Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Cultură

Ziua Culturii Naționale la Timișoara

Publicat

pe

În 15 ianuarie, de la ora 16.00, în Aula Filialei Timișoara a Academiei Române, de pe bd. Mihai Viteazul nr. 24, va avea loc Simpozionul „Spiritualitatea română. Contribuții Bănățene”, cu prilejul sărbătoririi unui secol și jumătate de existență a Academiei Române.

Evenimentul este organizat de Academia Română – Filiala Timi¬șoara, Institutul de Studii Banatice „Titu Maiorescu” și Societatea Enciclopedică a Banatului și se desfășoară în cadrul întâlnirilor dedicate Zilei Culturii Naționale.

La acest simpozion va fi lansat volumul „Literatura”, ce reprezintă primul volum al proiectului Enciclopedia Banatului, și va fi prezentat filmul documentar „Eminescu în Banat”, realizat de Vasile Bogdan, producție a Televiziunii Române, Studioul Timișoara.

Invitații de seamă ai evenimentului din urbea de pe Bega sunt actorul Vladimir Jurăscu, membrii Corului „Ion Vidu” din Lugoj – dirijorul Lucian Onița și solista Ioana-Mia Iuga și ¬Vasile Bogdan.

Cuvântul inaugural va aparține academicianului Păun Ion Otiman, Crișu Dascălu va vorbi despre „Enciclopedia, sinteză a culturii na¬ționale” și Costa Roşu, membru de onoare al Academiei Române, va susține referatul „Tezaure ale culturii românilor din Voivodina”. Întâlnirea spiritual-culturală va fi îmbogățită de versurile poetului Mihai Eminescu, recitate de către Vladimir Jurăscu și de concertul Corului „Ion Vidu” din Lugoj.

„Nu avem încă «Marea enciclopedie română». O lucrare de acest fel, de care doar puține culturi europene se bucură, nu este o simplă carte și nici măcar o utilă sursă de informații.

Ea este cu mult mai mult: o oglindă a spiritualității na¬ționale, în care aceasta se poate recunoaște, și totodată un scut al ei. De aceea, în anul 2009, am lansat proiectul unei «Enciclopedii a Banatului», pe care am gândit-o de la început ca parte a celei panromânești.

Intuind dificultățile, nici mici și nici puține, care sunt de întâmpinat, fie și în alcătuirea unei enciclopedii regionale, am devenit conștient că «Marea enciclopedie română» nu este realizabilă decât prin însumarea unor lucrări parțiale, care să o pregătească”, a specificat Crișu Dascălu, scriitor.

sursa: ziarullumina.ro

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cultură

Ada Hausvater, directorul general al Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara, în Capital Top 100 Manageri, ediția 2024

Publicat

pe

Capital Top 100 Manageri reprezintă rezultatul analizei desfășurate la nivel național, privind rezultatele manageriale notabile și cuantificabile din diferite domenii de activitate din România – afaceri, educație, cultură, cercetare,  administrație publică, resurse umane etc. – înregistrate pe durata anului precedent.

Teatrul Național din Timișoara măsoară excelența în parametri de o altă amploare decât cifrele: în beneficiul adus comunității în întregul său, în formarea unei comunități reunite în jurul Culturii și al profesionalismului, în crearea unui spațiu de reflecție, de implicare și de schimbare care, pe termen lung, dezvoltă conștiințe, atitudini, asumare. Prin toate inițiativele sale, de la spectacole la reconfigurarea sa, Teatrul Național investește prin acțiunile sale teatrale  într-un un viitor pentru toți membrii societății. Numeroasele realizări înregistrate în mandatele Adei Hausvater la Teatrul Național din Timișoara au la bază principiile profesionalismului, ale performanței și ale conștiinței. Managementul său își asumă de aproape două decenii responsabilitatea formatorului – de public de teatru, dar și de profesioniști, atât la nivel artistic, cât și în ceea ce privește meseriile din spatele scenei, ca o pepinieră pentru viitor.

„Teatrul Național din Timișoara s-a făcut remarcat  și în 2023 prin entuziasmul pe care spectacolele noastre, realizările noastre îl generează tuturor celor din sala de spectacol, preocupați de subiectele pe care le punem în discuție prin spectacolele Teatrului Național, de diferitele formule estetice pe care le propunem și ni le asumăm, de felul în care insistăm în fiecare moment să ne facem, fiecare, meseria cel mai bine și să fim, individual și colectiv, cât mai performanți. Sunt foarte bucuroasă că am construit o echipă de succes în care principalul criteriu îl reprezintă realizarea proiectului de management al Teatrului Național în termenii profesionalismului, creativității și competenței pentru că performanță înseamnă creație, nu execuție. Principalul obiectiv pe care l-am împărtășit cu echipa Teatrului Național de-a lungul acestor mandate a fost redefinirea Teatrului Național din Timișoara în plan local, național și internațional, printr-un sistem de management inovativ, deschis, emancipat și actual bazat pe aceste principii. Teatrul răspunde paradigmei sociale cu metoda proprie. Viața fiecărui om este neprețuită. Istoria umanității se datorează tuturor eroilor, cunoscuți și infinit mai mulți necunoscuți, care au păstrat temeinic modelul individual al pasiunii, al implicării, al profesionalismului și al conștiinței”, a declarat Ada Hausvater.

Gala Capital Excelența în Management a reunit peste 150 de specialiști din diferitele domenii de activitate luate în discuție în alcătuirea clasamentului.

Citeste mai mult

Cultură

„Iisus pe Muntele Măslinilor“, de L. van Beethoven,  în Săptămâna Patimilor, la Sala Capitol din Timișoara

Publicat

pe

Cu o impresionantă forță artistică, Filarmonca Banatul Timișoara deschide seria evenimentelor din cadrul Festivalului „Timișoara Muzicală”, joi, 2 mai 2024, cu un concert vocal-simfonic impresionant.

De la ora 19:00, la Sala Capitol, publicul meloman este invitat să audieze două lucrări ale marelui Beethoven: Concertul pentru pian și orchestră nr. 4 în sol major, op. 58, al cărui solist va fi extraordinarul pianist DANIEL CIOBANU (solist în rezidență al Filarmonicii Banatul Timișoara în Stagiunea 2023/2024), și Oratoriul „Iisus pe Muntele Măslinilor“, op. 85. Cea din urmă lucrare, aleasă special pentru Săptămâna Patimilor, aduce în prim-plan nu doar geniul componistic al lui Beethoven, ci și măiestria interpretativă a Corului „Ion Românu” și a Orchestrei simfonice „Remus Georgescu” ale Filarmoncii Banatul, precum și expresia talentului solistic al sopranei LUIZA FATYOL, al tenorului OVIDIU PURCEL și al baritonului MIHAI DAMIAN.

„Iisus pe Muntele Măslinilor“ este singurul oratoriu al lui Beethoven. Evidențiază latura umană a lui Iisus mai mult decât cea divină și a fost creată într-o perioadă în care Beethoven începuse să-și piardă auzul; este un simbol al forței creatoare a omului în pofida încercărilor la care este supus. Lucrarea, compusă în 1803, în doar 14 zile, (subliniind, dacă mai era nevoie, geniul deja cunoscut al lui Beethoven) reflectă frământările lui Iisus pe Muntele Măslinilor, când simte apropierea ceasului în care se va jertfi pentru omenire.

Confruntându-se cu propiile-i suferințe, Beethoven a scris oratoriul într-o perioadă în care se alfa în pragul suicidului, criză sufletească oglindită în Testamentul de la Heiligenstadt, și depăşită prin cufundarea în creaţie şi refugiul în paginile Bibliei.

„Virtutea… numai ea poate să-ţi dea fericirea… Ea mi-a fost spirijin în restriştea mea. Ei şi artei mele datoresc faptul că nu mi-am curmat viaţa… mi se părea peste putinţă să părăsesc lumea aceasta îninte de a fi săvârşit tot ceea ce simţeam că trebuie să înfăptuiesc. Aşa că am lăsat să dăinuie mai departe viaţa (…) Divinitate, tu care de acolo, din înalt, poţi citi în adâncul sufletului meu şi îl cunoşti, ştii că în el sălăşluieşte numai dragostea de oameni şi dorinţa de a face bine!”, scria Beethoven în Testamentul de la Heiligenstadt, în 1802.

Prima reprezentație a oratoriului Iisus pe Muntele Măslinilor a avut loc la Teatrul din Viena, la 5 aprilie 1803, iar în 1809 devine primul succes al compozitorului pe pământ american.

Concertul de joi va fi condus de maestrul RADU POPA, iar corul va fi pregătit de maestrul IOSIF TODEA.

Biletele se găsesc pe site-ul Filarmonicii Banatul Timișoara, la casierie și pe myticket.ro: https://shorturl.at/pzVYZ

Organizator: Filarmonica Banatul Timișoara

Program finanțat din bugetul local al Municipiului Timișoara

Citeste mai mult

Cultură

Spectacolul „Azi la noi cântă tot natul“, de Florii, la Filarmonica „Banatul“

Publicat

pe

Pe 28 aprilie, de la ora 18.00, Ansamblul „Timișul” sărbătorește Floriile, cu participarea instrumentiștilor, a dansatorilor și a invitaților săi speciali: Călin Bârcean (solist Pragu’ de Sus), preotul Vasile Bădescu, antrenorul de fotbal Alexandru Pelici, omul de radio Ioana Sapianu, arhitectul Nenad Luchin, actrița Alina Ilea, avocatul Doru Julean, tenorul Bogdan Zaharia, inginerul Octavian Zaica, DJ Sean Norvis și Mirela Castelli, director Casa Auto.

Soliști: Daniela Condurache și Andreea Voica.

Coregrafi: Maria Topciov și Ciprian David

Dirijor: Deian Galetin. Prezintă: Florin Mihoc

Partener: Filarmonica „Banatul”. Partener media: TVR Timișoara

Accesul se face pe bază de bilete, disponibile la Casa de Cultură (Str. Miron Costin nr.2). Prețul unui bilet este 30 lei.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite