Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Locale

Dezinsecție împotriva țânțarilor, la Timișoara. Ce obligații au cetățenii

Publicat

pe

Primăria Timişoara anunţă cetăţenii oraşului că, în perioada 4 9 mai 2023, dacă permit condiţiile meteo, se va desfăşura o nouă acţiune de dezinsecţie, combatere a ţânţarilor şi larvicidare pe domeniul public al municipiului Timişoara, între orele 21.00 – 06.00.

Prestatorul autorizat pentru efectuarea acestor lucrări este societatea Coral Impex SRL.

Produsele folosite sunt: Cymina Plus, având substanţă activă Cipermetrin, pentru combaterea ţânţarilor adulţi, atât pentru activitatea  de dezinsecţie aeriană cât şi pentru activitatea de dezisecţie terestră; Vectobac WG având substanţă activă Bacillus thrugiensis subsp. israelensis, pentru combaterea larvelor, pentru activitatea de larvicidare. Substanţele fac parte din Grupa III de toxicitate ( pesticide non-agricole), Tip 18 ( insecticide, acaricide şi produse pentru combaterea artropodelor), sunt avizate de Comisia Naţională pentru Produse Biocide din cadrul Ministerului Sănătăţii şi se regăsesc în Registrul Naţional al Produselor Biocide avizate pentru profilaxia sanitar-umană de către Ministerul Sănătăţii.

Personalul implicat în efectuarea lucrărilor este calificat şi autorizat în conformitate cu  legislaţia în vigoare, fiind dotat cu echipament de protecţie corespunzător.

Rugăm cetăţenii să evite să treacă sau să stea în zona de acţiune a utilajelor în timp ce acestea pulverizează soluţii de combatere a ţânţarilor şi larvele acestora pentru a evita eventualele incidente neplăcute

Crescătorii de albine sunt rugaţi ca în perioada menţionată să ia toate măsurile care se impun în vederea protejării albinelor, respectiv scoaterea stupilor de albine în afara ariei de stropire; în caz contrar Primăria Municipiului Timişoara şi SC Coral Impex sunt absolvite de orice responsabilitate

Menţionăm că, organizarea, derularea şi participarea la activităţile edilitar – gospodăreşti constituie o obligaţie permanentă a consiliilor locale şi a primarilor, a autorităţilor şi instituţiilor publice, a agenţilor economici, cu sau fără personalitate juridică, precum şi a cetăţenilor.

Totodată, reamintim că, prin HCL nr. 371/30.10.2007 privind constatarea şi sancţionarea contravenţiilor pe teritoriul Municipiului Timişoara, modificată şi completată, cap. VI – Reglementări privind combaterea vectorilor-rozătoare, insecte, dăunători-sunt consemnate sancţiuni, de pildă amendă de la  500 lei la 1.000 lei pentru persoanele fizice şi de la 1.000 lei la 2.500 lei pentru persoanele juridice în situaţia neefectuării lucrărilor de deratizare şi dezinsecţie imediat ce se constată apariţia de rozătoare (şoareci, şobolani) şi/ sau insecte (ţânţari, muşte, gândaci) şi neluării măsurilor de combatere a dăunătorilor din spaţiile proprii.

Locale

Un tânăr de 26 de ani a provocat un accident fiind și băut și drogat. Ce au mai descoperit polițiștii

Publicat

pe

Un tânăr de 26 de ani din județul Caraș-Severin a fost reținut de polițiștii din Timișoara după ce a provocat un accident de circulație și a părăsit locul faptei deoarece era băut, drogat și conducea cu permisul suspendat.

Polițiștii Biroului Rutier Timișoara au fost sesizati prin apel 112, duminică, în jurul orei 19:40, cu privire la faptul că pe strada Ardealului din municipiul Timișoara, s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea a două persoane, conducătorul auto vinovat de producerea accidentului părăsind locul faptei fără încuviințarea poliției sau a procurorului.

Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului constatând faptul că un bărbat a condus un autoturism pe strada Ardealului din municipiul Timișoara, iar la un moment dat a intrat în coliziune față – spate cu un autoturism, condus de către o femeie în vârstă de 31 de ani, după impact conducătorul auto vinovat de producerea accidentului părăsind locul faptei.

Totodată, în urma impactului a rezultat rănirea a două femei, respectiv a femeii de 31 de ani și a unei pasagere din autoturismul condus de către aceasta, având aceeași vârstă.

În urma investigațiilor efectuate, la scurt timp polițiștii Biroului Rutier au identificat și depistat conducătorul auto, respectiv un tânăr de 26 de ani, acesta fiind condus la sediul poliției pentru audieri.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, a reieșit că tânărul figurează având permisul de conducere anulat.

Totodată, în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat faptul că acesta se afla sub influența băuturilor alcoolice, respectiv 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, în urma testării cu aparatul din dotare a tânărului, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Tânărul a fost condus la o unitate spitalicească, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

Bănuitul a fost reținut pentru 24 de ore, pentru vătămare corporală din culpă, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul având permisul de conducere anulat, conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice, conducerea unui autovehicul sub influența substanțelor psihoactive și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției sau a procurorului.

Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din Cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș – Severin.

Citeste mai mult

Locale

OPORTUNITATE. Înscrieri pentru admiterea la cele două unități de învățământ postliceal ale Poliției Române

Publicat

pe

Începând cu 24 aprilie 2024, a fost dat startul sesiunii de admitere în cele 2 unități de învățământ postliceal ale Poliției Române, din Cluj-Napoca și Câmpina.

– 1.640 de locuri sunt pregătite astfel:

1.340 la Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr”, Câmpina

300 la Şcoala de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan, Cluj-Napoca.

Detalii privind organizarea și desfășurarea concursurilor:

În perioada 24 aprilie – 14 mai 2024 (inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică), candidații pot depune cererile de înscriere, exclusiv în format electronic, la adresa de e-mail resurseumane@tm.politiaromana.ro;

Depunerea documentelor pentru dosarul de recrutare – până la data de 21 mai 2024;

Evaluarea psihologică a candidaților se realizează și se finalizează până la data de 21 mai 2024, conform planificării care va fi comunicată în timp util, pe site-ul IPJ Timiș, la secțiunea Carieră – Admitere instituții de învățământ.

Susținerea probei de evaluare a performanței fizice – în perioada 25 – 31 mai 2024;

Susținerea probei de evaluare a cunoștințelor – 15 iunie 2024;

Examinarea medicală se realizează în perioada 19 iunie – 12 iulie 2024.

Detalii privind înscrierea, procesul de recrutare și susținerea examenelor găsiți aici:

https://tm.politiaromana.ro/ro/cariera/admitere-institutii-de-invatamant/concurs-de-admitere-in-unitatile-de-invatamant-postliceal-ale-ministerului-afacerilor-interne-sesiunea-aprilie-iulie-2024

Citeste mai mult

Locale

ATENȚIE la tâlhari. Bărbat arestat după ce a vrut să-și însușească un telefon mobil prin violență

Publicat

pe

Un bărbat a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Timișoara după ce a tâlhărit cu violență o persoană de la care urma să cumpere un telefon mobil.

Conform anchetatorilor, bărbatul s-a întâlnit, serile trecute, cu o persoană de sex masculin în zona unui centru comercial de pe bulevardul Antenei din Timișoara, cu intentia de a-și vinde telefonul mobil, iar acesta din urmă dupa ce l-a rugat să-l însoțească la un bancomat pentru a-și scoate bani, i-a pulverizat cu un spray iritant lacrimogen în zona ochilor, l-a lovit, apoi profitând de situația creată i-a smuls telefonul mobil din mână și a fugit.

În cauză, s-a dispus încăperea urmăririi penale, cu privire la săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, polițiștii efectuând cercetări în Timișoara,  Orțișoara și Vinga pentru depistarea autorului faptei.

Îm urma investigațiilor efectuate, s-a stabilit faptul că persoana bănuită, în încercarea de a se ascunde s-a deplasat în municipiul Arad, în proximitatea Gării, astfel că s-a luat legătura cu lucratorii din cadrul SRPT Arad, care au fost dirijați spre locul unde aceasta se află.

Bărbatul, în vârstă de 23 de ani, din Orțișoara, a fost depistat și condus la sediul Politiei Municipiului Timişoara în baza unui mandat de aducere.

În urma audierii și probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru tâlhărie calificată.

Telefonul a fost recuperat și predat persoanei vătămate.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite