Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Spiritualitate

Vindecări și minuni la Mănăstirea Sfântul Nectarie – un loc binecuvântat din Banat 

Publicat

pe

 

Articol de Olimpiu Bulzan

Despre Mănăstirea Sfântul Nectarie se spune că este un loc binecuvântat de Dumnezeu, unde creștinii își găsesc alinarea și rezolvarea la multe din problemele grele cu care se confruntă. Localnicii dar și apropiații ”micii Eghine” din Banat dezvaluie ca în ultimii ani au fost părtași la multe minuni: vindecari miraculoase de cancer și alte boli, ajutor pentru oamenii ce nu se puteau căsători, pentru cei care nu pot avea copii sau rezolvarea unor probleme aparent imposibile. Totul cu credință, post, smerenie și rugăciune.  

 

Moaștele Sfântului Nectarie – făcătoare de minuni 

 

”Mica Eghină” este încadrată într-un peisaj mirific, fiind o binecuvântare de pace, liniște și înalțare sufletească. Cadrul natural înconjurat de păduri de fag și brad este ideal pentru desfășurarea de activitați duhovnicești, culturale și sociale pentru credincioșii și iubitorii de spiritualitate ortodoxă. 

La mănăstire se găsesc o parte din moaștele Sfântului Nectarie de la Eghina, ale Sfântului Grigorie Decapolitul, ale Sfîntului Macarie Egipteanul dar și a Sfinților mucenici de la Aiud. Purterea acestor sfinte moaște a tămăduit fizic și sufletește nenumărați omeni care au venit cu multă credință și nădejde și s-au închinat lor.  

Începutul a fost greu 

Schitul Feneș cu hramul SF. Nectarie Taumaturgul a fost întemeiat în anul 2001, la initiativa preotului Constantin Bertea care în acea vreme era vicar administrativ al Episcopiei Caransebeșului și cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Părinte Episcop Laurentiu Streza al Caransebeșului. La început au fost maici, prima stareță fiind monahia Macrina Vieriu. Schitul s-a adăpostit în clădirile preluate de Episcopia Caransebeșului de la șantierul organizat în satul Feneș de către firma Hidroconstrucția S.A. S-a reușit amenajarea unui paraclis, a unui corp de chilii, a trapezei și a unei anexe gospodarești. În anul 2007 lucrarile au stagnat și, din lipsă de personal, schitul și-a încetat activitatea. 

Părintele Hristofor, de la 13 ani în mănăstire 

Activitatea sfîntului lăcaș a reînviat începand cu luna septembrie a anului 2008. Viața monahală a fost reluată cu doi viețuitori, schitul fiind transformat în așezământ de calugari. Părintele Stareț Hristofor Abălașei este omul cu har care a făcut posibilă ridicarea unei biserici frumoase dar și a multor amenajări și renovări care au transformat locul în unul ales parcă de Dumnezeu. 

Părintele stareț își face timp pentru toși enoriașii care îi calcă pragul și ajută sute de oameni aflați la necaz și suferință. El are o poveste aparte… La o vârstă când alții se bucură de copilărie, de tinerețe, la 13 ani, a intrat în mănăstire. La nici 27 de ani era numit Stareț la Manăstirea Sfântul Nectarie. 

 

Sute de credincioși săptămînal

 De la intrarea in curtea mănăstirii te invăluie parcă un duh de liniste si pace. Părintele stareț ne întâmpină cu un zămbet senin si plin de serenitate. Ne dezvaluie că începuturile au fost foarte grele. Tot ce a gasit a fost o sticla de ulei de candelă, și aceea începută, un sac de cartofi degerați, ruine și paragină. La început slujea doar cu cântărețul de la strană, apoi veneau doi trei oameni…care l-au sfătuit să renunțe ca oricum nu va mai veni nimeni… Dar părintele a crezut din tot sufletul în ajutorul bunului Dumnezeu si al Sfântului Nectarie iar în timp s-au petrecut multe schimbări frumoase. „Acum vin sute de credincioși, de multe ori nu mai au loc în Biserică la slujbe…Nimeni nu credea posibil acest lucru în urmă cu patru ani. Dar… Vindecările și minunile care s-au întâmplat aici s-au aflat repede iar acum credincioșii care calcă pragul mănăstirii sunt tot mai mulți”, a dezvăluit o credincioasă.  

 

Cum puteți ajunge…

 

În fiecare duminică, începând cu orele 10,00  se poate participa la Sfînta Liturghie. Vineri, de la orele 21,00 se săvârșește taina Sfântului Maslu, după care se citesc rugăciuni pentru oamenii grav bolnavi sau pentru alte probleme. 

Adresa Mănăstirii este: Com. Armenis, Sat Fenes, jud. Caras-Severin, cod 327006.

Acces Feroviar: Pe ruta Caransebeș – Băile Herculane, cu coborâre în stația Armeniș.

Acces Rutier: DN6 Timișoara-Lugoj – Caransebeș după Piatra Scrisă (vezi indicator) stânga Sat Feneș – sau din sens opus – Dr.Tr.Severin – Orșova – Băile Herculane – Caransebeș.

Hram: Sf. Nectarie ( 9 noiembrie ). Numar de vietuitori: 2 ( viata de obste )

Posibilitati de cazare: 10 persoane

Staret: Ieromonah Hristofor Abalasei

Telefon: 0722 365 634

Cont: RO46RNCB0103022318060001

Banca: BCR Caransebeș

http://www.manastireasfantulnectarie.ro/  

Oricând aveți nevoie de un sfat, o rugăciune, spovedanie și alte slujbe, Părintele Hristofor își arată disponibilitatea să vă ajute.

https://www.youtube.com/watch?v=BkiMAsY4DlM 

https://www.youtube.com/watch?v=AelQZMiHCGQ   

 https://www.youtube.com/watch?v=CIfS4TLjpzo 

 

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spiritualitate

Sfinții împărați Constantin și Elena, prăznuiți de credincioșii ortodocși

Publicat

pe

La 21 mai, credincioșii ortodocși și catolici laolaltă îi celebrează pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa, Elena, “cei întocmai cu apostolii”. Sfinții Constantin și Elena şi-au dedicat vieţile credinţei creştine și sunt ocrortitorii familiei.

Cine s-ar fi gândit că rodul iubirii dintre un general roman și o frumoasă hangiță va ajunge, într-o bună zi, împărat și, peste veacuri, alături de mama sa, sfânt prăznuit cu mare fast în lumea creștină?! Este vorba despre Constantin cel Mare, care a ajuns împărat la Imperiului Roman, la numai 21 de ani.

Semnul crucii aduce biruință

Potrivit istoricilor bisericeşti, victoria armatei lui Constantin cel Mare împotriva oştilor mult mai numeroase ale lui Maxentiu, în anul 312, s-a datorat unui vis al împăratului, în care i s-a înfăţişat însuşi Iisus Hristos. Iisus i-a arătat semnul crucii luminos pe cer, spunându-i că dacă va pune crucea pe steaguri, prin acest semn va învinge. Minunea a avut loc şi Constantin a devenit adept al creştinismului. Cu aceeaşi credinţă puternică, mama sa, Elena, a mers la Ierusalim, în căutarea locurilor sfinte din Evanghelii. Ea a descoperit Sfântul Mormânt şi lemnul Sfintei Cruci pe care a fost răstignit Iisus. Acolo, Elena a zidit biserica Sfântului Mormânt, bisericile din Betleem, din Nazaret şi alte sfinte locaşuri. Tot ea a contribuit la mutarea capitalei imperiului, în vechiul Bizanţ, numit apoi Constantinopol, făcând ca oraşul să strălucească mai puternic decât Roma antică, în semn de preţuire şi ca rod al credinţei în Dumnezeu.

Sfinții Constantin și Elena au eliberat credința

Constantin a rămas în istorie drept împăratul care a dat libertate creştinismului, transformându-l în religie permisă de lege, în anul 313, prin Edictul de la Milano. Sub conducerea lui au fost adoptate măsuri favorabile Bisericii, după o lungă perioadă de interdicţii şi persecuţii. Preoţii au primit subvenţii si au fost scutiţi de anumite obligaţii. Spiritul creştin şi-a pus amprenta şi asupra legilor, renunţându-se la pedepsele prea aspre, îmbunătăţindu-se viaţa în închisori, simplificându-se eliberarea sclavilor prin declararea libertăţii lor de către episcopi şi preoţi în biserici, protejându-i pe sărmani, orfani şi văduve. Împăratul Constantin e cel care a decretat duminica zi de odihnă, sărbătoare săptămânală, în care până şi soldaţii mergeau la biserică. Şi tot el a luptat pentru unitatea credinţei, fiind autorul unei mari părţi a Crezului rostit astăzi de toţi creştinii. Constantin cel Mare a murit la zi mare, în Duminica Rusaliilor, fiind înmormântat într-una dintre ctitoriile sale religioase.

Ce se face de Constantin și Elena?

Este important de știut ce se face de Constantin și Elena. Se crede că, în ziua de 21 mai, când Biserica îi sărbătorește pe Sfinții Constantin și Elena, păsările își învață puii să zboare, sub stricta supraveghere a lui Constantin Graur sau Costandinul puilor. Dacă ziua e respectată cum se cuvine, zburătoarele dăunătoare nu vor ataca lanurile şi viile. Celor ce muncesc le ard bucatele pe câmp şi au parte de pagube mari. Este ultima zi de semănat porumb, ovăz și mei. Tot cu mare cinste şi fără muncă trebuie celebrat şi Ioan Fierbe-Piatra, pe 25 mai. Altminteri, se zice că urmează cumpene grele în viaţă, vijelii dezlănţuite şi grindină, multă durere şi boli.

 Sursa: Libertatea pentrufemei.ro

Citeste mai mult

Spiritualitate

Săptămâna Luminată se încheie cu Duminica Tomii sau Paștile Mic

Publicat

pe

Duminica Tomii este o zi de pomenire a morților. În prezent, de Paștele Blajinilor, fiecare familie merge la cimitir, aducând colivă, ouă roșii, cozonac, pască. Ele sunt sfințite de preot și împărțite femeilor, copiilor sau oamenilor sărmani prezenți la această pomenire.

În tradiția poporului român se vorbește despre Paștele Blajinilor, care în unele zone etnografice era serbat în Duminica Tomii, iar în altele a doua zi, lunea. În trecut, de Paștele Blajinilor, românii se adunau prin poieni și dumbrăvi, se așezau pe iarbă și se bucurau mâncând ouă roșii, pască, miel fript și bând vin sau rachiu fiert, îndulcit cu miere. Nimeni nu lucra de Paștele Blajinilor.

Ziua era ținută prin nelucrare pentru ca pământul să rodească. În timp, Paștele Blajinilor a fost asimilat cultului funerar românesc. În prezent, prin „blajini” sunt desemnați morții din familia fiecăruia. În trecutul nu foarte îndepărtat, în Moldova, femeile mai în vârstă strângeau ouăle vopsite la Paști, le duceau în grădină și le dădeau de-a dura pe iarbă. Le culegeau copiii ca pomană pentru sufletele celor trecuți la Domnul.

Strămoșii noștri credeau și ei în existența unor oameni de odinioară care nu s-au remarcat prin puterile lor fizice, ci prin virtuțile creștine. Acestea i-au făcut vestiți peste mări și țări.

Numele lor variază: li se spune blajini în Moldova, rohmani în Bucovina, răgmani în Maramureș. Cele mai multe informații despre ei le găsim în culegerile vechi de folclor întreprinse de Elena Niculiță Voronca și Simion Florea Marian, care era și preot. Informațiile sunt disparate – situație tipică pentru viziunea despre lume a omului arhaic. Legendele nu au coerența unei teorii, din simplul motiv că țăranul român își explica lumea prin povești, nu prin enunțuri abstracte și reci. Legendele, de multe ori, se contraziceau sau se completau ca piesele unui joc de puzzle.

De aceea, despre originea blajinilor întâlnim mai multe versiuni. Ce erau ei în mentalitatea autohtonă, arhaică? Un popor creștin – „un neam tare bun de oameni”, „nu fac stricăciune nimănuia” -, care viețuia într-un tărâm îndepărtat: unii credeau că trăiesc sub pământ, alții în ostroavele mărilor sau chiar în pustietate. Neavând case, viețuiau la umbra pomilor. Principala trăsătură a lor era evlavia față de Dumnezeu: postesc mult și se roagă continuu. Sunt buni la inimă, blajini. Ducând o viață sfântă, când mor, merg neabătut spre rai.

Mai ales în Bucovina și Moldova, românii credeau că, neavând calendar, blajinii nu știu în ce dată cade Paștele − cea mai importantă sărbătoare a lor. Româncele îi ajutau și se considera că este o mare greșeală să faci altminteri: strângeau într-o sită sau covățică cojile de la ouăle pe care le foloseau pentru pregătirea pascăi și a diverselor prăjituri și copturi, iar în sâmbăta de dinaintea Învierii Domnului le aruncau pe o apă curgătoare.

Credeau cu tărie că, purtate de râuri, cojile vor ajunge în Apa Sâmbetei – des întâlnită în basmele românești -, care le va duce în tărâmul blajinilor. Văzându-le, aceștia se bucurau cu negrăită bucurie și începeau și ei să prăznuiască Învierea Domnului. În unele legende românești, româncele gospodine nu doar îi înștiințau pe blajini de venirea Paștelui, ci îi și hrăneau: din cojile ajunse în țara lor se fac la loc, prin minune, ouă întregi din care mănâncă nu mai puțin de doisprezece blajini deodată.

Citeste mai mult

Spiritualitate

Izvorul tămăduirii – ziua în care se sfințesc apele

Publicat

pe

Izvorul tămădiurii, sarbatoare inchinata Maicii Domnului, este praznuita in vinerea din Saptamana Luminata, prima dupa Sfintele Pasti.

La originea acestei sarbatori se afla o minune petrecuta in apropierea Constantinopolului. Potrivit Traditiei, un orb a primit vederea dupa ce s-a spalat cu apa unui izvor din jurul acestui loc. Orbul ajunge la izvor datorita imparatului Leon (457- 474), pe atunci neincoronat, care implineste descoperirea facuta de Maica Domnului: „Nu este nevoie sa te ostenesti, caci apa este aproape. Patrunde, Leone, mai adanc in padure si, luand cu maini apa tulbure, potoleste cu ea setea orbului si unge cu ea ochii lui cei intunecati”.

Mai tarziu, cand Leon ajunge imparat, ridica pe locul unde s-a petrecut minunea o biserica cu hramul „Izvorul Tamaduirii”. Aici primeste vindecare de o boala grea si imparatul Justinian (526-575), care ridica drept multumire o biserica si mai mare. Biserica zidita de imparatul Justinian a fost distrusa in anul 1453, de turci.

Izvorul tamaduirii din timpul lui Leon se pastreaza si in zilele noastre. Credinciosii care merg la Istanbul (numele nou al vechii cetati a Constantinopolului), se pot inchina in biserica Izvorului Tamaduirii. Actuala constructie este din secolul al XIX-lea, dar la subsolul acesteia se afla un paraclis din secolul al V-lea, unde exista izvorul cu apa tamaduitoare din trecut.

De Izvorul Tamaduirii se sfintesc apele

De Izvorul Tamaduirii, se sfintesc apele, slujba cunoscuta sub denumirea de Aghiasma Mica. Termenul „aghiasma” vine de cuvantul grecesc „aghiasmos”, care isi are originea in cuvantul „aghios”(sfant). „Aghiasmos” se poate traduce si ca slujba de sfintire, dar si ca apa sfintita. Astfel, atunci cand spunem „voi face o aghiasma”, intelegem slujba, iar cand spunem „voi bea un pic de aghiasma”, ne referim la apa sfintita.

Sunt insa si persoane care sustin ca termenul „aghiasma” vine de la „iazma”. In DEX, cuvantul iazma, iezme, cu sensul de „aratare urata si rea, naluca, vedenie”, este indicat ca si in DLR, cu etimologie necunoscuta.

Izvoare tamaduitoare la noi in tara

Maica Domnului a daruit si poporului roman izvoare tamaduitoare. Unul din acestea se afla la Manastirea Ghighiu din judetul Prahova, la mai putin de 5 km de municipiul Ploiesti. Potrivit Traditiei, episcopul sirian care a adus icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului in aceasta manastire (1958), a cerut iertare Fecioarei pentru ca a luat icoana din locul in care se afla, iar a doua zi, in locul in care s-a rugat, a aparut un izvor tamaduitor.

Un alt izvor cu apa vindecatoare se afla la Manastirea Dervent. Traditia spune ca acest izvor a tasnit din locul in care Apostolul Andrei a impuns piatra cu toiagul.

Alt loc binecuvantat cu apa tamaduitoare este izvorul de la Manastirea Horaicioara din judetul Neamt. Acest izvor a fost descoperit acum un secol, datorita rugaciunilor monahilor catre Maica Domnului de a le darui un izvor mai aproape de manastire. El izvoraste de sub muntele Feriga si se afla la 50 m de biserica manastirii.

Nu trebuie uitate izvorul de la Manastirea Cetatuia Negru Voda, din judetul Arges si cel de la Biserica Greaca din Braila, descoperit in anul 1863, in vremea efectuarii unor lucrari de constructie la sfantul lacas.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite