Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Uncategorised

Timișoreanul care a luat premiul Nobel va deveni Cetățean de Onoare

Publicat

pe

Vineri, 27 mai, de la ora 12 în sala de consiliu a Primăriei Timişoara, în cadrul şedinţei Consiliului Local, îi va fi înmânat titlul de Cetăţean de Onoare al Timişoarei laureatului premiului Nobel, Stefan Hell. Acesta  va fi prezent la festivitate, împreună cu invitaţii săi: Hartmut Koschyk-împuternicitul guvernului federal german pentru problemele imigranţilor de origine germană şi minorităţi naţionale din cadrul Ministerului Federal de Interne şi  Rolf Maruhn,  consulul  Germaniei la Timişoara.

Consiliul Local îi acordă acest titlul având în vedere faptul că, prin câştigarea Premiului Nobel pentru Chimie, Stefan Walter Hell a contribuit la promovarea imaginii municipiului Timişoara în ţară şi în străinătate.

Stefan Walter Hell s-a născut la data de  3 decembrie 1962 în Arad într-o familie de șvabi bănățeni. A urmat cursurile Liceului Nikolaus Lenau din Timișoara între anii 1977 şi 1978. A emigrat cu familia în Republica Federală Germania, iar între 1991 și 1993 a lucrat la European Molecular Biology Laboratory, în cadrul laboratorului principal din Heidelberg, unde a reușit să demonstreze practic principiul microscopiei 4Pi și să îmbunătățească considerabil rezoluția în profunzime. Din 1993 a deținut un post la Universitatea Turku din Finlanda, unde a fost șef de echipă în departamentul de fizică medicală, unde a dezvoltat principiul microscopului STED, un microscop de fluorescență. În paralel, între 1993 și 1994, a activat timp de 6 luni ca Visiting Scientist, în departamentul Engineering Science de la Universitatea Oxford.  

În 1996 a obținut calificarea postdoctorală care permite în Germania obținerea poziției de profesor universitar (în germană Habilitation). Anul următor s-a angajat la Institutul Max Planck pentru Chimie Biofizică din Göttingen, unde s-a axat pe cercetări în domeniul microscopiei optice. La 15 octombrie 2002 a ajuns directorul institutului. În 2003 a obținut o poziție de conducător al secției de microscopie optică de mare rezoluție din cadrul DKFZ, pentru ca în 2004 să fie numit profesor la Universitate. Activitatea  sa științifică s-a concretizat prin scrierea a aproape 250 de articole în publicațiile de specialitate și a peste 30 de cărți. Este membru de onoare al Academia Română din 2012. Este director în Institutul Max Planck de Chimie Biofizică (Karl-Friedrich-Bonhoeffer-Institut) din Göttingen. În cariera sa, a primit nenumărate premii şi distinctii, iar în 2014 i-a fost acordat Premiul Nobel pentru Chimie.

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Uncategorised

S-au pus în vânzare biletele de tratament pentru asigurați și pensionari la Casa de Pensii Timiș

Publicat

pe

În zilele de luni, marţi, miercuri între orele 08.30 -16.00, joi între orele 08.30 -18.00 şi vineri între orele 8.30 – 13.30, Casa Judeţeană de Pensii Timiş cu sediul în Timişoara, str. Andrei Şaguna Nr. 5 A, distribuie prin solicitare directă la ghişeul nr. 5 bilete de tratament pentru pensionarii şi asiguraţii bugetului asigurărilor sociale de stat, pentru staţiunile:

 

 

Sovata (reumatismal)    Hotel Faget**                       2 bilete din 29.11.2016

                                    Hotel Faget**   1 bilet din 30.11.2016

                                    Hotel Hefaistos 1 bilet din 29.11.2016

 

Bala (reumatismal)    Hotel Ceres**                  3 bilete din 29.11.2016

 

Buzias (cardiologic)    Hotel Parc**                   4 bilete din 29.11.2016

                                 Hotel Parc**         14 bilete din 30.11.2016

                                 Hotel Parc**         24 bilete din 01.12.2016

                                 Hotel Silvana**   2 bilete din 01.12.2016

                                 Hotel Silvana**   31 bilete din 02.12.2016

 

Covasna (cardiologic)     Hotel Hefaistos**               2 bilet din 29.11.2016

                                     Hotel Cerbul***        3 bilete din 01.12.2016

                                     Hotel Bradul** 3 bilete din 29.11.2016

                                     Hotel Cerbul***        3 bilete din 29.11.2016

 

Moneasa (nevroza)         Hotel Codru Moma**      1 bilet din 30.11.2016

                                    Hotel Codru Moma**        4 bilete din 01.12.2016               

 

 

Calacea (reumatismal)  Vile***                14 bilete din 29.11.2016

 

 

1 Mai(reumatismal)   Hotel Ceres***               6 bilete din 01.12.2016

 

Caciulata (digestiv)         Hotel Traian***                  3 bilete din 29.11.2016

                                      Hotel Traian***       1 bilet din 30.11.2016

           Complex Cozia*** 4 bilete din 30.11.2016

                                      Complex Cozia          3 bilete din 29.11.2016

 

Geoagiu(reumatismal)          Hotel Vacanta***                 1 bilet din 29.11.2016

                                            Hotel Ceres**                1 bilet din 30.11.2016

                                            Hotel Ceres**     1 bilet din 01.12.2016

                                            Hotel Ceres**     3 bilete din 02.12.2016

 

Olanesti (digestiv)                Hotel Select***               1bilet din 29.11.2016

              Hotel Olanesti** 10 bilete din 29.11.2016

         

 

 

Vatra Dornei(cardiologic)      Hotel Bradul***                   1 bilet din 29.11.2016

              Hotel Bradul***  4 bilet din 01.12.2016

                                            Pensiunea Aristel        2 bilete din 29.11.2016

 

 

Actele necesare eliberării biletelor de tratament sunt: cerere, copie trimitere medicală, cupon pensie din ultima lună şi/sau adeverinţă cu venitul brut din ultima lună, buletin identitate (original + copie xerox).

 

Citeste mai mult

Uncategorised

Timișeni prinși băuți la volan. Ce au pățit șoferii

Publicat

pe

Doi bărbați de 37 și 40 de ani au fost depistați de polițiști în timp ce conduceau vehicule pe drumurile publice fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testărilor cu aparatul etilotest, au rezultat valori de 1,32 și 1,49 mg/l alcool pur în aerul expirat. Unul dintre șoferi conducea un autoturism radiat din circulație.

Marți seara, polițiștii Serviciului Rutier Timiș au oprit pentru control un autoturism care circula pe D.N. 59, în localitatea Pădureni, condus de un bărbat de 37 de ani.

Întrucât conducătorul auto emana vapori de alcool, polițiștii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 1,32 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care șoferul a fost condus la spital pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat că autoturismul este radiat din circulație. Totodată, polițiștii au stabilit că aceasta a fost încredințat șoferului cu bună știință de către proprietar.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană cu o îmbibație peste limita legală, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat și încredințarea unui vehicul pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane care se află sub influența băuturilor alcoolice.

În cursul nopții, polițiștii Secției 2 Rurale Săcălaz au oprit pentru control un autoturism care circula pe D.N. 59 B, în localitatea Pustiniș, condus de un bărbat de 40 de ani.

Întrucât conducătorul auto emana vapori de alcool, polițiștii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 1,49 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care șoferul a fost condus la spital pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană cu o îmbibație peste limita legală.

Citeste mai mult

Uncategorised

Tortul anului 2016 este din bezea, făină de struguri, spumă de cânepă şi soc

Publicat

pe

Ada Elena Cazacu din Bârlad a reuşit să câştige, zilele trecute, pentru al doilea an consecutiv, trofeul Tortul Anului 2016 la expoziţia GastroPan de la Târgu Mureş, cu tortul “Julf Cake” realizat după o reţetă proprie, având blatul din bezea şi făină de sâmbure de struguri roşii, cu spumă din seminţe de cânepă şi must de soc.

Ada Elena Cazacu, a spus că este o reţetă simplă, de sute de ani, pe care a modernizat-o puţin, folosind ceea ce a învăţat de la bunica ei.

“M-am gândit ce înseamnă tradiţie în primul rând şi am mers înapoi în timp şi m-am gândit la bunica mea. Mi-am adus aminte de seara de Crăciun şi Pelincile Domnului, acele turte care se fac pentru Crăciun. La ţară nu se foloseşte nuca, ci se foloseşte julfa, o spumă din seminţe de cânepă. Cânepa se bate în piuă, apoi se fierbe într-un sirop de zahăr, spuma care rezultă este acea cremă. Am modernizat ideea şi m-am gândit să pornesc de la o tradiţie. Am făcut această cremă de julfă şi după aceea din aproape în aproape un must din seminţe de cânepă. Are un gust extraordinar, un fel de nucă mult mai subtil şi imediat m-am gândit că îmi trebuie în contrapartidă şi un gust mai acrişor. Îmi place să inventez, astfel am adunat fructe de soc bine coapte, le-am pus în congelator şi acum a venit vremea să fac un must de soc astfel încât, per ansamblu, totul să aibă un gust şi acrişor, şi dulce”, a declarat Ada Elena Cazacu.

Blatul tortului este din bezea şi făină de sâmbure de struguri roşii, fără făină şi fără gluten, cu multe vitamine şi antioxidanţi care se găsesc în sâmburii de struguri roşii.

În plus, mousse-ul din julfă este o cremă aerată din seminţe decorticate de cânepă fierte în sirop cu zahăr brun, cu gălbenuşuri, sirop, gelatină, frişcă naturală.

Pentru trofeul Tortul Anului 2016, care a avut tematica “Reinventarea tradiţiei”, s-au înscris 28 de cofetari şi bucătari reprezentând cofetării sau restaurante active pe piaţa din România.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite