Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Spiritualitate

Sfaturi duhovnicești: Cum să învingem criza de timp

Publicat

pe

Societatea contemporană suferă de o problemă nemaiîntâlnită în alte societăți sau, cel puțin, nemenționată de istorie, anume sentimentul presant al trecerii foarte rapide a timpului în raport cu dorința persoanei de a face anumite lucruri și, în consecință, neputința de a gestiona într-un mod li­niștitor acest fenomen. „Criza de timp” este o experiență necunoscută civilizațiilor preindustriale. â

Există, dimpotrivă, împrejurări în care omul din so­cietățile anterioare fie nu-și propune să înfăptuiască decât lucruri puține și simple, fie irosește cu nepăsare timpul prețios al vieții, sperând într-o revenire ciclică a timpului oportun, fie nu acordă din start nici o valoare timpului, trăind la voia întâmplării și căutând plăcerile ieftine. Întâlnim astfel de observații, de pildă, în scrierile Sfântului Ioan Gură de Aur, care-i mustră pe contemporanii lui pentru că pierd cu nesocotință timpul cu felurite distracții.

În viziunea marelui propovăduitor al pocă­inței, intervalul finit al vieții prezente dobândește valoare doar atunci când este înțeles ca timp al mântuirii. Or, distracțiile păcătuiesc, în primul rând, prin răpirea acestui dar prețios, timpul, prin mijlocirea căruia se poate dobândi cel mai de seamă lucru pentru om, mântuirea sufletului. Și, întrucât cea mai complexă dintre arte este mântuirea, ea are nevoie de întreg timpul vieții omului.

E drept că astăzi cei mai mulți dintre noi nu mai simțim timpul ca pe un factor ce poate determina destinul nostru veș­nic, ci doar ca pe un răstimp în care ne propunem să realizăm un număr cât mai mare de izbânzi exclusiv materiale. Omul »modern doar resimte în mod acut lipsa timpului, scurgerea lui fulgerătoare, care-l privează de multe lucruri și-l împiedică, astfel, să-și împlinească toate fanteziile pământești.

Fiii mo­dernității au ajuns să fie cu totul lipsiți de o percepție metafizică a timpului, încât nu se ridică nici măcar la nivelul conștiinței celor care au trăit îna­intea Re­velației lui Hristos. Se află foarte departe chiar de păgânul filosof Zenon, care, deși nu se lăuda cu perspectiva unui sens veșnic al vieții, putea totuși să afirme: „De nimic nu ducem atâta lipsă ca de timp. Într-adevăr, viața este scurtă, iar știința vastă, mai ales aceea care-i în stare să vindece bolile sufletești”.

E demn de subliniat aici și faptul că există o relație extrem de interesantă între timp și moarte. Se spune de obicei că atunci când dorim să punem cât mai bine în valoare timpul existenței noastre pământești, trebuie să ne privim viața, nu din punctul în care ne aflăm spre viitor și să ne propunem cât mai multe realizări, ci să privim răstimpul existenței noastre din punctul morții spre momentul actual și să cugetăm ce anume ar fi esențial de făcut în viață. Aceasta pentru că, privind intervalul finit al vieții din punctul ei final, al morții, mintea înclină în mod firesc să facă o triere esențială a obiectivelor, întrucât doar atunci realizezi că nu mai ai la dispoziție un timp nelimitat, așa cum ai impresia, falsă de altfel, atunci când privești în viitor.

În acest fel nu-ți mai permiți dorirea unor lucruri neînsemnate, a unor plăceri trecătoare sau irosirea gratuită a timpului. De asemenea, această perspectivă asupra vieții îl păzește pe om de uriașa su­ferință pe care o încearcă atunci când, ajungând la finalul vieții pământești, privește în urmă cu regretul că i-a trecut timpul, fără să fi realizat lucrurile cu adevărat importante ale existenței sale. Această constatare aduce o suferință extrem de adâncă și neconsolantă, deoarece în apropierea morții nu mai poți face nimic pentru schimbarea trecutului.

De altfel, aceasta este și rațiunea potrivit căreia deasa cugetare la moarte este bine venită în floarea vârstei, întrucât în acest fel, deși pare paradoxal, putem valoriza la maximum timpul vieții.
Și poate că de aceea și Apostolul zice într-unul dintre îndemnurile sale: „Răscumpărați vremea, căci zilele sunt viclene” (cf. Efes. 5, 16). Adică intervalul care ne-a mai rămas ar trebui trăit astfel încât să compenseze irosirea lui neînțeleaptă din trecut și să ne poată scăpa de atracțiile prezente ce vor să ne răpească cu vicleșug darul timpului. Din păcate, incapacitatea omului contemporan de a percepe valoarea timpului este alimentată recent și de necontenita seducție a noilor furi tehnologici de timp.

Or, toți acești răpitori moderni de viață sunt acceptați de om de bună voie, hipnotizat desigur de iluzia progresului; a unui progres care, totuși, nu poate învinge moartea!

Sursa: Ziarul Lumina

Spiritualitate

Schimbarea la Față a Domnului, sărbătoarea care marchează despărțirea de vară

Publicat

pe

Creştinii ortodocşi şi catolici sărbătoresc în fiecare an, în 6 august, Schimbarea la Faţă a Domnului, ce aminteşte de o minune a lui Iisus, sărbătoare numită în popor Pobreajenul şi considerată a marca despărţirea de vară.

Sărbătoarea se referă la momentul schimbării minunate la faţă a lui Iisus, în Muntele Taborului, în faţa ucenicilor săi Petru, Ioan şi Iacov, cu care a urcat pe munte ca să se roage.

Aceasta a fost prima minune a Mântuitorului asupra Sa, prin care Şi-a arătat slava dumnezeiască înaintea apostolilor: „Şi după şase zile, Iisus a luat cu Sine pe Petru şi pe Iacov şi pe Ioan, fratele lui, şi i-a dus într-un munte înalt, de o parte. Şi S-a schimbat la faţă, înaintea lor, şi a strălucit faţa Lui ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina” (Matei 17, 1-2).

Pe lângă semnificaţia religioasă, Schimbarea la Faţă a fost asimilată în popor ca zi ce marchează desparţirea de vară, altfel spus, schimbarea veşmintelor naturii, dar şi ale oamenilor, cu cele ale noului anotimp care se pregăteşte să sosească. De-acum, frunzele încep a se îngălbeni, apele a se răci, iar păsările migratoare încep a-şi pregăti plecarea. În această zi nu se lucrează, iar credincioşii duc la biserică fructe din noua recoltă, care se binecuvântează şi apoi se împart. Tot acum se adună şi plante de leac. Până în 6 august, agricultorii trebuie să fi terminat cositul şi pregătitul fânului, pentru că iarba îmbătrâneşte.

Tot în popor se mai spune că de Schimbarea la Faţă nu este bine să te cerţi cu nimeni şi nici să te certe cineva, că aşa vei fi tot anul, până la următoarea Schimbare la Faţă. De asemenea, se spune că fetele nu trebuie să se pieptene deoarece nu le mai creşte părul, iar călătoriile trebuie evitate pentru că se spune că vă veţi rătăci.

Dacă vor posti azi, femeile însărcinate vor avea parte de o naştere uşoară şi de copii sănătoşi.

Din aceasta zi se interzice scăldatul, dar şi culcatul afară.

Pentru că este în timpul postului de Sfânta Maria, Schimbarea la Faţă se prăznuieşte prin dezlegare la peşte.

Citeste mai mult

Spiritualitate

Postul Adormirii Maicii Domnului. Ce rugăciuni se citesc zilnic

Publicat

pe

Postul Adormirii Maicii Domnului sau Postul Sfintei Mării, cum este cunoscut în popor, începe vinere, 1 august și durează două săptămâni.

Anul acesta, postul se va încheia tot într-o zi de vineri, ceea ce înseamnă că se prelungește cu o zi, conform Liturgicii Generale.

„Postul se prelungește și în ziua sărbătorii însăși, dacă aceasta cade miercurea sau vinerea, făcându-se dezlegare la untdelemn, pește și vin”, precizează pr. prof. Ene Braniște.

Această perioadă dintre a fost instituită de Biserică pentru a o cinsti pe Născătoarea de Dumnezeu și virtuțile ei. Timp de două săptămâni Biserica recomandă citirea zilnică a paraclisului Maicii Domnului și a altor rugăciuni închinate Fecioarei Maria.

Acest post este considerat mai ușor din punct de vedere alimentar decât Postul Mare, dar mai aspru decât postul Crăciunului și al Sfinților Apostoli.

Sfaturi pentru post

Conform Tipicului cel Mare și Învățăturii pentru posturi din Ceaslovul Mare, în Postul Adormirii Maicii Domnului se ajunează lunea, miercurea și vinerea, până la Ceasul IX (aproximativ ora 15:00), când se consumă mâncare uscată.

Marțea și joia se consumă legume fierte, fără untdelemn, iar sâmbăta și duminica este dezlegare la untdelemn și vin.

De sărbătoarea Schimbării la Față se poate mânca pește.

Încă din primele secole, Postul Adormirii Maicii Domnului nu se ținea peste tot în același timp și în același mod. Creștinii din Antiohia posteau doar o singură zi, la praznicul Schimbării la Față a Domnului.

În partea Constantinopolului se postea doar patru zile. Doar creștinii din Ierusalim posteau opt zile. Această situație a condus la stabilirea unor reglementări generale vizavi de acest post.

Astfel, în anul 1166, la Constantinopol a avut loc întrunirea unui sinod prezidat de Patriarhul Luca Chrisoberg, unde s-a hotărât ca „postul să înceapă în ziua de 1 august și să se termine în dimineața zilei de 15 august, când începem sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului”.

Citeste mai mult

Spiritualitate

Sfântul Ilie, prăznuit de credincioșii ortodocși. Ce tradiții se respectă

Publicat

pe

Biserica Ortodoxă îl sărbăto­reşte vineri, 20 iulie, pe Sfântul și slăvitul Proroc Ilie Tesviteanul. El este unul dintre cei mai im­portanţi proroci ai Vechiului Testament şi se bucură de o săr­bă­toare cu cruce roşie în calendarul Bisericii noastre.

El s-a născut în Tesba Galaadului (de unde numele de Tesviteanul) şi a trăit în veacul al IX-lea î.Hr, în timpul regilor din dinastia Omri a regatului Israel: Ahab (871-852 î.Hr.) şi Ohozia (852- 851 î.Hr.) şi a fost înălţat la cer de Domnul în timpul regelui Ioram.

Sfântul Ilie era o persoană cu o înflăcărare cu adevărat divină. Puterea şi semnificaţia tulbură­toare a faptelor sale vin din perfecta lor adaptare la cerinţele Domnului. De aceea, el este model pentru noi toţi în ceea ce priveşte împlinirea voii divine şi în păs­trarea nealterată a adevăratei credinţe.

Din cartea IV Regi, capitolul 2, aflăm că Sfântul Proroc Ilie, după ce a lăsat ca urmaș pe Elisei, a fost luat de un car de foc și înălțat la cer, fără a trece prin moarte. Despre ridicarea la cer a profetului, Sfântul Ioan Gură de Aur susține că a fost îmbrăcat de Dumnezeu în haină îngerească, iar Sfântul Maxim Mărturisitorul afirmă: „Dumnezeu a arătat din vechime măririle minunilor și semnelor și S-a folosit de modul înnoirii, mutând spre alt chip de viață decât cel în trupul supus stricăciunii pe fericiții Ilie și Enoh, nu prin prefacerea firii, ci prin schimbarea conducerii și îndru­mării ei”.

Cinstea deosebită de care se bucură Sfântul Ilie înaintea lui Dumnezeu se vede în prezența sa pe Muntele Tabor alături de Moise, atunci când Mântuitorul S-a schimbat la Față înaintea ucenicilor Lui. Moise și Ilie au fost de față lângă Domnul în slavă, primul ca primitorul și dătătorul Legii, al doilea drept cel mai neînfricat luptător în apărarea credin­ţei într-un singur Dumnezeu. Prezenţa sa la Schimbarea la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos ne arată importanţa exemplului său de mărturisire a dreptei cre­dinţe, iar viaţa lui este mai ales un model anahoretic pe care îl oferă lumii monahale creştine.

Poporul dreptcredincios îl cinsteşte în mod deosebit şi îl consideră mare făcător de minuni, de aceea peste 120.000 de români îi poartă numele. Sfântul Proroc Ilie este ocrotitorul Forţelor Aeriene Române. Multe biserici din oraşele şi satele ţării noastre îl au ca ocrotitor.

Ziua în care se consumă mere

Potrivit tradiţiei, în dimineaţa zilei de Sfântul Ilie, se culegeau plante de leac, în special busuioc, se puneau la uscat în podurile caselor, sub streşini sau în cămări. Şi tot de Sfântul Ilie, erau adunate plantele întrebuinţate la vrăji şi farmece.

Femeile duceau în această zi busuioc la biserică, pentru a fi sfinţit după care, întoarse acasă, îl puneau pe foc, iar cenuşa rezultată o foloseau în scopuri terapeutice, atunci când copiii lor făceau bube în gură.

Tot tradiţia spune că nu era voie să se consume mere pâna la 20 iulie şi nici nu era voie ca aceste fructe să se bată unul de altul, pentru a nu cădea grindina, obiceiul acesta fiind păstrat şi astăzi. Tot în 20 iulie, merele, considerate fructele Sfântului Ilie, sunt duse la biserică pentru a fi sfinţite, crezându-se că numai în acest mod ele vor deveni mere de aur pe lumea cealaltă.

Tot de Sfântul Ilie, românii îşi aminteau şi de sufletele morţilor, în special de cele ale copiilor. Femeile chemau copii străini sub un măr, pe care îl scuturau ca să dea de pomană merele căzute. Astfel, se considera că morţii se veselesc.

Bisericile sunt pline, în această zi, cu bucate pentru pomenirea morţilor (Moşii de Sfântul Ilie), iar la casele gospodarilor se organizează praznice mari.

Se credea şi se mai crede şi astăzi că, dacă tună de Sfântul Ilie, toate alunele vor seca, iar fructele din livezi vor avea viermi.

Oamenii mai spun că, după ziua Sfântului Ilie, vor începe ploile mari de vară.

În această perioadă, la sate, apicultorii recoltează mierea de albine, activitate numită şi retezatul stupilor. Recoltarea mierii se face, şi acum, în multe locuri, potrivit datinei, numai de către bărbaţi curaţi trupeşte şi sufleteşte, îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, ajutaţi de către un copil, femeile neavând voie să intre în stupină. După recoltarea mierii, cei din casă, împreună cu rudele şi vecinii invitaţi la acest moment festiv, gustau din mierea nouă şi se cinsteau cu ţuică îndulcită cu miere.

Ziua Sfântului Ilie marchează şi miezul verii pastorale, când le era permis ciobanilor să coboare în sate, pentru prima dată după urcarea oilor la stână. Cu această ocazie, ciobanii tineri sau chiar cei maturi aduceau în dar iubitelor sau soţiilor furci de lemn pentru tors, lucrate cu multă migală.

Ca divinitate solară şi meteorologică, Sfântul Ilie provoacă tunete, trăsnete, ploi torenţiale şi incendii, leagă şi dezleagă ploile şi hotărăşte unde şi când să bată grindina.
Sărbătoarea proorocului Ilie Tesviteanul este şi ziua Aviaţiei Române, acest sfânt fiind considerat, începând din 1913, ocrotitorul şi patronul aviatorilor.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite