Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Business

Prima ședință bizz.club Timișoara din anul 2021

Publicat

pe

Marți, 12 ianuarie, a avut loc prima ședință bizz.club Timișoara din 2021

La începutul ședinței, toți participanții s-au prezentat pe ei și business-urile lor din perspectiva a ceea ce oferă unic clienților lor, apoi a avut loc schimbul de referințe (networking-ul fiind unul dintre pilonii de bază bizz.club).

La momentul de Training l-am avut ca invitat special pe Nicu Zegheanu, Trainer și Business Consultant, iar tema pe care a abordat-o a fost „Mecanismul de stabilire a OBIECTIVELOR”.

El ne-a vorbit atât despre obiective personale și de business, cât și despre Managementul Performanței.

În ceea ce privește obiectivele personale, Nicu ne-a lăsat câteva întrebări la care trebuie să răspundem înainte de a ne stabili un obiectiv personal:

1. De ce alegem anumite obiective? Care-i motivul?

2. Cum să-mi stabilesc obiective astfel încât să fiu motivat să le îndeplinesc?

3. Îmi va produce suficientă satisfacție atingerea obiectivului astfel încât să fiu dispus să fac efortul respectiv?

4. Obiectivul stabilit rezolvă o preocupare pe care o am, sau încerc să demonstrez ceva cuiva?

De cele mai multe ori, obiectivele noastre sunt rezolvări la anumite frământări personale – provin din ceea ce ne macină pe noi. Astfel, luăm acele griji, le găsim soluții practice și încercăm să le implementăm pentru a obține rezultatele dorite.

Rezumând la esență, întrebarea esențială este „Do I really feel that?” Fii sincer cu tine și adoptă doar acele obiective pe care „le simți” și ți le dorești cu adevărat.

În a doua parte am vorbit despre obiectivele de business din perspectiva Managementului Performanței.

Pentru ca obiectivele stabilite (de obicei la început de an) să fie și îndeplinite într-o companie, este nevoie de transparență și claritate pentru fiecare om din organizație, atât în ceea ce privește indicatorii de performanță (KPI), cât și recompensa – altfel nu va exista motivație.

La final, Nicu ne-a prezentat cele 4 etape al unui Management al Performanței eficient:

Etapa 1. Planificare

Etapa 2. Monitorizarea

Etapa 3. Ajustarea & Evaluarea Performanțelor

Etapa 4. Recompensa (doar după rezultate)

În definitiv, creșterea unui business vine din rezultate!

Dacă vrei și tu să participi la astfel de sesiuni valoroase, înscrie-te acum GRATUIT pe site-ul https://timisoara.bizz.club/ la ședința de săptămâna viitoare! De ce să faci asta?

✅ Vei afla informații cel puțin la fel de interesante (Educație);

✅ Te vei putea prezenta pe tine și afacerea ta (Networking);

✅ Vei putea cere recomandări exact pe nevoile tale (Sprijin reciproc).

Beneficiile unei astfel de comunități asupra creșterii tale și a afacerii pe care o conduci s-ar putea să te surprindă permanent, iar drumul tău spre succes va fi mai scurt!

Business

Colosseum, acum şi restaurant – deschidere cu live cooking și BEEFmania!

Publicat

pe

Cunoscut până acum ca un loc de prestigiu pentru evenimente, Colosseum își extinde activitatea și devine restaurant. Sâmbătă, sunteți invitați la un eveniment culinar special, iar de luni, restaurantul își va primi oaspeții zilnic, oferind preparate savuroase într-un cadru rafinat.

Eveniment de inaugurare cu spectacol culinar

Sâmbătă, cei pasionați de gastronomie sunt așteptați la o demonstrație live de gătit organizată în colaborare cu BEEFmania. Evenimentul promite o seară plină de arome și tehnici de gătit spectaculoase. Participarea se face pe bază de bilet, la prețul de 120 de lei. Pentru mai multe informații și rezervări, sunați la 0742 274 120.

Restaurant Colosseum: program și oferte

Începând de luni, noul restaurant Colosseum din Timișoara (Sala Mică) își deschide porțile pentru toți iubitorii de mâncare bună. Programul este zilnic, între orele 11:30 și 22:00, iar pentru cei care doresc o masă rapidă și accesibilă, între orele 11:30 și 15:00 va fi disponibil un meniu de prânz la 33 de lei.

Un loc redefinit pentru experiențe culinare

Colosseum devine mai mult decât un loc pentru evenimente – este acum un spațiu unde oricine poate savura preparate rafinate, fie că este vorba de un prânz rapid, o cină relaxată sau o ocazie specială. Atmosfera elegantă și serviciile de calitate care l-au consacrat sunt completate de un meniu creativ, menit să răsfețe gusturile oricărui vizitator.

Nu ratați inaugurarea și bucurați-vă de un nou punct de atracție gastronomică aproape de Timișoara. Colosseum vă așteaptă să descoperiți o experiență culinară unică!

Citeste mai mult

Business

Premieră la Timișoara: Universitatea de Vest și BIZZ.CLUB lansează un parteneriat pentru mentoratul studenților antreprenori

Publicat

pe

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) și BIZZ.CLUB, unul dintre cele mai active cluburi de business networking din România, au anunțat un parteneriat strategic inedit, menit să sprijine dezvoltarea competențelor antreprenoriale în rândul studenților. Colaborarea are ca scop principal crearea unui cadru de mentorat practic, în care tinerii cu idei de afaceri să fie ghidați de profesioniști cu experiență din diverse domenii.

În cadrul acestui parteneriat, studenții UVT vor avea oportunitatea de a participa la sesiuni de networking, workshopuri tematice și programe de mentorat organizate de BIZZ.CLUB. Prin acest program, aceștia vor putea interacționa direct cu oameni de afaceri de succes, învățând nu doar concepte teoretice, ci și soluții practice pentru provocările reale din mediul antreprenorial.

O punte între mediul academic și cel de afaceri

Inițiativa reprezintă o punte solidă între mediul academic și cel de business, adresând una dintre principalele nevoi ale studenților antreprenori: accesul la experiența practică și la sfaturi din partea celor care au reușit deja în afaceri. Reprezentanții UVT consideră că această colaborare este un pas important pentru a încuraja spiritul antreprenorial și pentru a contribui la dezvoltarea unei generații de lideri bine pregătiți pentru piața de afaceri.

„Este o onoare să colaborăm cu BIZZ.CLUB pentru a le oferi studenților noștri o perspectivă reală asupra lumii afacerilor. Suntem încrezători că acest parteneriat va genera o serie de proiecte și inițiative valoroase, care vor sprijini antreprenoriatul local și național”, a declarat rectorul UVT, Marilen Pirtea.

Mentorat personalizat și oportunități de networking

BIZZ.CLUB, cunoscut pentru susținerea comunității de afaceri prin diverse evenimente și programe de networking, își propune să ofere un sprijin constant studenților implicați în program. În plus față de sesiunile de mentorat, aceștia vor avea acces la evenimentele periodice organizate de club, unde vor putea să își prezinte ideile de afaceri și să primească feedback direct din partea unor investitori și antreprenori cu experiență.

„Ne dorim să sprijinim tinerii antreprenori încă din perioada studiilor, oferindu-le acces la cunoștințe practice și la o rețea valoroasă de contacte. Parteneriatul cu Universitatea de Vest din Timișoara este o premieră pentru noi și sperăm să devenim un model de bune practici pentru alte instituții de învățământ superior”, a declarat președintele BIZZ.CLUB, Calin Iepure.

Oportunități de viitor pentru studenți

Parteneriatul își propune să susțină nu doar studenții care au deja un proiect antreprenorial, ci și pe cei care sunt interesați să învețe mai multe despre acest domeniu. Prin intermediul acestor sesiuni de mentorat și evenimente, studenții vor avea ocazia să își dezvolte abilități precum managementul timpului, strategii de marketing, planificarea financiară și abilități de comunicare, toate esențiale pentru succesul în afaceri.

Primele activități din cadrul parteneriatului vor începe din această toamnă, iar organizatorii încurajează studenții să se înscrie cât mai curând pentru a beneficia de oportunitățile oferite. Acest parteneriat inovator dintre Universitatea de Vest din Timișoara și BIZZ.CLUB marchează un pas important în crearea unui ecosistem de sprijin pentru tinerii antreprenori și ar putea deveni un model de colaborare pentru alte instituții din țară.

Citeste mai mult

Business

Două evenimente offline de anvergură în Timișoara: Întâlnirea săptămânală și BIZZ.CONNECT

Publicat

pe

În această săptămână, Timișoara va găzdui două evenimente de networking importante, care se adresează antreprenorilor și profesioniștilor din diverse domenii. Organizatorii promit oportunități valoroase de educație și conexiuni de afaceri pentru toți participanții.

Marți, 22 octombrie, a avut loc întâlnirea săptămânală la ZET HOTEL Timișoara, de la ora 7:30. Evenimentul a fost dedicat exclusiv membrilor fiind o sesiune specială axată pe fotografia profesională. Sebastian Puraci, un cunoscut fotograf local, a împărtășit sfaturi utile despre cum să se obțină imagini de impact, oferind participanților ocazia de a-și îmbunătăți abilitățile în acest domeniu. Întâlnirea a continuat cu sesiuni de speed networking și ședințe foto, asigurând un cadru informal și productiv pentru toți cei prezenți.

Joi, 24 octombrie 2024, începând cu ora 16:00, Timișoara va găzdui Business Networking: BIZZ.CONNECT – SUCCESUL. Strategii și Oportunități, un eveniment de networking gratuit, deschis publicului larg. Evenimentul se va desfășura la Aula Magna „Ioan Curea” din cadrul Universității de Vest și va aduna peste 300 de antreprenori și profesioniști. Participanții vor avea ocazia să asculte 18 speakeri de renume, care vor aborda teme variate legate de succes, inovație și oportunități de dezvoltare în afaceri.

BIZZ.CONNECT oferă participanților sesiuni de educație și inspirație, concepute pentru a facilita schimbul de idei și dezvoltarea profesională. Organizatorii încurajează toți doritorii să profite de această ocazie pentru a se conecta cu profesioniști de succes și a descoperi noi strategii de afaceri.
Înscrierile sunt deschise, iar locurile sunt limitate. Cei interesați se pot înregistra accesând linkul: https://timisoara.bizz.club/evenimente/succesul-strategii-si-oportunitati.
Timișoara devine, astfel, în această săptămână, un centru al conexiunilor de afaceri și al învățării, oferind oportunități valoroase pentru toți cei care doresc să își extindă orizonturile profesionale.

Olimpiu Bulzan

Succesul în Antreprenoriat: Strategii și Oportunități – un eveniment BIZZ.CLUB Timișoara si UVT

 

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite