Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Sănătate

Studiu: Bebelușii care dorm în camerele lor se dezvoltă mai bine

Publicat

pe

Bebeluşii care sunt culcaţi în camerele lor dorm mai mult şi au rutine mai consistente în ceea ce priveşte somnul în comparaţie cu cei care împart patul sau camera în timpul nopţii cu adulţii, conform rezultatelor unui studiu efectuat recent în Statele Unite, citate de Reuters.

Oamenii de ştiinţă care au efectuat studiul şi-au concentrat atenţia pe copii cu vârste cuprinse între 6 şi 12 luni. Ei au analizat date prelevate prin intermediul unor chestionare completate de părinţii a 6.236 de bebeluşi din Statele Unite şi a 3.798 de copii dintr-un grup internaţional din Australia, Brazilia, Canada, Marea Britanie şi Noua Zeelandă. Toţi participanţii la cercetare au fost utilizatori ai unei aplicaţii de telefon mobil disponibilă în mod public şi concepută special pentru evaluarea somnului copiilor.

37% dintre bebeluşii din Statele Unite şi 48% dintre cei incluşi în grupul internaţional obişnuiau să doarmă într-o cameră separată de cea a părinţilor, se arată în concluziile cercetării.

Părinţii care îşi petreceau noaptea într-o cameră separată de cea a copiilor au declarat că bebeluşii lor se culcau mai devreme, adormeau mai repede, iar somnul lor era mai lung în decurs de 24 de ore.

”Există mai multe posibile motive pentru care copiii dorm mai bine în camera lor”, a declarat conducătoarea studiului, Jodi Mindell, director asociat la Centrul pentru Somn din cadrul Spitalului de Pediatrie din Philadelphia, Statele Unite. ”Unul dintre motivele principale este faptul că ei au astfel o şansă mai mare de a se autodisciplina”, susţine Mindell.

De asemenea, în studiul publicat în jurnalul ”Sleep Medicine se mai arată că părinţii care îşi culcau bebeluşii într-o cameră separată de a lor erau mai puţin stresaţi cu hrănirea acestora pentru a-i stimula să adoarmă, atât la culcare cât şi când se trezeau în timpul nopţii. În plus, părinţii ai căror bebeluşi dormeau în camere separate considerau că momentul culcării acestora era mai puţin dificil.

Una dintre limitările studiului este reprezentată de faptul că părinţii care îşi fac probleme cu privire la somnul bebeluşilor sunt mai predispuşi să descarce o aplicaţie şi să completeze un chestionar faţă de cei care nu au o astfel de preocupare, notează autorii. Acest lucru înseamnă că rezultatele analizei nu sunt reprezentantive pentru ceea ce s-ar putea petrece în realitate în cazul unui grup mai numeros.

De asemenea, rezultatele se află în contradicţiile cu recomandările emise anul trecut de Academia Americană de Pediatrie (AAP), potrivit cărora nou-născuţii este indicat să doarmă în acelaşi dormitor cu părinţii cel puţin în primele şase luni de viaţă pentru a se reduce riscul de moarte prematură. În mod ideal, bebeluşii trebuie să fie ţinuţi în timpul nopţii în camera părinţilor timp de un an, se arată în recomandările AAP.

Recomandările vizează perioada cea mai riscantă pentru sindromul morţii subite infantile (SMSI), de la naştere până la 6 luni, însă aceste decese pot surveni şi în cazul copiilor cu vârste mai înaintate, care au făcut obiectul studiului, a subliniat dr. Lori Feldman-Winter, coautoare a liniilor directoare ale AAP şi cercetătoare în domeniul pediatriei la Facultatea de Medicină Cooper din cadrul Universităţii Rowan din Camden, New Jersey.

”În cazul în care singurul scop este creşterea duratei somnului, atunci rezultatele ar putea fi convingătoare”, a spus aceasta. ”Însă, pentru că nu cunoaştem ce anume cauzează SMSI, iar dovezile susţin că împărţirea camerei este o metodă de reducere a SMSI, a renunţa la o parte din somn ar putea fi ceva care merită făcut”, a precizat Feldman-Winter.

AGERPRES

Sănătate

Distrofia unghială. Cauze și tratament

Publicat

pe

Distrofia unghială poate fi o sursă de frustrare și disconfort pentru mulți oameni.

La Podo Clinique, înțelegem impactul pe care această afecțiune îl poate avea asupra stimei de sine și a calității vieții. De aceea, oferim soluții eficiente și personalizate pentru a trata această problemă.

Procedura noastră pentru distrofia unghială este concepută pentru a restabili aspectul și sănătatea unghiilor afectate. Înainte de tratament, unghiile pot prezenta aspectul de subțiere, îngălbenire sau chiar deformare. După aplicarea procedurii noastre specializate, unghiile revin la un aspect sănătos și natural.

Utilizăm tehnici avansate și produse de înaltă calitate pentru a trata distrofia unghială în mod eficient și vă asigurăm că veți primi cele mai bune îngrijiri și rezultate.

Echipa noastră de specialiști vă stă la dispoziție pentru a vă oferi cele mai bune soluții pentru sănătatea picioarelor dumneavoastră!

Pășește cu încredere și contactează-ne pentru o consultație!

Programări la +𝟒𝟎 𝟕𝟒𝟎 𝟎𝟕𝟎 𝟎𝟓𝟐

 𝐰𝐰𝐰.𝐩𝐨𝐝𝐨𝐜𝐥𝐢𝐧𝐢𝐪𝐮𝐞.𝐫𝐨

Citeste mai mult

Sănătate

Biofeedback Remote: Evaluare și Prevenție pentru Un Corp în Echilibru

Publicat

pe

Biofeedback-ul remote reprezintă o metodă inovativă de evaluare și terapie energetică, ce pornește de la nivelul profund subconștient – lucrând cu traumele, echilibrând emoțiile, CHACKRELE, AURA, și ajutând la restabilirea sănătății inclusiv la nivel FIZIC- celular. În fapt, majoritatea patologiilor încep la aceste nivele energetice, perturbând apoi sistemele, organele și celulele corpului. Doar în acest stadiu, FIZIC,  poate fi stabilit un diagnostic medical de către un specialist.

Ce oferă o ședință de biofeedback?

Fiecare ședință durează 2 ore și include atât evaluarea energetică, cât și terapia.

Terapia se bazează pe rezultatele evaluării, fiind personalizată pentru fiecare individ, abordându-l holistic și unic.

Prevenția este cheia succesului – evaluările efectuate la fiecare 3 luni permit corectarea dezechilibrelor înainte ca acestea să se manifeste în plan fizic.

Beneficiile prevenției:

Identifică RISCURILE la nivel energetic, înainte de apariția bolii.

Menține un echilibru EMOTIONAL și FIZIC, prevenind dezechilibre majore.

Recomandare: O ședință de biofeedback remote la fiecare 3 luni pentru a monitoriza sănătatea și a preveni apariția riscurilor.

Rezervă acum o ședință pentru prevenție și echilibru complet:

Evaluare energetică și terapie cu aparatul SCIO – o ședință

Citeste mai mult

Sănătate

Dispozitivul Q-Vibe – un concept inovator pentru optimizarea stării de sănătate

Publicat

pe

HealthyVibe este un concept inovator prin care cei interesați sunt sprijiniți să-și optimizeze permanent starea de sănătate, să reducă la maxim apariția unor eventuale riscuri și să ajungă la parametrii optimi prin coaching terapeutic holistic.

Printre beneficiile terapiilor holistice se numără: obținerea unei stări de echilibru atât fizic cât și psihic, îmbunătățirea sistemului imunitar, reducerea stresului, a inflamațiilor și a infecțiilor, îmbunătățirea circulației sanguine, echilibrarea energetică dar și emoțională.

Dispozitivul Q-Vibe

Singurul dispenser de acest gen din România brevetat la nivel european și premiat momentan cu 5 medalii de aur la saloanele de specialitate atât în România cât și în străinătate este un adjuvant excelent în diverse patologii.

Dispozitivul Q Vibe reduce inflamațiile în mod natural, printr-o rețetă personalizată induce un efect relaxant natural, ajută la prevenirea bolilor cronice și optimizează sănătatea.

Dispozitivul se inserează într-o brățară din piele naturală și se încarcă, în funcție de o rețetă care este eliberată de Dr. Oana Codruța Băcean Miloicov.

Pentru pacienții cu diverse patologii și nevoi de sănătate, Dr. Oana Codruța Băcean Miloicov poate recomanda terapia cu dispozitivul generator de frecvențe terapeutice QVibe. Acest dispozitiv inovator utilizează terapia prin frecvențe pentru a sprijini procesele naturale de regenerare ale organismului, oferind o alternativă sigură și non-invazivă la tratamentele tradiționale.

Personalizarea tratamentului în funcție de numărul și vechimea patologiilor este o prioritate, asigurându-se că fiecare pacient primește îngrijirea optimă și adecvată nevoilor sale individuale.

Dr. Oana Codruța Băcean Miloicov, Medic Primar Medicină de Familie și Medic Primar Igienă, Terapeut în Terapii Complementare, pune la dispoziția pacienților săi o abordare completă și integrativă, asigurându-se că fiecare pas al procesului medical contribuie la o evaluare amănunțită și la un plan de tratament personalizat.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite