Ne găsiți și pe:

Locale

„FORMA inEDU”. Transformări de durată pentru viitorul educației școlare

Publicat

pe

Pentru a putea sprijini copiii în procesul de învățare, este nevoie de o resursă umană bine pregătită și de formarea unor profesori competenți. Acesta este motivul pentru care Asociația Inițiativă în Educație, sesizând nevoile contextului educațional, organizează un proiect amplu dedicat cadrelor didactice din județul Timiș.

În perioada februarie – iunie 2024 în Timișoara a demarat proiectul „FORMA inEDU”, conceput și realizat de Asociația Inițiativă în Educație. Acest proiect complex își propune să integreze arta și cultura în mediul școlar pentru formarea și consolidarea competențelor pedagogice și interculturale ale cadrelor didactice, dezvoltând totodată parteneriate și rețele culturale la nivel local și regional.

Prin diverse activități precum ateliere culturale, programe de formare, expoziții, tururi ghidate și evenimente interculturale, „FORMA inEDU” își propune să îmbunătățească calitatea actului educațional, oferind cadrelor didactice instrumente și resurse artistice și culturale pentru procesul de predare. Astfel, proiectul își propune să contribuie la creșterea performanței școlare și a calității educației în forme plăcute și antrenante deopotrivă pentru profesori și elevi.

Activitățile cuprind:

(Ne)conferința regională (mai – iunie 2024): Organizarea primei NEconferințe în educație la Timișoara- un concept orientat spre participant, cu metode open space, world cafe și biblioteca vie , cu prezentări, sesiuni interactive și networking pentru cadre didactice.

„Ceainăria Educatoarelor”(februarie – mai 2024): Schimb de bune practici pentru educatoare, cu prezența invitaților specialiști și idei de activități artistice.

„Pedagogie muzeală” – program de formare (martie 2024): Formare pentru cadrele didactice în educația muzeală, incluzând contact cu facilitatori și crearea de resurse educaționale.

„Clădiri și povești” – tururi ghidate (martie – aprilie 2024): Tururi ghidate pentru cadrele didactice, explorând istoria locală și aspectele culturale ale diferitelor cartiere din Timișoara.

Ateliere „Arta și cultura europeană”(mai 2024): Ateliere despre arta și cultura Spaniei, Franței și Germaniei, în colaborare cu instituții și asociații culturale.

Clubul de carte inEDU (februarie – mai 2024): Evenimente pentru interacțiunea și dezbaterile pe teme educaționale între cadre didactice.

Expoziți „Crâmpeie identitare. Farmecul vieții șvăbești” (martie 2024): Organizarea unei expoziții pentru promovarea patrimoniului și dezvoltarea abilităților de mediere culturală a cadrelor didactice.

Prin intermediul acestor activități, proiectul urmărește să îmbunătățească rezultatele școlare ale elevilor, să dezvolte abilitățile profesorilor și să promoveze o învățare mai accesibilă și mai experiențială. De asemenea, se dorește să se dezvolte parteneriate strategice între școli și instituții culturale, contribuind astfel la creșterea calității educației și la formarea unei comunități educaționale mai active și mai angajate în dezvoltarea culturală a orașului și a regiunii.

Finanțat de Programul Power Station+ | Școli Creative al Centrului de Proiecte Timișoara și încadrat în Programul Cultural Național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în 2023”, proiectul are ca scop să creeze contexte educaționale care să promoveze învățarea interdisciplinară și să formeze cadre didactice ca mediatori culturali și transmițători ai culturii.

Asociația Inițiativă în Educație

Activitățile nu presupun taxă de participare. Accesul este liber pentru participanți, pe bază de înscriere.

Persoană de contact:

Andrada Mazilu

Coordonator proiect „Spațiul de cultură”

0755 539 613

contact@inedu.ro

Despre Asociația Inițiativă în Educație:

Asociația Inițiativă în Educație susține si contribuie la îmbunătățirea mediului educațional și cultural prin crearea de contexte de învățare și dezvoltare pentru elevi, profesori și părinți din județul Timiș.

Locale

Sterilizare gratuită pentru câinii și pisicile din Timișoara

Publicat

pe

În numai o lună, 44 de timișoreni au ales să își sterilizeze câinii sau pisicile în cadrul programului gratuit al Primăriei Municipiului Timișoara. Fiecare animal sterilizat înseamnă mai puține gestații nedorite și mai puțini pui abandonați pe străzile orașului. În același timp, sterilizarea contribuie la sănătatea animalelor de companie, prevenind o serie de afecțiuni și probleme de comportament.

În total, au fost sterilizați 19 câini și 25 de pisici, iar pentru 17 dintre animale municipalitatea a asigurat transportul la cabinetul veterinar. De asemenea, au fost eliberate 22 de carnete de sănătate și au fost efectuate 26 de microcipări.

Programul municipalității este destinat tuturor timișorenilor, fără criterii legate de venit. Pentru persoanele care nu pot transporta animalele la cabinetul veterinar este asigurat gratuit și transportul. Astfel, costurile și deplasarea nu mai reprezintă obstacole pentru cei care vor să-și sterilizeze cățelușii sau pisicuțele. Persoanele care îngrijesc pisici comunitare pot beneficia de acest serviciu, cu condiția emiterii unui carnet de sănătate pe numele solicitantului.

Programul se desfășoară pe o perioadă de doi ani și acoperă intervenția de sterilizare, tratamentul post-operator, iar în cazul câinilor nemicrocipați include și microciparea, înregistrarea în Registrul de Evidență a Câinilor cu Stăpân (RECS) și eliberarea carnetului de sănătate.

Dacă aveți un câine sau o pisică, înscrierea în program durează doar câteva minute și se poate face:

După aprobarea solicitării, beneficiarii primesc bonul de sterilizare și sunt programați la cabinetul veterinar în funcție de disponibilitate.

Citeste mai mult

Locale

După un blocaj de un an, încep lucrările de reconstrucție a Pasarelei Îndrăgostiților din Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara începe reconstrucția Pasarelei Îndrăgostiților odată cu emiterea autorizației de construire. Primarul Dominic Fritz a semnat joi autorizația de construire a noului pod pietonal peste Bega.

Aceasta a fost emisă ca urmare a decizie favorabile a Comisiei pentru Soluționarea Contestațiilor în Domeniul Patrimoniului Cultural Imobil de la nivelul Ministerului Culturii, după un blocaj de aproape un an.

În această vară, constructorul va demara lucrările de amenajare a șantierului și de demolare a pasarelei existente.

„Este cel de-al treilea pod la care începem șantierul anul acesta, după Podul Muncii și cel din zona Polonă. Toate au fost într-o stare extremă de degradare după decenii în care s-au făcut doar cârpeli și lucrări superficiale de întreținere. Și aici demolăm pasarela actuală și reconstruim de la zero un nou pod pentru pietoni și bicicliști. Mă bucur că am reușit să depășim blocajele birocratice și că începem lucrările”, spune primarul Dominic Fritz.

Noul pod va fi construit din beton armat, cu o lungime de 52 de metri și o lățime de 5 metri. Accesul va fi asigurat prin rampe concepute special pentru persoanele cu mobilitate redusă, iar bicicliștii vor avea rampe dedicate, adiacente treptelor pentru pietoni. Spațiile verzi vor completa rampele intercalate, iar pe ambele maluri ale Begăi vor fi create puncte de belvedere, unde cei care folosesc podul se vor putea relaxa și bucura de priveliște. Iluminatul arhitectural va fi realizat prin benzi LED moderne, integrate atât pe pasarelă, cât și pe rampe.

Valoarea contractului de proiectare și execuție este de 7.740.000 lei (fără TVA). Proiectul este realizat de asocierea CARDINAL D.P. CONSTRUCT (lider) și CAM PROIECT. Durata estimată a lucrărilor este de 8 luni.

Citeste mai mult

Locale

Zboruri către Copenhaga și Rotterdam de pe Aeroportul Internațional Timișoara

Publicat

pe

De miercuri, din Aeroportul Internațional Timișoara se poate călători către Copenhaga și Rotterdam, două orașe europene importante, conectate acum prin zboruri directe operate de Animawings.

Noile rute oferă mai multe opțiuni atât pentru călătoriile de afaceri, cât și pentru vacanțe sau city break-uri.

Detalii despre programul zborurilor și bilete sunt disponibile în aplicația AnimaWings și pe site-ul www.animawings.com.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite