Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Spiritualitate

Sunt așteptați peste 3.000 de oameni la hramul Mănăstirii Sfântul Nectarie

Publicat

pe

Peste 3.000 de persoane sunt așteptate să participe miercuri 9 noiembrie la hramul Mănăstirii Sfântul Nectarie Taumaturgul din satul Feneș, comuna Armeniș (Caransebeș). Aproape din nimic, în mai puțin de trei ani, la Feneș a înflorit o manastire frumoasă, totul sub îndrumarea și cu râvna starețului Hristofor Abălașei și oamenilor pe care i-a strâns în jurul lui. Miercuri va avea  loc și sfințirea bisericii construite în curtea mănăstirii. La orele 07,00 va fi ceremonia de sfințire a apei, la 08,00 Taina Sfântului Maslu, iar la orele 10,00 va începe Sfânta Liturghie, oficiată de P.S. Lucian, episcopul Caransebeșului, alături de un sobor de preoți. 

 ”Lucrările au mers mai bine decât ne-am fi așteptat, și am avansat destul de mult, cu ajutorul bunului Dumnezeu. Am găsit aici oameni minunaţi, inimoşi care ne-au ajutat și sunt alături de noi. Cu sprijin de la Centrul Eparhial, al Ministerului Culturii şi Cultelor, de la Primăria Armeniș şi nu în ultimul rând al unor oameni de bună-credinţă, s-a amenajat o capelă pentru desfăşurarea sfintelor slujbe, stăreţie, trapeză, iar în altă clădire chilii pentru vieţuitorii acestui aşezământ, în prezent se fac demersurile pentru proiectarea întregului ansamblu mănăstiresc”, a declarat starețul Hristofor Abălașei. 

Miercuri, aici va avea loc Sfințirea Mare a bisericii care va avea hramul Sfântului Nectarie Taumaturgul (9 noiembrie) și al Sfântului Ierarh Luca al Crimeii (10 august). Pentru că are loc sfințirea bisericii, în mod excepțional, femeile vor putea intra în Sfântul Altar.

Sfintele Moaște ale Sf. Nectarie Taumaturgul vor fi așezate în Sfânta Masă. Despre Sfântul Nectarie se spune că, în timpul vieții, tămăduia prin simpla mângâiere, iar după moarte prin atingerea moaștelor sale. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, părintele Constantin Stoica, a declarat recent pentru Gindul, că: în ultimii ani sunt tot mai multi credincioși care s-au vindecat de o serie de boli incurabile după ce s-au închinat la moaștele Sfântului Nectarie de le Egina, vindecătorul de boli”. 

 Sfantul Nectarie Taumaturgul (1846 -1920) este unul dintre cei mai iubiți și mai căutați sfinți, de către toți credincioșii din Grecia de astăzi dar și de către români. Pe langă faptul că este un sfânt contemporan, un sfânt al secolului nostru, el atrage îndeosebi prin mulțimea minunilor săvârșite, atât în timpul viețuirii sale, cât și după adormirea sa întru Domnul.

Olimpiu Bulzan

 

ACATISTUL SFANTULUI NECTARIE TAUMATURGUL  (sursa: crestinortodox.ro)

 

Condacul 1

 

Pe steaua cea nou stralucitoare a Ortodoxiei,

Pe al Bisericii nou zid de aparare,

Cu bucurie in inimi sa il laudam.

Slavit fiind de lucrarea Duhului,

Izvoraste tamaduiri si har bogat,

Pentru aceea ii strigam, bucura-te parinte Nectarie.

 

Icosul 1

 

Om purtator al bucuriilor celor ceresti, te-ai aratat in lume Nectarie, arhiereule al lui Hristos, in viata neprihanita petrecand, drept, cuvios si de Dumnezeu inspirat, in toate daruit; pentru aceasta si de la noi auzi unele ca acestea:

Bucura-te, cel prin care se inalta cei credinciosi;

Bucura-te, cel prin care sunt risipiti cei dusmanosi;

Bucura-te, vas aurit al intelepciunii;

Bucura-te, cel prin care se invinge rautatea lumii;

Bucura-te, locas al sfinteniei si al lucrarii ceresti;

Bucura-te, carte dumnezeiasca a noii cetati ingeresti;

Bucura-te, cel care pe deplin Sfant te-ai aratat;

Bucura-te, cel care de cele materiale te-ai lepadat;

Bucura-te, a credintei rasplata stralucitoare;

Bucura-te, mijlocitor al harului cucernic si tare;

Bucura-te, cel prin care Biserica se slaveste;

Bucura-te, cel prin care insula Eghina se veseleste;

Bucura-te, parinte Nectarie.

 

Condacul al 2-lea

 

Intelepciune avand, inca din tinerete, de raza cea dumnezeiasca ti-ai luminat sufletul si stralucirii poruncilor celor sfinte ai urmat, Cuvioase. De aceea, in virtuti inaintand, de mic copil ai cantat lui Hristos: Aliluia!

 

Icosul al 2-lea

 

Mergand in orasul Sfantului Constantin, ai avut frica de Dumnezeu ca indrumator si cercetarea celor sfinte ca aparator. De aceea, hranindu-te din intelepciunea cea dumnezeiasca, pe cei pe care cu cuvantul tau i-ai umplut de bucurie sfanta, ii auzi strigand unele ca acestea:

Bucura-te, vita a vesniciei;

Bucura-te, nectar al ambroziei;

Bucura-te, ca de Mantuitorul ne-ai fost trimis vindecator luminat;

Bucura-te, ca parintilor celor din vechime ai urmat;

Bucura-te, piatra cea noua a zidirii cugetatoare;

Bucura-te, cununa nou impletita, a Bisericii dreptmaritoare;

Bucura-te, cel ce te-ai aratat ca un trandafir proaspat inflorit;

Bucura-te, cel ce de Dumnezeu ai fost daruit;

Bucura-te, steaua cea noua a credintei poporului;

Bucura-te, cel ce stralucesti in slava Creatorului;

Bucura-te, bunule chivenisitor al poruncilor ceresti;

Bucura-te, chip al slavitelor virtuti ingeresti;

Bucura-te parinte Nectarie.

 

Condacul al 3-lea

 

Slavita intelepciune ai cautat-o si ti-ai dorit-o din tineretile tale, si pe Hristos L-ai rugat cu lacrimi fierbinti ca sa te impodobeasca cu inalta ei frumusete. Pentru aceea Nectarie, cu credinta si plecaciune strig catre Domnul: AIiluia!

 

Icosul al 3-lea

 

S-a bucurat sufletul tau, ca oarecand al marilor Parinti, Vasile si Grigorie, mergand la Atena sa dobandesti invatatura cea folositoare. Pentru aceea, cu bucurie iti strigam unele ca acestea:

Bucura-te, fiu al luminii celei ceresti;

Bucura-te, vlastar al evlaviei celei ingeresti ;

Bucura-te, cel ce ai fugit de amagirile cele lumesti ;

Bucura-te, ca cele spre indumnezeire n-ai incetat sa doresti ;

Bucura-te, minte purtatoare de Dumnezeu, plina de intelesuri divine;

Bucura-te, carbune al dumnezeiescului Duh, focul aprins al cugetarii  crestine;

Bucura-te, cel ce viata fara de pata ai trait;

Bucura-te, cel ce inselaciunea lui Veliar ai zdrobit;

Bucura-te, cel ce ai deschis usa sufletului, iubirii lui  Hristos;

Bucura-te, cel in care a inflorit savarsirea binelui luminos;

Bucura-te, sprijinul cel tare al celor credinciosi;

Bucura-te, sageata de mult plans a celor dusmanosi;

Bucura-te parinte Nectarie!

 

Condacul al 4-lea

Avand in tine ravna cea dumnezeiasca a Cuviosilor Parinti, fara incetare ti-ai dorit viata cea ingereasca. De aceea, in Hios, cu bucurie ai intrat in cerescul cin monahal si pe vrajmasul l-ai  Iasat pagubit, cantand Domnului  neincetat: AIiluia!

 

IcosuI al 4-lea

 

Auzit-a Arhiereul Cel dintru inaltime rugaciunea ta, strigat-ai catre Dansul din toata inima ta. De aceea, de graba a Iinistit apele marii si furtuna a potolit. Vazand acestea, cei ce au fost salvati prin rugaciunile tale, cu multumire si credinta iti canta unele ca acestea:

Bucura-te, cel ce de Ia Dumnezeu ne-a  fost trimis vindecator;

Bucura-te, izvor nesecat al minunilor;

Bucura-te, astrul cel nou al Bisericii, prealuminat;

Bucura-te, ca in randul Tuturor Sfintilor ai intrat;

Bucura-te, vas nepretuit al darurilor ceresti ;

Bucura-te, gradina inflorita a fericitelor virtuti ingeresti;

Bucura-te, cel ce furtuna marii o Iinistesti ;

Bucura-te, ca strigatul huIitorilor il potolesti ;

Bucura-te, noule ales al lui Hristos;

Bucura-te, al virtutilor gradinar cuvios;

Bucura-te, iubitorule de viata duhovniceasca;

Bucura-te, cel ce ai fost rasplatit cu bucuria cereasca;

Bucura-te parinte Nectarie!

 

Condacul al 5-lea

 

Sfant Ierarh te-ai aratat, in aceste vremuri de pe urma, vrednic de cinstire, ca oarecand Sfintii cei de demult. Caci in acelasi chip ca si ei viata ti-ai  petrecut si slavite minuni ai savarsit, izbavindu-i din toate necazurile pe cei 

care striga: AIiluia! 

 

Icosul al 5-lea

 

Arhiereu intelept, ales de Dumnezeu te-ai aratat cu adevarat in tara Egiptului, pastor luminat al Pentapolisului, alergand, ca oarecand marele Pavel, spre viata in Hristos. De aceea si cei credinciosi, cunoscand virtutile tale, cu glas de bucurie striga unele ca acestea:

Bucura-te, a cetatii marire;

Bucura-te, a evlaviei fire;

Bucura-te, cel asemenea Cuviosilor pustiei;

Bucura-te, podoba cea noua a preotiei;

Bucura-te, vas al blandetii si tezaurul iubirii;

Bucura-te, datatorul pacii si izvoratorul milei;

Bucura-te, ca Bisericii te-ai aratat stralucitor;

Bucura-te, ca celor cuviosi te arati indrumator;

Bucura-te, chip al trairii celei neprihanite;

Bucura-te, candela a indumnezeirii primite;

Bucura-te, ca Arhiereu desavarsit celor inalte slujesti;

Bucura-te, cuvantator neintrecut al celor dumnezeiesti;

Bucura-te parinte Nectarie!

 

Condacul al 6-lea

 

Vazut-au crestinii din toata Biserica Egiptului, ca esti un adevarat pastor al Evangheliei. Pentru aceea, multimea credinciosilor ce ascultau cuvantul invataturii tale, gandeau ca au dobandit un nou Sfant parinte, ce cu putere invata. Si impreuna cu tine nu incetau sa strige Domnului: Aliluia!

 

Icosul al 6-lea

 

Stralucit-ai si in pamantul elen, asemenea unui nou Apostol, Iuminand inimile credinciosilor cu focul sfintelor invataturi si cu razele vietii tale, Cuvioase. Pentru aceasta, luminati fiind si noi de stralucirea ta, iti strigam unele ca acestea:

Bucura-te, luminator al Bisericii Domnului ;

Bucura-te, trambita cea tare a adevarului;

Bucura-te, cel ce ai avut ravna Apostolilor;

Bucura-te, izvorul harului si al vindecarilor;

Bucura-te, retor indumnezeit al cuvintelor vietii;

Bucura-te, ca pline de har sunt omiliile tale, intelept al cetatii;

Bucura-te, cel ce cureti sufletele, de robia patimilor;

Bucura-te, ca potolesti pornirile inimilor;

Bucura-te, mare invatator al credinciosilor;

Bucura-te,ascet tare, lui Hristos urmator;

Bucura-te, ca multe ispite ai indurat;

Bucura-te, ca sufletele, spre Hristos le-a indreptat;

Bucura-te, parinte Nectarie!

 

Condacul al 7 -lea

 

Mare intre Ierarhi si intelept intre invatatori, dar si smerit ascet al lui Hristos n-ai incetat a fi, Cuvioase. De aceea, parinte duhovnicesc, al celor ce se pregateau pentru slujirea preoteasca, ai fost chemat. Cu ei impreuna, te slavim si strigam: AIiluia!

 

Icosul al 7-lea

 

Nectar al dreptatii, si fruct de viata sfanta, caii dumnezeiesti ai urmat si norului duhovnicesc; iar pe noi  cei aflati la vreme de stramtoare, neincetat ne-ai izbavit. Pentru aceasta, sufletele noastre se bucura, cand iti canta tie unele ca acestea:

Bucura-te, carare a bucuriei;

Bucura-te, adiere a vesniciei;

Bucura-te, cel ce izvorasti apele harului;

Bucura-te, cel ce ai pecetluit gura balaurului;

Bucura-te, primavara sfinteniei, ce alungi iarna din gand;

Bucura-te, stralucire ce luminezi intunericul cel adanc;

Bucura-te, cel ce incurci gandurile celor pacatosi;

Bucura-te, cel ce bucuri inima celor credinciosi;

Bucura-te, sprijin al dreptmaritorilor;

Bucura-te, nimicitorul ereziilor;

Bucura-te, caderea defaimatorilor;

Bucura-te, vindecatorul bolnavilor !

Bucura-te, parinte Nectarie!

 

Condacul al 8-lea

 

Straine minuni parinte, izvorasc din mila ta cea mare, si ii ridica pe cei aflati in dureri. De aceea, si la Sfanta ta Manastire, fara incetare soseste multime de lume, cerand vindecarea si izbavirea de boli si cantandu-ti neincetat: Aliluia!

 

Icosul al 8-lea

 

Liman izbavitor, in insula Eghina, este Manastirea ta, Sfinte. Aici, sufletele monahiilor le-ai condus duhovniceste spre mantuire si Ie-ai indreptat cu intelepciune spre Hristos. Pentru aceasta, neincetat se vor ruga catre tine zicand:

Bucura-te, a mintii sfanta Iucrare;

Bucura-te ocean de rabdare;

Bucura-te, chip viu al smereniei;

Bucura-te, tezaur sfant al curatiei:

Bucura-te, candela a puritatii si chivot al nepatimirii;

Bucura-te, Iocas al virtutilor si sanctuar al cumpatarii;

Bucura-te, ca spre Dumnezeu conduci Manastirea ta;

Bucura-te, ca toata puterea si ravna, ti-ai pus pentru ea.

Bucura-te, al Eghinei stralucit veghetor;

Bucura-te, ca degrab’credinciosilor le dai ajutor;

Bucura-te, ca pre multi din pericole i-ai salvat;

Bucura-te, ca pe amagitorul, in prapastia cea adanca l-ai aruncat;

Bucura-te, Parinte Nectarie!

 

Condacul al 9-lea

 

Pline de har sfant si de miros de buna mireasma duhovniceasca sunt Sfintele tale Moaste. Mirul ce izvoraste din ele bine inmirezmeaza, nu doar Sfanta ta Manastire, ci si intrega insula a Eghinei, sfintindu-i pe aceia care, nu inceteaza a striga catre tine: Aliluia!

 

Icosul al 9-lea

 

Izvoratoare de har sunt Sfintele tale Moaste si de bogate daruri ceresti. Multime de bolnavi sunt vindecati si cei slabanogi indreptati. De aceea si noi, impreuna cu dansii, strigam unele ca acestea:

Bucura-te, scaldatoarea vindecarilor;

Bucura-te, dezlegarea suferintelor;

Bucura-te, cel ce degraba alergi in ajutor;

Bucura-te, ca in vis sau in chip tainic te arati tuturor;

Bucura-te, fantana ce parinteasca iubire izvorasti;

Bucura-te, liman al bucuriei sufletesti;

Bucura-te, ca de ingrozitorul cancer, pe multi i-ai vindecat;

Bucura-te, ca demonilor rana de mult plans le-ai dat;

Bucura-te, cel ce vanitatea intelepciunii lumesti ai ingenunchiat;

Bucura-te, ca in chip minunat pe credinciosi i-ai ajutat;

Bucura-te, podoaba de mult pret a Ierarhilor;

Bucura-te, cel ce luminezi mintea nestiutorilor;

Bucura-te Parinte Nectarie!

 

Condacul al 10-lea

 

Ajutor si acoperitor te numesc toti credinciosii, care s-au indulcit de hrana binefacerilor tale. Caci  dintre cei ce te-au chemat cu credinta, nici unul nu a ramas nemangaiat prin harul tau. De aceea, toti cu bucurie canta: Aliluia!

 

Icosul al 10-lea

 

Vestea minunilor tale s-a raspandit pretutindeni, purtatorule de Dumnezeu. Iar tu, si celor de departe, degraba le-ai venit in ajutor salvandu-i de pericole si de necazuri. De aceea, catre tine alearga zicand:

Bucura-te, ca Mare ai fost numit intre parinti;

Bucura-te, ca loc de cinste ai intre Sfinti ;

Bucura-te, ca la fel cu cei de demult esti laudat;

Bucura-te, ca intre Sfintii parinti ai fost incununat;

Bucura-te, triumf al credintei, zid de aparare al crestinilor;

Bucura-te, izvor al harului, rusinarea necredinciosilor;

Bucura-te, cel ce ne descoperi slava adevarului;

Bucura-te, cel ce pecetluiesti gura pacatosului;

Bucura-te, bucuria si puterea credinciosilor;

Bucura-te, sprijinul si intarirea sufletelor;

Bucura-te, cel prin care Hristos se slaveste;

Bucura-te, cel prin care diavolul se starpeste;

Bucura-te, parinte Nectarie! 

 

Condacul al 11-lea

 

Imne de multumire nenumarate, iti inaltam tie parinte, noi cei izbaviti sub acoperamantul tau. Caci in toate necazurile noastre, de graba ai venit sa ne alungi tristetea. De aceea, cu ajutorul tau, il slavim pe Hristos strigand: Aliluia!

 

Icosul al 11-lea

 

Ai ars zelul demonilor, cu flacarile minunilor tale si cu osardie ai venit in ajutorul credinciosilor. In suferinte grele le-ai stins durerea si i-ai vindecat de multime de boli. Pentru aceea, cu evlavie rostesc unele ca acestea:

Bucura-te, vindecatorul bolnavilor;

Bucura-te, spaima demonilor;

Bucura-te, ca pe cei chinuiti de friguri i-ai vindecat;

Bucura-te, ca pe slabanogi i-ai indreptat;

Bucura-te, cel ce ai inmultit apa fantanii secate;

Bucura-te, ca ai binecuvantat Eghina, cu rugaciuni neincetate;

Bucura-te, ca prin tine, mila lui Dumnezeu se arata;

Bucura-te, cel ce seceta ai oprit si ai dat ploaie bogata;

Bucura-te, izvorul harului nesecat;

Bucura-te, stea care pe toti i-a luminat;

Bucura-te, cel ce al Manastirii iscusit duhovnic te-ai aratat;

Bucura-te, ca de la monahii imne auzi neincetat;

Bucura-te parinte Nectarie.

 

Condacul al 12-1ea

 

Harul Mangaietorului, cu bogatie se revarsa prin Sfintele tale Moaste. Si asemenea unui izvor nesecat, adapa sufletele chinuite si vindeca bolile trupesti ale celor ce striga neincetat catre Domnul:Aliluia!

 

Icosul al 12-lea 

 

Cantand impreuna cu Cetele cele Ingeresti, imnul Treimii Celei Intreit Sfinte, priveste dintru inaltime si spre noi pacatosii si cu milostivirea ta cea mare, nu inceta sa ne ajuti, pe cei ce cu credinta, strigam catre tine unele ca acestea:

Bucura-te, fiu al Silivriei;

Bucura-te, slava Bisericii;

Bucura-te, mandria Eghinei;

Bucura-te, pazitorul Eladei;

Bucura-te, chip si model de cucernic Ierarh;

Bucura-te, pavaza si scapare pentru orice monah;

Bucura-te, Luceafarul cel nou al Bisericii;

Bucura-te, darul prin care se intaresc cucernicii;

Bucura-te, cel prin care patimile se curatesc;

Bucura-te, ca prin tine pe Dumnezeu Il slavesc; .

Bucura-te, aparator neobosit al credinciosilor;

Bucura-te, grabnic mijlocitor catre Creator;

Bucura-te, Parinte Nectarie.

 

Condacul al 13-lea

 

O, Preabunule parinte, luminatorul Ortodocsilor, Ierarhule al lui Hristos, Nectarie! Stand in fata Tronului lui Dumnezeu, roaga-te neincetat, pentru iertarea pacatelornoastre si pentru intoarcerea noastra spre infierea harului. Caci neincetat catre Mantuitorul strigam: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori ) 

 

Pe steaua cea nou luminoasa a Ortodoxiei ,

Si pe al Bisericii nou zid de aparare,

Cu bucurie in inimi sa il laudam.

Slavit fiind de lucrarea Duhului,

Izvoraste tamaduiri si har bogat,

Pentru aceea ii strigam, bucura-te Parinte Nectarie.

 

Apoi se zice iarasi Icosul intai: Om purtator al

bucuriilor celor ceresti… si se face otpustul.

 

Troparul Sfantului Nectarie AUDIO

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spiritualitate

Credincioșii ortodocși îl prăznuiesc pe Sfântul Gheorghe

Publicat

pe

Ziua de 23 aprilie, în calendarul ortodox, este marcată ca ziua Sfântului Gheorghe, o sărbătoare foarte importantă pentru creștin-ortodocși.

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe a trăit pe vremea împăratului Diocleţian (284-305). S-a născut ca fiu al unor părinţi creştini, Gherontie Stratilatul şi Polihronia, care aveau să-şi sfârşească viaţa muceniceşte.

El a fost crescut, din fragedă vârstă, în dreapta credinţă. Tatăl său era originar din Capadocia şi slujise în oaste în Armenia. Rămas fără tată, Sfântul şi mama sa au plecat în Palestina, în cetatea Lida, locul de naştere al mamei sale, pentru că aveau rude şi multe averi acolo.

Ajuns la vârsta potrivită, fiind frumos la chip şi viteaz în luptă, prin osteneală, pricepere şi destoinicie, tânărul Gheorghe s-a făcut preţuit şi, îmbrăţişând viaţa de ostaş, a cucerit,, în scurtă vreme cele mai mari cinstiri, până şi demnitatea de duce, fiind în garda împăratului.

În anul 303 însă, împăratul Diocleţian, din îndemnul ginerelui său Maximian Galeriu, a început prigonirea creştinilor.

Cunoscând aceasta, Sfântul Gheorghe s-a înfăţişat îndată de bunăvoie înaintea împăratului Diocleţian şi, înaintea întregii curţi împărăteşti, a mărturisit deschis că este creştin şi că înţelege să slujească în oastea împăratului numai ca ucenic al lui Hristos. Uimit de această mărturisire, Diocleţian a dat poruncă să fie dus în temniţă şi pus la chinuri, ca să se lepede de credinţă.

Şi a fost Sfântul Gheorghe trecut prin toate chinurile muceniciei: loviri cu suliţa, bătăi la tălpi, lespezi de piatră pe piept, chinul la roată, groapă cu var, încălţăminte plină de cuie care îl înţepau în tălpi, băutură otrăvită, bătaie cu vine de bou şi altele. Toate acestea şi altele asemenea, Sfântul Gheorghe le-a îndurat cu bărbăţie, stând tare în credinţă, întărit şi păzit de harul lui Dumnezeu.

Văzând chinurile prin care trecea Sfântul Gheorghe şi că rămâne viu şi nevătămat, mulţi dintre cei de faţă s-au lepădat de idoli şi au venit la credinţa în Hristos, slăvind cu un glas pe Dumnezeul creştinilor. Mai mult, în vremea ţinerii lui în temniţă, Sfântul Gheorghe, atingându-se de un mort, l-a înviat. Însăşi împărăteasa Alexandra, soţia lui Diocleţian, văzând acestea, a crezut în Hristos şi şi-a mărturisit credinţa ei.

În cele din urmă, împăratul a încercat să-l înduplece, ademenindu-l cu cinstiri lumeşti, ranguri şi averi, dar Sfântul a ales să rămână pentru totdeauna cu Hristos. În faţa acestei mărturisiri, văzând că toate încercările lui sunt zadarnice, Diocleţian a dat poruncă să li se taie capetele, atât Mucenicului, cât şi împărătesei Alexandra şi celorlalţi ostaşi care crezuseră în Hristos.

Împărăteasa, însă, slăbind cu trupul, şi-a dat duhul în pace, înainte de mucenicie, iar Sfântul Gheorghe, fiind dus la locul hotărât, şi-a ridicat glasul şi s-a rugat cu căldură, mulţumind lui Dumnezeu pentru toate binefacerile primite. Astfel, rugându-se, cu bucurie şi-a plecat capul sub sabie şi a fost tăiat, în ziua de 23 aprilie 303, păzind până la capăt credinţa fără prihană şi luând cununa cea neveştejită din mâna lui Hristos, Domnul său.

Dintre toţi Sfinţii sărbătoriţi în lumea creştină, puţini au ajuns la faima de care s-a bucurat şi se bucură Sfântul Gheorghe, în poporul nostru. În satele şi oraşele ţării noastre, foarte multe biserici sunt ridicate în cinstea lui. Mulţi oameni, bărbaţi şi femei, îi poartă numele. De asemenea şi mai multe localităţi din ţară. Al treilea braţ al Dunării, în Deltă, se cheamă, Braţul Sfântul Gheorghe.

Se ştie, apoi, că din vechime ocrotitorul oştirii române este Sfântul Gheorghe. De asemenea, steagul Moldovei, trimis de Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt la Mănăstirea Zografu, din Muntele Athos, are chipul Sfântului Gheorghe doborând balaurul. Acest chip al Sfântului, doborând balaurul, a fost la noi ca un răsunet şi ca o chemare a poporului la lupta împotriva cotropitorilor.

Tradiții, superstiții, obiceiuri

Ca în mai toate sărbătorile creștine și în această zi sunt păstrate, mai ales la sate, o serie de tradiții, superstiții și obiceiuri.

Ca semn de sărbătoare, în ziua Sfântului Gheorghe, creștinii pun la porțile caselor crenguțe de fag, brazde cu iarbă verde sau  smocuri de iarbă în stâlpii de susținere ai porților.

Se spune, din bătrâni, că Sfântul Gheorghe, când vine, își leagă calul de un stâlp al porții și paște iarba.

Animalele, pentru a fi ferite de farmece, vrăjitorii și boli, sunt protejate cu crenguțe de leuștean puse la intrarea în grajduri.

Obiceiul de a pune crenguțe de fag și iarbă verde la porți are o dublă semnificație.

Pe de o parte, simbolizează venirea primăverii, verdele reprezentând renașterea naturii și trezirea la viață a vegetației. Pe de altă parte, crenguțelor cu muguri le sunt asociate puteri nebănuite de ocrotire a pășunilor și fânețelor împotriva duhurilor rele.

Chiar și cei ai casei, pentru a fi protejați de junghiuri rele și boli necruțătoare, trec prin fumul și flăcările unui foc aprins, iar vitele și casele se afumă, la rândul lor cu tămâie.

În tradiția populară, de Sfântul Gheorghe ard comorile pământului, ele putând fi văzute, iar cei care le caută nu trebuie să sufle niciun cuvânt pentru a le putea descoperi și ca nu cumva duhul comorii să-i amuțească.

Totodată, în noaptea de Sfântul  Gheorghe, fetele nemăritate pot vedea chipul ursitulului oglindit  într-un vas cu apă de izvor din care nu s-a băut, dacă stau goale între lumânări aprinse, așezate în formă de cruce.

O supersiție legată de Sfântul Gheorghe spune că de ziua Sfântului Gheorghe nu e bine să dormi, pentru că vei lua somnul mieilor și vei fi adormit tot anul.

Tot în ziua Sfântului Gheorghe, o altă superstiție spune că dacă te duci pe malul apei, stai culcat pe burtă și se întâmplă să vezi un pește, ai noroc tot anul.

Încă o superstiție spune că dacă în dimineața zilei de Sfântul Gheorghe, alergi înainte de a răsări soarele, o să fii sprinten și sănătos tot anul.

Ziua Sfântului Gheorghe nu aduce doar superstiții, ci și tradiții vechi, populare.

Se spune că Sfântul Gheorghe este protectorul ciobanilor și i se acordă astfel o atenție sporită prin ritualuri speciale. Un astfel de ritual cere ca, în seara de ajun a Sfântului Gheorghe, ușile și ferestrele de la grajduri  să fie unse cu usturoi, iar vitele să se afume cu tămâie. În fața ușilor se pune peste noapte o greblă cu dinții în sus pentru a alunga strigoii și duhurile rele.

De Sfântul Gheorghe se dau de pomană lapte, brânză și caș.

Citeste mai mult

Spiritualitate

Martorii lui Iehova organizează evenimentul „Să nu uităm jertfa lui Isus Cristos“, la Timișoara

Publicat

pe

Ziua de duminică, 24 martie, ar putea trece neobservată pentru mulți, însă milioane de oameni din întreaga lume se vor întruni la apusul soarelui pentru a comemora moartea lui Isus Cristos.

„Comemorarea morții lui Isus Cristos“, sau „Cina cea de taină“, cum mai este numită, este cea mai importantă zi a anului pentru Martorii lui Iehova, care o sărbătoresc anual la data de 14 Nisan din calendarul evreiesc, în conformitate cu declarația lui Isus din Evanghelia după Luca, capitolul 22, versetul 19: „Continuați să faceți lucrul aceasta în amintirea mea”. În întreaga lume există peste 8,6 milioane de Martori ai lui Iehova, dar anul trecut au asistat la eveniment aproape 20 de milioane de persoane.

„La nivel mondial, mulți oameni care nu sunt Martori ai lui Iehova asistă la Comemorare. Sperăm că membrii comunității locale ni se vor alătura cu această ocazie specială în care ne amintim de moartea lui Isus Cristos și arătăm recunoștință pentru jertfa sa”, a declarat Ionuț Moraru, purtătorul de cuvânt al Martorilor lui Iehova. „Aceasta este o ocazie solemnă, dar în același timp plină de bucurie”.

Evenimentul durează aproximativ o oră și va cuprinde o cuvântare în care se va vorbi despre ce a realizat Isus prin moartea sa, pentru toată omenirea.

În luna martie 2024, în Timișoara se desfășoară o campanie specială, prin care toți locuitorii sunt invitați să asiste la celebrarea anuală a Cinei Domnului.

Florin Chiriac spune: „Atât familia mea, cât și alte persoane așteaptă cu nerăbdare Comemorarea în fiecare an. Această întrunire este încurajatoare, instructivă și aduce multă bucurie tuturor participanților, indiferent de vârstă sau de mediul din care provin. În timpul acestei întruniri speciale putem reflecta cu recunoștință la toate binecuvântările pe care le primim de la Dumnezeu”.

Mai multe detalii despre modul în care Martorii lui Iehova sărbătoresc Cina Domnului pot fi găsite pe pagina „Întrebări frecvente”,  care se găsește pe jw.org, site-ul oficial al Martorilor lui Iehova.

În Timișoara, evenimentul va avea loc la:

Lăcașul de cult de pe strada Crișan, nr.33, de la ora 19.00 (în limba maghiară și în limbajul semnelor românesc);

Centrul Regional de Afaceri (sala Europa și sala Banatul), Bulevardul Eroilor de la Tisa, nr. 22, de la ora 19.00 (în limba română);

Hotelul Streliția, strada Simion Bărnuțiu, nr. 44, de la ora 19.00 (în limba română);

Iulius Congress Hall (sala Mozart), Iulius Town, strada Aristide Demetriade, nr. 1, de la ora 19.30 (în limba engleză).

Citeste mai mult

Spiritualitate

POSTUL PAȘTILOR. Să înmulțim rugăciunile și faptele bune

Publicat

pe

În 2024, Lăsata Secului pentru Postul Paştelui este duminicăa, 17 martie, iar începutul Postului Paştelui este marcat în ziua următoare, luni, 18 martie.

Pilda lui Iisus spune că, în această zi dinaintea Postului Mare, trebuie să ne curățăm de păcate, să ne îndreptăm greșelile și mai ales să îi iertăm pe cei din jur.

Este duminica iertării, iar sufletul nostru trebuie să intre în post mai ușor și mai curat. Postul Paștelui, cunoscut și sub numele de Postul Mare, este cel mai lung și mai riguros post din calendarul liturgic al Bisericii Ortodoxe.

Postul Paștelui Postul Paștelui este o perioadă de pregătire spirituală, în care credincioșii sunt chemați să se concentreze asupra rugăciunii, postului, pocăinței și împărtășirii, în pregătirea pentru celebrarea Învierii lui Hristos, moment central al credinței creștine.

Înainte de Paște, creștinii țin Postul Mare, perioadă care face referire la postul de 40 de zile și 40 de nopți, pe care Mântuitorul Iisus Hristos l-a ținut înainte de a începe Propovăduirea Evangheliei.

Postul de 40 de zile aduce aminte și de postul lui Moise de pe Muntele Sinai, când acesta aștepta să primească cuvintele lui Dumnezeu, Decalogul, scris pe lespezile de piatră ale Tablelor Legii.

Prin post, credincioșii ortodocși aduc aminte de sacrificiile lui Hristos din timpul postului și al Patimilor, pentru a ajunge la o înțelegere mai profundă a semnificației Învierii Sale.

Postul Paștelui este o perioadă importantă în viața spirituală a credincioșilor, în care aceștia sunt chemați să se pregătească cu seriozitate și devotament pentru celebrarea Învierii lui Hristos, prin post, rugăciune, pocăință și fapte bune. Este un timp de reflecție, transformare și creștere spirituală, în care credincioșii caută să își apropie viețile de învățăturile și exemplul lui Hristos. Postul Paștelui presupune abținerea de la anumite alimente, precum carne, lactate și ouă, într-un efort de a renunța la plăcerile materiale și de a se concentra asupra lucrurilor spirituale.

Această abținere este acompaniată de o preocupare pentru milostenie și ajutorarea celor nevoiași. Prin practicarea postului și a rugăciunii, credincioșii caută să-și înnoiască credințele spirituale, să se apropie mai mult de Dumnezeu și să crească în virtuți creștine precum iubirea, smerenia și milostenia. În postul Paștelui se fac şi rugăciuni pentru ocrotirea şi binele casei şi pentru sănătatea trupească şi sufletească a celor care locuiesc în ea. După perioada de post, creștinii merg la biserică, unde se spovedesc și se împărtășesc.

Pe toată perioada Postului Paștelui nu se fac nunți și botezuri. În afara zilelor de post de peste an, nu se fac nunţi în zilele Praznicelor împărăteşti şi nici în ajunul acestora, în săptămâna lăsatului sec de carne, în Săptămâna Luminată.

Rugăciuni importante

Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul este considerată o rugăciune puternică și este specifică pentru postul Paștelui. „Doamne și Stăpânul vieții mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire și al grăirii în deșert nu mi-l da mie. Iar duhul curăției, al gândului smerit, al răbdării și al dragostei dăruiește-l mie, robului Tău. Așa Doamne, Împărate, dăruiește-mi că să-mi văd greșelile mele și să nu osândesc pe fratele meu. Că binecuvântat ești Tu în vecii vecilor. Amin”.

Pe lângă rugăciunea specifică Postului Paștelui, este bine să rostim și rugăciunea care se spune în toate zilele de post din an: „Dumnezeul nostru, nădejdea tutu­­ror marginilor pământului și a celor ce sunt pe mare departe, Cel ce mai înainte ai întocmit, prin Legea Ta cea Veche și Nouă, aceste zile de post, la care ne-ai învrednicit să ajungem acum, pe Tine Te lăudăm și Ție ne rugăm: întărește-ne cu puterea Ta, ca să ne nevoim întru ele cu sârgu­ință, spre mărirea numelui Tău celui sfânt și spre iertarea păca­telor noas­tre, spre omorârea patimilor și biru­­ință asupra păcatului; ca împreună cu Tine răstignindu-ne și îngro­pân­du-ne, să ne ridicăm din faptele cele moarte și să petrecem cu bună­ plă­cere înaintea Ta întru toate zilele vieții noastre. Că Ție se cuvine a ne milui și a ne mântui pe noi, Hris­toase, Dum­­­ne­­zeule, și Ție slavă înălțăm, împreună și Celui fără de început al Tău Părinte, și Preasfântului și bu­nului și de viață făcătorului Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin”.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite