Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Politic

România, fără Guvern. Echipa Dăncilă, demisă prin moțiune de cenzură

Publicat

pe

Moţiunea de cenzură a trecut,joi, iar Guvernul Dăncilă este demis. Liderul PNL Ludovic Orban a declarat că Parlamentul României a demis Guvernul PSD.

Anunţul a început cu formula ”Stimaţi membri ai fostului Guvern”.

Numărul total al parlamentarilor – 464, numărul celor prezenţi – 399, iar număr total  de voturi a fost 245, , Numărul de voturi valabile. 242, numărul de voturi anulate – 3.

Voturi ”pentru”, moţiune – 238, voturi ”împotrivă” 4.

Astfel Parlamentul a retras încrederea acordată Guvernului.

În conformitate cu Legea de organizare şi funcţionare a Guvernului, Cabinetul Dăncilă va continua să îndeplinească numai actele cu caracter individual sau normativ, necesare pentru administrarea treburilor publice, fără a promova politici noi, până la depunerea jurământului de către membrii noului Guvern. În această perioadă Guvernul nu poate emite ordonanţe şi nu poate iniţia proiecte de lege.

În paralel, articolul 103 din Constituţie stabileşte că Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament.

Candidatul pentru funcţia de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului.

Programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.

Odată cu depunerea jurământului de învestitură în faţa preşedintelui Iohannis, noul Guvern îţi poate începe activitat.

Politic

Nicolae Robu, consilier personal al președintelui CJ Timiș

Publicat

pe

Fostul primar liberal al Timişoarei, Nicolae Robu, a fost ales să activeze ca și consilier personal al președintelui Consiliului Județean Timiș, social-democratul Alfred Simonis.

„Acum jumătate de an, ceream timişorenilor să voteze tandemul Robu-Simonis, sub angajamentul că împreună vom face lucruri importante pentru Timişoara şi pentru celelalte localităţi ale judeţului Timiş. Timişorenii ne-au votat în număr considerabil, pe mine peste 40.000. N-a fost să fie să servim comunitatea din posturile eu Primar, dl. Simonis Președinte CJT. Ei bine, o facem dl Simonis Președinte CJT, eu consilier personal al său! (…) La mine nu e loc de ifose, nu fac lucrurile pentru funcţii şi titluri, pentru CV – sunt mândru de CV-ul meu aşa cum e – pentru mine tot ce contează este ce rămâne comunităţii, cu o părticică din trăirea mea ca ingredient”, a scris Nicolae Robu pe Facebook.

Alături de Nicolae Robu, din echipa de consilieri personali ai preşedintelui CJ Timiş, Alfred Simonis, mai face parte Cristian Alin Moş, fost preşedinte USR Timiş şi fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Timiş în mandatul care tocmai s-a încheiat.

Citeste mai mult

Politic

Partidul România în Acțiune (PRA), filiala Timiș, a depus listele de candidați pentru alegerile parlamentare

Publicat

pe

Timișoara – Partidul România în Acțiune (PRA) își întărește prezența pe scena politică locală, odată cu depunerea oficială a listelor de candidați pentru alegerile parlamentare din această toamnă. Filiala Timiș a partidului a transmis astăzi documentele necesare la Biroul Electoral Județean, având ca obiectiv un rezultat semnificativ la scrutinul din decembrie.

Listele includ candidați cu diverse experiențe profesionale, semnalând dorința PRA Timiș de a oferi o echipă bine pregătită și capabilă să răspundă provocărilor locale și naționale. „Este momentul ca Timișul să fie mai bine reprezentat în Parlament. Avem oameni capabili, cu idei clare și o viziune axată pe reforme reale și pe un parteneriat autentic cu cetățenii”, a declarat președintele filialei Timiș în cadrul unei conferințe de presă.

La Senat, lista este deschisă de Cătălin Pătășanu, inginer mecanic, urmat de Mihăiță Bojin, tot inginer mecanic. Pe locurile următoare se află Ionela-Loredana Leuștean, medic, și Liudmila Pintilie, jurnalist.

La Camera Deputaților, primul pe lista candidaților este profesorul universitar Gheorghe David. El este urmat de Ovidiu-Daniel Popa, manager în transporturi, și Ancuța Potra, avocat. Alți candidați pe lista pentru Camera Deputaților sunt Ovidiu Gheorghe Sergiu Malița, administrator întreprindere individuală agricolă, Monica Pavel, consultant economic, Vanina-Claudia Adam, farmacist, Marius-Florin Coraș, inginer geodez, Raoul Cosmin Dunca, arhitect, Camelia Simona Corb, inginer agronom, Sebastian Alexandru Popa, medic veterinar, și Gabriel Ionete, economist.

PRA Timiș își propune să deruleze o campanie axată pe dezvoltarea județului, având în prim-plan îmbunătățirea infrastructurii, sprijinirea inițiativelor antreprenoriale locale și creșterea calității serviciilor de sănătate și educație.

Citeste mai mult

Politic

REZULTATE PARȚIALE. Alianța PSD-PNL, pe primul loc în preferințele electoratului, la Alegerile Europarlamentare

Publicat

pe

Centralizarea voturilor publicate de BEC, făcută de Code4Romania, pentru Alegerile Europarlamentare, inclusiv din Diaspora arată că, după numărarea a 8,49 milioane de voturi (89%), scorurile sunt următoarele:

-Alianța PSD-PNL – 4,135,395 voturi (48,7%)

-AUR – 1,264,950 voturi (14,9%)

-Alianța Dreapta Unită (ADU) – 728,405 voturi (8,58%)

-UDMR – 563,253 de voturi (6.63%)

-PARTIDUL S.O.S. ROMÂNIA – 428,100 voturi (5.04%)

-REPER – 311,199 (3.67%)

-ȘTEFĂNUȚĂ NICOLAE-BOGDĂNEL (candidat independent) – 258,401 de voturi (3.04%)

Informațiile au fost centralizate în baza fișierelor publicate de BEC până la ora 13.30. Numărătoarea continuă.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite