Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Social

Copiii din localitatea Otelec s-au întâlnit cu iepurașul

Publicat

pe

Sărbătorile Pascale au fost celebrate de copiii din Otelec printr-o activitate educațională desfășurată în data de 30 martie 2024.

Evenimentul „Întâlnire cu iepurașul”, organizat de Asociația „Inițiativă în Educație” în parteneriat cu Primăria Otelec, a fost destinat tuturor copiilor din localitate și a cuprins mai multe ateliere pregătite pentru aceștia.

La activități au participat aproximativ 60 de copii de toate vârstele, dar și părinți curioși care le-au fost alături celor mici. Copiii au descoperit atelierul de povești în limba română și maghiară, au pictat ouă de lemn și au dat dovadă de creativitate și îndemânare la atelierul de filțuit.

„Ne bucurăm să revenim în această comunitate. Anul trecut i-am descoperit pe copilașii din Otelec și ne-am dorit să păstrăm tradiția de a veni la ei și a le pregăti ateliere educaționale. Elementul de noutate este important pentru cei mici, de aceea ne-am propus ca în acest an să le oferim experiențe noi și variate. Copiii au descoperit metode de lucru din pedagogia Waldorf. Au lucrat cu lână pentru a realiza figurine de primăvară, au filțuit semne de carte și și-au realizat propriile felicitări pascale.” a declarat Anna Maria Gal Văcărescu, coordonator al activității și voluntar al organizației „Inițiativă în Educație”.

Activitățile s-au desfășurat în parcul din sat, care a fost amenajat și colorat special pentru copii de către voluntarii asociației: Liuba Serariu, Andrada Mazilu și Anna Maria Gal Văcărescu.

„Unul dintre cele 4 ateliere pregătite la Otelec a fost realizat în cadrul proiectului „Steam la puterea inEDU II”, proiect finanțat prin fondul Științescu. Celălalte activități au fost derluate cu sprijinul primăriei.” Activitățile desfășurate în comunitățile din mediul rural au „superputerea lui împreună”. Așa ne place nouă să denumim eforturile comune pe care le depunem pentru a realiza evenimente educaționale non-formale cât mai valoroase pentru copii. Suntem recunoscători voluntarilor, partenerilor, dar și sponsorilor.” a precizat Andrada Mazilu, co-fondator „Inițiativă în Educație”.

Surprizele nu s-au încheiat pentru cei mici. Copiii au primit la finalul activităților un pachețel de Paște oferit de Primăria Otelec.

„Îmi doresc să le ofer copiilor din Otelec cât mai multe experiențe educaționale și culturale, să creăm evenimente cu tradiție în comunitatea noastră și să îi stimulez prin participarea la activități non-formale. Le mulțumesc copiilor că au dat curs invitației noastre și îi asigur că vom continua și cu alte activități similare!”, a încheiat Silvia Fechete, primar Otelec.

Persoană de contact: Andrada Mazilu

Coordonator proiect „Spațiul de cultură”

0754 21 21 44

contact@inedu.ro

Despre Asociația Inițiativă în Educație:

Asociația Inițiativă în Educație susține si contribuie la îmbunătățirea mediului educațional și cultural prin crearea de contexte de învățare și dezvoltare pentru elevi, profesori și părinți din județul Timiș.

Social

Primăvara 2026 aduce noi oportunități de carieră: Școala Eurotraining lansează Campania de Primăvară cu reducere de 250 lei la cursurile de calificare

Publicat

pe

Într-o economie aflată într-o continuă transformare, adaptarea și actualizarea competențelor profesionale au devenit esențiale pentru menținerea competitivității pe piața muncii. Digitalizarea accelerată, noile reglementări și cerințele tot mai specifice ale angajatorilor determină tot mai mulți adulți să investească în formare profesională și recalificare.

În acest context, Școala Eurotraining, furnizor acreditat de formare profesională, lansează Campania de Primăvară, desfășurată în perioada 2 – 6 martie 2026, prin care oferă o reducere de 250 lei la înscrierea la cursurile de calificare. Campania este valabilă în centrele din Timișoara, Arad, Satu Mare și Oradea.

Formare profesională acreditată pentru o piață a muncii în schimbare

Experiența profesională este valoroasă, însă o calificare sau o specializare recunoscută oficial oferă un avantaj competitiv clar: validarea competențelor, acces la oportunități mai bine plătite și siguranță profesională pe termen lung.

Portofoliul Centrul de Formare Profesională Eurotraining include cursuri de calificare în domenii tehnice, administrative și din sectorul HoReCa, dar și programe dedicate persoanelor cu studii superioare finalizate. Printre cele mai solicitate cursuri se numără: Manager proiect – ideal pentru profesioniștii implicați în proiecte cu finanțare europeană; Manager resurse umane – esențial în contextul noilor reglementări din domeniul muncii; Specialist în managementul deșeurilor – o specializare tot mai relevantă în contextul dezvoltării durabile și al responsabilității față de mediu.

„De multe ori întâlnim persoane care spun: «Am experiență, mă descurc, de ce mi-ar mai trebui un curs?» Realitatea este că piața muncii se schimbă rapid, iar o calificare recunoscută oferă siguranță și deschide uși noi. Vedem cursanți care, după ani într-un domeniu, aleg să își valideze competențele sau să își schimbe direcția profesională. Curajul de a face acest pas face diferența”, declară Stelian Cirț, managerul Școlii Eurotraining.

Cursuri practice, orientate spre angajabilitate

Toate cursurile sunt acreditate și pun accent pe aplicabilitatea practică, pregătind participanții pentru cerințele reale ale angajatorilor și pentru provocările actuale din mediul profesional. Programele sunt concepute pentru a facilita atât perfecționarea profesională, cât și reconversia în domenii cu cerere ridicată pe piața muncii.

Mesajul campaniei – „Un nou sezon. Un nou pas înainte” – subliniază faptul că dezvoltarea profesională nu ține de vârstă, ci de dorința de evoluție și adaptare continuă.

Despre Școala Eurotraining

Școala EUROTRAINING este un furnizor de formare profesională autorizată, cu centre în vestul țării (Timișoara, Arad, Satu Mare și Oradea), orientat spre dezvoltarea competențelor necesare adaptării la cerințele actuale ale pieței muncii. Printr-o abordare practică și responsabilă, activitatea sa susține creșterea gradului de ocupare și dezvoltarea profesională a adulților, în concordanță cu standardele naționale de calificare. Cursurile se finalizează cu obținerea unor certificate (diplome) acreditate de Ministerul Muncii și Protecției Sociale și de Ministerul Educației și Cercetării, având valabilitate permanentă și recunoaștere în Uniunea Europeană.

Informații și înscrieri

Detalii despre cursuri și condițiile de înscriere sunt disponibile pe:

http://www.scoalaeurotraining.ro

officetm@scoalademeserii.ro

Citeste mai mult

Social

Dragobete – sărbătoarea românească a iubirii

Publicat

pe

Dragobetele, sărbătoarea tinereţii, a veseliei şi a iubirii, are loc în fiecare an în 24 februarie.

În funcţie de regiune, obiceiul Dragobetelui poate avea şi alte denumiri precum „Cap de primăvară”, „Logodnicul sau Însoţitul Păsărilor”, „Dragostitele”, „Ziua Îndrăgostiţilor”, „Sânt Ion de primăvară” sau „Granguru”.

Conform unor legende populare, Dragobetele era considerat fiul babei Dochia, un tânăr chipeş care obişnuia să seducă toate femeile ce îi ieşeau în cale. Totuşi, în prezent, Dragobetele reprezintă pentru români simbolul autohton al dragostei, fiind identificat cu zeul dragostei din mitologia romană, Cupidon, şi cu zeul iubirii în mitologia greacă, Eros.

Dragobetele a fost marcat, de-a lungul timpului, de numeroase tradiţii şi superstiţii, de la jurământul fraţilor de sânge, „zăpada zânelor” strânsă de tinerele necăsătorite pentru proprietăţile ei magice, sărutul obligatoriu în fiecare cuplu care doreşte să îşi menţină iubirea, până la interzicerea plânsului, care ar atrage necazuri în următoarele luni.

Tradiţii

În această zi bărbaţii trebuie să fie în relaţii cordiale cu toate femeile. În caz contrar, aceştia ar fi avut parte de o primăvară plină de ghinion şi un an greu.

Pentru că iubirea dintr-un cuplu să rămână vie de-a lungul anului, tinerii trebuie să se sărute în ziua de Dragobete.

Tot în această zi, ţesutul, cusutul şi toate treburile grele de pe lângă gospodărie sunt interzise. Totuşi, este permisă curăţenia, deoarece se consideră că aceasta este aducătoare de prospeţime şi de spor.

În ziua de Dragobete plânsul le este interzis tinerilor şi tinerelor. În caz contrar, aceştia vor avea parte de necazuri şi supărări în lunile următoare.

În unele regiuni din ţară, ajunul de Dragobete este tratat la fel ca noaptea de Bobotează, când tinerele care doresc să îşi afle ursitul îşi pun sub pernă busuioc sfinţit.

Citeste mai mult

Social

APEL către timișoreni: „Nu mai dați bani cerșetorilor!“

Publicat

pe

Polițiștii locali au continuat, și în această perioadă, acțiunile de descurajare a cerșetoriei pe raza Municipiului Timișoara, prin acțiuni desfășurate zilnic pentru preluarea din stradă a persoanelor care apelează la mila publică și a oamenilor străzii și predarea lor către centrul social al Direcției de Asistență Socială Timișoara.

Pe timpul sezonului rece numărul acestora scade simțitor, în ultima lună 75 de persoane fiind transportate de 197 de ori la centrul social, față de 110, predați  de 294 ori în luna precedentă.

Astfel de cazuri au fost semnalate și de cetățeni care au sesizat, spre exemplu, persoane care apelează la mila publică și persoane fără adăpost care s-au aciuit pe lângă magazine, farmacii, în Parcul Civic, în apropierea Pieței Iosefin, în zona străzii Pictor Ion Zaicu de lângă Parcul Botanic, în apropierea Catedralei Mitropolitane etc. Sosirea sezonului rece pune în dificultate aceste persoane, motiv pentru care Poliția Locală recomandă cetățenilor care le întâlnesc în special pe timp de noapte, când temperaturile sunt mai scăzute, să apeleze serviciul de urgență 112, în vederea preluării lor de către personalul specializat al Ambulanței.

De asemenea, cetățenii pot apela în continuare și Dispeceratul Poliției Locale Timișoara la numerele de telefon 0256.968 sau 0256.246.112 pentru preluarea cerșetorilor și oamenilor străzii și predarea lor către centrul social de pe Strada Telegrafului.

„Facem din nou apel către cetățeni să nu le mai ofere bani deoarece în acest fel îi menținem în stradă“, transmit reprezentanții Poliției Locale Timișoara.

Foto: Poliția Locală Timișoara

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite