Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Administrație

Programul de lucru cu publicul în perioada sărbătorilor de iarnă la Primăria Timișoara

Publicat

pe

În perioada sărbătorilor de iarnă, Primăria Municipiului Timişoara îşi suspendă programul de lucru cu publicul, în general, între 20 decembrie 2021 şi 3 ianuarie 2022. În această perioadă, se vor desfășura, în cadrul departamentelor de specialitate, activităţile specifice la final de an (arhivarea documentelor, întocmirea de rapoarte, revizii ale sistemelor informatice, inventarieri etc.).

Astfel, la SERVICIUL RELAŢIONARE DIRECTĂ CU CETĂŢENII (camera 12), precum şi la celelalte departamente, ultima zi de program cu publicul va fi  vineri, 17 decembrie 2021, iar prima zi lucrătoare este 3 ianuarie 2022.

Înregistrările pentru Direcția Generală de Urbanism și Planificare Teritorială se sistează în perioada 13 decembrie 2021-10 ianuarie 2022

DIRECȚIA PATRIMONIU își suspendă programul cu publicul în perioada 20 decembrie 2021-10 ianuarie 2022, perioadă în care se va face arhivarea documentelor și operațiunea de inventariere a bunurilor unității administrativ- teritoriale.

Programul de lucru al casieriei din  bd. 3 August 1919 nr.17  pentru prelungirea concesionării locurilor de veci şi încasarea taxelor de concesionare a locurilor de veci în vederea înhumării  din cimitirele aparţinând Primăriei Municipiului Timişoara va fi următorul:

– În perioada 20.12.2021- 23.12.2021- orele 08.30-12.00

– În data de  24.12.2021- orele 08.30-10.00

– În perioada 27.12.2021- 30.12.2021- orele 08.30-12.00

– În data de 31.12.2021- orele 8.30-10.00

– În perioada 03.01.2022- 07.01.2022- orele 08.30-12.00

Casieria este închisă în zilele de sămbătă și duminică.

În această perioadă, cu excepţia zilelor nelucrătoare, pentru programarea curăţării coşurilor de fum, pentru persoanele care au încheiată convenţie de coşerit, se va face solicitare telefonică la numărul de telefon 0256-433211, în intervalul orar 08.30-16.00.

Programul casieriei din str. Oituz nr. 1  se suspendă în perioada 20.12.2021 – 10.01.2022, iar în această perioadă plata chiriei  pentru locuințele din fondul locativ de stat, locuințe A.N.L., garaje și anexe gospodărești, precum și chiria pentru terenurile închiriate conform Legii nr.112/1995 și Legii nr.79/1997 se va putea achita în următorul cont:

RO17TREZ621502205X020362

DESCHIS LA TREZORERIA TIMIȘOARA

BENEFICIAR MUNICIPIUL TIMIȘOARA

COD FISCAL 32937000

Pentru informații, sugestii și reclamații poate fi apelat  Serviciul Call Center, la numărul de telefon 0256-969, care va funcționa în zilele lucrătoare, de luni până joi, între orele 08.00-16.00, respectiv vineri, între orele 08.00-14.00. Solicitările, cererile și petițiile pot fi depuse online pe adresa: primariatm@primariatm.ro. Programul cu publicul se va relua după orarul normal de funcţionare începând cu data de 10  ianuarie 2022.

DIRECŢIA GENERALĂ DE URBANISM ȘI PLANIFICARE TERITORIALĂ îşi va întrerupe programul cu publicul începând cu data de 13.12.2021, urmând ca acesta să fie reluat în data de 10.01.2021. În această perioadă, angajații vor proceda la arhivarea documentelor în cadrul direcției și predarea în arhivele primăriei. Menționăm că nu vor fi preluate noi dosare sau solicitări în această perioadă nici fizic, nici în format electronic.

DIRECŢIA DE EVIDENŢĂ A PERSOANELOR

La Direcţia de Evidenţă a Persoanelor, în perioada 20 decembrie 2021 – 7 ianuarie 2022, la Compartimentul Preluare – Eliberare Acte de Identitate și Biroul Verificări Furnizări Date a fost aprobat următorul program de lucru cu publicul:

Primiri cereri, conform programărilor online/telefonice:

20 – 23 decembrie 2021  8:30 – 18:30

24 decembrie 2021        8:30 – 12:00

27 – 30 decembrie 2021 8:30 – 18:30

31 decembrie 2021        8:30 – 12:00

3 – 6 ianuarie 2022         8:30 – 18:30

7  ianuarie 2022             8:30 – 12:00

Eliberări acte de identitate

20 – 23 decembrie 2021  8:30 – 16:30

24 decembrie 2021        8:30 – 12:00

27 – 30 decembrie 2021  8:30 – 16:30

31 decembrie 2021        8:30 – 12:00

3 – 6 ianuarie 2022         8:30 – 16:30

7  ianuarie 2022             8:30 – 12:00

În perioada 20 decembrie 2021 – 7 ianuarie 2022, la Compartimentul Înregistrări Acte Stare Civilă şi Biroul Proceduri Speciale de Stare Civilă:

Înregistrări naşteri – primiri cereri şi eliberări certificate 

20 – 23 decembrie 2021  8:30 – 16:30

24 decembrie 2021        8:30 – 12:00

27 – 30 decembrie 2021  8:30 – 16:30

31 decembrie 2021        8:30 – 12:00

3 – 6 ianuarie 2022         8:30 – 16:30

7  ianuarie 2022             8:30 – 12:00

Înregistrări căsătorii

20 – 31 decembrie 2021

Prima zi de oficiere a căsătoriilor din anul 2022 este 13 ianuarie 2022, iar actele se vor depune în data de 4 ianuarie 2022, cu programare online. Programul de lucru pentru depunerea documentelor:

4 ianuarie 2022  8:30 – 13:00.

5 – 6  ianuarie 2022        8:30 – 13:00

Înregistrări divorţuri pe cale administrativă – primiri cereri etapa I

20 decembrie 2021        9:00 – 13:00

21 decembrie 2021        9:00 – 16:30

22 – 31 decembrie 2021 –––––

3 – 7 ianuarie 2022         –––––

Înregistrări divorţuri pe cale administrativăprimiri declaraţii etapa a -II-a (la termenul de 30 de zile):

-23, 24 decembrie 2021  8:30 – 11:00

Înregistrări decese

20 – 23 decembrie 2021  8:30 – 16:30

24 decembrie 2021        8:30 – 12:00

25 decembrie 2021        –––––

26 decembrie 2021        9:00 – 12:00

27 – 30 decembrie 2021  8:30 – 16:30

31 decembrie 2021        8:30 – 12:00

1 ianuarie 2022  –––––

2 ianuarie 2022  9:00 – 12:00

3 – 6 ianuarie 2022         8:30 – 16:30

7  ianuarie 2022             8:30 – 12:00

Eliberări certificate de stare civilă la cerere:

20 decembrie 2021          8:30 – 13:00

21 decembrie 2021        14:00 – 16:30

22 – 31 decembrie 2021 –––––

3 – 7 ianuarie 2022           8:30 – 13:00

7 ianuarie                    8:30 – 12:00

La departamentele: Transcrieri certificate de naştere / căsătorie / deces emise de autorităţile din străinătate, Înregistrări naşteri tardive, Schimbări de nume, rectificări, menţiuni din străinătate:

20 decembrie 2021          8:30 – 13:00

21 decembrie 2021        14:00 – 16:30

Din 22 decembrie 2021 până în 7 ianuarie 2022   nu se lucrează cu publicul.

DIRECȚIA FISCALĂ a Municipiului Timișoara Programul de lucru în perioada sărbătorilor de iarnă se regăsește pe site-ul Direcției Fiscale https://www.dfmt.ro/

CENTRUL DE INFORMARE TURISTICĂ – Programul de lucru, în perioada 20.12.2021- 02.01.2022, este următorul: luni- vineri, între orele 8-16. În zilele de sâmbătă, duminică, respectiv în 25-26.12.2021 și în 1-2.01.2022 Centrul de Informare Turistică este închis.

Administrație

Dominic Fritz, primarul Timișoarei și președintele USR, a primit cetățenia română

Publicat

pe

„Ce imens privilegiu să-mi fi putut alege iubirea pentru această ţară. Mi-am depus jurământul de credinţă faţă de România, al cărei cetăţean sunt de azi”, a transmis Dominic Fritz.

Un număr de 24 de persoane au fost programate să depună jurământul joi, de la ora 14.00, la sediul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie. Conform legii, cetăţenia română se acordă la data depunerii jurământului de credinţă faţă de România. În termen de 6 luni de la data comunicării ordinului Preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie de acordare a cetăţeniei române, persoanele cărora li s-a acordat cetăţenia română depun jurământul de credinţă faţă de România.

„Mulţumesc, România, pentru braţele tale deschise, pentru potenţialul tău de inspiraţie, pentru energia ta debordantă. Mulţumesc, Timişoara, ca îmi eşti acasă”, a scris liderul USR, primarul Timişoarei, Dominic Fritz, pe o rețea de socializare.

După depunerea jurământului, Comisia pentru cetăţenie eliberează titularului certificatul de cetăţenie română, semnat de preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie.

Certificatul conţine elemente de siguranţă şi are aplicată fotografia titularului.

Foto: Facebook/Dominic Fritz

Citeste mai mult

Administrație

36 de ani de la Revoluția din decembrie ’89. PROGRAMUL manifestărilor organizate la Timișoara

Publicat

pe

În decembrie 1989, la Timișoara, curajul a învins frica, iar solidaritatea a schimbat cursul istoriei. Sacrificiul eroilor martiri a deschis României drumul spre libertate și democrație.

La 36 de ani de la Revoluție, alături de Casa de Cultură a Municipiului Timișoara, asociațiile de revoluționari și Arhiepiscopia Ortodoxă a Timișoarei, Primăria Municipiului Timișoara organizează o serie de manifestări comemorative în onoarea eroilor martiri și a libertății câștigate prin sacrificiul lor.

PROGRAM

1-21 decembrie: Iulius Town – Expoziția „35+1. Evadare din epoca de aur”; Organizator: Casa de Cultură Partener: Societatea Timișoara

15 decembrie

ora 10:00 – Piața Maria – CIRCUIT 89, Concurs de tip „treasure hunt”, cu premii, pentru liceeni, despre Revoluția din Decembrie 1989; Organizator: Casa de Cultură

ora 16:00 – Galeria Park, UAP (Str. G. Enescu nr.1) – Vernisajul expoziției de pictură „In memoriam” – Perioadă: 15.12.2025-30.01.2026; Organizator: Asociația A.L.T.A.R. 1989 Parteneri: Casa de Cultură și U.A.P.

16 decembrie

ora 13:00 – Foaierul Operei – „36 de ani de la declanșarea revoluției române din Decembrie 1989 de la Timișoara”, ediția XX

Lansare de carte: „Revoluţia din 1989, pe scurt”, de Marius Mioc

Premierea elevilor participanți la concursul de arte „36 de ani de la declanșarea revoluției române din Decembrie 1989 de la Timișoara”, ediția XX

Premierea elevilor participanți la concursul județean de istorie „Curajul, determinarea și sacrificiul tinerilor din Timișoara în timpul Revoluției din Decembrie 1989, în lupta contra comunismului” (ediția a XIII-a)

ora 15:00 – Sala de ședințe Primăria Timișoara – Ședința festivă a Consiliului Local Timișoara; Organizator: Primăria Timișoara

ora 17:30 – Piața Victoriei – Moment de reculegere și aducere aminte, în onoarea Eroilor Revoluției Române, cu aprinderea „candelelor nemuririi”; Organizator: Asociația A.L.T.A.R. 1989

ora 18:00 – Piața Victoriei – Concert Monokrom, Pandora, The Weekend Band; Organizator: Casa de Cultură

ora 23:45 – Biserica Martirilor – Sfânta Liturghie; Organizator: Asociația 17 Decembrie, a Răniților și Familiilor Îndoliate în Revoluția din Decembrie 1989; Partener: Arhiepiscopia Ortodoxă a Timișoarei

17 decembrie

ora 10:00 – Catedrala Mitropolitană – Slujba de pomenire a eroilor martiri

ora 10:30 – Monumentul Crucificării – Depunere de coroane

ora 12:00 – Biserica Martirilor – Slujbă de pomenire a eroilor martiri

ora 14:00 – Cimitirul Eroilor – Slujbă de pomenire a eroilor martiri

ora 18:00 – Catedrala Mitropolitană – Moment de reculegere pe treptele; Organizator: Asociația 17 Decembrie, a Răniților și Familiilor Îndoliate în Revoluția din Decembrie 1989; Parteneri: Casa de Cultură și Arhiepiscopia Ortodoxă a Timișoarei

18 decembrie

ora 10:00 – Pelerinaj la Monumentele Revoluției din Timișoara, în parteneriat cu 17 școli și licee din Timișoara

ora 18:00 – Catedrala Mitropolitană – Depunere de candele pe treptele Catedralei; Organizator: Forumul Revoluției din Decembrie 1989 Libertatea

19 decembrie

ora 14:00 – Sala Revoluției – Simpozion „In memoriam Claudiu Iordache”, Consiliul Județean Timiș

19-20 decembrie – Pelerinaj pe urmele cenușii Eroilor Martiri, București și Popești-Leordeni

20 decembrie

ora 12:00 – Piața Victoriei – Declanșarea sirenei pentru a marca dobândirea, de către Timișoara, a statutului de oraș liber de comunism; Organizator: Casa de Cultură și SALVO

ora 18:00 – Piața Victoriei – ROCK FOR REVOLUTION

Citeste mai mult

Administrație

Piața Mocioni (Küttel) modernizată cu fonduri europene. S-a semnat contractul de finanțare

Publicat

pe

Primarul Dominic Fritz și directorul general al ADR Vest, Sorin Maxim, au semnat vineri contractul de finanțare europeană pentru regenerarea urbană a Pieței Mocioni (Küttel). Este o investiție majoră în modernizarea și revitalizarea cartierului istoric Iosefin, susținută prin Programul Regional Vest 2021 – 2027 cu peste 9,1 milioane de euro, iar de la bugetul local cu peste 5,6 milioane de euro. Proiectul Primăriei Timișoara vizează îmbunătățirea conectivității transportului public, lărgirea trotuarelor, amenajarea de piste pentru biciclete, extinderea spațiilor verzi și valorificarea clădirilor de patrimoniu.

„Proiectul de regenerare urbană a zonei Mocioni/Sinaia face parte din strategia noastră de a reda cartierelor istorice ale Timișoarei strălucirea de altădată și de a răspunde nevoilor celor care trăiesc aici pentru mai multe zone verzi, spații publice de calitate, siguranță pe stradă și alternative de deplasare. Acest proiect nu vine izolat. Regenerarea zonei merge mână în mână cu dezvoltarea Inelului 4 Vest – legătura de la Solventul, noul pasaj și podul care va urma. O infrastructură gândită ca să preia traficul de tranzit dinspre Șagului și să reducă presiunea asupra centrului orașului”, a declarat primarul Dominic Fritz.

Zona prevăzută în proiectul municipalității – Piața Mocioni, Piața Sfânta Maria și 11 străzi adiacente – are o încărcătură simbolică importantă pentru Timișoara, însă astăzi funcționează în principal ca un spațiu de tranzit. Pe parcursul celor trei ani de implementare a investiției, aceasta zonă va fi refăcută în întregime, de la partea carosabilă, trotuare și rețele de utilități, până la configurarea spațiilor publice.

Zona de intervenție include Bulevardul 16 Decembrie 1989 – tronsonul cuprins între Splaiul Tudor Vladimirescu (parțial) și Piața Mocioni, Piața Sfânta Maria, Piața Mocioni și intrările pe străzile adiacente – Gheorghe Doja (parțial), Miron Costin (parțial), Timotei Cipariu (parțial), Nedelcu Zugrav (parțial), Moților (parțial), Ady Endre (parțial), Emanoil Gojdu (parțial), Laurian August Treboniu (parțial), Ion Eliade Rădulescu (parțial). În total, proiectul acoperă o suprafață de peste 26.000 de metri pătrați.

Finanțare europeană de peste 9,1 milioane de euro este asigurată prin Programul Regional Vest 2021 – 2027, INTERVENȚIA REGIONALĂ 7.1.A – Revitalizare și regenerare urbană, iar durata contractului este de 36 de luni.

În același timp, continuă cu finanțare europeană și proiectul de regenerare a Pieței Traian, aflat în procedură de achiziție. La finalul acestor intervenții, cartierele istorice ale Timișoarei vor fi transformate radical și adaptate la nevoile actuale, cu respect pentru istoria locurilor.

Regenerare urbană în zona Piața Mocioni din Timișoara

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite