Ne găsiți și pe:

Locale

Istoria Timișoarei în trei acte. Trei zile de spectacole de sunet și lumină

Publicat

pe

Piața Unirii din Timișoara este la finalul lunii septembrie locul de desfășurare, dar și, în parte, subiectul, unui spectacol de mare anvergură organizat de Timișoara 2021: Lumina Unirii.

În trei zile consecutive, 27, 28 și 29 septembrie, începând cu ora 20:30, în Piața Unirii vom recrea istoria orașului, de la începuturile sale și până la momentul Unirii cu România, din 3 august 1919.

Personajul principal este Timișoara, personificată cu ajutorul unei marionete gigant, care trece prin istorie, suferă, se bucură, moare și renaște. Actori, muzicieni, concerte, efecte de sunet și lumină lumină vor spune povestea orașului folosind întreaga Piață a Unirii, act cu act, seară cu seară.

”Evenimentele Luminii organizate de Asociația Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii sunt o serie de trei plus ceremonia de deschidere din 2021, câte unul în fiecare an, începând cu 2018. Anul trecut am montat Lumina Libertății, iar anul acesta prezentăm Lumina Unirii. În 2020 vom organiza Lumina Victoriei, urmând ca în 2021 să pregătim evenimentul de deschidere pentru Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii în toate cele trei piețe centrale ale orașului”, a declarat Simona Neumann, director executiv al Asociației Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii.

Spectatorii vor participa în seara de vineri, 27 septembrie, la actul I: de la stabilirea vetrei orașului în mijlocul terenului mlăștinoș, până în epoca medievală. Orașul se va construi, va fi atacat și cucerit de  trupele otomane. Concertul formației Baba Zula din Istanbul va introduce spectatorii în această atmosferă. Umbrelele teraselor din piață se vor transforma în derviși, iar la finalul scenei, toată cetatea va deveni pașalâc turcesc. Un alt moment marcant, ciuma din 1738, va ilustra amenințarea morții, mai prezentă atunci decât oricând. La final, trio-ul bucureștean ARAC va interpreta un recital care ilustrează momentul istoric.

A doua seară, sâmbătă, 28 septembrie, actul II se petrece în perioada austro-ungară. Multietnicitatea este caracteristica acestui moment, în care Franz List susține un concert în clădirea actualului Muzeu de Artă. 20 de muzicieni de la Festivalul Eufonia vor cânta la ferestrele clădirii trei piese a lui Liszt. Tot în a doua seară, Timișoara va intra sub asediu: Primul Război Mondial distruge orașul și clădirile.

Ultima seară, a treia – duminică 29 septembrie – este dedicată momentului Unirii. Timișorenii se vor bucura, ca membri ai unei mari familii. Concertul propune publicului meloman un concert extraordinar susținut de Tymes Orchestra alături de Lucian Nagy Quartet, sub bagheta dirijorului Radu Zaharia. Evenimentul se desfășoară sub semnul multiculturalității specifice regiunii Banat, lucrările fiind compuse de Lucian Nagy. Locuitorii cetății, oameni de toate etniile dansează, sărbătorind acea lumină care este deasupra tuturor.

În toate cele trei seri, clădirile Piața Unirii vor fi îmbrăcate în lumină și sunet, prin intermediul videomapărilor, cu instalații de sunet și lumină specifice fiecărui moment istoric, un decor în care se vor exprima peste 100 de actori, muzicieni și dansatori.

Proiectul este realizat de Asociația Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii, cu sprijinul Primăriei Municipiului Timișoara și al Consiliului Local, prin intermediul programului cultural prioritar „Timișoara. Capitală Europeană a Culturii 2021”, parte a Programului Cultural TM2021 din anul 2019.

Locale

Primele autobuze electrice scurte intră în circulație, la Timișoara

Publicat

pe

De luni, primele autobuze electrice scurte intră în circulație pe liniile E4, E4B și 46.

Toate cele 30 de vehicule au ajuns deja la Timișoara și trec prin etapele de verificare și recepție.

Autobuzele au o lungime de 10 metri, o capacitate de minimum 65 de pasageri și 20 de locuri pe scaune. Sunt confortabile, nepoluante și accesibile pentru persoanele cu mobilitate redusă, părinții cu cărucioare și vârstnici.

Primăria Timișoara va continuă înnoirea flotei de transport public astfel încât se dorește ca transportul public să devină prima opțiune pentru cât mai mulți timișoreni.

Citeste mai mult

Locale

Măsuri pentru combaterea ambroziei, la Timișoara. Peste 100 de proprietari de terenuri riscă amenzi

Publicat

pe

Primăria Timișoara continuă măsurile pentru combaterea ambroziei, o plantă invazivă cu polen extrem de alergen, care afectează sănătatea populației în sezonul cald.

În urma verificărilor desfășurate de Poliția Locală în perioada aprilie–mai, au fost identificate terenuri infestate cu ambrozie, iar municipalitatea a transmis 109 notificări către proprietarii și deținătorii acestora.

Reamintim că persoanele fizice și juridice au obligația legală de a efectua lucrări de combatere a ambroziei. Acestea trebuie realizate până la data de 30 iunie, înainte de înflorirea plantei.

Nerespectarea acestor obligații legale atrage sancțiuni:

● amenzi între 1.000 și 5.000 de lei pentru persoane fizice,

● amenzi între 10.000 și 20.000 de lei pentru persoane juridice.

După 30 iunie, reprezentanții Direcției Generale a Poliției Locale Timișoara vor efectua verificări în teren pentru a constata dacă au fost luate măsurile necesare.

Totodată, Primăria Timișoara a transmis 26 de adrese către instituții publice, universități și societăți aflate în subordinea Municipiului Timișoara, prin care au fost reamintite obligațiile legale privind prevenirea și combaterea ambroziei.

Ambrozia se răspândește rapid pe terenuri virane, șantiere, spații verzi neîngrijite sau de-a lungul căilor de comunicație. Polenul acesteia este una dintre principalele cauze ale alergiilor sezoniere, provocând simptome respiratorii severe.

Primăria Municipiului Timișoara face apel la responsabilitatea tuturor proprietarilor și administratorilor de terenuri pentru combaterea acestei plante, în vederea protejării sănătății publice și a menținerii unui mediu curat și sigur pentru cetățeni.

Timișorenii pot semnala prezența ambroziei la adresa primariatm@primariatm.ro sau la dispeceratul Poliției Locale.

Citeste mai mult

Locale

Restricții de circulația în comuna Ghiroda. Se lucrează la trecerea la nivel cu calea ferată

Publicat

pe

La solicitarea FCC Construcción S.A. – Sucursala București, Comisia Tehnică de Circulație din cadrul Consiliului Județean Timiș a avizat închiderea temporară a circulației rutiere pe DJ 609D – strada Aeroportului, în comuna Ghiroda, în perioada 2 iunie 2026 – 31 iulie 2026.

Măsura este necesară pentru executarea lucrărilor la trecerea la nivel cu calea ferată de la km rutier 0+400 din DN6, respectiv km CF 565+426, în cadrul obiectivului de investiții „Modernizarea liniei feroviare Caransebeș–Arad, Lot 2 Lugoj–Timișoara Est”.

Restricțiile de circulație vor fi instituite cu avizul IPJ Timiș – Serviciul Rutier și cu respectarea măsurilor dispuse de acesta.

Beneficiarul lucrărilor are obligația de a asigura semnalizarea rutieră temporară aferentă restricțiilor și rutelor de deviere.

Devierea circulației rutiere se va realiza prin DN 6 și DN Centura Timișoara.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite