Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Cultură

Eveniment online. Balkan Music Export Training, prima ediție

Publicat

pe

Prima ediție a cursurilor Balkan Music Export Training, dedicată formării artiștilor din domeniul world music, este găzduită online de Timișoara 2023 în perioada 6-9 octombrie 2020.

Evenimentul își propune să ofere mai multă vizibilitate genului world music din Balcani, sprijinind artiștii prin cursuri punctuale de management și marketing, dar și un program de mentorat pe durata unui an.

Participanții la această sesiune de formare au fost selectați în urma unui apel public internațional, iar cursurile pentru această secțiune urmau să se desfășoare la Timișoara în prima parte a lunii septembrie. Din cauza restricțiilor de călătorie impuse odată cu pandemia de coronavirus, s-a optat pentru un curs online.

Din România, a fost selectat să participe la acest program de formare grupul Balkan Taksim. Formarea include, printre altele, noțiuni despre procesul creativ în muzica tradițională, dar și noțiuni de producție, distribuție, case de discuri, construirea profilului de artist în rețelele de socializare.

După o săptămână de cursuri de formare intensive, cinci mentori internaționali îi vor acompania pe artiști în crearea un portofoliu, conectarea la rețele internaționale de profil sau pregătirea pentru festivaluri. Unul din cei cinci mentori al acestui curs este Larisa Perde, PR și producător în domeniul world music din România.

Balkan Music Export Training este unul din cei patru piloni ai proiectului MOST,  care beneficiază de finanțare europeană prin Programul Europa Creativă în valoare totală de 2 milioane de euro. Proiectul își propune să transforme scena de world music din Balcani într-una competitivă la nivel internațional până în 2023. Asociația Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii este partenerul român al consorțiului format din 8 organizații europene și condus de Hangvető din Ungaria.

MOST dorește să facă cunoscută efervescența scenei muzicale din Balcani, să dezvolte diverse categorii de public, dar și formeze profesioniștii din domeniu, să sprijine mobilitatea artiștilor și a profesioniștilor și să creeze o platformă regională și politici coerente la nivel local.

Consorțiul condus de Hangvető (Ungaria) include alți 6 parteneri alături de Asociația Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii: Piranha (Germania), organizatoarea WOMEX, cea mai importantă platformă de world music la nivel internațional; BOZAR, cunoscutul centru cultural din capitala Belgiei; Fundația EXIT (Serbia), organizatoarea festivalului omonim, câștigătorul de două ori al titlului de cel mai bun festival european de amploare; Consiliul European al Muzicii, parte a Consiliului Internațional al Muzicii, care își propune să facă din muzică, parte integrantă a stilului de viață european; Fusion Embassy (Bulgaria), promotoarea artiștilor de la sud de Dunăre; Centrul Cultural Remont Capital din Albania.

Detaliile referitoare la proiect pot fi urmărite pe pagina de Internet a proiectului https://mostmusic.eu/ și pe contul de Facebook https://www.facebook.com/MostMusicEu , precum și pe site-ul și pagina de Facebook Timișoara 2021.

Cultură

Francezii de la „Acqua Forte Parade” – spectacol acvatic pe Bega, la Ziua Timișoarei. Timișoara City Celebration

Publicat

pe

„Acqua Forte Parade” vin în premieră la Timișoara și vor transforma apele canalului Bega într-o scenă vie, unde realitatea va pluti la granița dintre vis și fantezie.

Spectacolul va avea loc sâmbătă, 2 august 2025, de la ora 22.30, în zona Flora.

Creat de celebra companie franceză Ilotopie, acest performance acvatic transpune spectatorul într-o lume fantastică, în mișcare – o paradă de imagini spectaculoase, personaje gigantice, lumini și sunete care par să vină din altă lume.
Scris și regizat de Dominique Noël, spectacolul va aduce la Timișoara o echipă de artiști care joacă pe apă, la propriu, dând viață unei povești poetice și suprarealiste, chiar în inima orașului.

Vor putea fi văzute siluete glisând deasupra apei, instalații în mișcare prin foc, fum – totul într-o atmosferă încărcată de magie.

Caseta artistică a spectacolului:

Scenariul și regia: Dominique Noel

În distribuție: Fanny Baxter, Ghislain Bertrand, Lucile Boissonnet, Denis Bonhomme, Fanny Decoust, Rémi Fernandez, Emmanuel Fleury, Andràs Hajdu, Adrien Jussaume, Céline Lepape, Daniel Daniel, Daniela Luna, William Néfussi, Fabienne Passabet Labiste, Vincent Saint Loubert Bié, Manon Trentesaux
Director de scenă: Julien Bonelli, Laetitia Lanfranchi, Gaël RodierCo-directori artistici: Fanny Baxter, Dominique Noel, Bruno SchnebelinRegia tehnică: Julien BonelliDirector administrativ și de producție: Sandrine Brunet

Ziua Timișoarei. Timișoara City Celebration. PROGRAMUL evenimentelor

 

Citeste mai mult

Cultură

Zilele Județului Timiș – maraton de evenimente. Programul complet

Publicat

pe

În perioada 24 – 28 iulie, Consiliul Județean Timiș marchează 106 ani de administrație românească în județ, printr-o serie de evenimente speciale dedicate publicului timișean.

Programul aniversar cuprinde folclor autentic, un recital Fuego, spectacole în aer liber, concerte cu artiști de top, tururi ghidate în muzeele din Timișoara și o lansare de carte.

Punctul culminant al seriei de evenimente dedicate Zilei Județului Timiș este Forza ZU, cel mai așteptat show al verii. Sâmbătă, 26 iulie, Forza ZU ajunge la Timișoara și aduce pe pista Aeroportului Internațional „Traian Vuia” un spectacol-maraton cu cei mai iubiți artiști ai momentului.

Programul complet al evenimentelor:

24 iulie 2025 – concert extraordinar de folclor autentic organizat de CECART

Ora 19:00 | Timișoara Convention Center

Susținut de: Paul Surugiu Fuego. Invitați în recital, vor fi Nicoleta Voica, Liliana Laichici, Ciprian Pop, Florin Boita, Dorinel Gavriluț, Andreea Chisăliță, Oana Stanca și Luminița Safta.

Acompaniază orchestra Ansamblului Profesionist Banatul, dirijor Sebastian Roșca, coregrafia Grigore și Floarea Munteanu.

Invitațiile sunt disponibile pe site-ul www.eventim.ro, începând cu 14 iulie.

25 iulie – Hora timișeană și Gala „Lada cu zestre”

18:00 | Piața Victoriei

Horă populară cu 10 ansambluri laureate ale Festivalului-concurs „Lada cu Zestre”, ediția a XVIII-a.

18:30 | Bastionul Theresia

Spectacolul de Gală al Festivalului – formațiile câștigătoare în recital, alături de invitați surpriză.

26 iulie – Forza ZU și începutul tururilor muzeale

16:00 | Aeroportul Internațional „Traian Vuia”

Forza ZU – mega-show cu cei mai iubiți artiști ai momentului.

19:00 | Palatul Baroc (MNArT)

Tur ghidat în expoziția „Cerul, Pământul și Cuvântul. O retrospectivă Virginia Baz Baroiu”

Participarea este gratuită, dar se face pe baza biletului de intrare în muzeu și înscriere online (max. 25 de persoane).

27 iulie – Zi dedicată artei

19:00 | Palatul Baroc (MNArT)

Tur ghidat în expoziția retrospectivă Virginia Baz Baroiu, cu dr. Andreea Foanene. Accesul se face la fel, pe bază de înscriere și bilet.

28 iulie – Ziua județului

10:00 – 18:00 | Muzeul Național al Banatului (Bastionul Maria Theresia)

Acces la expozițiile:

„Spațiile Oravitzan”

„Mănăstirea Cisterciană de la Igriș (1179–1500)” – mansarda B1

„Istoria Militară a Banatului” – parter

„Picnic în labirint” – mansarda B2

13:00 – 21:00 | Palatul Baroc (MNArT)

Acces gratuit la expoziția Virginia Baz Baroiu + tur ghidat la ora 19:00

18:00 | str. E. Ungureanu nr. 1 (CECART)

Eveniment special „Visăm la fel” – lansarea volumului „20 de trăiri, 20 de visuri”, semnat de Alexandru Murgoi, în parteneriat cu Fundația de Abilitare „Speranța”

Concert extraordinar Paul Surugiu – Fuego: „Drag de Timiș, Drag de România noastră”

Citeste mai mult

Cultură

Concert extraordinar Paul Surugiu – Fuego: „Drag de Timiș, Drag de România noastră”

Publicat

pe

Evenimentul propune o seară de celebrare a folclorului autentic, aducând în prim-plan artiști de marcă ai scenei românești, într-un program artistic de înaltă ținută, ce îmbină emoția, tradiția și apartenența culturală.

Invitați speciali

Concertul îl are ca invitat principal pe îndrăgitul artist Paul Surugiu – Fuego, cunoscut pentru interpretările sale pline de sensibilitate și pentru devotamentul față de valorile naționale.

Alături de el vor urca pe scenă nume sonore ale folclorului bănățean și național:

Nicoleta Voica

Liliana Laichici

Ciprian Pop

Florin Boita

Dorinel Gavriluț

Andreea Chisăliță

Oana Stanca

Luminița Safta

În cadrul spectacolului vor participa cu momente artistice deosebite trei ansambluri reprezentative pentru diversitatea culturală a județului: Ansamblul sârbesc „Sveti Nikola” din Deta, sub îndrumarea coordonatorului artistic Božić Diana, Ansamblul german „Edelweiss” din Deta, coordonat de Gerhart și Elena Șămanțu, precum și Formația de dansuri maghiare „Kékibolya” din Sânnicolau Mare, condusă de Bela Bartok.

Întregul spectacol este susținut de Orchestra Ansamblului Profesionist „Banatul” din Timișoara, sub conducerea dirijorului Sebastian Roșca, oferind publicului o acompaniere muzicală de înaltă calitate.

Componenta coregrafică a spectacolului este realizată de Grigore și Floarea Munteanu, care semnează regia și coregrafia momentelor scenice.

Evenimentul va fi prezentat de Felicia Stoian, una dintre cele mai apreciate voci din mass-media culturală din regiune.

Accesul publicului

Accesul la spectacol se face pe bază de invitație. Invitațiile gratuite pot fi obținute începând cu 14 iulie 2025, exclusiv prin platforma online www.eventim.ro. Vă recomandăm să vă rezervați locurile din timp, numărul acestora fiind limitat.

Un eveniment cu suflet românesc, pentru o comunitate care prețuiește tradiția

„Drag de Timiș, Drag de România noastră” este mai mult decât un simplu concert: este o declarație de apartenență, un omagiu adus identității culturale a județului Timiș și un prilej de a celebra împreună valorile care ne unesc.

Evenimentul este finanțat de Consiliul Județean Timiș.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite