresului; a unui progres care, totuși, nu poate învinge moartea!

Sursa: Ziarul Lumina

Spiritualitate

Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul (Sânzienele) marchează mijlocul verii

Publicat

pe

Sfântul Ioan Botezătorul este ultimul dintre prorocii Legii Vechi, acela care a unit Vechiul Testament cu Noul Testament, învrednicindu-se să boteze cu apă pe Iisus, Mesia cel aşteptat. Însuşi Mântuitorul Hristos a spus despre Ioan: „Adevărat zic vouă: Nu s-a ridicat între cei născuţi din femei unul mai mare decât Ioan Botezătorul” (Matei 11;11). Pentru că între sfinţii şi cei aleşi ai lui Dumnezeu, Sfântul Proroc Ioan Botezătorul se deosebeşte în sfinţenie şi cinste.

Aşa cum este arătat în Sfânta Scriptură, naşterea sa a stat sub semnul unei minuni, căci a venit pe lume din părinţi mai înainte neroditori, preotul Zaharia şi Elisabeta. După rugăciuni stăruitoare înălţate la Dumnezeu pentru a putea avea un fiu, dorinţa le-a fost îndeplinită într-un mod deosebit.

Vestea naşterii Sfântul Proroc şi Botezător Ioan s-a făcut prin mijlocirea Arhanghelului Gavriil, care s-a arătat preotului Zaharia pe când acesta slujea la Templu. Nu un înger oarecare a fost trimis de Dumnezeu să vestească naşterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, spune arhimandritul Ilie Cleopa (Vol. Predici la praznice împărăteşti şi la sfinţii de peste an, 1996), ci Arhanghelul Gavriil, care va vesti şi Fecioarei Maria că va naşte pe Hristos.

Pentru că nu a crezut cuvintele celui trimis de Dumnezeu, preotul Zaharia a fost pedepsit prin neputinţa de a vorbi până la naşterea pruncului când, revenindu-i glasul, a rostit şi numele celui nou-născut.

Biserica Ortodoxă are şase zile de prăznuire pentru Sfântul Ioan Botezătorul. În ordine calendaristică, de la începutul anului bisericesc (1 septembrie), datele pentru pomenirea şi sărbătorirea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul sunt: 23 septembrie – Zămislirea Sfântului Ioan Botezătorul; 7 ianuarie – Soborul Sfântului Proroc, Înaintemergătorului şi Botezătorului Ioan (a doua zi după Teofanie – Bobotează -, 6 ianuarie); 24 februarie – Întâia şi a doua aflare a Capului Înaintemergătorului şi Botezătorului Ioan; 25 mai – A treia aflare a capului Sf. Ioan Botezătorul; 24 iunie – Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, sărbătoare care în popor poartă numele de Sânziene sau Drăgaică; 29 august – Tăierea capului Înaintemergătorului (pe care Biserica a rânduit-o ca zi de post negru).

Drăgaica, Sanzienele in traditia populara

In calendarul popular, ziua de 24 iunie este cunoscuta sub denumirea de Sanziene sau Dragaica. Desi sunt asociate sarbatorii crestine a Nasterii Sfantului Ioan Botezatorul si a Aducerii Moastelor Sfantului Ioan cel Nou de la Suceava, Sanzienele isi au originea intr-un stravechi cult solar. Denumirea este preluata probabil, de la Sancta Diana, zeita silvestra. Sanzienele erau considerate, inca din vremea lui Cantemir, ca reprezentari fitomorfe (Florile de Sanziene) si divinitati antropomorfe.

In credinta populara, Sanzienele erau considerate a fi niste femei frumoase, niste adevarate preotese ale soarelui, divinitati nocturne ascunse prin padurile intunecate, neumblate de om.
Nu este exclus ca in vremuri indepartate populatia din munti sa se fi intalnit la momentele solstitiale (Sanzienele) sau echinoctiale pentru a savarsi ritualuri inchinate Soarelui. Megalitii din Muntii Calimani pe care s-au descoperit insemne solare (rozete, soarele antropomorfizat), pot fi marturii in acest sens.

Conform traditiei, Sanzienele plutesc in aer sau umbla pe pamant in noaptea de 23 spre 24 iunie, canta si danseaza, impart rod holdelor, umplu de fecunditate femeile casatorite, inmultesc animalele si pasarile, umplu de leac si miros florile si tamaduiesc bolile si suferintele oamenilor.

Spre deosebire de Rusalii, care sunt reprezentari fantastice aducatoare de rele, Sanzienele sunt zane bune. Dar ele pot deveni si forte daunatoare, lovindu-i pe cei pacatosi cu „lantul Sanzienelor”, pot starni din senin si vijelii, pot aduce grindina, lasand campul fara de rod si florile fara de leac.

In ajunul sau in ziua de Sanziene se intalneau practici si obiceiuri de divinatie, de aflare a ursitei si a norocului in gospodarie.

In dimineata de Sanziene inainte de rasaritul soarelui oamenii strangeau buchete de Sanziene pe care le impleteau in coronite si le aruncau pe acoperisul caselor. Se considera ca omul va trai mult in cazul in care coronita ramanea pe casa sau, dimpotriva ca va muri repede, atunci cand coronita aluneca spre marginea acoperisului sau cadea de pe acoperis.

Fetele strangeau flori de Sanziene pentru a le pune sub perna, in noaptea premergatoare sarbatoarii, in credinta ca isi vor visa ursitul. In unele zone fetele isi faceau coronite din Sanziene pe care le lasau peste noapte in gradini sau in locuri curate. Daca dimineata gaseau coronitele pline de roua, era semn sigur de maritis in vara care incepea.

Gospodarii incercau sa afle care le va fi norocul la animale, tot cu ajutorul florilor de Sanziene, in seara din ajunul sarbatorii agatau cununi de Sanziene la coltul casei orientat catre rasarit si daca, a doua zi, in coronite erau prinse par de la anumite animale, sau puf/pene de la pasari considerau ca anul va fi bun mai ales pentru acestea.
Florile culese in ziua de Sanziene prinse in coronite sau legate in forma de cruce, erau duse la biserica pentru a fi sfintite si erau pastrate, apoi, pentru diverse practici magice.

Sarbatoarea Sanzienelor care marcheaza mijlocul verii, era considerata si momentul optim pentru culegerea plantelor de leac.

Tot acum se faceau previziuni meteorologice: in functie de momentul in care rasarea Constelatia Gainusei, se determina perioada prielnica pentru semanatul graului de toamna.

Sarbatoarea Sanzienelor mai este cunoscuta in popor si sub denumirea de Amutitul Cucului. Se crede ca daca cucul inceteaza sa cante inainte de Sanziene, inseamna ca vara va fi secetoasa.

Pentru a fi sanatosi si avea spor in munca, in acest moment de inceput al secerisului, oamenii se incingeau peste sale cu tulpini de cicoare.

Pentru a fi placute feciorilor, fetele se spalau pe cap, in aceasta zi cu fiertura de iarba mare. Pentru a scapa de boli, fetele si nevestele se scaldau ritual in ape curgatoare iar pentru a se umple de fertilitate, femeile se tavaleau dezbracate in roua, dimineata, inainte de rasaritul Soarelui.

Pentru alungarea spiritelor malefice se aprindeau focuri in care se aruncau substante puternic mirositoare, se buciuma si se striga in jurul focurilor.

Pentru pomenirea mortilor se fac pomeni imbelsugate si se pun flori mirositoare pe morminte.

Citeste mai mult

Spiritualitate

Începe postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Mai multe rugăciuni și fapte bune

Publicat

pe

Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel 2025 va avea o durată de 13 zile, începând cu data de luni, 16 iunie.

Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel are durată schimbătoare, în funcție de data Sfintelor Paști. Anul acesta începe în mod clasic, luni după Duminica Tuturor Sfinților, însă atunci când Învierea este serbată mai târziu de 1 mai se aplică reguli excepționale pentru a asigura o durată minimă de post.

Sărbătoarea celor doi mari Apostoli, Petru și Pavel, este precedată de post pentru a fi cinstit cum se cuvine rolul major pe care ei l-au avut în răspândirea creștinismului.

În acest timp de pregătire pentru sărbătoare, creștinii meditează la zelul misionar al Sfinților Apostoli și încearcă să pună în practică exemplul lor în propria viață. Pregătirea constă în abstinență, sporirea rugăciunii, a faptelor bune, lecturarea scrierilor celor doi apostoli și a altor cărți duhovnicești.

În acest timp de pregătire pentru sărbătoare, creștinii meditează la zelul misionar al Sfinților Apostoli și încearcă să pună în practică exemplul lor în propria viață. Pregătirea constă în abstinență, sporirea rugăciunii, a faptelor bune, lecturarea scrierilor celor doi apostoli și a altor cărți duhovnicești.

Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel este un post ușor. Anul acesta, din cele 13 zile de post, 6 vor fi cu dezlegare la pește.

Pe întreaga durată a acestui post, ca și în cazul celorlalte posturi din cursul anului bisericesc, nu se fac nunți, pentru că perioada de postire nu este compatibilă cu petrecerile care însoțesc de regulă aceste evenimente.

Sursa: basilica.ro

Citeste mai mult

Spiritualitate

Sfânta Treime – ziua în care biserica îl prăznuiește pe Sfântul Duh

Publicat

pe

De Sfanta Treime, Biserica Ortodoxa prăznuiește pe Sfântul Duh, a treia persoană a Sfintei Treimi, precum indică Penticostarul, la Sinaxarul Utreniei din Lunea Cincizecimii:

„În această zi, în Lunea Rusaliilor, prăznuim pe însuşi Preasfântul de viaţă Făcătorul şi întru tot puternicul Duh, Unul din Treime, Dumnezeu, Cel de o cinstire, de o fiinţă şi de o slavă cu Tatăl şi cu Fiul.

În ziua Cincizecimii S-a pogorât Duhul Sfânt, în chip de limbi de foc, peste Sfinţii Apostoli, în foişorul unde stăteau ei, şi s-a aşezat peste flecare dintr-înşii. Pentru cinstirea Sfântului Duh, dumnezeieştii Părinţi, care pe toate bine le-a tocmit, cu prilejul Cincizecimii, au rânduit o sărbătoare deosebită, în această zi a Rusaliilor.

Mântuitorul făgăduise înainte de patima Sa venirea Sfântului Duh, zicând: «De folos este ca Eu să Mă duc; că de nu Mă voi duce Eu, Mângâietorul nu va veni». Şi iarăşi: «Voi ruga pe Tatăl şi alt Mângâietor va trimite vouă: Duhul adevărului, Care din Tatăl purcede». Iar după patimă, înainte de înălţarea la cer, iarăşi a zis: «Iar voi să rămâneţi în Ierusalim, până când vă veţi îmbrăca cu putere de sus». Deci, făgăduindu-le pe Mângâietorul, acum L-a trimis lor pe Acesta.

Pe când Ucenicii se găseau în foişor, în ziua Cincizecimii, cam pe la ceasul al treilea din zi, s-a făcut pe neaşteptate tunet din cer, în aşa fel, încât a străbătut mulţimea adunată la Ierusalim, din toată lumea; şi Duhul Sfânt S-a văzut în chip de limbi de foc, pogorând nu numai peste cei doisprezece Apostoli, ci şi peste cei şaptezeci de ucenici; şi aceştia au început să grăiască în limbi străine, fiecare din Apostoli grăind limbile tuturor neamurilor. Astfel, nu numai cel de alt neam auzea pe Apostol grăind în limba sa proprie, ci şi Apostolul înţelegea şi grăia limba fiecărui neam. Din pricina aceasta mulţimea socotea că sunt beţi, că neînţelegând cum fiecare Apostol poate grăi tuturor în limba fiecăruia, îl socotea pe acela beat. Alţii, însă, se mirau zicând: Ce înseamnă aceasta? Mulţimea, adunată la Ierusalim pentru praznic, era din toate părţile pământului: părţi, mezi şi elimiţi, care fuseseră robiţi puţin mai înainte, de Antioh.

Deci, Duhul Sfânt a venit după ce au trecut zece zile de la înălţare, iar nu îndată după înălţare, spre a face pe Ucenici să-L aştepte cu şi mai multă înflăcărare. Tradiţia zice că în fiecare zi venea să se închine acelui Trup îndumnezeit al lui Hristos câte una din cetele îngerilor. Deci, după împlinirea celor nouă zile, împăcarea fiind săvârşită prin Fiul, în a zecea zi a venit în lume şi Mângâietorul. În ce priveşte Pogorârea Duhului după cincizeci de zile de la Paşti, aceasta ar fi în amintirea Legii Vechi; că Israel a primit cele zece porunci după un timp de cincizeci de zile de la trecerea prin Marea Roşie. Să se mai ţină seamă şi de asemănări: Acolo era un munte, aici un foişor; acolo s-a văzut foc, aici limbi de foc; iar în locul tunetului şi negurei din Sinai, aici s-a auzit un vuiet de vifor năpraznic.

Duhul Sfânt S-a pogorât în chip de limbi de foc, ca să arate că este în legătură cu Cuvântul cel viu; sau pentru că Apostolii trebuiau să înveţe mulţimile şi să le aducă la Hristos şi prin mijlocirea Cuvântului. S-a pogorât apoi, în chip de foc, ca să arate pe de o parte, că Dumnezeu este foc mistuitor, iar pe de alta, pentru nevoia de curăţire; şi S-a împărţit în limbi, pentru haruri. Şi precum odinioară a amestecat pe cei ce ştiau numai o limbă şi i-a împărţit în mai multe limbi tot aşa şi acum, celor ce cunoşteau numai o limbă, le-a dat să cunoască multe limbi, ca să adune pe cei ce erau de diferite limbi, risipiţi în toate laturile lumii. Faptul s-a petrecut într-o zi de sărbătoare, pentru a fi cât mai mulţi cei adunaţi şi ca prin ei vestea să se răspândească pretutindeni; apoi şi pentru ca cei ce se aflau acolo de Paşti şi văzuseră cele săvârşite atunci asupra lui Hristos, să aibă de ce să se minuneze. Faptul s-a petrecut apoi în ziua Cincizecimii, fiindcă se cuvenea ca tot în timpul în care se dăduse Legea cea Veche, să se reverse şi harul Duhului; după cum şi Hristos săvârşind un nou Paşte propriu, făcuse în loc de Paştile cel obişnuit, Paştile cel adevărat.

Duhul nu S-a aşezat pe buzele Apostolilor, ci pe capetele lor, căci capul este ocârmuitorul şi partea cea mai aleasă a trupului şi cuprinde în el mintea, de la care şi limba îşi trage graiul. Pe de altă parte, este ca şi cum Duhul Şi-ar lăsa glasul prin limbă, aşezându-Se asupra capetelor Apostolilor şi rânduindu-i astfel învăţători ai tuturor celor de sub soare. Vuietul care a avut loc şi focul s-a întâmplat din pricină că ele au fost şi în Sinai, arătând prin aceasta, că şi atunci şi acum Duhul este Acelaşi, dând Legea şi orânduind toate. Mulţimea s-a tulburat de vuietul suflării, fiindcă socotea că vine împlinirea tuturor celor prevestite de Iisus, iudeilor, cu privire la nimicirea lor. Se spune «ca de foc», ca să nu cugete cineva despre Duhul Sfânt că ar fi avut vreo însuşire trupească.

Apostolii au fost învinuiţi de beţie. Dar Petru, sculându-se şi vorbind în mijlocul mulţimii, a dovedit că lucrul acesta nu este adevărat, aducând mărturie cuvântului proorocului Ioil. Astfel a înduplecat dintre ei, cu cuvântul, ca la trei mii, să vină la Hristos”.

sursa: ziarullumina.ro

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite